Decizia civilă nr. 3757/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3757/R/2011

Ședința publică din data de 25 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.

JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. G.: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. S. împotriva sentinței civile nr. 1431 din 6 septembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta intimatei - consilier juridic B. Lia D., lipsind reclamanta recurentă

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de 20 octombrie

2011 reclamanta a înregistrat la dosar o „. la recurs anexând practică judiciară iar la data de (...) pârâta intimată a înregistrat la dosar întâmpinare, pe care reprezentanta acesteia declară că înțelege să o susțină.

La întrebarea adresată de unul din membrii completului de judecată, reprezentanta intimatei declară că declară că nu au fost soluționate pe fond contestațiile declarate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor, acestea fiind suspendate până la soluționarea unei cauze aflate pe rolul C. de A. B., având ca obiect acțiunea de anulare a HG nr. 7..

Acordându-i-se cuvântul asupra recursului reprezentanta intimatei solicită respingerea lui ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată sub număr de dosar (...), reclamanta P. S. a chemat în judecată C. J. de P. M. pentru a se dispune suspendarea deciziei de revizuire nr. 1./(...) emisă de pârâtă și repunerea în plată a deciziei cu pensia de serviciu nr. 1./(...).

C. J. de P. M. a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială arătând că nu sunt întrunite cerințele art. 581 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 1431 din (...) a T. M. a fost respinsă cererea de ordonanțăpreședințială formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art. 581 Cod procedură civilă „. va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări";.

Revizuirea pensiei reclamantei prin decizia nr. 1./(...) s-a făcut în baza art. 1 al.

1 din OUG 5. „P.le prev. la art. 1 lit. c-h din L. nr. 1., care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi se revizuiesc din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență";.

Prin decizia din (...) a fost reluată în plată pensia de serviciu de care beneficiază reclamanta anterior datei de (...), urmare a suspendării de către instanță a HG nr. 7. în dosarul C. de A. B. nr. (...).

La data intrării în vigoare a OUG 5. a fost abrogat HG 7., metodologia de recalculare fiind înlocuită de metodologia de revizuire reglementată de OUG 5., iar decizia de recalculare din (...) a fost înlocuită de decizia de revizuire din (...).

Față de abrogarea expresă a HG 7., suspendarea acestei hotărâri a rămas fără obiect și implicit a rămas fără obiect și suspendarea deciziei de recalculare din (...). Este și punctul de vedere a Î. C. de C. și Justiție care prin decizia din (...) pronunțată în dosar nr. (...) a admis recursurile declarate de Guvernul României și M. M. împotriva sentinței C. de A. B. pe care a modificat-o în sensul că a respins cererea de suspendare a HG nr. 7. ca rămasă fără obiect.

Așadar, pipăind fondul cauzei și în acest context și excepția autorității de lucru judecat, care este o excepție de fond, nu s-ar putea admite că aparența dreptului este de partea reclamantei.

Condiția urgenței subzistă atunci când luarea măsurii este justificată „pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara…";. Prejudiciul cauzat reclamantei prin reducerea cuantumului pensiei este unul patrimonial, și va putea fi reparat, în situația soluționării favorabile a contestației împotriva deciziei de revizuire, drepturile bănești urmând a fi acordate retroactiv, reclamanta nefiind expusă niciunui prejudiciu iminent.

A analiza practica comunitară și deciziile C. Constituționale, invocate de reclamantă, ar însemna a dezbate fondul cauzei ceea ce nu poate face obiectul analizei în cadrul cererii de ordonanță președințială.

Așadar, văzând că nu sunt întrunite cerințele art. 581 Cod procedură civilă cererea de ordonanță președințială a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificareasentinței în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială.

În motivare, reclamanta a arătat că prima instanță nu a indicat în dispozitivul hotărârii temeiul procedural al soluției.

I. Cu privire la cadrul juridic aplicabil în materie:

A.) Deși L. ordinară nr.119 din 2010 a fost declarată constituțională, aceasta nu este nici comunitară și nici europeană, deoarece conține prevederi ce contravin dispozițiilor din T. de la L., din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale Și din C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit art. 11 - care consacră principiul ca aceste norme fac parte din dreptul intern - art. 20 alin. 2 - care stabilește principiul priorității reglementărilor internaționale ratificate de R. referitoare la drepturile fundamentale ale omului - și art. 148 alin. 2 din Constituție - care statuează principiul priorității dreptului comunitar - în cauză se aplică cu prioritate dispozițiile art.151 și 155 din T. de la L., art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 6, 14 și 17 din C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și prevederile art. 155 lit. d și f, art. 159, art. 87 și respectiv, art. 180 alin. 7 din L. nr. 1. și art.403 alin.1-3 Cod proc.civ.

B.) L. nr.567/2004 în baza căreia i s-a acordat pensia de serviciu este în vigoare, fiind constituțională, comunitară și europeană deoarece nu conține dispoziții contradictorii în raport cu prevederile din dreptul comunitar și din C. pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale menționate, aplicându-se astfel cu prioritate în raport de prevederile din L. 1..

C.) Legiuitorul nu a prevăzut în cazul deciziilor pentru stabilirea drepturilor de pensie vreo excepție cu privire la nesusceptibilitatea acestora de a fi supuse procedurilor speciale reglementate prin C. de procedură civilă, așa cum este cazul în speță a ordonanței președințiale.

D.) Sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la urgență, paguba iminentă, vremelnicia soluției și neabordarea fondului cauzei, reglementate de art. 581 Cod proc.civ.

E.) și N) Potrivit art.180 alin.(7) din L. nr.1., dacă prin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezultă un cuantum mai mic al acesteia, „se păstrează în plată cuantumul avantajos";.

F.) Conform art. 159 din L. nr. 1., prezentul litigiu este scutit de taxă de timbru.

G.) A. 7 din L. nr. 1. a statuat că „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzuta de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare";

H.) Dreptul la pensia de serviciu face parte din Pilonului I - Comunitatea Economică E. - astfel încât prin L. nr. 1. și H. 737 din 2010 sunt încălcate prevederile T.ui de A. a R. la U. E. referitoare la principiul priorității dreptului comunitar față de orice act normativ național și, pe cale de consecință, garantarea stabilității statutului juridic al cetățeanului român în calitatea sa de cetățean european - în ceea ce privește pensiile de serviciu, ceea ce înseamnă o negare a eficienței obligațiilor asumate de R. prin T., punându-se astfel în pericol înseși bazele Comunității și respectiv a apartenenței la aceasta.

I.) Curtea de Justiție a C. E. a decis că instanțele naționale sesizate cu un potențial conflict între norme din dreptul intern și norme din dreptul comunitar au obligația de a înlătura de la aplicare pe cele din dreptul intern și de a da prioritate celor izvorâte din dreptul comunitar.

Astfel, chiar dacă norma internă ar fi conformă prevederilor Constituționale, ea este inaplicabilă pe plan intern din punctul de vedere al reglementărilor comunitare.

Î.) Conform Articolul 6 din C., reclamanta are dreptul la un proces echitabil în vederea protejării drepturilor și libertăților acesteia.

J.) Prin Articolul 14 din aceeași C. este interzisă discriminarea. K.) Articolul 17 din C. privește interzicerea abuzului de drept.

L.) În mai multe cauze, dintre care se menționează Gaygusuz contra Austriei -

1996, Stubbings ș.a. contra Marii Britanii - 1996, Andrejeva contra Letoniei - 2009 și

Muller contra Austriei - 1974, Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat cu privire la pensii de serviciu că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adițional la C., iar recalcularea acesteia în minus constituie o încălcare a acestui drept câștigat. De asemenea, prin aceleași decizii, s-a arătat că „o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar însuși a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe";.

M.) Pensia de serviciu obținută de reclamantă în condițiile Legii nr. 567 din 2004 reprezintă proprietatea acesteia, acest drept fiindu-i protejat prin A. 1 din Protocolul adițional nr.1 la C.

II. Cu privire la fondul cauzei:

Decizia nr.1. din (...) prin care s-a recalculat pensia conform Legii nr. 1. și

O.U.G. nr. 5. nu este definitivă fiind supusă controlului judiciar în ceea ce priveștelegalitatea și temeinicia acesteia în cadrul contestației formulată și înregistrată la

Tribunalul Maramureș.

Cu toate acestea, C. J. de P. M. a procedat la punerea în executare a deciziei de recalculare, deci la executarea sa silită, deși conform art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr. 5., decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, iar recurenta a procedat în consecință.

Condițiile stipulate în art. 581 Cod proc.civ. sunt îndeplinite.

Urgența se datorează în special reducerii excesive a cuantumului pensiei de care a beneficiat inițial, de la suma de 2587 lei, la suma de 1036 lei, ceea ce o pune într-o situație patrimonială insurmontabilă, să-i fie pusă în pericol sănătatea psihică și fizică neavând mijloacele necesare traiului pentru a achita cheltuielile strict necesare lunare privind tratamentul medical, plata facturilor pentru utilități (gaze, apă, lumină, telefon ș.a.).

A dovedit aceste aspecte cu probele depuse la dosarul de fond.

Instanța fondului nu a analizat atent conținutul cererii pentru a evalua urgența care se impune raportat la diminuarea cu 80% a cuantumului pensiei care este singura ei sursă de venit.

Prin menținerea deciziei emise în baza O.U.G. nr. 5. există riscul unei pagube iminente și care nu ar putea fi reparată decât mult mai târziu, iar prejudiciul ar putea fi realmente ireparabil.

În ceea ce privește vremelnicia, arată că suspendarea deciziei de recalculare operează numai până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației promovate împotriva acesteia, deci până la tranșarea fondului.

Cu privire la neprejudecarea fondului cauzei, precizează că în speță se impune numai un examen sumar pentru a se stabili dacă exista aparența de drept și dacă justifică un interes legitim pentru a se menține o anumită stare de fapt sau de drept.

Prin urmare este mai mult decât evident că rezolvarea acestei situații complexe reclamă deplină urgență, neexistând posibilitatea vreunei amânări cât timp plățile lunare de efectuat au caracter succesiv și nu pot fi în vreun fel evitate sau măcar întrerupte.

Producerea unei pagube iminente este mai mult decât evidentă deoarece s-ar ajunge la situația de a nu putea efectua plata debitelor și de a intra în procedura executării silite.

Diminuarea pensiei cu 80% o pune în situația de a nu mai putea duce un trai decent așa cum este stipulat în L. 567/2004, lege care nu a fost abrogată prin L. 1..

În eventualitate a admiterii contestației prin care a solicitat anularea deciziei prin care i s-a recalculat pensia, sumele de bani care vor fi stabilite de instanța de judecată, vor fi achitate în tranșe anuale în perioada 2012 - 2014, dacă G. nu va decide o nouă amânare a executării hotărârilor judecătorești în cauză.

În toate celelalte S.e Membre ale U. E. toate pensiile de serviciu sunt recunoscute și plătite în continuare, numai în R. s-a dispus anularea acestora în mod abuziv, neconstituțional, nelegal și contrar normelor dreptului comunitar și normelor internaționale ratificate.

2). Cu privire la capătul de cerere privind repunerea în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată în temeiul Legii nr.567/2004, arată că dispozițiile Legii nr.567/2004 nu au fost abrogate prin L. nr.1. și nici nu se putea abroga o prevedere dintr-o lege organică printr-o lege ordinară.

Prin transpunerea în dreptul intern a Directivelor 86/378/CEE și 96/97/CE, R., ca S. M. al U. E., a recunoscut implementarea în sistemul național de pensii a pensiilor de serviciu ca drepturi conferite cetățenilor săi, cetățeni comunitari, de dreptul comunitar.

Astfel, pensia de serviciu acordată în mod corect, în baza Legii nr. 567 din 2004, se află sub protecția prevederilor din T. U. E., fiind aferentă celor 4 libertățifundamentale consacrate prin T. de la R. din 1950 privind instituirea Comunității

Economice E.-Pilonul I-fiind integral comunitarizat.

III) În susținerea cererii de recurs s-a mai arătat că mai multe instanțe (respectiv

Curtea de apel B., Curtea de A. C. și Curtea de A. O.) au dispus suspendarea executării HG 7. până la pronunțarea instanței de fond.

Prin întâmpinarea depusă de intimata C. J. de P. M. s-a solicitat respingerearecursului ca nefondat, arătându-se că nu sunt întrunite condițiile art. 581 Cod proc.civ., situația creată nefiind echivalentă cu o pagubă ireparabilă. Eventualul prejudiciu cauza reclamantei prin reducerea cuantumului pensiei este unul patrimonial, cuantificabil și ca putea fi reparat, în situația soluționării favorabile a contestației împotriva deciziei de revizuire a pensiei.

Nu există temei pentru plata pensiei de serviciu, fiind abrogate prevederile art. 68 din L. nr. 567/2004.

Aspetele privind legislația comunitară și dreptul de proprietate recunoscut de art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale vizează fondul cauzei.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

În mod greșit prima instanță a respins cererea formulată de către reclamantă, pe calea procedurii ordonanței președințiale, întemeiată pe disp.art.581 din C. de procedură civilă, cerere având ca obiect suspendarea executării deciziei de revizuire nr.

1. din (...), până la data soluționării contestației împotriva acestei decizii și repunerea în plată a deciziei privind pensia de serviciu.

Curtea reține astfel că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.581 C. de procedură civilă pentru suspendarea executării deciziei de revizuire, pe cale de ordonanță președințială:

Astfel, măsura care se solicită a fi dispusă, are caracter vremelnic, până la soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de revizuire, ce formează obiectul dosarului nr.(...) aflat pe rolul T. M., neprejudecându-se fondul cauzei.

De asemenea, se reține că există argumente juridice aparent valabile față de legalitatea actului administrativ, fiind îndeplinită și condiția priv ind aparența dreptului reclamantei.

Astfel, reclamanta a beneficiat de pensia de serviciu din martie 2010, iar începând cu luna septembrie 2010, i-a fost emisă o decizie de recalculare a acestei pensii, conform dispozițiilor Legii nr.1. și H. nr.7., aceasta contestând decizia.

Prin sentința civilă nr.1575/(...), pronunțată în dosarul nr.(...) a C. de A. B., s-a dispus însă anularea și suspendarea executării H. până la data soluționării irevocabile a acțiunii de anulare a acestui act administrativ.

Acțiunea de anulare a actului administrativ cu caracter normativ nu a fost soluționată nici până în prezent, aflându-se pe rolul Î. C. de C. și J.

În executarea acestei hotărâri s-a emis de către C. T. de P. M., astfel cum aceasta arată în întâmpinarea depusă la fond, decizia de pensie nr. 1. din (...), prin care s-a suspendat și executarea actului administrativ-decizia de pensie de recalculare a pensiei de serviciu- emisă în temeiul actului administrativ cu caracter normativ suspendat- H.-, recurenta fiind repusă în plata pensiei de serviciu.

La data de (...), G. emite O.U.G. nr.5. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, constatând în preambul că: „se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta O. de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activitățiprofesionale";, prin care abrogă și H., stabilind o metodologie de calcul privind revizuirea pensiilor prevăzute la 1 lit. c)-h) din L. nr. 1..

În temeiul art.1 din O.U.G. nr.5., C. J. de P. M. emite, la data de (...), decizia de revizuire a cărei suspendare a executării se solicită în cauză.

În speță se reține că, deși H. a fost abrogat la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.5., efectele acestei hotărâri s-au produs în patrimoniul recurentei până la data de

(...), când și-a produs efectele decizia nr. 1. din (...) de reluare a plății pensiei de serviciu, chiar intimata conformându-se hotărârii judecătorești pronunțate în temeiul L. nr.554/2004.

Conform disp.art.14 alin.7 din L. nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.

În situația prezentată anterior, în care exista un act administrativ de reluare apensiei de serviciu până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de anulare a H., act normativ care a produs efecte în patrimoniul recurentei până la data de (...), acțiunea de anulare a acestui act nefiind soluționată irevocabil până la data emiterii deciziei de revizuire, emiterea și punerea în plată a unei decizii de revizuire emise în temeiul O.U.G. nr.5., cu nerespectarea dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, face ca aparența dreptului să fie de partea reclamantei.

Un alt argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ îl constituie și faptul că drepturile reclamantei, care a fost repusă în plata pensiei de serviciu de către casa de pensii, în baza unui titlu executoriu, așteptările sale firești fiind în sensul menținerii acesteia până la data înscrisă în hotărârea judecătorească, respectiv până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de anulare a hotărârii de guvern în baza căreia s-a recalculat pensia, au fost afectate printr-o decizie de revizuire ce aparent încalcă art.20 și 22 din O.U.G. nr.5., precum și art.14 alin.5 din L. nr.554/2004.

Astfel, art.20 din O.U.G. nr.5. prevede că stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, care va cuprinde în mod obligatoriu temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza revizuirii.

A.22 din aceeași ordonanță prevede că procedura de stabilire, plată, recalculare, suspendare, reluare și încetare a pensiilor revizuite potrivit metodologiei din anexa la acest act normativ, este cea prevăzută de legea nr.263/2010.

Potrivit disp.art.171 din L. nr.263/2010, la data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, inclusiv categoriile de pensii prevăzute la art.1 din legea nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devin pensii în înțelesul prezentei legi.

A.14 alin.5 din legea nr.554/2004, prevede că în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat, acesta este suspendat de drept.

În raport cu titulatura deciziei nr. 1. din (...), de revizuire a pensiei, se reține că, potrivit a Legii nr.263/2010, lege organică ce reglementează regimul general privind pensiile publice-în condițiile art.73 alin.3 din Constituție-asemenea acte administrative pot fi emise doar în situațiile prevăzute la art.107 alin.1 din lege, respectiv: „În situația în care, ulterior stabilirii și /sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și /sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa teritorială, operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.";

În același sens erau și dispozițiile art.89 din L. nr.1., ce prevedeau că în situația în care se constată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie, casa teritorială de pensii operează revizuirile și modificările legale.

Analizând formal cele două decizii emise de casa de pensii în temeiul Legii nr.1.

și ale O.U.G. nr.5., se remarcă doar două diferențe de conținut a acestora, respectiv data emiterii celor două acte și actul normativ în temeiul cărora au fost adoptate,aparența fiind în sensul că, pe de o parte, nu a fost corectată nicio eroare de stabilire a pensiei, nu s-a constatat nicio diferență între drepturile de pensie stabilite prin cele două decizii, pentru a justifica emiterea unei decizii de revizuire în sensul art.107 alin.1 din L. nr.263/2010, iar, pe de altă parte, nu a fost motivată defel decizia în fapt, potrivit disp.art.20 din O.U.G. nr.5., deși aceasta se impunea cu atât mai pregnant în speță, întrucât actul administrativ emis lipsea de efecte o hotărâre judecătorească și un act administrativ de executare a acestei hotărâri.

În acest sens, doctrina și jurisprudența de contencios administrativ, au statuat, în privința actelor administrative, mai ales a celor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale, că asemenea acte unilaterale trebuie să îmbrace forma scrisă, să cuprindă în chiar conținutul lor motivarea în fapt și în drept a măsurii luate și să fie comunicate, aduse la cunoștința persoanelor interesate în mod legal.

A.31 alin.1 și 2 din Constituție garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public. Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

Având în vedere faptul că prin decizia nr. 1. din (...) intimata a suspendat, în baza unei hotărâri judecătorești, executarea deciziei de recalculare nr. 1. din (...), iar ulterior, prin decizia de revizuire din (...), emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat, care conform art.14 alin.5 din legea nr.554/2004, ar trebui să fie suspendat de drept, Curtea reține că în cauză aparența dreptului este de partea recurentei.

În mod greșit prima instanță a reținut astfel că nu poate soluționa prezenta cerere fără a antama fondul cauzei, respectiv fără a cerceta cu minuțiozitate problematica fondului cauzei, având în vedere faptul că într-o cerere de ordonanță președințială judecătorul este obligat să pipăie fondul cauzei, să verifice astfel validitatea formală a actului contestat, pentru a analiza aparența dreptului reclamantului.

Examinând astfel validitatea formală a deciziei de revizuire, Curtea reține că, pentru considerentele expuse anterior, se poate reține că situația de fapt avută în vedere la data suspendării executării deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nu s- au modificat, intimata emițând un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat.

Curtea mai reține că cererea are caracter urgent, întrucât, pe de o parte, dreptulafectat prin actul administrativ a cărui suspendare se cere era menit să asigure securitatea socială al reclamantei, iar pe de altă parte, se impune cu necesitate ca particularul să fie repus în drepturile ce i-au fost deja recunoscute printr-o hotărâre judecătorească, executată printr-un act administrativ al intimatei.

Se mai reține că cererea de suspendare a executării acestei decizii de pensie, ce este un act administrativ, pentru care legiuitorul a prevăzut o competență specială, trebuie analizată și potrivit Recomandării nr.R (89)8 din (...) a Comitetului de M. din cadrul Consiliului Europei.

Prin această recomandare se arată că particularilor trebuie să li se ofere, când este necesar, o protecție jurisdicțională provizorie, apreciindu-se că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor pot fi de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor.

S-a mai constatat prin aceeași R. că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite condiții, cauza un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

R.a prevede printre principiile enunțate în acest domeniu, la art.II, că asemenea măsuri pot fi luate mai ales atunci când executarea actului administrativ este denatură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă,se va admite recursul formulat de reclamantă, se va modifica în tot sentința primeiinstanțe, în sensul de a se admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C. M. și în consecință, a se dispune suspendarea executării deciziei de revizuire nr. 1. din (...) emisă de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a contestației ce face obiectul dosarului nr. (...) a T. M. și repunerea în plată a deciziei nr. 1. din (...).

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamanta P. S. împotriva sentinței civile nr.1431 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că admite cererea formulată de reclamanta P. S. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. M. și în consecință dispune suspendarea executării deciziei de revizuire nr. 1. din 19 iulie

2011 emisă de pârâtă până la soluționarea irevocabilă a contestației ce face obiectul dosarului nr. (...), cu menținerea în plată a deciziei nr. 1. din (...), de repunere în plată a pensiei de serviciu.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 25 octombrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.

G., N. N.

Red.I.T./S.M.

2 ex./(...) Jud.fond.M. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3757/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale