Decizia civilă nr. 46/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 46/R/2011

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta R. R. L. împotriva Sentinței civile Nr. 2348 din 28 iuNie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale - contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei recurente - avocat H. L. din cadrul Baroului C., lipsind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pârâta intimată a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 10 ianuarie 2011, întâmpinare, un exemplar al acesteia comunicându-i-se reprezentantului reclamantei.

Reprezentantul reclamantei declară că nu are de formulat cereri în probațiune sau de invocat excepții.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate în cauză.

Reprezentantul reclamantei recurente pune concluzii de admitere a recursului cu consecința modificării sentinței pronunțate de instanța fondului în sensul obligării pârâtei să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare a venitului brut realizat lunar de reclamantă în plus față de salariul tarifar lunar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depunbe la dosarul cauzei.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Prin cererea formulată de reclamanta R. R. L., înregistrată pe rolul T. C. sub nr.739/117/(...), aceasta a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. J.

DE P. C. recalcularea drepturilor sale de pensie și emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în considerare a veniturilor evidențiate în adeverința nr.1495/(...) eliberată de S. P. S., cu acordarea drepturilor recalculate începând cu data de (...).

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta nu a luat în considerare la stabilirea punctajului anual, toate drepturile de natură salarială care au constituit baza de calcul pentru plata contribuției la asigurări sociale.

S-a mai precizat că aceste venituri nu au fost incluse în salariul de bază înscris în cartea de muncă, dar au avut un caracter permanent, fiind reținute și virate la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile corespunzătoare sumelor încasate în baza acordului global.

C. J. de P. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.2348 din (...), Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În privința perioadelor anterioare datei de (...) sunt incidente dispozițiile tranzitorii prevăzute de disp.art.164 din legea nr.19/2000, care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor ce au făcut parte din baza de calcul a pensiei potrivit legislației anterioare.

De asemenea, s-a mai reținut că în anexa la O. nr. 4., se prevede în mod expres că „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord…";.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta R. R. L.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamantă, fără a lua în considerare veniturile evidențiate în adeverința nr.1495/(...) eliberată de S. P. S.

Recurenta mai arată că cererea sa este justificată de apariția O. nr. 6. emis de M. M., care prevede că din venitul brut realizat lunar, pe baza căruia se determină punctajul anual al asiguratului, fac parte și premiile, compensațiile și alte sume plătite conform legii sau contractelor colective de muncă.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând recursul formulat de reclamanta R. R. L., prin prismamotivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, sereține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod eronat prima instanță a respins acțiunea reclamantei.

Astfel, din adeverința nr.1495/(...) eliberată de S. P. S. rezultă veniturile realizate în acord global de către reclamantă în perioada (...)-(...), angajatorul asumându-și răspunderea în ceea ce privește mențiunile înscrise în acestea, în sensul că aceste drepturi de natură salarială au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972, potrivit căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

Angajatorul a mai menționat prin această adeverință faptul că pe toată perioada angajării reclamantei s-au achitat lunar cotele de C..

Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii prevedea, în art.8 și forma de retribuire în acord sau cu bucata.

Art.117 alin.3 din Legea nr.57/1974 stabilește că în activitatea de cercetare științifică, inginerie tehnologică și proiectare, retribuirea este în acord global, fapt care „putea stimula productivitatea muncii și realizarea unor venituri suplimentare";.

Nu se poate reține că neînregistrarea în carnetul de muncă a adaosului de acord, poate avea drept consecință neluarea acestuia în considerare la calculul pensiei cuvenite intimatei, din moment ce caracterul permanent al acestuia și calcularea contribuției de asigurări sociale prin raportarea la câștigul brut realizat, conform Decretului nr.389/1972, au fost dovedite cu adeverințele depuse la dosar.

Potrivit Precizărilor M. M. și P. S. și M. F. privind aplicarea prevederilor

Legii nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, contribuția pentru asigurările sociale de stat datorată de persoanele juridice

și fizice se calculează prin aplicarea procentului legal asupra câștigului brut realizat de salariați, indiferent de durata contractului de muncă, de forma de salarizare utilizată și de forma de proprietate a unității în care lucrează.

Se mai reține că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost, anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, câștigul total, astfel cum este definit prin art.9 din Legea nr.57/1974.

Art.1 din Legea nr.14/1991 prevedea că salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile și sporurile la acesta, iar adaosurile și sporurile la salariul de baza se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determina în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.

Potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.3/1977, baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.

De asemenea, în mod greșit pârâta nu a fost obligată și la luarea în considerare a primelor evidențiate în aceeași adeverință, deși, prin P. M. M. și P. S. și M. F. privind aplicarea prevederilor Legii nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, se arăta că salariații datorau contribuția de asigurări sociale de stat și pentru premiile plătite din fondul de salarii, astfel că în mod corect prima instanță a obligat pârâta să ia în considerare și aceste venituri la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei.

Se rețin astfel ca fiind nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora drepturile salariale prevăzute în adeverința nr.1495/(...) eliberată de S. P. S. nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a din

Codul de procedură civilă, urmează să se admită recursul formulat dereclamanta R. R. L. și să se modifice în tot sentința primei instanțe, în sensuladmiterii acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu C. C. și în consecință, a obligării pârâtei să recalculeze punctajul de pensie al reclamantei cu luarea în considerare a veniturilor evidențiate în adeverința nr.1495/(...) eliberată de S. P. S. și acordării diferenței dintre pensia primită și cea cuvenită în urma recalculării cu începere de la data de (...).

În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, pârâta-intimată, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească reclamantei-recurente suma de 300 lei, cheltuieli de judecată la fond și suma de 250 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta R. R. L. împotriva sentinței civile nr. 2348 din 28 iunie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta R. R. L. în contradictoriu cu C. C. și în consecință, obligă pârâta să recalculeze punctajul de pensie al reclamantei cu luarea în considerare a veniturilor evidențiate în adeverința nr.1495/(...) eliberată de S. P. S. și să acorde diferența dintre pensia primită și cea cuvenită în urma recalculării cu începere de la data de (...).

Obligă pârâta să plătească reclamantului sume de 300 lei, cheltuieli de judecată la fond.

Obligă pe intimata C. C. să plătească recurentei suma de 250 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. M. I. T. S. D.

N. N.

GREFIER

Red./Tehnored.:C.M.:

2 ex.- (...);

Jud.fond: Tribunalul Cluj:- M. F. B.;

- Petre U..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 46/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale