Decizia civilă nr. 443/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 443/R/2011
Ședința 07 februarie 2011
I. constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2659 din 02 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. T., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat M. T., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 ianuarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Reclamantul intimat arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2659 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), a fost admis acțiunea formulata și precizată de reclamantul M. T. împotriva paratei C. J. DE P. C. și în consecință a fost obligată pârâta C. J. DE P. C. să emită o nouă decizie privind pensia pentru limită de vârstă și munca depusă în favoarea reclamantului, cu luarea în calcul a perioadei (...)-(...) cât a lucrat în grupa a II-a de muncă, conform înscrierilor în carnetul de muncă poziția 37-40 și poziția 67 (pag.3 foaia suplimentară).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr.
204745/(...), reclamantului i s-a calculat pensia pentru munca depusă și limita de vârstă, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 2129 lei, punctajul mediu anual determinat fiind stabilit la 2,54199 puncte (f.41).
Reclamantul a depus la dosarul cauzei copia carnetului de muncă din care rezultă că în perioada (...)-(...) și (...)-(...) a desfășurat activitate în grupa a
II-a de muncă totalizând 21 ani, 11 luni si 13 zile (f.19).
I. a solicitat de la pârâtă comunicarea dosarului de pensie privindu-l pe reclamant, ce a fost depus la dosarul cauzei, iar din analiza acestuia s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului nu s- a avut în vedere toate datele înscrise în carnetul său de muncă (f.38-62). De altfel, din copia Deciziei de pensie anterior menționate, rezultă că reclamantul ar fi prestat activitate corespunzătoare grupei a II-a de muncă doar un număr de 5 ani, 6 luni si 10 zile, fapt care contravine înscrierilor în carnetul său de muncă.
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din L.a nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.
Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Au fost luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005.
Conform D.ui L. nr.68/1990 și a H.G. nr.1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă urmau a fi precizate, de către M. M. și P. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția M., rezultatul acestei activități fiind concretizat în Ordinul MMPS nr.50/1990.
Punctul 6 din acest ordin prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a sau a II-a de muncă se face de către conducerea unităților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.
Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.
Din copia actelor depuse la dosarul cauzei respectiv „. privind activitatea în muncă"; nu a rezultat că pârâta ar fi luat în considerare înscrierile prevăzute în carnetul de muncă al reclamantului privitoare la întreaga perioadă în care a desfășurat activitate corespunzătoare grupei a II-a de muncă.
Așa fiind, instanța a considerat că intimata, în mod nejustificat a refuzat recunoașterea acestor perioade ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, în pofida faptului că nici un act normativ nu impune prezentarea altor dovezi.
Mai mult, intimata, depășindu-și atribuțiile, a refuzat recunoașterea pentru reclamant a duratei de vechime în muncă corespunzătoare grupei a II-a de muncă, adăugând la prevederile legale poziția sa, deși acestea nu îi dau acest drept.
Apoi nu trebuie trecut cu vederea faptul că, urmare a încadrării reclamantului în grupa a II-a de muncă pentru perioadele specificate, intimata a încasat contribuția de asigurări sociale aferente acestei grupe, situație în care nici un raționament nu poate justifica împotrivirea acesteia. De altfel, în întâmpinarea depusă intimata nu face nici o referire la plata sau neplata contribuțiilor privindu-l pe reclamant.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin înscrierile în carnetul său de muncă, înscrieri pe care pârâta nu le-a luat în considerare în totalitate, a admis acțiunea acestuia așa cum a fost precizată.
Drept consecință, în temeiul art. 155 si urm. din L.a 19/2000 republicată, s-a anulat D. privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă nr. 204745/(...) și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie privind pensia pentru limită de vârstă și munca depusă în favoarea reclamantului, cu luarea în calcul a perioadei (...)-(...) cât a lucrat în grupa a II- a de muncă conform înscrierilor în carnetul de muncă poziția 37-40 si pozitia
67 (pag.3 foaia suplimentară).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C.-N.solicitând modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că așa cum rezultă din motivarea deciziei de pensionare inițială din 2001 (la Observațiile din subsolul paginii) perioada acordată acum de instanță era exclusă, cu posibilitate de contestare în 30 de zile. I. nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității.
În consecință, instanța nici nu a stipulat data de la care pârâta să acorde aceste drepturi, deoarece ultimul act nu s-a referit la grupa de muncă.
Pozițiile din carnet nu acordă procent de 1. pe întregul interval, ci de prin excepție de 75% pe intervalul (...) - (...).
La punctele 3 și 7 din ordinul nr.50/1990 se prevede că pot beneficia de recunoașterea grupei categoriile de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2, în ordin proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. După cum se poate observa după o simplă lecturare a acestor puncte, nu se regăsește încadrarea în aceste prevederi profesia respectivă (care prin natura ei nu implica propriu-zis acele condiții grele, caracterizate prin condiții nefavorabile de microclimat, prezența noxelor, prin risc deosebit, prin expunerea fizică la pericole faptice care apar în timpul procesului de producție, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, suprasolicitare fizică sau nervoasă).
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, 3041 , 304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă.
Intimatul M. T. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului,obligarea pârâtei să îi ia în considerare perioada lucrată în grupa a II-a de muncă la SC T. de C. I. C. G. SA conform înscrierilor din carnetul de muncă, respectiv sporul aferent D.ui L. 1. pentru perioada lucrată în Libia.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
Intimatul-reclamant s-a înscris la pensie începând cu data de (...), în temeiul Legii 3/1977, prin D. nr. 204745/(...) (fila 4 dosar fond). În motivarea acestei decizii s-a indicat că perioada în care intimatul a îndeplinit funcția de economist și șef serviciu nu s-a luat în considerare ca activitate desfășurată în grupa a II-a de muncă, iar întrucât în cauză nu s-a dovedit faptul că această decizie a fost contestată conform art. 52 din L.a 3/1977, aceasta a rămas definitivă.
Pensia intimatului a fost însă recalculată în temeiul OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, iar nici în decizia inițială de recalculare a pensiei și nici în deciziile ulterioare emise de pârâtă (filele 29-33 dosar fond) nu se face referire la activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă în perioada (...)-(...), conform înscrierilor din carnetul de muncă.
În consecință, Curtea apreciază că deciziile de recalculare a pensiei intimatului-reclamant nu sunt definitive (conform art. 88 din L.a 19/2000) cu privire la luarea în considerare a grupei a II-a de muncă pentru perioada (...)- (...) .
Referitor la data de la care recurenta trebuie să îi ia în considerare activitatea desfășurată de intimat în grupa a II-a de muncă, se constată că în lipsa unei cereri exprese formulate de reclamant cu privire la acest aspect, instanța de fond nu se putea pronunța din oficiu întrucât ar fi încălcat principiul disponibilității prevăzut de art. 129 alin. (6) Cod procedură civilă.
T. nu a menționat că în perioada (...)-(...) activitatea intimatului s-a desfășurat în procent de 100 % în grupa a II-a de muncă, astfel încât recurenta urmează să recalculeze pensia intimatului conform înscrierilor din carnetul de muncă (fila 19 dosar fond), respectiv în perioadele (...)-(...) și (...)-(...) în procent de 1., iar în perioada (...)-(...) în procent de 75%.
Contrar susținerilor pârâtei C. J. de P. C., se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 6 al Ordinului nr. 50/1990, conducerea unităților împreună cu sindicatele reprezentative din cadrul acestora realizează nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă.
În consecință, stabilirea grupelor de muncă în care sunt încadrate persoanele nu este atributul casei de pensii, care are doar competența de a stabili pensia în baza actelor depuse de asigurați (conform art. 82 alin. 2 din L.a 19/2000), inclusiv a adeverințelor emise de unități cu privire la încadrarea persoanelor în grupele de muncă.
De asemenea, conform principiului contributivității prevăzut de art. 2 lit. e) din L.a 19/2000 fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. Neluarea în considerare a grupei a II-a de muncă, deși s-au plătit contribuțiile la asigurări sociale aferente acesteia ar determina încălcarea flagrantă a principiului contributivității și anihilarea aplicării corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care a fost edictat.
Referitor la susținerile din întâmpinare în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acordarea sporului prevăzut de D. L. 1. pentru perioada lucrată în Libia, Curtea reține că intimatul-reclamant nu a formulat recurs în cauză, iar în recursul declarat de pârâtă nu se poate analiza acest petit întrucât i s-ar agrava situația în propria cale de atac, fapt interzis de dispozițiile art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este întemeiat. În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041 și
312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 2659 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. D. G.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond:E.B. și I.P.
← Decizia civilă nr. 2071/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2049/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|