Decizia civilă nr. 3043/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
S. civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3043/R/2011
Ședința publică din data de 14 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr. 3147/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat C. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul reclamantului recurent depune la dosarul cauzei D. nr. 1. din (...) emisă de C. J. de P. C., anterioară recalculării pensiei și dovada declinării competenței de soluționare a cauzei de la Tribunalul București la Tribunalul Cluj, înregistrată sub dosar nr. (...) cu termen la (...)
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită în temeiul art. 304 pct.
9 C.pr.civ, art. 3041 C.pr.civ., raportat la art. 312 alin. 3 și următoarele
C.pr.civ., art. 581 C.pr.civ., precum și a dispozițiilor art. 119 și art. 267 din
Tratatul de la L., art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea D.lor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 6,14 și 17 din C. pentru Apărarea D.lor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 155 lit. d și f, art. 159, art. 87 și respectiv art. 180 alin. 7 din L. nr. 1. privind sistemul public de pensii, art. 7 din L. nr. 119/2010, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de ordonanță președințială formulată, în sensul de a se dispune suspendarea executării deciziei emise în baza art. 1 lit. g din L. nr. 119/2010 și HG nr. 737/2010, pe perioada (...) - (...), până la soluționarea irevocabilă a contestației înregistrată sub nr. (...) la Tribunalul București, S. a VII a C. de M. și A. S. și repunerea în plata a deciziei privind pensia de serviciu acordată în baza prevederilor art. 48-51 din L. nr. 223/2007, pe perioada (...) - (...), susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. Nu solicită obligarea pârâtelor intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. B. - S. V.-a C. de M. si A. S. sub nr. (...) reclamantul M. A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele C. de P. a M. B. si C. J. de P. C., să se dispună pe cale de ordonanță președințială dată fără citarea părților suspendarea executării Deciziei nr.1./(...) privind recalcularea pensiei de serviciu, emisă de C. J. de P. C. până la soluționarea irevocabilă a contestației prin care a solicitat anularea acestei decizii în dosar nr.(...).
De asemenea, a solicitat repunerea în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată în baza prevederilor art. 48-51 din L. nr.223/2007.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 581 C.pr.civ.
Tribunalul București - S. a V.-a C. de M. si A. S., prin S. civilă nr.
309/(...), având în vedere că reclamantul M. A. își are domiciliul în loc. C.-
N., jud. C., a admis, în temeiul art. 156 din L. 1. si art. 154 alin.l din L.
253/2010, excepția de necompetentă teritorială cu privire la competenta de soluționare a cauzei formulată de către acesta, și a declinat competența de soluționare în favoarea T. C. - S. Mixtă de C. A. și F., de C. de M. și A. S.
Cauza a fost înregistrată pe rolul T. C. la data de (...).
Prin sentința civilă nr. 3147/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins cererea privind Ordonanța președințială formulată de către reclamantul M. A., în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.
S-a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea acțiunii în contradictoriu cu pârâta C. de P. a municipiului B.
Pentru a pronunța această hotărâre T. a reținut că prin D. nr. 1./(...) emisă de pârâta C. J. de P. C. s-a stabilit în favoarea reclamantului M. A. pensia pentru limită de vârstă în cuantum de 2275 lei în temeiul art. 3 din L. nr. 119/2010.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 87 din L. nr. 1., înregistrată pe rolul T. B. - S. a V.-a C. de M. si A. S. sub nr. (...), iar prin prezenta cerere solicită suspendarea executării Deciziei nr. 263936/(...) până la soluționarea irevocabilă a contestației (f.8, dosar nr.(...)).
În primul rând, tribunalul a reținut că dreptul asigurărilor sociale nu reglementează nici o procedură specială de suspendare a executării deciziilor de pensionare, sens în care reclamantul și-a și întemeiat cererea de suspendare pe dispozițiile dreptului comun, incidente conform art. 159 din
L. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
A mai reținut instanța că potrivit prevederilor art. 581 alin. 1 din C. de procedură civilă, condițiile speciale de admisibilitate ale cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale sunt urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului.
Verificând prezenta cerere prin prisma cerințelor legale enumerate, instanța a apreciat că nu este admisibilă pentru următoarele considerente: Conform definiției dată de legiuitor, există caracter urgent atunci când măsura solicitată este necesară pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
În cauză, reclamantul susține că reducerea drastică a mijloacelor sale de întreținere produce consecințe vădit prejudiciabile. Reclamantul nu afăcut însă în nici un fel dovada acestor susțineri, cu toate că, potrivit art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 teza finală C.pr.civ., sarcina probei îi incumba.
Apoi, prejudiciul cauzat reclamantului prin reducerea cuantumului pensiei este unul patrimonial, cuantificabil și se poate, deci, repara, obținerea unei soluții favorabile în contestația împotriva deciziei de recalculare implicând și obligarea pârâtei la calcularea și la plata retroactivă a prejudiciului produs, reprezentând diferența dintre pensia inițială și cea recalculată.
Pe de altă parte, cerința neprejudecării fondului impune ca în cadrul procedurii ordonanței președințiale să se efectueze doar un examen sumar al cauzei, cu verificarea aparenței dreptului, dar fără a se antama problema existenței sau inexistenței dreptului subiectiv care poate să facă doar obiectul unei judecăți pe fond.
În speță, reclamantul însuși pretinde ca instanța să ia în considerare natura și seriozitatea argumentelor de fond invocate, prezentând pe larg criticile la adresa legalității deciziei a cărei suspendare o solicită.
Or, tocmai legalitatea măsurii de anulare a beneficiului dreptului la pensia de serviciu face obiectul dosarului de fond, iar în cadrul ordonanței președințiale nu s-ar putea aprecia cu privire la valabilitatea acesteia, care vizează în mod exclusiv fondul raporturilor dintre părți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. A., solicitândmodificarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință admiterea cererii de ordonanță președințială formulată și să se dispună: - suspendarea executării deciziei emise în baza art.1 lit. g din L. nr.119 din 2010 și H.G. nr.737 din 2010, pe perioada (...)-(...), contestația prin care a solicitat anularea irevocabilă a acestei decizii fiind înregistrată sub nr.(...) la Tribunalul București, S. a V. a C. de M. și A. S.
- Repunerea în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată în baza prevederilor art.48-51 din L. nr. 223 din 2007, pe perioada (...)-(...).
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că prin sentința civilă din 30 mai 2011 a T. B., S. a V. a C. de M. și A. S. s-a dispus disjungerea contestației formulate și înregistrate sub nr. (...) și trimiterea acesteia spre competentă soluționare T. C.
Recurentul a precizat că, în termenul de 30 de zile stabilit prin O. nr.59 din 30 iunie 2011, va contesta și noua decizie privind pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat, emisă în baza O. nr.5. și a Instrucțiunilor 1760/DI din (...) ale Casei Naționale de P. P. a R., D. G. A. S., P. și A. D. P. de L. S., aprobate de P. acesteia, și comunicate la data de (...) tuturor Caselor Teritoriale de P., întrucât această nouă decizie reprezintă o revizuire a deciziei emise în baza L.i nr.119 din 2010 și a HG. nr.737 din
2010.
În motivarea recursului reclamantul consideră soluția primei instanțe ca fiind nelegală fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii pentru următoarele considerente:
Cu privire la cadrul juridic aplicabil în materie recurentul precizează următoarele:
- Deși L. nr.119 din 2010 a fost declarată constituțională, aceasta nu este nici comunitară si nici europeană, deoarece conține prevederi ce contravin dispozițiilor art. 11, 20(2) și arte 148 alin. 2 din Constituție, precum și ale Tratatului de la L., P. nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea D.lor Omului și a libertăților Fundamentale, C. pentru Apărarea D.lor Omului și a libertăților Fundamentale, Carta Europeană a D.lor
Fundamentale, în cauză se aplică cu prioritate dispozițiile art.151 și 155 din
Tratatul de la L., art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea D.lor Omului și a libertăților Fundamentale și arte 6, 14 și 17 din C. pentru Apărarea D.lor Omului și a libertăților Fundamentale, art.17 și 21 din Carta Europeană a D.lor Fundamentale, precum și prevederile arte 155 lit. d și t arte 159, arte 87 și respectiv, art. 180 alin. 7 din L. nr. 1. și art.581 din C. de procedură civilă.
- Prevederile art. 48-51 din L. nr.223 din 2007 în baza căreia i s-a acordat pensia de serviciu au fost în vigoare până la data de (...).
- În speța sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la urgenta, paguba iminentă, vremelnicia soluției și neprejudecarea fondului cauzei, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 581 C. de procedură civilă.
- Potrivit art.180 alin.(7) din L. nr.1., dacă prin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezultă un cuantum mai mic al acesteia, „se păstrează în plată cuantumul avantajos";.
- De asemenea, prin art. 7 din L. nr. 119 din 2010 s-a statuat ca „. de stabilire, plata, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzuta de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare";.
- Curtea de Justiție a C. E. a decis că instanțele naționale sesizate cu un potențial conflict între norme din dreptul intern și norme din dreptul comunitar au obligația de a înlătura de la aplicare pe cele din dreptul intern si de a da sistematic prioritate celor izvorâte din dreptul comunitar. A., chiar dacă norma internă ar fi conformă prevederilor Constituționale, ea este inaplicabilă pe plan intern din punctul de vedere al reglementărilor comunitare.
- Conform art. 6 din C., reclamanții aveau dreptul la un proces echitabil în vederea protejării drepturilor și libertăților acestora.
- De asemenea, prin A. 14 din aceeași C. este interzisă discriminarea, în sensul că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație";.
- A., potrivit prevederilor A. 17 din C. privind - Interzicerea abuzului de drept -„"N. o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un Stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de această convenție";.
- În mai multe cauze, dintre care menționează: Gaygusuz contra
Austriei - 1996/ Stubbings ș.a. contra Marii Britanii - 1996/ Andrejeva contra Letoniei - 2009 și Muller contra Austriei - 1974/ Curtea Europeană a D.lor Omului cu privire la pensii de serviciu - a statuat că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art. l din Protocolul adițional la C., iar recalcularea acesteia în minus constituie o încălcare a acestui drept câștigat. De asemenea, prin aceleași decizii, s-a arătat că „o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar însuși a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe";.
- Pensia de serviciu obținută de reclamantul contestator reprezintă proprietatea acestuia, acest drept fiindu-i protejat prin A. 1 din Protocoluladițional nr. l la C., care stipulează că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale";.
Cu privire la fondul cauzei recurentul susține că în cauză sunt îndeplinite condițiile stipulate în art. 581 din C. de procedură civilă.
Urgența se datorează în special reducerii excesive, în medie cu 90% a cuantumului pensiei de serviciu de care a beneficiat în perioada 2007-2010, recalcularea pensiei de serviciu și diminuarea acesteia punându-l într-o situație patrimonială insurmontabilă, de a nu mai avea mijloacele necesare traiului și de a se întreține, de a achita cheltuielile strict necesare lunare privind tratamentul medical, achiziționarea medicamentelor, plata facturilor pentru utilități(gaze, apă, lumină, telefon ș.a.].
Prin menținerea deciziei emise în baza L.i nr.119/2010 și a H.G. nr.737/2010 exista riscul de a li se produce atât reclamantului cât și familiei acestuia, o paguba iminenta și care nu ar putea fi reparata decât mult mai târziu, prejudiciu integral fiind realmente ireparabil.
În ceea ce privește vremelnicia soluției, arată că suspendarea deciziei de recalculare operează numai pentru perioada (...)-(...).
Cu privire la neprejudecata fondului cauzei, precizează că în speța de față se impune numai un examen sumar pentru a se stabili daca exista aparenta de drept și dacă justifică un interes legitim pentru a se menține o anumita stare de fapt sau de drept.
Prin urmare este mai mult decât evident că rezolvarea acestei situații complexe reclamă deplină urgență, neexistând posibilitatea vreunei amânări cât timp plățile lunare de efectuat au caracter succesiv și nu pot fi în vreun fel evitate sau măcar întrerupte.
Deși s-a dispus de către C. de A., prin mai multe sentințe suspendarea
și anularea deîndată a prevederilor H.G. nr. 737 din 2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din L. nr. 119/2010, aceste sentințe nu au fost puse în executare de către S. Român prin instituțiile sale.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 38 din 7 ianuarie
2011 pronunțată în dosarul nr. (...) a arătat că „din punct de vedere legal, este echitabil ca actul administrativ suspendat să nu producă efecte asupra celor vizați";.
De asemenea, în aceeași decizie, ÎCCJ a arătat că „suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal juridic, el există";.
Recurentul a mai precizat că prin OUG nr. 5. s-a abrogat HG
737/2010, în scopul asigurării egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului public de pensii, avându-se în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească, așa cum s-a arătat în expunerea de motive a actului normativ de abrogare.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (3) și următoarele, art. 581 din C. de procedură civilă, art. 119
și 267 din Tratatul de la L., art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 6, 14 și 17 din C., art. 155 lit. d și f, art. 159, art. 87 și 180 alin. (7) din L. 1., art. 7 din L. 119/2010.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legaleincidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Recurentul reclamant a recurs la procedura specială a ordonanței președințiale în vederea obținerii suspendării executării Deciziei nr. 1./(...) privind recalcularea pensiei de serviciu, emise în baza L.i nr. 119/2010 și HG nr. 737/2010, pe perioada (...)-(...), menționând că a contestat această decizie, iar contestația a fost înregistrată la Tribunalul Cluj sub dosar nr. (...), cu termen la (...).
În raport de dispozițiile art. 581 - 582 C.pr.civ., care reglementează procedura ordonanței președințiale, se reține că legiuitorul a instituit trei condiții cumulative de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, respectiv urgența, caracterul vremelnic al măsurii care se solicită a se lua pe această cale și neprejudecarea fondului cauzei.
Față de dispozițiile legale menționate și de probele administrate în cauză, Curtea constată că sunt întemeiate considerentele reținute de prima instanță în sensul că în speță nu se verifică o urgență de natură a determina admisibilitatea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamant.
Curtea reține că potrivit art. 581 cod proc. civ. condiția urgenței subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Atât doctrina, cât și jurisprudența au precizat că instanța trebuie să arate împrejurările din care se deduce existența urgenței, respectiv ce anume s-ar periclita, dacă s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială. De asemenea, aceasta trebuie să persiste pe tot parcursul judecății.
În cauză, reclamantul apreciază că este justificată condiția urgenței, prin prisma celei de-a doua teze a textului legal menționat, respectiv pentru
„prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara";, subliniind în acest sens că reducerea drastică a mijloacelor de întreținere îi produce consecințe vădit prejudiciabile.
Curtea apreciază că depunerea în probațiune a deciziei prin care s-a diminuat pensia de serviciu nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă pertinente, care să contureze dimensiunea iminenței prejudiciului ireparabil. În acest sens, Curtea consideră că faptul că soția reclamantului are probleme de sănătate care implică anumite cheltuieli nu reprezintă prin sine însăși dovada prejudiciului de nereparat, deoarece în cauză nu s-a dovedit faptul că recurentul și familia acesteia nu obțin alte venituri, în condițiile în care, față de caracterul special al acestei proceduri și de măsura excepțională solicitată, era necesar să se administreze un probatoriu care să dovedească și acest aspect.
Chiar admițând ipoteza producerii unei pagube iminente, ca urmare a reducerii cuantumului pensiei recurentului, astfel cum a reținut și instanța de fond, Curtea constată că o astfel de pagubă ar putea fi reparată în situația soluționării favorabile a cauzei privitoare la contestarea deciziei de recalculare.
Reținând că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe mai sus menționate și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței nu este îndeplinită, Curtea apreciază că nu se mai impune să analizeze cauza și din perspectiva celorlalte două condiții.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 cod proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.I
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. A. împotriva sentinței civile nr. 3147 din (...) a T. C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
GREFIER
G. C.
← Decizia civilă nr. 172/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 255/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|