Decizia civilă nr. 1978/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1978/R/2011
Ședința publică din data de 1 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 2061 din 7 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, având în vedere că a fost înaintat inițial la Curtea de A. C., înregistrat la data de (...) și având în vedere și D. Curții Constituționale referitor la prevederile art. 302 C.pr.civ., a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 1 iunie
2011, prin fax, pârâta intimată a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. În motivarea recursului arată că nu a contestat niciodată deciziile emise de pârâtă, ci a solicitat doar obligarea acesteia la plata retroactivă a sumelor de bani reprezentând diferența la pensie cuvenite și pentru perioada (...)-(...), în baza recalculării pensiei cu luarea în considerare a noii adeverințe eliberate de fostul angajator, întrucât i s-a achitat această diferența doar pentru o lună. Depune adeverință medicală din care rezultă că suferă de boli care necesită tratamente costisitoare, aceste sume de bani fiindu-i necesare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2061 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) s-a respins cererea formulată de reclamantul M. V. împotriva pârâtei C. J. DE P. M., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că potrivit deciziei nr. 2. din (...) drepturile reclamantului la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă s-au stabilit inițial la data de (...), prin realizarea un stagiu de cotizare de 45 ani, 7 luni și 20 de zile.
Prin cererea înregistrată sub nr. 98149 din (...) reclamantul a solicitat recalcularea pensiei prin adăugarea stagiului realizat după pensionare, respectiv a perioadei (...)-(...) în care a funcționat ca profesor suplinitor la Ș. de A. și M. T. C. sa a fost soluționată prin emiterea D. nr. 2. din (...), recunoscându-i-se un stagiu de cotizare de 46 ani, 7 luni și 20 de zile.
Apoi, după ce în anul școlar 2008-2009 reclamantul a fost încadrat ca și profesor suplinitor la aceeași unitate școlară, Ș. de A. și M. T., a formulat o nouă cerere de recalculare a pensiei prin adăugarea perioadei lucrate la stagiul de cotizare, cererea înregistrată sub nr. 1. din (...), fiind soluționată favorabil prin decizia nr. 2. din (...).
Astfel, prin valorificarea perioadei lucrate după pensionare, reclamantului i s-a recunoscut corect un stagiu de cotizare de 47 ani, 6 luni și
20 de zile.
Ca urmare, instanța a constatat că reclamantului nu i se putea stabili un stagiu de cotizare de 47 ani 7 luni și 20 de zile încă din 2007, cum menționează în cererea de chemare în judecată, câtă vreme stagiul de cotizare de 2 ani peste cel reținut prin decizia inițială l-a realizat după pensionare.
Apoi, la data de (...) reclamantul s-a adresat din nou Casei Locale de P. S. M. solicitând recalcularea pensiei sale cu luarea în considerarea a sporurilor de care a beneficiat, învederând că, „datorită unor omisiuni grave, datorate superficialității funcționărești";, de la școala unde și-a desfășurat activitatea nu i-au fost trecute în adeverință sporurile de care a beneficiat. Reclamantul a anexat adeverința nr. 491/(...).
Și această cerere a reclamantului a fost soluționată favorabil, drepturile de pensie recalculate fiindu-i acordate, în conformitate cu prevederile art. 169 al. 3 Legea 19/2000, din luna următoare înregistrării cererii de recalculare, respectiv de la data de (...).
Așa cum indica și reclamantul în înscrisul denumit „. explicativă";, adeverința inițială eliberată de unitatea școlară din satul V. V. nu atesta sporurile de care a beneficiat în perioada cât a funcționat la această școală, iar adeverința corectă a fost emisă abia în (...) și valorificată prin D. nr. 2./(...).
Astfel, casei teritoriale de pensii nu i se poate reține vreo culpă pentru emiterea deciziei nr. 2. din (...) în baza unor elemente, date și informații, care nu numai că nu i-au fost puse la dispoziție de către reclamant, dar au fost constatate prin adeverințe emise ulterior.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. V. solicitând modificarea sentinței în sensul de a primi retroactiv sumele ce i se cuvin ca diferență de pensie, conform ultimei decizii de pensionare nr.2. din (...), pentru perioada (...) - (...).
În motivarea recursului a arătat că la dosarul de pensie s-a emis o adeverință greșită, care nu a cuprins niciunul din sporurile de care a beneficiat legal în timpul activității didactice, precum: spor de condiții grele, spor rural, indemnizație de bibliotecar, indemnizație de secretar de școală, salarii de merit.
Drepturile i-au fost recunoscute începând cu luna iulie 2010, deși trebuia să beneficieze de aceste dreptul din momentul pensionării, adică din
(...), dacă adeverința ar fi fost corect completată.
Intimata C. județeană de P. M. prin întâmpinare (f.14) a solicitatrespingerea recursului ca nefundat și menținerea în întregime a sentinței pronunțată de Tribunalul Maramureș.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs care se încadrează în motivul de modificare prevăzut de art.
304 pct. 9 C.proc.civ., prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
În ceea ce privește data cu care i se cuvin reclamantului drepturile de pensie recalculate prin D. nr. 2./(...), se impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 169 alin. 3 din Legea 19/2000, potrivit cărora ";pensia recalculată se acorda începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare";.
Or, în condițiile în care reclamantul a depus la intimată în data de (...) cererea de recalculare însoțită de adeverința nr. 491/(...) ce cuprindea venituri suplimentare, drepturile rezultate în urma recalculării au fost acordate în mod corect începând cu data de 1 iulie 2010, și nu din data de (...) cum în mod eronat se susține de către recurent.
Susținerea reclamantului potrivit căreia la data pensionării a depus o altă adeverință care din eroare nu cuprindea aceste sporuri, nu este de natură să conducă la nelegalitatea deciziei contestate în ceea ce privește data de acordare a drepturilor recalculate, în speță fiind exclusă culpa pârâtei C. J. de P., deoarece răspunderea cu privire la de modul de întocmire al adeverințelor de salarizare revine angajatorului.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 2061 din 7 decembrie 2010 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. S. C. B. I. ROZAIA M.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond: G. B.
.
G. G. C.
← Decizia civilă nr. 5007/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1554/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|