Decizia civilă nr. 1020/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1020/R/2011

Ședința publică din data de 16 martie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.A-R. M.

JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B. GREFIER: G. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul B. I., precum și de către pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 3055 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 7 decembrie

2010, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamantului recurent o precizare la motivele de recurs, prin care solicită obligarea pârâtei la recalcularea pensiei de la data pensionării și nu de la o dată ulterioară, cum greșit s-a făcut.

Reclamantul recurent depune la dosar, în copie, o adeverință eliberată de

SC T. SA și arată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și în consecință obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, a sporurilor și veniturilor suplimentare conform adeverințelor nr. 306/(...) și nr. 19175/(...) emise de SC T. SA și, respectiv, SC T. SA C., începând cu data pensionării. Cu privire la recursul pârâtei solicită respingerea acestuia.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 3055 din 27 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtele S. T. S. C.-N. și S. T. S. C.-N., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

A fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamantul B. I. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei a sporurilor și veniturilor suplimentare conform Adeverințelor cu nr. 306/(...) și 19175/(...) emise de S. T. S. C. respectiv S. T. S. C. începând cu data de (...).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverințele nr. 306/(...) și 19175/(...) emise de către S. T. S. respectiv S. T. S.,. din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, indemnizații de conducere si alte sporuri.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din

Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Au fost luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de l.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in O. nr. 680/(...) pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la sectiunea I „. generale";.

Instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. T. S. și S. T. S. S-a constatat astfel că cele două societăți au emis adeverințele necesare recalculării și nu au nicio atribuție la recalcularea pensiei cuvenite reclamantului, și prin urmare va respinge acțiunea formulată de acesta împotriva pârâtelor S. T. S. și S. T. S.

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acestuia și a obligat-o pe pârâta C. J. de P. C. să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în considerare a sporurilor și veniturilor suplimentare menționate în Adeverințele nr. 306/(...) emisă de S. T. S. si nr. 19175/(...) emisă de S. T. S. C. începând cu data de (...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. I. solicitândmodificarea sentinței atacate și în consecință să fie obligată pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului, cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor și veniturilor suplimentare conform cu adeverințele nr.306/(...) și 19175/(...)emisă de S. T. S. C. , respectiv S. T. S. C., începând cu data pensionării reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că instanța de fond a dispus eronat recalcularea începând cu data de (...), se impunea a fi obligată la recalcularea pensiei începând cu data pensionării acestuia..

Cu toate că a făcut numeroase demersuri și a depus în repetate rânduri cereri la întreprinderi, nu i s-au eliberat actele solicitate, acestea precum și adeverințele s-au eliberat doar la solicitarea făcută de către instanța de judecată.

Reclamantul solicită a fi obligată pârâta S. T. S. să-i calculeze pensia la care este îndreptățit deoarece există neconcordanțe între sumele la care s-a calculat pensia și realizările avute în perioada în care a lucrat 1978 - 1991, când a contribuit cu suma de 695,351 lei și s-a calculat după suma de 469.176 lei, fiind în perioada 1991 - 1997 procent de 1..

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta C. J. de P. C., solicitând modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că potrivit art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000, potrivit căruia (3) Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare - adică (...), deoarece data de înscriere la pensie este ulterioară lui (...), nicidecum (...) - data depunerii cererii pentru care nu există temei legal.

Adeverința nu cuprinde mențiunea virării CAS, fiind necontributive.

În conformitate cu prevederile art.164 la determinarea punctajului anual au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Conform art.3 din Legea nr.49/1992 sporurile cu caracter permanent sunt: sporul de vechime în munca; sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor; sporul pentru condiții grele de munca; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de munca, potrivit legii.

Din practica judiciară s-a hotărât ca prin modalitatea de a lua în calcul o sumă globală brută se creează posibilitatea includerii în calculul pensiei a unor sume care fiind contopite cu salariul nu pot fi controlate ca fiind sporuri permanente.

Instanța nu a solicitat și clarificat conținutul sumei brute prin defalcare, întrucât acesta ar putea de exemplu să includă chiar de două ori o sumă, fără a se putea verifica aceasta.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține următoarele:

Potrivit Adeverințelor nr. 306/(...) și 19175/(...) emise de către S. T. S. respectiv S. T. S.,. reclamantul a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, indemnizații de conducere si alte sporuri, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale însă contribuția reclamantului la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și al pensiei.

Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturilede asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.

Faptul că art. 164 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 stipulează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie

1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie

1991), se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă";, iar la alin. 3 se statuează că „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare"; și că art. 10 din Legea nr. 3/1977, invocat în cererea de recurs, statuează că „retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate";, nu poate fi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din Decretul nr.

389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că „. socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat";. Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de „. brut"; se includ și sporurile, premiile și compensațiile, chiar dacă acestea nu au avut caracter permanent.

Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora „punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale";.

Chiar dacă, în mod evident, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.

Prin O. nr. 680/1 august 2007, înțelesul sintagmei „venit brut realizat lunar"; a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul O.U.G. nr. 4/2005.

Raportat la O. menționat, Curtea apreciază că reclamantul este îndreptățit să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverințele depuse la dosar, care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.

Față de cele ce preced, se constată că rămân fără suport legal critici aduse de recurenta pârâtă hotărârii atacate în ceea ce privește luarea în considerare la calculul punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a veniturilor suplimentare realizate și dovedite prin probatoriul administrat în cauză.

În ceea ce privește criticile aduse hotărârii referitoare la data de la care urmează a fi recalculată pensia reclamantului, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2. din (...) privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, reclamantului i s-a deschis dreptul la pensie începând cu data de (...), în temeiul prevederilor Legii nr. 19/2000 astfel că devin aplicabile, în ceea ce privește recalcularea pensiei, dispozițiile art. 95 alin. 3 din acest act normativ potrivit cărora „pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare";.

Adeverințele cu nr. 306/(...) și 19175/(...) au fost depuse la Casa de pensii la data de (...) (f. 122 dosar fond) astfel că raportat la dispozițiile art. 95 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 drepturile recalculate i se cuvin reclamantului începând cu data de (...).

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1

și 3 c.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat de pârâtă cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul că recalcularea pensiei va fi acordată începând cu data de (...). Totodată, în temeiul acelorași considerente va fi respins recursul declarat de reclamant.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva Sentinței civile nr. 3055 din 27 septembrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că pârâta va efectua recalcularea pensiei începând cu data de 1 decembrie 2009.

Menține restul dispozițiilor din sentință.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva aceleiași sentințe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

I.A-R. M. G.-L. T. S.-C. B.

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: A. G. C. și M. F. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1020/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale