Decizia civilă nr. 3129/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3129/R/2011

Ședința publică din data de 21 septembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 1346 din 28 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. M., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat

și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 septembrie 2011, prin fax, reclamanta intimată, prin reprezentant, a depus la dosarul cauzei întâmpinare și împuternicire avocațială pentru redactare întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Având în vedere că prin cererea de recurs și prin întâmpinare s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată, Curtea o reține în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. S., reclamanta B. M. a chemat în judecată pârâta C. de P. S. solicitând instanței să oblige parata la recunoașterea perioadelor (...)-(...), (...)-(...) ca fiind lucrate în grupa I de muncă în procent de 66,6%.

În motivarea cererii sale reclamanta arată faptul că intimata a emis decizia de pensionare fără a lua în calcul la stabilirea pensiei perioadele (...)- (...), (...)-(...) ca fiind lucrate în grupa I de muncă in procent de 66,6%, deși această mențiune era înscrisă în carnetul său de muncă.

Prin sentința civilă nr. 1346/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...), s-a admis cererea formulata de contestatoarea B. M. împotriva deciziei de pensionare nr.1./(...) emisă de intimata C. J. de P. S. și in consecință, a fost anulată această decizie, obligând intimata să emită o noua decizie de pensionare cu recunoașterea și luarea in calcul a perioadelor (...)-

(...) și (...)-(...) ca fiind lucrate in grupa I de munca in proporție de 66,6 %.

Pentru a pronunța această hotărâre T. a reținut că prin decizia nr. 1. din (...) reclamanta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, însă lastabilirea acestei pensii intimata nu a luat în calcul perioadele (...) - (...), (...)

- (...) ca fiind lucrate în grupa I de muncă in procent de 66,6%, deși, in carnetul de muncă al reclamantei și adeverințele emise de unitatea angajatoare reiese faptul ca în perioadele (...) - (...), (...) - (...) a lucrat în grupa I de muncă in procent de 66,6%, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 125 1990, și 50/1990.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. I din Decretul nr. 92/1976, ";Carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta";.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalului care este în activitate: ingineri, muncitori, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.

Încadrarea în grupele I și II de muncă se face în situația în care, cu toate masurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecția muncii.

În conformitate cu dispozițiile pct.6 din același Ordin nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele din cadru acestora ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupa la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizarea internă a unităților, intimata nefiind competentă să facă ea încadrarea sau scoaterea unei persoane din grupele de muncă.

Atâta vreme cât în carnetul de muncă al reclamantei este făcută înscrierea referitoare la încadrarea într-o grupă de muncă, într-o anumită perioadă, parata era obligată a lua în considerare la calculul pensiei această mențiune atâta timp cât nu a fost anulată sau dovedită ca fiind făcută ca înscriere în fals.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. S.,solicitând admiterea recursului, în baza art. 304 pct. 9 și art. 3041

C.proc.civ. și casarea parțială a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a contestației reclamantei.

În motivarea recursului pârâta recurentă a arătat că reclamanta beneficiază de pensie pentru limita de vârstă prin decizia nr. 1./(...), începând cu data de (...), având un stagiu de cotizare de 36 ani, 3 luni și 8 zile, conform Legii nr. 19/2000, modificată și completată.

În perioada (...) - (...) reclamanta a fost încadrată în funcția de spălătoreasă, în cadrul S.C. E. S.A., funcție care nu se încadrează în grupa I de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, cu modificările și completările ulterioare.

Conform pct. 3 din Ordinul MMOS nr. 50/1990, completat cu avizele ulterioare "beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate:muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute la anexele nr. 1 și II.

In conformitate cu prevederile pct. 4 din Ordinul nr. 50/1990, încadrarea în grupele I și II de munca se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.

În conformitate cu dispozițiile pct. 6 din Ordinul MMOS nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele din cadrul acestora. Acestea pot să nominalizeze, deci să încadreze în aceste grupe, numai persoanele care au lucrat până la data de (...). Nu sunt înrudite să asimileze și în acest fel să extindă prevederile din reglementările privind încadrarea în grupa 1 și II de muncă și alte categorii profesionale.

Chiar daca anterior anului 1990, legislația in vigoare a cuprins prevederi referitoare la acordarea beneficiului grupelor 1 si II de munca, modul de aplicare al acestora a fost unul restrictiv, astfel ca, prin intrarea in vigoare a Decretului Lege nr. 68/1990, s-a avut in vedere înlăturarea unor inechități in salarizarea personalului, in acordarea sporuri lor si încadrarea in grupa superioara de munca, in vederea pensionarii.

Conform art.4 din HG 1061/(...) pentru stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de munca in grupele 1 si II, "M. M. împreună cu Ministerul Sănătății, cu acordul Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, vor dispune scoaterea locurilor de munca din grupele în care sunt prevăzute, în situația în care - ca urmare a măsurilor luate - condițiile de munca au încetat sa mai prezinte caracterul deosebit care a justificat încadrarea lor în grupele 1 și II de munca.

În toate cazurile când, ca urmare a măsurilor luate, condițiile în care se prestează activitatea în anumite locuri de munca din cadrul unor unități nu mai prezintă un caracter deosebit, unitățile respective au obligația sa înceteze a le mai considera ca încadrându-se în grupele de munca respective și în consecința sa facă mențiunile corespunzătoare în carnetul de munca al angajaților în cauza. Măsura de a înceta sa se mai considere asemenea locuri ca având condiții deosebite de munca se va lua de unitate numai pe baza aprobării organului central în subordinea căruia se găsește data cu acordul uniunii sindicatelor de ramura».

Potrivit art. 15 din Ordinul MMOS nr. 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate in locurile de munca si activitățile ce se încadrează in grupele I si II de munca, in vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora in carnetul de munca, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de M. M. si O. S.

Totodată, ținând seama de prevederile art. 2 si 3 din Decretul - Lege nr. 68/1990, unitățile au obligația sa analizeze si sa precizeze, in termen de

30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente in unitate, situația încadrării personalului in grupele I si II de munca începând cu (...) si pana in prezent.

Conform pct. 6, 8 si 15 din Ordinul MMOS nr. 50/1990, rezulta ca pana in data de (...), încadrarea activităților sau a locurilor de munca in grupe superioare de munca s-a efectuat sau trebuia sa se efectueze, in momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iarnominalizarea persoanelor sa poată fi probata cu documente veritabile, existente in cadrul unităților angajatoare.

Din examinarea dispozițiilor legale care au reglementat încadrarea locurilor de munca din diferite unități, trecerea de la o grupa la alta, scoaterea lor dintr-o anumita grupa, stabilirea personalului care s-a încadrat in aceste grupe de munca, precum si perioadele de timp efectiv lucrate la locurile de munca incluse in aceste grupe, rezulta faptul ca acestea sunt masuri ce au avut caracterul unor acte de organizare interna a unităților, care au implicat o apreciere a organelor competente din unitate. Fiind vorba de un drept subiectiv, orice angajat care îndeplinea prevederile legale in vigoare pana la data de (...), de a fi încadrat in grupa superioara de munca, in scopul valorificării acestui interes personal, trebuia sa solicite acest fapt societății angajatoare.

Actele normative care reglementau încadrarea in fostele grupe I si a II a de munca au fost abrogate la data intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, respectiv (...). După aceasta data nu mai exista baza legala pentru încadrarea locurilor de munca, activităților si categoriilor profesionale cu condiții deosebite in gupe superioare de munca, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului ca, in anumite perioade anterioare datei de (...), o persoana si-a desfășurat activitatea in locuri de munca încadrate in gupele I si a II a de munca, se va face numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate in evidenta angajatorilor sau deținătorilor de arhive.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta intimată B. M. a solicitatrespingerea recursului ca fiind nefondat, arătând că atâta vreme cât în cartea de muncă se prevede această perioadă ca fiind lucrată de către subsemnata în grupa I de muncă, pârâta recurentă era obligată a lua în considerare, la calculul pensiei, această mențiune din cartea de muncă. În condițiile în care nu a fost anulată, această mențiune din cartea de muncă se bucură de legalitatea și temeinicia înscrierii, pârâta recurentă neavând abilitatea de a face aprecieri asupra valabilității unei înscrieri existente în cartea de muncă.

De altfel, și contribuțiile sociale plătite de către reclamantă și, respectiv, de către angajatorul acesteia au fost stabilite și achitate conform mențiunii din cartea de muncă, respectiv raportat la grupa I de muncă.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente:

Astfel cum rezultă din copia Deciziei nr. 1.0/(...) privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, de emisă de C. J. de P. S., reclamantei B. M. i-a fost stabilită o pensie în cuantum de 731 lei, la stabilirea acestei pensii pârâta reținând că reclamanta a lucrat în grupa I de muncă doar o perioadă 12 ani 4 luni și 3 zile.

Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, potrivit prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.";

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 6 din Ordinul MMPS nr.

50/1990: „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele liberedin unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.

Reclamanta a făcut dovada cu mențiunile înscrise în carnetul că a lucrat în grupa I de muncă în perioada (...)-(...), în proporție de 66,6% conform Ordinului nr. 125/1990, anexa I pct. 3 (f. 8 dosar fond).

Pe de altă parte, prin adeverința nr. 38/(...) emisă de SC E. SA, reclamanta a făcut dovada că în perioada (...) - (...) a fost încadrată în grupa I de muncă în procent de 66,6% conform Ordinului nr. 125/1990 anexa I pct. 3.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, aceste înscrisuri se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, care însă nu a fost făcută în cauză.

Criticile recurentei vizând acordarea grupei de muncă pentru reclamanta intimată nu pot fi primite, întrucât legiuitorul nu a stabilit în competența instituției recurente atribuții privitoare la stabilirea grupei de muncă din care a făcut parte activitatea desfășurată de un angajat și nici de a cenzura încadrarea în grupa de muncă a locurilor de muncă sau meseriilor în care își desfășoară activitatea angajații, ci doar competența de a stabili pensia în baza documentației depuse de asigurați.

Competența nominalizării persoanelor privind încadrarea în grupa I de muncă revine, potrivit dispozițiilor legale citate, conducerii unităților angajatoare care decide, împreună cu organizațiile de sindicat, ținându-se seama de specificul activității și de condițiile concrete de muncă în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

Cum datele dovedite prin înscrierile din carnetul de muncă și adeverințele depuse la dosar constituie elemente pentru stabilirea vechimii în muncă, respectiv a stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă, Curtea constată că în mod corect prima instanță a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru reclamantă cu luarea în calcul și a perioadei (...)-(...) ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 66,6%.

Pentru aceste considerente Curtea constată că motivele de nelegalitate și de netemeinicie invocate de pârâtă în recurs sunt nefondate, astfel că, în baza art. 312 alin 1 C.proc.civ., recursul formulat de aceasta va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 1346 din (...) a T. S. pronunțată în dosarul nr.

(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.

GREFIER

G. C.

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: A.R.P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3129/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale