Decizia civilă nr. 4448/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4448/R/2011

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : I.-R. M.

JUDECĂTORI : G.-L. T.

S.-C. B.

GREFIER: G. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul P. M. și de către pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3026 din 16 iunie

2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal asistat de av. C. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul recurent a formulat și înregistrat întâmpinare la recursul pârâtei.

De asemenea se constată că și pârâta recurentă a formulat și înregistrat, prin fax, la data de 1 noiembrie 2011, întâmpinare la recursul reclamantului, prin care solicită respingerea recursului.

Se comunică reprezentantului reclamantului recurent un exemplar din întâmpinarea pârâtei, acesta arătând că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul acordării drepturilor solicitate începând cu data de 24 noiembrie 2007. Cu privire la recursul pârâtei solicită respingerea acestuia și menținerea ca legală și temeinică a hotărârea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată conform chitanței anexate întâmpinării.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3026 din 16 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul

Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul P. M.împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință aceasta a fost obligată să emită o nouă decizie cu luarea în calcul la punctajul mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor menționate în adeverința nr. 3180/(...) emisă de R. C. - D. de L. începând cu data de (...).

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul este beneficiar al deciziei nr. 1./(...).

Pârâta nu a luat în considerare la stabilirea pensiei veniturile de natură salarială obținute de reclamant pentru munca prestată, deși conform adeverinței depuse la dosar aceasta a fost remunerat în acest mod pentru munca prestată, iar pentru veniturile salariale astfel obținute s-a contribuit la fondul pentru pensia suplimentară și s-a plătit CAS-ul.

Calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați și de către angajatorii acestora se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă.

Din adeverință reiese că pentru veniturile realizate ca urmare a muncii prestate s-a contribuit la fondul de pensii, astfel că aceste venituri trebuie avute în vedere de către pârâtă la stabilirea cuantumului pensiei, conform art. 3 lit. l și n, art. 95 din L. nr. 263/2010. La stabilirea cuantumului pensiei, pârâta trebuie să țină cont de principiul contributivității.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3 lit. l și n, art. 95, art. 154 din L. nr. 263/2010, instanța a admis acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul P. M. și pârâta C.

J. DE P. C.

Recurentul reclamant P. M. a solicitat modificarea sentinței în sensulobligării pârâtei să procedeze la recalcularea pensiei cu luarea în calcul la punctajul mediu anual și la cuantumul pensiei a veniturilor suplimentare și sporurile menționate în adeverința nr. 3180/(...) emisă de R. C. - D. de L., începând cu data de (...), precum și la plata retroactivă a diferențelor dintre pensia primită și cea care va rezulta în urma recalculării, începând cu data de

(...).

În motivarea recursului a arătat că instanța trebuia să oblige pârâta la emiterea deciziei începând cu data de (...), întrucât art. 7 din OUG nr. 4/2005 modificat prin L. nr. 2. s-a instituit o derogare de la prevederile art. 95 și art. 169 din L. nr. 19/2000, drepturile modificate acordându-se de la data plății drepturilor recalculate.

Recurenta pârâtă C. J. DE P. C. a solicitat admiterea recursului,modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.

În motivare a arătat că în adeverința eliberată apare indemnizația de parcurs care cuprinde sporul de noapte, care a fost acordat și orele suplimentare, nu a avut caracter permanent, sporul de noapte fiind de două ori. La fel apar și ore festive - suplimentare deci tot de două ori.

Pârâta C. J. de pensii C. prin întâmpinare (f.12) a solicitat respingerea recursului reclamantului.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererile de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de (...), prin decizia nr. 1..

La data de (...) reclamantul s-a adresat pârâtei C. J. de P. C. solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare cu caracter permanent realizate prin muncă în acord global, spor de noapte, ore festive, , ore peste program, regie, premii și sporuri speciale.

Deși în acest sens a fost depusă adeverința nr. 3180/(...) eliberată de D. de L. C.-N., din care reiese că reclamantul a realizând venituri suplimentare cu caracter permanent pentru care s-au achitat cotele la bugetul asigurărilor sociale de stat, pârâta a emis decizia nr. 1./(...), prin care a procedat la recalcularea pensiei fără a lua în considerare toate aceste venituri - fila 4 dosar fond.

În atare situație, reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.

4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, act normativ care înart. 1 stabilește că obiectul recalculării îl reprezintă „pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001";.

Curtea constată că în conformitate cu art. 164 din L. nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din L. nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei ca prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din L. nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Cât privește critica pârâtei, față de posibilitatea de a se include în calculul pensiei de două ori o sumă, Curtea constată inconsistența acestui argument, având în vedere că adeverința cuprinde salariile brute primite de reclamant în perioada 1971 - 1998, neexistând deci posibilitatea evocată, de a cuprinde de două ori o sumă în stabilirea cuantumului pensiei, întrucât mai mult decât venitul brut nu se poate lua în considerare la calcularea pensiei, conform principiului contributivității.

Astfel, cum doar o parte din veniturile brute realizate de reclamant și menționate în adeverință au fost avute în vedere cu ocazia recalculării pensiei cuvenite acestuia, Curtea constată că dispoziția primei instanțe de a obliga pârâtă să aibă în vedere la calculul punctajului mediu anual toate veniturile realizate de către reclamant se dovedește a fi corectă.

În ceea ce privește data cu care se cuvin drepturile de pensie astfel recalculate, întrucât reclamantul s-a pensionat în temeiul legislației anterioare datei de (...), se impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 7 alin. 3 și 5 din OUG nr. 4/2005 potrivit cărora drepturile se acordă prin derogare de la prevederile 95 și 169 din L. nr. 19/2000, de la data plății drepturilor recalculate, cu respectarea termenului general de prescripție, calculat începând cu luna înregistrării cererii.

Or, în condițiile în care în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 169 alin. 3 din L. 19/2000, potrivit cărora ";pensia recalculata se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare";, se constată că în mod nelegal tribunalul a acordat drepturile recalculate doar începând cu luna următoare în care reclamantul a depus adeverința în temeiul căreia a solicitat recalcularea, respectiv (...).

Așadar, având în vedere criticile reclamantului din cererea de recurs, Curtea apreciază ca fiind întemeiate și susținerile recurentului cu privire acordarea diferențelor rezultate din recalculare, impunându-se obligarea pârâtei de a plăti reclamantului sumele de bani reprezentând diferența dintre pensia recalculată și pensia efectiv încasată începând cu data de (...).

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este nelegală în parte, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va admite recursul reclamantului împotriva sentinței tribunalului pe care o va modifica în parte potrivit dispozitivului, urmând să respingă ca nefondat recursul pârâtei.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., ținând cont de culpa procesuală a pârâtei în prezentul recurs, o va obliga să plătească reclamantului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamantul P. M. împotriva sentinței civile nr. 3026 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că pârâta va emite noua decizie de pensie începând cu data de (...).

Obligă pârâta să plătească reclamantului sumele de bani reprezentând diferența dintre pensia recalculată și cea efectiv încasată începând cu (...).

Menține restul dispozițiilor din sentință.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva aceleași sentințe.

Obligă pe intimata C. J. de P. C. să plătească recurentului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.

G. C.

GREFIER

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud.fond: I. P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4448/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale