Decizia civilă nr. 1554/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1554/R/2011

Ședința publică din data de 4 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 4388 din 14 decembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul L. S. R., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului recurent și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 aprilie

2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamantului recurent întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând că la dosar există suficiente probe pentru soluționarea recursului, cauza rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 4388 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul L. S. R. împotriva pârâtei C. J. DE P.

Pârâta a fost obligată să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în calcul la punctajul mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor și veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr.847/(...) și anexa la aceasta emisă de SC I. P. SA începând cu data de (...).

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că potrivit adeverinței nr.

847/(...), în perioada ianuarie 1964 - decembrie 1990, reclamantul a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse in baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale conform art. 1 din Decretul nr.

389/1972, pentru această perioadă s-a aplicat forma de retribuire in acord global, conform Legii nr. 57/1974 si s-au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

Această contribuție a reclamantului la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și al pensiei.

Potrivit prevederilor art. 78 alin.4 din Legea 19/2000 modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

In lumina acestor prevederi legale, cererea reclamantului a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C., solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, s-a arătat că potrivit art.3 din Legea nr. 3/1977, dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile socialiste au depus contribuția prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat; fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat.

Art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000 are incidență pentru sumele care au devenit contributive de la (...) prin O. 6. care stabilește că baza contributivă la pensie poate fi venitul brut. Înaintea acestei date erau restricții pentru perioadele realizate după (...) pentru premii nu se datora contribuția conform art. 26 din lege. Acest act normativ nu privește veniturile din anii respectivi realizate înainte de (...).

Salarizarea în acord presupunea ca persoana să fie plătită exact după cât realizează, or adeverința este incompletă din acest punct de vedere. D. s-ar lua în calcul adeverința așa cum este aceasta, rezultă că pe unele luni ar trebui scăzut din vechime, deoarece lipsește elementul de bază al contractului de muncă - salariul, acesta fiind zero lei.

Potrivit art. 164 alin. 1 lit. a din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute până la data de 1 iulie

1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie

1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. Așadar în carnetul de muncă au fost înregistrate salariile brute care nu sunt și veniturile brute.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care după data de (...), au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Cum sumele în acord nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, iar pentru calculul perioadelor de dinaintea intrării în vigoare a acestei legi se utilizează salariile tarifare brute sau nete eventual sporurile permanente, aceste sume în mod corect nu au fost luate în calcul.

Intimatul reclamant L. S. R. prin întâmpinare (f.7) a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Deși nu a invocat expres, criticile formulate de recurentă împotriva hotărârii instanței de fond se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de (...), prin decizia nr. 2..

La data de (...) reclamantul s-a adresat pârâtei C. J. de P. C. solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare cu caracter permanent realizate prin muncă în acord global și premii.

Deși a fost depusă și adeverința nr. 735/(...) emisă de SC I. P. SA, din care reiese că în perioada 1964 - 1990 reclamantul a realizând venituri suplimentare cu caracter permanent pentru care s-au achitat cotele la bugetul asigurărilor sociale de stat, pârâta a emis adresa nr. 1821/(...), prin care i-a adus la cunoștință că nu va proceda la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a acestor venituri - fila 18 dosar fond.

Curtea constată că în conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei ca prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din O. nr. 680 din 1 august

2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000prevede că punctul 19 de la secțiunea I "D. generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi alelucrului din motive neamputabile salariaților); d) sumele acordate cu ocaziaieșirii la pensie; e) premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme,altele decât cele reprezentând participarea salariaților la profit; f) sumele plătiteconform legii sau contractelor colective de muncă (al 13-lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase, etc.); g) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege saustabilite prin contractele individuale ori colective de muncă (bonusuri, compensații, indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, ajutoare, precum și alte sume, reprezentând venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate în lunile în care asigurații beneficiază de prestații de asigurări sociale fără a avea zile lucrate sau nu au fost prezenți la serviciu etc.); h) sumele rezultate prin «. cu ora», gărzi, indemnizații clinice; i) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, în comitetul de direcție și în comisia de cenzori; j) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; k)indemnizații de ședință acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităților și instituțiilor publice, potrivit legii; l) alte sume acordate potrivit legii."

În concluzie, Curtea apreciază că principiul contributivității, afirmat în art. 2 din Legea nr. 19/2000 și dezvoltat în art. 23 alin. 1 și în art. 78 alin. 1 din același act normativ primează, și că independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie, susținerile recurentei cu privire la faptul că anumite sporuri menționate în adeverințe nu au temei, fiind așadar nefondate.

Astfel, în mod corect, prima instanță a reținut că veniturile brute realizate de reclamant nu au fost avute în vedere cu ocazia calculării pensiei cuvenite acestuia, iar dispoziția de obligare a pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a sumelor menționate în adeverințe, se dovedește a fi legală și temeinică, criticile recurentei față de sentința atacată sub acest aspect, fiind nefondate.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 4388 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 4 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. R. M. G. L. T. S. C. B.

G. C.

GREFIER

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud.fond: P.U.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1554/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale