Decizia civilă nr. 30/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 30/RC/2011
Ședința februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea C. J. DE P. S. împotriva deciziei civile nr. 1. din 11 mai 2010, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații D. ANA și A. N. - D. J. S., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, intimata A. N. - S.
J. S. al A. N. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar, solicită respingerea prezentei căi de atac, ca neîntemeiată, cu consecința menținerii deciziei atacate, ca temeinică și legală, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele contestației în anulare contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea, in oficiu, în temeiul art. 319 alin. 2, teza II C.pr.civ., invocă excepția tardivității formulării contestației în anulare, având în vedere că decizia atacată i-a fost comunicată contestatoarei la data de 22 iunie 2010, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare aflat la fila 33 din dosarul nr. (...) al Curții de A. C., iar contestația în anulare a fost înregistrată la data de 05 august 2010, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 1./(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), s-a respins, cu majoritate de voturi, ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. S., împotriva sentinței civile nr. 16/(...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost menținută.
Prin sentința civilă nr. 16 din 11 ianuarie 2010 pronunțată de
Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-au respins excepțiile lipsei calitățiiprocesuale pasive a pârâtei C. J. DE P. S., a prematurității introducerii acțiunii și a autorității de lucru judecat, excepții invocate de pârâta C. J. de P. S.
S-a admis acțiunea reclamantei D. ANA, împotriva pârâtei C. J. de P. S. pârâta fiind obligată să preia arhiva SC A. SA, care se găsește la SC S. SA și să emită o adeverință tip care să cuprindă sporurile de noapte, de conducere, de toxicitate, de zgomot, de vechime și orele suplimentare lucrate sâmbăta și duminica la SC A. SA.
S-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei față de A. N.-D. J. S.
Pârâta C. J. de P. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de
150 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin contestația în anulare înregistrată în data de (...), pârâta C. J. de P. S. a solicitat admiterea acesteia în baza art. 318 C.proc.civ. și anularea în totalitate a sentinței atacate.
În esență, contestatoarea invocă încălcarea normelor de competență materială absolută, respectiv a principiului neultraactivității în timp a normei juridice.
Prin întâmpinarea depusă, intimata D. Ana și-a exprimat pozițiaprocesuală (f. 10-11), în sensul că a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
Intimata A. N. - D. J. S. a depus întâmpinare (f. 18-21), solicitândrespingerea contestației ca neîntemeiată, cu consecința menținerii deciziei atacate ca temeinică și legală.
Analizând cu prioritate excepția tardivității invocate din oficiu, Curtea ogăsește întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 319 C.proc.civ., „contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se ataca, respectiv aceasta se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar in timpul ei, pana la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silita, contestația poate fi introdusa in termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabila";.
Pornind de la textul legal menționat, se reține că în cauză prin decizia nr. 1./(...), rămasă irevocabilă la data de (...), a fost respins recursul formulat de către contestatoare, astfel că aceasta nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită.
Curtea notează că decizia 1./(...) este o hotărâre care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, astfel că, prin raportare la norma legală menționată mai sus, contestația în anulare se putea formula în termen de 15 zile de la data când contestatorii au luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabila.
Or, așa cum reiese din dosarul Curții de A., decizia contestată i-a fost comunicată contestatoarei C. J. de P. S. la data de (...), conform dovezii de primire și procesului-verbal de predare (f. 33), iar contestația în anulare a fost înregistrată la data de (...), cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea deciziei contestate.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu art. 137 C.proc.civ., Curtea va admite excepția și, în consecință, în baza art. 320 C.proc.civ., va respinge ca tardivă contestația în anulare.
Găsind întemeiat motivul de ordine publică menționat, Curtea nu va mai analiza motivele invocate de către contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardivă contestația în anulare declarată de contestatoarea C. J. DE P. S. împotriva deciziei civile nr. 1138 din (...) a Curții de A. C. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. D. L. D. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 3283/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 5185/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|