Decizia civilă nr. 1208/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr.(...)

: S. - D. G.

D. CIVILĂ NR. 1208/R/2011

Ședința publică din data de 30 martie 2011

Instanța constituită din: Președinte : S. - C. B.

Judecători : I. - R. M.

G.-L. T. Grefier

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3671/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), privind și pe reclamantul H. M., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat H. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în temeiul prev. art. 242 alin.2 C.pr.civ.

Instanța constată că întâmpinarea formulată de reclamantul intimat și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței la data de 21 martie

2011, a fost depusă la dosar în termenul procedural, apreciind că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâta recurentă.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reclamantului intimat cu privire la recursul formulat.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare în care să țină cont de veniturile realizate în perioada (...)-(...), fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de (...) sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamantul H. M. a chemat în judecată pe pârâta C. J. de P. C., solicitând obligarea acesteia la recalcularea drepturilor sale de pensie, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare realizate în perioada (...)-(...), menționate în Adeverința nr. 1951/(...) și anexa la aceasta, emisă de către S. M. I. SA C.-N.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, arătând că în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 4/2005 nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, printre alte venituri și formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Prin sentința civilă nr. 3671/(...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul H. M. împotrivapârâtei C. J. de P. C. și în consecință, a fost obligată pârâta să ia în calcul la calculul punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei a veniturilor suplimentare si sporurilor menționate în Adeverința nr. 1951/(...) și a anexei la aceasta emisă de S. M. I. S. C.-N. începând cu data de (...).

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin

D. nr.233969/(...), reclamantului i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă din sistemul public în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 și O.U.G. nr. 4/2005 cu adăugarea vechimii.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 1951/(...) si anexa la aceasta eliberată de către S. M. - I. S. C.-N. din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere si alte sporuri. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din L. nr.

19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V. Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Au fost luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de (...) au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în O. nr. 680/(...) pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.

19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I „. generale";.

Față de cele ce preced, reținând că reclamantul a dovedit pretențiile sale, prin adeverința menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din L. nr. 19/2000 a admis acțiunea acestuia, drepturile fiind acordate începând cu data înregistrării cererii de recalculare la sediul pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. C.,solicitând modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii.

În motivarea recursului pârâta-recurentă a arătat că potrivit art.169 alin. 3 din L. nr. 19/2000, pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare, deoarece data deînscriere la pensie a reclamantului este ulterioară datei de 0(...). Nu există temei legal pentru acordarea drepturilor începând cu (...) - prima zi după depunerea cererii, data corectă fiind (...).

Recurenta a mai arătat că art.5 din L. nr.19/2000 citat de instanță privind modul de stabilire a bazei lunare de calcul CAS nu era în vigoare în intervalul din adeverință. Consideră că trebuie avut în vedere art.164 din L. nr.19/2000 care prevede că la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Așadar, legea impune luarea în calcul a salariilor brute din carnet, iar salariile brute nu sunt și veniturile brute.

Potrivit art. 164 alin. 3 la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Art.78 alin.4 din L. nr.19/2000 are incidență pentru sumele care au devenit contributive de la (...), prin O. nr.680/2007 care stabilește ca bază contributivă la pensie venitul brut - fără a mai limita la sporurile permanente. Înaintea acestei date, inclusiv pentru perioadele realizate după

0(...), erau prevăzute restricții - de exemplu pentru premii (prime) nu se datora contribuția conform art.26 din lege. Acest act normativ nu privește veniturile realizate înainte de (...).

OUG nr.4/2005 explică în Anexa VI care sume au făcut parte din baza de calcul a pensiilor: „Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioarei datei de 1 aprilie 2001:- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale.

- premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizărideosebite";.

Nici orele suplimentare nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor

- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; conform Anexei nr. 5 - care desemna o permanență și nu ore aleatorii necontributive.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 martie 2011 intimatul reclamant H. M. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta C. J. de P. C. și să fie obligată aceasta să-i recalculeze pensia cu includerea veniturilor suplimentare realizate în perioada (...) - (...), menționând că în perioada respectivă angajatorul a aplicat forma de retribuire în acord global conform Legii nr.57/1974, art.118-120. Pe durata angajării s-au achitat lunar cotele de asigurări sociale inclusiv la pensia suplimentară și celelalte conform Decretului nr.389/1972, L. nr.65/1965, Decretul nr.232/1986, L. nr.49/1992, O.U.G. nr.31/1998, L. nr. 19/2000 și O.U.G. nr.147/2002.

Analizând recursul formulat de C. J. de P. C., prin prisma motivelor derecurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține că acesta estefondat în parte, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum a reținut și instanța de fond, din adeverința nr. 1951/(...) si anexa la aceasta emisa de SC M. I. SA C.-N., rezultă că în perioada februarie

1977 - decembrie 2000 reclamantul a realizat venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază, sub forma acordului global, compensații și premii, pentru care s-au plătit cotele de CAS și contribuția la pensia suplimentară, conform legislației în vigoare.

Curtea apreciază că în mod corect a dispus instanța de fond luarea în calcul a acestor venituri la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului, având în vedere că veniturile obținute de reclamant suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată, fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele C.A.S., cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

În conformitate cu art. 164 alin. 1 din L. nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din L. nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care s-a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei ca prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Prin O. nr. 680/1 august 2007, înțelesul sintagmei „venit brut realizat lunar"; a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv.

În privința efectelor Legii nr.250/2007, Curtea reține că modifică L. nr.19/2000, stabilind că baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar. Această dispoziție reflectă principiul contributivității care nu poate fi aplicat doar asupra veniturilor realizate după intrarea în vigoare a Legii nr.250/2007, deoarece face corp comun cu L. nr.19/2000 care, de asemenea, reglementează situații născute înainte de intrarea sa în vigoare.

Având în vedere incidența Legii nr. 250/2007, Curtea observă că este lipsit de relevanță motivul de recurs referitor la caracterul nepermanent al veniturilor suplimentare în cauză și la compunerea bazei de calcul exclusiv din salariile brute evidențiate în carnetul de muncă (art. 164), din moment ce prevalează principiul contributivității, concretizat în dispozițiile art.23 alin.3 și art.78 alin.4 din L. nr.19/2000.

Recursul se găsește a fi fondat sub aspectul criticii aduse hotărârii referitoare la data de la care urmează a fi recalculată pensia reclamantului.

Astfel cum rezultă din decizia nr. 233969/(...) (fila 8 dosar fond) drepturile inițiale de pensie ale reclamantului au fost stabilite începând cudata de (...). Se constată astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 169 alin. 3 din L. nr. 19/2000 potrivit cărora pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

Având în vedere că reclamantul a înregistrat cererea privind recalcularea pensiei la C. J. de P. C. la data de (...) (fila 36 dosar fond), în conformitate cu prevederile legale anterior menționate, pensia acestuia urmează a fi recalculată începând cu data de (...).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1-3 c.pr.civ.,

Curtea va admite în parte recursul declarat de pârâtă, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul că drepturile de pensie cuvenite reclamantului vor fi recalculate începând cu data de (...). Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3671 din 01 noiembrie 2010 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că drepturile de pensie ale reclamantului vor fi recalculate începând cu data de 01 noiembrie 2007.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 30 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

S.-C. B. I.-R. M. G.-L. T.

Aflat în concediu de odihnă

Semnează Președintele Curții de A. C.

GREFIER

S.-D. G.red.GLT/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: M.F.B./A.G.C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1208/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale