Decizia civilă nr. 1335/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1335/R/2012

Ședința publică din data de 14 martie 2012

Instanța constituită din:

P.: C. M.

JUDECĂTORI: D. C. G.

I.-R. M.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. V. împotriva sentinței civile nr. 2125 din 29 noiembrie 2011, pronunțată de T. M. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

R. a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 februarie

2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate C. S. de P. a Ministerul Administrației și Internelor întâmpinare, prin care se invocă excepția nulității recursului declarat de reclamant, având în vedere motivarea acestuia, solicitând totodată și judecarea în lipsă.

Instanța, deliberând constată nefondată excepția nulității recursului invocată de pârâta intimată C. S. de P. a Ministerul Administrației și Internelor, motiv pentru care o respinge.

De asemenea, se constată că la data de 7 martie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare și din partea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor care se solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și judecarea cauzei în lipsă.

C. fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă și prin cererea de recurs.

C U R T E A

Prin Sentința civilă nr. 2125 din 29 noiembrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

A fost respinsă contestația formulată de către reclamantul G. V. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor B. și C. de P. S. a

M. A. și I. B., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Administrației și Internelor instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 4 al. 1 din L. 1. recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare.

Ca atare, D. de recalculare a pensiei nr. 1./(...) a fost emisă de Casa de pensii a M. A. si I., structură lipsită de personalitate juridică, aflată în subordinea acestui pârât, împrejurare ce legitimează participarea sa procesuală.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Potrivit Deciziei nr. 1. din (...), reclamantul a fost beneficiar al unei pensii de stat stabilite în baza L. 179/2004, în luna decembrie 2010 cuantumul brut al acesteia fiind de 2254 lei.

Prin D. nr. 1./(...) pensia de stat de care beneficia reclamantul a fost recalculată în baza art. 1 din L. 1., rezultând un cuantum de 2153 lei RON.

Potrivit art. 1 din L. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

„pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul L. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, lit. h a acestui articol menționând pensiile de serviciu ale personalului C. de C.

Trebuie precizat că această lege a fost supusă controlului de constituționalitate înainte de promulgare la sesizarea unui grup de 37 de senatori, iar prin D. nr. 871 din (...) Curtea Constituțională a decis cu opinie majoritară că dispozițiile L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate în sesizarea acestuia.

Curtea Constituțională s-a pronunțat și la sesizarea Î. C. de C. și Justiție asupra constituționalității L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor înainte de promulgare, constatând prin D. nr. 873 din (...) că dispozițiile art. 1 lit. a, b, d-i și art. 2-12 din această lege sunt constituționale.

Prin aceste decizii definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a decis că L. 1. nu încalcă prevederile art.15 al. 2 din C., care instituie principiul constituțional al neretroactivității legii și nici principiul doctrinar al drepturilor câștigate.

Cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate se impun cu caracter obligatoriu instanței de judecată.

În speță, s-a invocat contrarietatea dintre dispozițiile L. nr. 1. și dispozițiile

C.i, respectiv ale art. 1 Protocolul 1 adițional la aceasta, instanței revenindu-i obligația de verifica existența unui asemenea conflict, iar în caz afirmativ, de a-l soluționa în modul indicat de art. 20 alin. 2 din C., adică de a înlătura aplicabilitatea L. nr. 1. în prezentul raportul juridic dedus judecății.

Noțiunea de „. este înțeleasă în sens extins, iar una dintre cele mai remarcabile extinderi ale noțiunii de bunuri privește prestațiile sociale, Curtea statuând că acestea intră în sfera de aplicarea a art. 1 din Protocolul 1 dat fiind caracterul lor patrimonial (Gayguzus c.Austria, Willis c. Regatul Unit, Buchen c. Cehia, Stec și alții c. Regatul unit).

A., raportat la jurisprudența C. E. a D. O., instanța consideră că pensia este un bun care intră sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la C.

Însă, simpla lectură a dispozițiilor cuprinse în art. 1 Protocolul nr. 1 evidențiază faptul că protecția pe care el o instituie nu este una absolută, căci nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și două limite ale exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Curtea E. a D. O. a consacrat și o limită jurisprudențială dată de „. substanței"; dreptului, respectiv cerința existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.

În urma recalculării în baza L. nr. 1., pensia reclamantului s-a diminuat, acesta suportând o restrângere semnificativă a dreptului de proprietate.

Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C., nu are un caracter absolut.

Așa cum a indicat Curtea E., statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându- se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.

Chiar Curtea E. a D. O. a cărei jurisprudență a avut adesea drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul intern al statelor, a manifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală, ce țin de politicile socio-economice.

În speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. nr. 1. și recunoscut de

Curtea Constituțională în D. nr. 871 și 873 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din C., respectiv necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.

Este de notorietate că însăși economia mondială s-a confruntat cu cea mai gravă criză de la al doilea război mondial, iar nu doar statul român, astfel că nu se poate considera că această criză sau stare excepțională din R. este rezultatul unor politici greșite ori a neluării măsurilor adecvate, afirmație ce se regăsește în practica judiciară de care se prevalează reclamanta.

De altminteri, în jurisprudența sa, însăși Curtea E. a statuat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de temei.

De asemenea, trebuie menționat faptul că măsura recalculării pensiilor de serviciu nu poate fi considerată ca fiind arbitrară și nici discriminatorie, căci este conjugată și cu alte măsuri legislative luate în vederea restabilirii echilibrului bugetar: L. 118/2010 care prevede reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, diminuarea cu 15% a cuantumului indemnizației de șomaj, a drepturilor bănești acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, reducerea cu 25% a altor categorii de drepturi bănești acordate de stat, diminuarea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului cu 15%, etc.

În materie de asigurări sociale, Curtea E. acordă o mai largă marjă de apreciere în stabilirea propriilor politici și tocmai de aceea, iar sub aspectul proporționalității, lipsa de despăgubiri nu conduce la o încălcare a art. 1

Protocolul nr. 1 adițional (Mellacher și alții c. Austria).

Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că în speță nu s-a produs o încălcare a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura recalculării pensiei de serviciu a reclamantului în temeiul art. 1 lit. c din L. 1. intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G. V. solicitând înprincipal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii excepțiilor invocate și al admiterii acțiunii.

S-a arătat în motivare că deși s-a adresat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 149 alin. 1 din L. nr. 2. C. de contestații din cadrul M. A. și I., criticând pentru nelegalitate decizia de pensionare prin care i-a fost recalculată pensia de care beneficia, nu a primit niciun răspuns.

Practic lipsa unui răspuns la contestația formulată echivalează cu respingerea contestației formulate, astfel că, după expirarea termenului în care C. ar fi trebuit să emită o hotărâre, recurentul se consideră îndreptățit să se adreseze instanțelor de judecată.

Recurentul mai invocă și excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, în speță de Ministerul Administrației și Internelor, deși competența aparținea Casei Sectoriale de P., astfel cum vom demonstra în continuare.

A., decizia de recalculare a pensiei a fost emisă de către Ministerul

Administrației și Internelor după data de 23 decembrie 2010.

Așadar, se susține că, la data de 23 decembrie 2010 s-a înființat de drept, ope legis, cu personalitate juridică, C. sectorială de pensii, care a preluat la acea dată toate atribuțiile fostelor structuri organizatorice din cadrul M. A. și I.. Pe cale de consecință, Ministerul Administrației și Internelor nu mai avea nici o competentă să emită decizii de recalculare a pensiilor, deoarece atribuțiile sale fuseseră transferate Casei Sectoriale de P.

Apoi, prin decizia pe care o contestă s-a dispus în mod netemeinic și nelegal recalcularea pensiei de care beneficia, astfel încât s-a produs o diminuare nejustificată a cuantumului acesteia și implicit a patrimoniului său. Prin L. nr. 1. și normele de aplicare ale acesteia se încalcă dreptul său de proprietate care derivă din dreptul nostru la gradul avut, precum și din noțiunea de „." astfel cum a fost ea interpretată de Curtea E. a D. O. (CEDO).

Se mai arată că nu există carnete de muncă, iar adeverințele cu venituri sunt aproape imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor realizate, fapt ce a obligat casele de pensie la calcularea cuantumului pensiilor militarilor la nivelul salariului mediu brut pe economie, ceea ce încalcă în mod fundamental dreptul de proprietate, creează un tratament discriminatoriu față de personalul civil care își poate valorifica toate câștigurile prin existența carnetelor de muncă.

A. se creează o discriminare, pe de o parte între polițiștii activi care au avut norocul de a lucra într-o singură unitate și deci au putut prezenta adeverințele cu veniturile realizate, și celelalte cadre militare care nu mai pot prezenta astfel de adeverințe.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că se creează o discriminare, între cadrele militare și magistrați, care deși au avut aceleași privațiuni, beneficiază prin lege de un mod de calcul al pensiei mult mai favorabil (procent din salariul avut).

Recurentul arată că, prin recalcularea pensiei sale se încalcă principiul dreptului câștigat, deoarece pe parcursul anilor în care a fost militar activ a câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-a desfășurat activitatea precum și principiul neretroactivității legii.

De asemenea, faptul că pe durata perioadei în care a fost activ a crezut că la pensie va beneficia, ca răsplată a tuturor privațiunilor specifice vieții militare, de o pensie care să îi asigure un trai decent și care să compenseze lipsa veniturilor suplimentare, lipsa vieții sociale, încalcă un alt principiu al statului de drept și anume: previzibilitatea legii.

S-a mai arătat că deciziile contestate și implicit procesul de recalculare a pensiilor sunt nelegale raportat la dispozițiile C. R., ale dreptului comun cât și ale

Legislației E. în materie.

Prin sentința civilă nr. 3. pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul nr.

(...) s-a dispus:„suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentrurecalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform L. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond."

Așadar, se susține că emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate.

De asemenea, se arată că unele decizii au fost emise, în temeiul L. nr. 1. și a H. nr. 735/2010 după data de (...) când aceste acte normative au fost abrogate prin L. nr. 2. legea unitară de pensii.

Așadar, emiterea deciziilor de pensionare în temeiul a doua acte normative lipsite de forță juridică atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.

De asemenea, se susține că, deși a desfășurat activitate și a obținut venituri diferențiate în funcție de pregătirea fiecăruia, de gradul pe care l-a avut, de meritele recunoscute prin decorare, la stabilirea cuantumului pensiei sale urmează să fie luat în considerare doar salariul mediu brut pe economie pentru perioadele respective.

Se mai invocă încălcarea: art. 1 - Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. C. R. (art.

20 alin 2 și art. 148 alin (2) și (4)); Declarația Universală a D. O..

S-a invocat prin cererea de recurs jurisprudență CEDO și CJCE.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., dispozițiile L. nr. 1. privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 13 alin. (1) din H. nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor si ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform L. nr. 1. privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Referitor la păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza

OUG nr. 1., Curtea constată că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.

Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensie în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..

Procesul de recalculare a pensiei reclamantului s-a realizat în temeiul L. nr.

1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare, or, în privința cuantumului, decizia de recalculare atacată prin prezenta contestație nu a produs efecte juridice.

În ceea ce privește nulitatea deciziei de pensionare în raport de modificările aduse prin prevederile L. nr. 2. referitoare la înființarea caselor sectoriale de pensii, Curtea constată că dispozițiile acestui act normativ nu sunt incidente în cauza dedusă judecății, acesta intrând în vigoare la data de (...), decizia de recalculare a pensiei de serviciu fiind emisă în temeiul dispozițiilor L. nr. 1. cu trimitere la prevederile L. nr. 1., act normativ în vigoare la data emiterii deciziei contestate.

Asupra fondului, Curtea reține punctual următoarele aspecte:

În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din C., prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din C., Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a C. Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.

A., prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53

(restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C. (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).

A., în D. nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C.. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că înaceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C., textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.

Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea L. 1. se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din C., Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C. Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

A., în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.

Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație

și Justiție în D. nr. 29 din (...), instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai osusținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. Constituționale.

Analizând ingerința S. prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la

C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie

2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).

În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. A., în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).

De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra Islandei

(paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.

În C. Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.

Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin L. nr. 1. pensiile militare de stat prevăzute de L. nr. 1. au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.

Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.

Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, Curtea de A. apreciază că jurisprudența reținută de prima instanță nu este relevantă în prezenta cauză întrucât prin L. nr. 1. s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor militare de stat (și a altor pensii de serviciu) și transformarea acestora în pensii de asigurări sociale de stat, astfel încât faptul că reglementările interne nu au prevăzut anterior cazurile și condițiile în care pensia militară de stat poate fi diminuată sau suprimată trebuie examinată din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale

(analiză care se va realiza ulterior în cadrul acestui recurs).

Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.

De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (W. c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.

Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.

Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiuîmpotriva R. a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99;

Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c.

Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).

S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232

/11 și 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fostfundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";

În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiar unei pensii militare de stat obținută în temeiul L. nr. 1.. În temeiul L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1.. Întrucât la recalcularea pensiilor militare de stat s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, aceste pensii au fost revizuite conform art. 1 din OUG nr. 1., iar conform art. 6 alin. 1 din același act normativ pentru anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 (diferențele aferente lunii ianuarie 2011 fiind restituite reclamantului).

Deși obiectul prezentei cauze îl constituie anularea deciziei de recalculare emisă în temeiul L. nr. 1., Curtea de A. constată că, urmare a modificărilor legislative prezentate anterior, reclamantul nu a primit drepturi de pensie diminuate conform deciziei de recalculare decât în ianuarie 2011, drepturi care i- au fost restituite ulterior. În consecință, nu se poate reține că reclamantului i-a fost diminuată pensia militară de stat în cuantumul stabilit prin decizia de recalculare. A., singurul efect pe care l-a avut L. nr. 1. cu privire la pensia militară de stat a reclamantului a fost de transformare a acesteia în pensie de asigurări sociale de stat, cuantumul pensiilor reclamantului începând cu anul

2011 fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.1.. Întrucât prin acest ultim act normativ au fost revizuite deciziile prevăzute de L. nr. 1. și nu deciziile de pensie emise în temeiul L. nr.1., Curtea de A. apreciază că L. nr. 1. a modificat sistemul pensiilor, însă în analiza raportului de proporționalitate se impune referirea la cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire (depusă în recurs), procentul de diminuare a pensiei militare de stat pentru reclamant urmând a fi stabilit în raport de acest cuantum.

În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 2.254 lei și o pensie recalculată de 2.153.

Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în ianuarie 2011 în R., care este de 860 lei.

Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.

În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii E. prevede că U.a susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens „nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor internaționale la care face trimitere recurentul.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat, recursul declarat urmând a fi menținută ca temeinică și legală sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. V. împotriva Sentinței civile nr. 2125 din 29 noiembrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 martie 2012.

P. JUDECATORI

C. M. D. C. G. I.-R. M.cu opinie separată în sensul admiterii recursului

G.

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: G. Brîndușa

Motivarea opiniei separate a judecăt orului C. M.

Consider că recursul formulat de reclamantul G. V., prin S. C. M. D., ÎN R.

ȘI ÎN R., este fondat, în ceea ce privește cele privind constatarea în cauză a unei încălcări a drepturilor sale potrivit art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Trebuie subliniat în acest sens că reclamantul s-a adresat instanței pentru

proteguirea unui dre pt de securitate soci ală, considerând că pensia sa de servici u

era un „., în sens ul jurisprudenței C .E.D.O., pe care a cesta avea speranț a

legitimă de a -l primi lunar în cuantumul stabilit potrivit deciziei nr.1./(...), emisăîn baza L. nr.179/2004, pentru o vechime efectivă ca polițist de 29 de ani,8 luni

și 7 de zile și un stagiu de 13 de ani realizat în condiții speciale de muncă.

În cauză reclamantul invocă aspecte ce țin de ingerința S. în dreptul său la un "., în sensul C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale , dar percepția sa certă și, de aici, princi palul său motiv de

nemulțumire și chiar nelămurire cu privire la situația nouă creată în urm a

recalculării este, în primul rând, c ă dre p tul s ău l a pens ie de serv ic iu er a un "dre p t

c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii administrative ce au rămas definitive și executorii, în temeiul raportului de serviciu pe care l-a avut, și care trebuia să fie, în consecință, plătit acestuia, lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform L. nr.179/2004.

Î n acest sens, deși doctrina de drept admini strativ subliniază că "nimeni nu

are dreptul să preti ndă menținerea une i anumite stări nor mative";, voi analiza în

cele ce urmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a aprecia dacă, în

urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, ace sta era sau nu îndreptățit

să se bucure în continuare de bunul său.

Se reține că, în cadrul jurisprudenței sale, de ex. în C. W. împotriva Poloniei

(cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea a acceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.

În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";

Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea C. privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale C. Europei"; și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta,complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecțiesocială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particulare necesită un grad de certitudine și de securitate șiprevăd prestații care trebuie plătite-în urma îndeplinirii condițiilor deeligibilitate-de drept (a se vedea Stec și alții).";

Percepția reclamantului asupra dreptului său la pensie de serviciu ca fiind

un drept câștigat și, de aici, aprecie rea ca act abuziv al S. a măsurii de recalculare a acestei pensii - de fapt, astfel cum voi argumenta în cele ceurmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat

- trebuie privită în primul rând, prin p risma modului în c are, realitățile istori ce

privind protecția socială în țara no astră, i -au creat acestui particular convingerea fermă c ă poate renunța li niștit la un loc de muncă sigur și bin e

plătit, la un a numit statut și că se poate baza pe o pensie spe cială într -un anumit cuantum, legal stabilit, de un act normativ în vigoare.

A., în primul rând, în țara noastră, încă din anu l 1902, toate legile careau reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care aceste

reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.

A., L. generală de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și 1906,

care a constituit, la rândul său, o reglementare reformatoare și unificatoare a

sistemului de pensii, a prevăzut, la capitolul ". transitorii";, în art.56 că:

"Pensiunile deja constatate și înscris e în virtutea legilor anterioare, precum

și a statutelor căil or ferate, fie că tit ularii și -au exercitat sau nu drepturile,

vor continua să fi e servite conform titlurilor ce posed ă cei în drept și c u

reținerile ce li se făceau în virtutea legilor anterioar e promulgării acestei

legi";.

Aceleași dispoziții tranzitorii privind păstrarea drepturilor de pensie

câștigate le regăsim și în art.54 din L. generală de pe ns iuni republicată l a

data de (...).

De asemenea, L. pentru unificarea asigurărilor soci ale din (... ) a

prevăzut, în art.127 că: "Drepturile câștigate până la punerea în aplicare a

prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce privește pensiunile lor de

bază.";

L. asigurărilor sociale din (...) prevedea, de asemenea, la capitolul ".

transitorii";, î n art.319 alin.3, că: "Drepturile de pensie stabilite potrivit

diferitelor legi de asigurări sociale p ână la punerea în aplicare a legii d e

față, se respectă";.

Art.59 din L. nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul

Asigurărilor Sociale de S., care or icu m nu se apl ic a ș i c adrelor mil itare

permanente, preved ea că: "Pierd drep tul la pensie și la ajutor social acel e

persoane care, pînă la 23 august 1944, au desfășurat o activitate

antidemocratică, reacționară, potrivnică intereselor poporului, acei care au

militat și au avut un rol activ în introducerea dictaturii militar -fasciste,

precum și acei care manifesta atitudine dușmănoasă fata de regimul democrat-popular";.

Prin L. nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și

pensia suplimentară, s-a prevăzut , la art.76, că: ". sau ajutorul social

stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decît în

situațiile prevăzute la art.56, și nici r evocate."; Situațiile de la art.56 din lege aveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însănumai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzarea invalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.

Potrivit art.87 din L. nr.3/1977 privind pensiile de asigur ări sociale de

stat și de asistență socială, "P.le și ajutoarele sociale stabilite pînă la

data prezentei legi, se mențin în continuare, at ît timp cît sînt îndeplinite

condițiile în baza cărora au fost acordate.";

D. nr.214/(...) privind pensiile militare de stat, cupri ndea dispoziții tranzitorii similare, în art.73, în se nsul că: "P.le sta bilite pînă la dat a

prezentului decret se mențin, în c ontinuare, atât timp cât sunt îndeplinite

condițiile în baza cărora au fost acordate.";

De altfel, deciziile de pensie emise în temeiul acestui decret cuprind

mențiunea că drepturile de pensie se acordă începând cu data de ……, "..

L. nr.1. privind pensiile militare de stat reglementa recalcularea

pens iilor mil itare s tab il ite în b az a leg isl aț ie i an ter io are d ate i in tr ăr ii în v igo are a

acestei legi, potrivit art.79 alin.1 lit.a), însă, la lit.b, prev ede a c ă: "în cazul î n

care cuantumul pensiei obținut conform l it.a) este mai mic decât

cuantumul pensiei în plată se menține cuantumul pensiei în plată";.

L. nr.1. privind sis temul public de pe nsii publice și alte drepturi de

asigurări sociale, prevedea, de asemenea recalcularea pensiilor cuvenite conform

leg isl aț ie i an ter io ar e, îns ă, conf or m a rt.180 alin.7, "în situația în care

cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel stabilit

în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos";.

D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg a le, r ezul tă c ă recl aman tul ș i, de al tf el

toț i pens ion ar ii d in R ., ave au to ate d atele c are s ă le f or meze c onv ingere a f er mă c ă

drep tur ile lor de pens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o dec iz ie def initiv ă, er au c âș tig ate,

putând fi cel mult recalculate pe alte baze, index ate, major ate, f ără a f i îns ă af ectat

cu an tu mul pens ie i af late în pl ată, as tf el înc ât, mai mu l t, nu ave au n ic iun ele men t

c are s ă le insp ire u n sen time n t de inc er titud ine pr iv ind pl ata pe v iitor a aces te i

pensii lunare.

M ai prec is, nu cuno ș te au s ă f i existat în R. alte cazuri de diminuare a

cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în ur ma punerii în apli care a dispozițiilo r

unui act normativ de reformare a pensiilor, cu atât mai mult cu cât, L. nr.1. s-

a vru t a f i un ac t nor mativ e mis în scopul respec tăr i i pr inc ip iilo r ech ităț ii.

În al doilea rând, reclamantul a avut în vedere, tot din privit din

perspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ în care au fost stabilite pensiile

militarilor și ale f uncționarilor stat ului, prin regleme ntări speciale, în că

din anul 1889.

T rebuie subl in iat în aces t s ens c ă recl aman tul a f ost, în mare a major itate a

per io ade i lucr ate în c al itate de pol iț is t, c adru mil itar, respec tiv p ân ă în an ul 2002 ( cu trei ani înainte de pensionarea sa), când, prin L. nr.360/2002, s-a modificat statutul aces te i c ateg or ii prof esion ale, dev en ind f uncțion ar pub l ic cu s tatu t spec ial.

Conform art.1 și 2 din L. pentru pensiuni militare din 1 iulie 1889 , cu

mo d if ic ăr i d in 1891, 1893 ș i 1897, ofițer ii, asimilații lor și funcționarii civili

în serviciul armatei aveau dreptul la o pensiune de retragere, în raport de vechimea în serviciu, iar cuantumul pensiei, reprezenta, în raport cu

această vechime, u n anumit procent din solda de mijloc a gradului avut în

momentul retragerii, respective din "mijlocia soldei gra dului ce a avut în

cei din urmă 2 ani de serviciu";.

M ai trebu ie subl in iat ș i f ap tul c ă , po trivit art.22 din aceeași lege,

aceasta s-a pus în aplicare doar de la 1 iulie a anului următor, asigurând

as tf el tr anz iț ia de l a un s is te m de pens ii l a al tul.

Potrivit L. generale de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și

1906, d ispoz iț iile aces te ia er au apl ic ab ile tu turor f uncțion ar ilor s tatulu i, c iv il,

mil itar i,ecles ias tic i, î ns ă de l a mo dul de c alcul gener al al pe ns ie i s tab il it de ar t. 1,

erau exceptați ofi țerii generali și superiori și ofițerii inferiori și asimilații

lor, pentru care, la art.2, erau prevăzute anumite condiții speciale de

vechime și de cal cul al pensiei, ba za de calcul a ac esteia constituind -o solda mijlocie a celor 2 ani anteriori datei înscrierii la pensie.

Dispoziții similare, de excepție în ceea ce îi privește pe mili tari, regăsim și în art.2 alin.1 din L. generală de pensiuni republicată la data de (...).

De asemenea, prin art.2 lit.a) din L. pentru unificarea asigurărilor

sociale din (...), au fost în mod expres exceptați de la aplicarea

dispozițiilor acestei legi "salariații su puși legii generale de pensiuni";, deci

și militarii.

Acele aș i regle men tăr i, de exceptare a militarilor, de fapt a tuturor

funcționarilor statului de la aplica rea prevederilor sale, au ex is tat ș i în L.

asigurărilor sociale din (...), art.6 din acest act normativ prevăzând că n u

intră în asigurarea obligatorie salariații supuși legii generale de pensiuni. Mai mult, în anul 1 959, în timp ce le gea generală a pe nsii lor era D. nr.292/1959, a ap ăru t o nouă reglem entare specială privind pensiile ce se

acordă ofițerilor și subofițerilor , respectiv D. nr.293/1959, ce prevedea, în

art.1 și art.2 lit.a) c ă of ițer ii ș i subof ițe r ii, dup ă trecere a lor în rezerv ă s au d irec t

în re tr agere, au drep tul l a pens ie în co nd iț iile aces tu i ac t nor mativ, iar în art.5, că

fondurile neces are pl ăț ii pens iilor se asi gură de stat.

Conform art.11 din acest decret, cuantumul pensiei se stabilea, în raport cu vechimea, într-un anumit procent din dreptul de sol dă

corespunzător ultimului grad avut în activitate.

În anul 1977, în timp ce actul normativ general privind pensiile de stat a devenit L. nr.3/1977, a fost adoptat D. nr.214/1977 privind pensiile

militare de stat, î n b az a c ăru ia pensiile cadrelor militare permanente se

calculau în raport cu media retribuțiilor tarifare din 5 ani de serviciu

consecutivi în cadrele permanente, la alegere, din ultimii 10 ani

premergători ieșirii din cadrele permanente, medie la care se lua în calcul

solda gradului pe care îl are militarul la data ieșirii din cadrele

permanente.

Ul ter ior, o nou ă lege spec ial ă pr iv ind pens iile mil itare de s tat a f ost adop tată în anul 2001, respectiv L. nr.1., ul ter io r sch imb ăr ii c adrulu i nor mativ gener al al pensiilor din sistemul public, prin L. nr.1..

Această lege, în temeiul căreia reclamantului i s -a stabilit dreptul la

pensia de serviciu, prevedea, în art. 1, că: "dreptul la pensii și asigurări

sociale pentru ca drele militare est e garantat de sta t și se exercită î n

condițiile prezentei legi";, iar în art. 2, că: " S.ul pensiil or mil itare de s tat ș i

as igur ăr ilor soc iale în do men iul ap ăr ăr ii n aț ion ale, ord in ii publ ice ș i s igur anțe i

n aț ion ale acoperă riscurile activității militare, precum și pierderile de

venituri datorate invalidităț ii, b ătr âneț ii ș i decesulu i";.

Conform art.5 din legea nr.1., fondurile necesare pentru plata pensiilor

mil itare de s tat ș i a al tor drep tur i de as ig ur ăr i soc iale se as ig ur ă de la bugetul de stat prin bugetele M..N., M., S.R.I..

Potrivit art.21 din această lege, b az a de c alcul f olosită p en tru s tab il ire a

pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de

activitate, care include solda de gra d corespunzătoare la data trecerii î n

rezervă.

Dup ă mod if ic are a s tatu tulu i pol iț iș tilor, î n anul 2002, legiuitorul a considerat

neces ar ă regle men tare a unu i drep t al ac es tor a l a pens ie de serv ic iu în te me iul L. nr.179/2004, care, în art.1 alin.2 prevede a c ă dreptul la pensii si asigurari

sociale pentru polițiști este garantat de stat si se exercita i n conditiile

prezentei legi, iar în art.2 că: "S.ul pens iilor de s tat s i al te drep tur i d e

as igur ar i soc iale de c are benef ic iaz a po l iț iș tii acopera riscurile activitatii de

polițișt, precum si pierderile de venituri profesionale datorate invaliditatii,

batr ane tii, acc iden tel or, bol ii, matern ităț ii s au decesulu i.";

Potrivit art.5 alin.2 din lege, fondurile necesare pentru plata pensiilor de

s tat s i a al tor drep tu r i de as igur ar i soc ial e ale pol iț iș tilor se as igur a de la bugetul

de stat, prin bugetul M. A. si I.

Conform art.22 alin.1 și 2 din L. nr.179/2004 , baza de calcul folosităpentru stabilirea pensiei polițiștilor este salariul de baza brut avut in ultima luna de activitate, care include salariul pentru gradul profesional detinut la data incetarii raporturilor de serviciu. În cazul in care au avut loc modificari ale salariului pentru functia indeplinita, in ultimele 6 luni de activitate, baza de calcul o constituie media salariilor de baza lunare brute din aceasta perioada, cu exceptia salariului pentru gradul profesional. La media obținută se adaugă salariul gradului profesional prevazut la alin.1.

În al treilea rând, reclamantul a avut în vedere, în formarea convingerii

s ale c ă pens ia de serv ic iu es te un drep t c âș tig at, f ap tul c ă, atât la data

adoptării L. nr.1., a H. nr.735/2010, cât și la data emiterii deciziei

administrative de „. a pensiei recure ntului din data de (...), L. nr.179/2004

era în vigoare, fiind abrogată abia după jumătate de an de la data intrării

în vigoare a L. nr.1., respectiv la data de (...).

Pr ac tic, ne abrog ând , pr in L. nr.1., L. pr iv ind pens iile pol iț iș tilor , chiar

legiuitorul a recunoscut beneficiarilor acestor pensii un drept câștigat, cel

care le conferea statutul de pensionar militar, conside r ând c ă, în aces t f el,

măs ur a l u ată v a ap ăre a do ar c a o reduce re pr in rec alcul are a cu an tu mulu i pens ie i,

de ter min ată de in teresul publ ic, ș i nu c a o af ectare subs tanț ial ă ș i

irevoc ab il ă/per mane n tă a drep tulu i ace s tor a, în sensul el imin ăr ii pens iilor de

serviciu.

În acest context, reclamantul a suferit, prin decizia nr. 1./(...), o

ingerință esențială în drepturile sale, nu numai prin diminuarea

cuantumului pensiei sale, ci, mai ales prin pierderea calității, a

statutului de pensionar din serviciul poliției , ce-i fusese recunoscut prin

decizia nr.1./(...), în temeiul L. nr.179/2004, cu atât mai mult cu cât

această lege mai era în vigoare.

Se constată, în acest sens, că și L. nr.1. a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de (...), devin pensii în înțelesul acestei noi legi și vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (L. nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.

Observând și acest aspect, respectiv că, prin dispozițiile L. nr.1., nu a fostabrogată L. nr.179/2004, recurentul, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar din serviciul poliției, pe care-l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la pensie, ci și la data recalculării pensiei sale, pe data de (...).

În acest sens, potrivit disp.art.16 alin.1 și 2 din L. nr.24/2000republicată și actualizată privind normele de tehnică legislativă, se prevede,sub titulatura ";ev itar e a p ar alel is melor";, că:

„În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativori în două sau mai multe acte normative.

În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prinabrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.";

De asemenea, conform art.14 alin.1 din același act normativ, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ.

Potrivit disp.art.17 din L. nr.24/2000 republicată și actualizată, „Învederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelorde acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.";

Acest articol se corelează cu art.65 alin.3 din L. nr.24/2000, ce prevedecă: „În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinateexpres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.";

Prezumția că anumite norme au făcut obiectul modificării,

completării sau a brogării lor implic ite es te pos ib il ă, co nf or m art.67 alin.1

din aceeași lege, doar în cazuri deosebite, în care la elaborarea și

adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, îns ă, în speț ă, nu n e pu te m af la în prez enț a u nu i ase mene a caz, deoarece la adoptarea L. nr.1., legiuitorul a avut în vedere tocmai categoriile de

perso ane c are benef ic iaz ă de pens ii în te meiul unor legi speciale, acte normative

pr in tre c are se af lă ș i L. nr.179/2004.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în cauze recente, respectiv C. F. M. și A. G. S. contra R., în cereri ce priveau măsuri luate de către S. Român în aceeași perioadă, respectiv prin L. nr.118/2010, în sensul diminuării salariilor personalului bugetar cu 25%, în sensul că: „Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.";

Dacă în ceea ce privește măsura dispusă prin L. nr.118/2010, Curtea EDO

a reținut că nu ne aflam în situația pr ezentată mai sus, c onsiderâ nd că pentr u lunile iulie-decembrie 2010 salariul rec lamanților era cel s tabilit prin această

lege, aceasta fiind considerată legea în vigoare, nu aceeași este situația în speță,

în care L. nr.1. nu a prevăzut doar reducerea pensiilor se serviciu cu un anu mit

procent, ci a anulat practic dispozițiile L. nr.179/2004, lege î n vigoare, eliminând

dreptul reclamantului la pensie specială, la statutul de pensionar din serviciul

poliției, cu toate drepturile aferente.

În speță, decizia contestată, nr.1./(...), prin care a fost stabilită reclamantului o pensie 2153 lei, a fost emisă în temeiul L. nr. 1. care, la art. 1 lit.b), prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile de stat ale polițiștilor și funcționarilor public cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor devin pensii înînțelesul L. nr. 1., iar la art. 3, ca aceste pensii „stabilite potrivit prevederilor

legilor cu caracter special, cuvenite s au aflate în plată ";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizândalgoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1..

Chiar prin textul art . 3 din L. nr. 1., legi uitorul precizează c ă aceste pensii

speciale sunt prevăzute de lege, fiind ". potrivit prevederilor legilor cu caracter

special"; și sunt „cuvenite";.

Consider că primea ză în cauză sublini erea unor aspecte particulare ale

pensiilor de servi ciu ale polițiștilor , care, în lipsă d e practică judiciar ă

neunitară la data pronunțării deciziei nr.29/2011 a Î. C. de C. și Justiție , nici nu au putut fi analizate în cadrul acestui recurs în interesul legii.

În acest sens, chiar din considerentele acestei decizii, se reține că reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reliefat că, având în vedere faptul că jurisprudența neunitară atașată recursului în interesul legii vizează în majoritatea covârșitoare litigii generate de aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1., s-ar impune chiar amânarea judecării recursului în interesul legii, pentru a fi verificată jurisprudența la nivelul curților de apel, în vederea identificării și depunerii la dosar a hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate și litigii generate de aplicarea celorlalte dispoziții ale art. 1 din legea respectivă.

Aces te aspec te spe c if ice, d ar de o deoseb ită imp or tanț ă, în cerce tare a

inger ințe i S. în drep tul recl aman tulu i, sun t ur măto arele :

I. decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantului a fost

emisă de către Ministerul Administr ației și Internelor - Casa de pensii- la

data de (...), în tem eiul H. nr.735/2010, după suspendarea ex ecutării acestei

hotărâri de guvern, prin sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. -Secția

comercială, de con tencios administrativ și fiscal - și anul area unor dispoziți i

esențiale ale acestei hotărâri, prin sentința civilă nr.443/(...) a C. de A. C. -

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru motivele pe care le voi dezvolta ulterior, consider că existența acestor hotărâri judecătorești prin care a fost suspendată executarea, respectiv a fost anulat actul administrativ normativ dat în aplicarea și organizarea L. nr.1., constituie, în analizarea ingerinței statului în dreptul reclamantului la un "., prin actul administrativ individual emis în baza acestei hotărâri de guvern, chiar o

problemă a aprecierii dacă ingerința, la data emiterii actului, "era prevăzută d e

lege";, respectiv de un act normativ în vigoare, care să -și poată produce efectele, întrucât, astfel cum voi argumenta în continuare, doar dispozițiile L. nr.1., fără norme de organizare corespunzătoare, nu permiteau practic, la data respectivă, recalcularea scontată a acestui tip de pensii.

Chiar și în situația în care s-ar putea considera că totuși ingerința era prevăzută de L. nr.1.- act normativ practic inaplicabil, astfel cum a constatat și

G., adoptând însă O. nr.1. cu mare întârziere și oricum, după data când s-a produs ingerința în dreptul reclamantului la pensia militară, cu siguranță atitudinea S., care nu a adoptat o poziție onestă, de a se abține de la emiterea unor acte administrative prin care să fie afectate drepturi ale particularilor atât timp cât puterea judecătorească a constatat motive de nelegalitate a actului administrativ normativ în baza cărora a fost emis, trebuia analizată și din

perspectiva necesității ingerinței pentru proteguirea unor interese publice.

II. Pensia de serviciu a reclamantului nu cuprindea o parte

contributivă și una necontributivă, fo ndurile necesare p entru plata pensiil or militare nefiind asi gurată niciodată di n bugetul asigurări lor sociale de stat, ci doar din bugetul de stat, prin cel al M. A. N., practic polițiștilor fiindu -le

stabilit un drept la p ensie ca o recunoașt ere adusă acestora p entru serviciile puse

în slujba țării , a devotamentului în perioada în care au servit intereselor statului.

A., potrivit art.5 alin.2 din L. nr.179/2004, fondurile necesare pentru plata

pensiilor de serviciu se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M..

III. Riscurile sociale acoperite prin a cest drept de secu ritate socială,

pensia de serviciu, nu au fost decât în ultimă instanță de natură fizică,

pentru bătrânețe, ci, în primul rând , cele inerente act ivității de polițist,

precum și cele de natură economică și psihologică.

Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a consi derat necesară stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului au fost: risc urile activității de

polițist, cu toate responsabilitățile, privațiunile, interdicțiile și

incompatibilitățile acestei profesii, precum și pierderile de venituri ca

urmare a pensionării din acest sistem.

IV. În cauză ingerința în dreptul recurentului la pensie este una esențială, av ând în vedere atât f ap tul că tipul de prestație de care beneficia

acesta, pensia de serviciu, a fost asimilată de căt re normele comunitare

noțiunii de „., cât și faptul că perioada relativ îndelungată, de 5 ani, în care

a beneficiat de acest drept, precum și lipsa absolută de previzibilitate a

măsurii luate, au f ost de natură a cre a convingerea ferm ă a reclamantului

că se poate baza pe un anumit venit lunar, cu acest titlu.

I. Argumentarea primului aspect specific al "recalculării"; pensiei de

serviciu a reclamantului.

Prin sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. -Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal -, s-a dispus suspendarea ex ecutării H. nr.735/(...), până la pronunțarea instanței de fond, constatându-se întrunite în cauză condițiile art.14 din L. nr.554/2004 și avându-se în vedere R.a nr.R (89)8 din (...) a Comitetului de M. din cadrul C. Europei.

S-a reținut în esență că în cauză este îndeplinită condiția "cazului bine justificat";, întrucât dispozițiile actului administrativ normativ contestat fac pentru prima dată referiri la situația în care beneficiarii acestora nu depun cereri de recalculare și documente doveditoare, caz în care se va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.

Instanța de contencios a mai constatat că această stare de fapt este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, care există, ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.

În ceea ce privește caracterul iminent al pagubei, s-a reținut că acesta se desprinde din cuprinsul prevederilor art.1 al H. nr.735/2010, în sensul cărora recalcularea pensiilor se va face într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri. Cum H. nr.735/2010 a intrat în vigoare la data de 29 iulie 2010, iar pensiile astfel recalculate în perioada mai sus menționată urmau să intre în plată începând cu luna ianuarie 2011, s-a apreciat că se justifică susținerea reclamanților privitoare la iminența pagubei ca prejudiciu viitor ce se va realiza în perioada de timp arătată.

Prin R.a nr.R (89)8 din (...) a Comitetului de M. din cadrul C. Europeis-a arătat că particularilor trebuie să li se ofere, când este necesar, o protecție jurisdicțională provizorie, apreciindu-se că autoritățile administrative acționează

în numeroase domenii și că activitățile lor pot fi de natură a afecta drepturile,

libertățile și interesele persoanelor.

S-a mai constatat prin aceeași R. că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în

anumite condiții, cauza un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca

fiind de evitat în măsura posibilului.

R.a prevede printre principiile enunțate în acest domeniu, la art.II, că

asemenea măsuri pot fi luate mai ales atunci când executarea actului

administrativ este d e natură a cauza p agube grave, dificil de reparat și când

există un argume nt juridic aparent valabil față de legalitatea actul ui administrativ.

Potrivit art.14 alin.4 din L. nr.554/2004, hotărârea prin car e se pronunță suspendarea este executorie de drept. R. nu este suspensiv de executare.

Conform alin.7 al aceluiași articol , suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.

Mai mult, la data de (...), prin sentința civilă nr.443 a C. de A. C.-Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal -, s-a dispus anularea

dispozițiilor art.2 a lin.2, 3, 4, 6 și 7, a rt.6 alin.1,2,4 și a art.10 alin.2 din H . nr.735/(...).

Pentru a pronun ța această hotărâre, jurisdicția de contencios

administrativ a reținut, în esență, următoarele:

L. nr.1. precizează în art.4 alin.1 "că recalcularea pen siilor prevăzute

la art.1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află

persoanele beneficiare….";, în art.5 alin.4 că: "în cazul pe nsiilor prevăzute la alin.1 pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare pentru care nu pot fi dovedite ve nituri de natură s alarială, la determ inarea punctajului

mediu anual se ut ilizează salariul mediu brut pe eco nomie din perioada

respectivă";.

Din interpretarea logică a acestor dispoziții legale rezultă că prin

hotărârea de guvern atacată se adaugă la lege, întrucât L. nr.1. nu conține

nicio dispoziție care să prevadă în sarcina reclamanților obligația de

depunere a cererilo r de recalculare a pensiei și a docum entelor doveditoare a veniturilor pe care le-au realizat, iar raportarea la salariul mediu brut pe economie, pentru calculul cuantumului pensiei, se face doar în ipoteza în

care nu pot fi do vedite veniturile de natură salarial ă, nu și în ipotez a

prevăzută de hotărârea de guvern și anume "în cazul în care nu au fost depuse documentele doveditoare în termenul de recal culare prevăzut d e

lege";.

S-a constatat astfel că, potrivit art.4 alin.1 și 3 din L. nr.24/2000, art.108 din C., hotărârea de guvern contestată, care adaugă la lege, se impune a fi anulată.

S-a mai reținut că, prin prevederea referitoare la obligația reclamanților de a depune cereri de recalculare a pensiilor și documentele doveditoare ale veniturilor pe care le-au realizat în decursul carierei, se realizează o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor, inclusiv în dreptul de a beneficia de un bun.

În ceea ce privește ingerința statului s-au reținut următoarele:

"Cu privire la baza legală a ingerinței, instanța europeană a decis în mod constant că expresia "prevăzută de lege"; care figurează în art.8,9,10 și

11 din C. impune nu numai o simplă existență a unor reglementări, ci privește însăși calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient de accesibilă și previzibilă, astfel ca orice individ să fie în măsură să-și adapteze conduita socială. De asemenea, principiul legalității implică existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile (Hentrich împotriva Franței, hotărârea din (...), paragraful 42). În plus, preeminența dreptului este inerentă tuturor articolelor convenției. Rezultă că necesitatea de a analiza dacă s-a păstrat un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului, nu poate avea loc decât dacă se dovedește că ingerința litigioasă a respectat principiul legalității și nu era arbitrară ( Iatridis contra Greciei, hotărârea din (...)).

Prevederile în temeiul căreia se pretinde ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților (Hentrih împotriva Franței, hotărârea din (...)).";

Cu privire la cerința proporționalității, s-a reținut că reclamanții au fost puși în situația de a suporta o consecință excesivă și disproporționată, în sensul că o categorie de persoane a fost obligată prin actul atacat să depună într-un interval de timp insuficient eforturi considerabile pentru a procura documentele doveditoare pentru recalcularea pensiei în termenul prevăzut și să depună o cerere în acest sens.

S-a mai constatat că, prin prevederile cuprinse în hotărârea de guvern atacată, care impun în sarcina reclamanților obligația de a depune cereri pentru recalcularea pensiilor, de a depune documentele doveditoare ale veniturilor, stabilind și sancțiunile în caz de neîndeplinire a acestor obligații, au fost încălcate și prevederile art.14 din C., articol privitor la interzicerea discriminării.

Potrivit art.23 din L. nr.554/2004, hotărârile judecătorești definitive

și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În urma acestei hotărâri prin care s-a admis acțiunea reclamanților, întemeiul art. 15 alin.4 din L. nr.554/2004, măsura suspendării executării actului normativ, dispusă în condițiile art. 14, s-a prelungit de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În consecință, la d ata de (...), data e miterii deciziei de recalculare a

pensiei militare, ingerința în drepturile recurentului s -a produs în baza

unei hotărâri de guvern a c ărei executare fusese suspendată, cu efecte

erga omnes, și car e era anulată, în c eea ce privește dis poziții esențiale al e

sale, de către instanța de contencios administrativ, prin hotărâre

definitivă.

Practic, aspectele de aparență de nelegalitate și ulterior, de nelegalitate, constatate de către instanțele de contencios administrativ, în sensul că

pensionarii militari și polițiști, categorie din care face parte și recurentul, au fost

obligați, prin H. nr.735/2010 să depună, într -un interval de timp insuficient,eforturi considerabile pentru a procura documentele doveditoare privind

veniturile lunare obținute într -o perioadă de timp îndelungată , deși dispozițiile L. nr.1. prevedeau că recalcularea pensiilor se realizează de către instituțiile înevidența cărora se află persoanele beneficiare, precum și sancționarea acestora cu stabilirea pensiei în raport cu salariul mediu brut pe economie, în ipoteza în

care nu depun doc umentele doveditoare în termenul de re calculare prevăzut de lege, conduc implicit la nelegalitatea deciziei administrative individuale contestate în prezentul litigiu.

A., ignorând aceste măsuri dispuse de către instanțele judecătorești

în ceea ce privește efectele actului administrativ normativ, S. a afectat un

drept se securitate socială a l reclamantului, fără a avea practic un temei

legal, cunoscând că nu a avut posibilitatea, până la data de (...), de a lua

măsuri de recalculare legală a pensiei particularului în raport cu veniturile

reale obținute de către acesta în perioada vieții acti ve și că, deși L. nr.119

era în vigoare, nu ex ista la acea da tă posibilitatea ap licării acesteia, în

sensul recalculări i pensiei, fără o vătămare g ravă a interesel or pensionarului, ci doar stabilirea unui cuantum stabilit în tot sau în cea mai mare parte, pe baza salariului mediu brut pe economie, cu mult sub drepturile ce ar fi rezultat dintr-un calcul real, onest și echitabil.

Mai trebuie subliniată și lipsa absolută de previzibilitate a măsurii ce

a afectat în mod s ubstanțial dreptul recurentului la pe nsie de serviciu, ce

rezultă cu deosebit ă claritate din prevederile art. 12 ale O. nr. 1/2010,

adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1., în aceeași

perioadă de criză economică, după adoptarea Legilor nr. 329/2009 și nr.

330/2009.

Acest articol prevede că: „ În an ul 2010 , măsurile prevăzu te de L. cadru

nr. 330/2009 și de prezenta ordonanț ă de urgență referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vor produce efecte asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de stat și pensiilor

de serviciu aflate în plată, și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/. acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.

După data de 1 ianuarie 2010, pensiile și aju toarele, plățile compensatorii/. prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se stabilesc în

funcție de nivelul și structura bazei de calcul în vigoare la data de (...), fără a f i

afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute l a art. 10 din L. nr. 329/2009.";

Pentru aceste considerente privind previzibilitatea măsurii luate, dar având în vedere și istoricul legislației din țara noastră privind pensiile militare și ale funcționarilor statului cu statut special, recurentul nu avea niciun motiv să păstreze, într-o arhivă proprie, documente privind soldele și salariile obținute în perioada de aproape 30 de ani, cât acesta a avut calitatea de militar și funcționar public, deci nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în acest sens, acesta muncind și trăind cu convingerea că acestea nu vor conta niciodată la stabilirea drepturilor sale de pensie.

În al doilea rând, trebuie avut în vedere faptul că S., după numai o lună

de la data emiterii acestei decizii, recunoaște, în preambulul O. nr.1., că în termenul stabilit de L. nr.1., "nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 1. de persoane, lucru care a avut un impact negativ

asupra valorifică rii dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul

că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile

obținute, în funcție de care s -a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat

salariul mediu brut pe economie";.

Toate aceste aspecte erau și trebuiau să fie cunoscute S. și la data de

(...), cu atât mai mult cu cât instanțele judecătorești, constatând aceste

neajunsuri, au dispus măsuri prin care să evite ca, prin acte normative

nelegale, să se ajungă la ingerințe de esență în dreptul recurentului.

În consecință, S. avea obligația, pe de parte, să înlă ture situația

nelegală și discriminatorie constatată, iar, pe de altă pa rte, să se abțină a

aduce atingere dre pturilor particularilor în temeiul dis pozițiilor analizate anterior.

Cu toate acestea, S. a emis actul administrativ individual contestat în

cauză, afectând î n mod substanția l un drept de se curitate socială a l

reclamantului, sancționându -l practic pe acesta pentru neîndeplinirea unei

obligații în privinț a căreia nu i se po ate reține vreo cul pă, cu atât mai mu lt

cu cât, după numai o lună, G. recunoaște că nici instituțiilor statului nu le

era posibilă procurarea documentelor necesare recalculării legale a pensie i acestuia în termenul stabilit prin H. nr.735/2010.

Mai trebuie subliniat că , prin decizia nr.38/(...), Înalta Curte de Casație

și Justiție a respin s recursurile declar ate de Guvernul R omâniei și M. A. și

I. și a menținut sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. - Secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal-, prin care s-a dispus suspendarea

ex ecutării H. nr.735/(...), reținând următoarele:

"Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiuluilegalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.";

"Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, la o analiză în aparență a

L. nr.1., se observă că ea nu conține dispoziții care să oblige pensionarii să depună cereri de recalculare a pensiei, să solicite și să depună acte doveditoare privind veniturile realizate sau în temeiul cărora să fie obligați să suporte vreo consecință, ca urmare a neefectuării de către aceștia a demersurilor prevăzute în actul normativ. La rândul lor, nici dispozițiile L. nr.1. nu impun o asemenea obligație, ci se referă doar la posibilitatea beneficiarilor săi de a dovedi, în situațiile prezentate în reglementare, cu înscrisuri probatorii, stagiile de cotizare.

Cu toate acestea, art.2 alin.3 și 4, art.6 alin.2 și art.10 alin.2 din H. nr.735/(...) obligă pensionarii aflați sub incidența sa să solicite documentele necesare recalculării pensiilor și să depună cererile de recalculare și actele doveditoare privind veniturile obținute.";

"…..instanța de control judiciar are în vedere faptul că H. nr.735 din (...) - act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes, ca și sentința recurată.";

"Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.";

"În speța de față, Î. Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că H. nr.735 din (...) creează o situație discriminatorie prin determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele pentru care beneficiarii pensiilor nu au depus cereri de recalculare și documente doveditoare.

În plus, după cum s-a evidențiat și de către judecătorul fondului, pentru prima dată, actul administrativ cu caracter normativ prevede o asemenea modalitate de calcul a drepturilor de pensie.";

„De asemenea, trebuie reamintit faptul că instanța europeană a drepturilor omului a decis în mod constant că noțiunea de „., ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat și protejat de art.1 paragraful 1 din Primul Protocol Adițional al C.E.D.O., include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate.

Prin dispoziția referitoare la obligarea pensionarilor de a depune cereri de recalculare a pensiilor și a documentelor doveditoare a veniturilor pe care le-au dobândit în decursul carierei, se realizează o ingerință în dreptul lor la respectarea bunului, reprezentat de pensie.";

În ceea ce privește hotărârea judecătorească de anulare a dispozițiilor

H. nr.735/2010, respectiv sentința civilă nr.443/(...) a C. de A. C.-Secț ia

comercială, de c ontencios admini strativ și fiscal , aceasta a răm as irevocabilă, prin de cizia nr.5364/(...) a Î. C. de C. și Justi ție, s-au respins ca fiind lipsite de interes recursurile declarate de Guvernul României și de către Ministerul Administrației și Internelor, menținându-se această sentință.

III. Motivații privind spe cificului riscurilor sociale acoperite prin pensia de serviciu de care beneficia reclamantul-recurent.

A., prin E. de motive prezen tată de c ătre Guvernul României în vederea

adop tăr ii L. nr.179/2 004 s -au menț ion at ur măto arele:

„Pr in L. nr.360/20 02 polițis tului i se conferă un statut special,

determinat de îndatoririle și riscurile deosebite ale serviciului polițienesc,

de portul de armă și de consecințele sale care decurg d e aici, precum și d e

multe alte deose biri față de regi mul juridic al ce lorlalți func ționari

publici.";

„Pe lângă îndator irile specifice și restrângerea exercițiului unor

drepturi și libert ăți, prin S. poliț istului s -au legiferat unele drepturi

bănești sau mater iale, precum și m ăsuri de protecție socială de care po t

beneficia polițiștii .";

S-a mai argu men tat c ă se imp une neces itate a adop tăr ii aces tu i ac t nor mativ

avându-se în veder e „ evoluția fenomenelor curente și de perspectivă ale

asigurării ordinii publice din R., care presupune și sporirea continuă a

capacității de reacție a forței de po liție";, ur măr indu -se:

-„asigurarea atractivității unei profesii deosebit de riscante;";

-„asigurarea de că tre societate a uno r condiții de trai d ecent și după

încetarea activității de polițist;";

-„person alul c ăru ia i se adrese az ă regle me n tare a, pr in spec if i cul atr ibuț iilor,

a r iscur ilor ș i cond iț iilor de munc ă , nu se îndepărtează foarte mult de

specificul activității militare, urmărindu -se menținerea acelorași principi i

și condiții în baza cărora se stabilesc pensiile militare de stat, având în

vedere că ve chimea în activitate în calitate de cadru militar și cea în

calitate de poliți st se recunoaște reciproc și se s tabilește o singur ă

pensie.";

-„pens ia de serv ic iu pen tru pol iț iș ti nu constituie un privilegiu, ci este

justificată în mod obiectiv, ea constit uind o compensare parțială a

specificului serviciului polițienesc, a riscurilor sp ecifice pe care l e

comportă acesta în mod obișnuit, a restrângerii unor drepturi și a

impunerii unor interdicții, constrângeri care, în mod obișnuit nu sunt

caracteristice și altor categorii de salariați.";

-„caracterul stimulativ al pens ie i de s tat a pol iț is tulu i con stă în modul

de determinare a c uantumului acesteia în raport de sal ariul de bază avut

la data ieșirii la pensie;";.

M ai trebu ie reț inu t ș i f ap tul c ă pro ie c tul L. nr .179/2004 a fost avizat

f avorab il atât de c ătre C. L., precu m ș i de c ătre C. de bu ge t, f in anțe ș i b ănc i, C.

pen tru munc ă ș i pro tecț ie soc ial ă, C. jur id ic ă, de d isc ipl in ă ș i imun ităț i d in c adrul

C amere i Depu taț ilor

Pensia de serviciu a fost stabilită de că tre legiuitor, pe lângă cele

menționate anterior, și în considerarea interdicțiilor și

incompatibilităților care au afectat drepturile reclamantului în perioada

de activitate.

A., potrivit disp.art.28 din L. nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi: a) sa facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propaganda prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice; b) sa candideze pentru a fi alese în administrația publică locală și în

Parlamentul României, precum și în funcția de P. al R.

Conform art.80 din același act normativ, ofițerii, maistrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.

C. militare în activitate le este interzis:a) sa îndeplinească alte funcții decît cele în care sînt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale; b) sa fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea M. A. N., din cadrul industriei de apărare sau în legătura cu aceasta.

Potrivit disp.art.45 din L. 360/2002, politistului ii este interzis: a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propaganda în favoarea acestora; b) să exprime opinii sau preferințe politice la locul de munca sau în public; c) să candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul

României și pentru funcția de P. al R. d) să exprime în public opinii contrare intereselor R. e) să declare sau sa participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic; f) să adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege; g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori sa participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar; h) să exercite activități cu scop lucrativ de natura sa lezeze onoarea și demnitatea politistului sau a instituției din care face parte; i) să dețină orice alta funcție publica sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ, a activităților de cercetare științifică și creație literar-artistică.

Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceea ce privește statutul personalului din care făcea parte și reclamantul, care să transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la consacrarea lor legislativă, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii.

Practic, se constată că raț ionamentele avute în vedere la data stabilirii

pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională de-a lungul anilor, aceasta apreciind că drepturile stabilite prin actele

normative speciale nu reprezintă privilegii, ci doar compensații parțiale ale

inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr.

20/(...)), se mențin neschimbate și în prezent.

Se mai reține în acest sens că, tot Curtea Constituțională , prin decizianr.279/2006, analizând sesizarea de n econstituționalitate a dispozițiilor privin d

pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu contravin

dispozițiilor constituționale întrucât, „…nici o prevedere din C. nu impune uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru deputați și

senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt magistrații,

cadrele militare, diplomații și alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. D., în toate aceste cazuri,

nu este contrară p revederilor art.16 din C. și se justifică prin specificitatea

activității acestei categorii socioprofesionale.";

IV. Argumente în sensul că măsura dispusă a adus atingere, în mod

indirect, și (sau mai ales), unui alt „ . al recurentu lui, respectiv dreptul la

muncă, ce include și dreptul la soldă.

Considerente privind calificarea pen siilor speciale de către dreptul

comunitar ca un „. de remunera ție"; și privind l ipsa absolută de

previzibilitate a acestei „recalculări";.

Dreptul reclamantului la pensie specială, în temeiul L. nr.1., respectiv la pensie calculată potrivit acestei legi atât la momentul cererii de pensionare, cât și, ulterior, prin actualizare, precum și celelalte drepturi de protecție socială reglementate de această lege au fost tocmai cauza care l-a

determinat să renu nțe la dreptul său l a muncă, la o vârst ă la care se afla în

deplinătatea capacității biologice de muncă.

A., recurentul a fost înscris la pensie specială, în anul 2009, când

acesta avea doar vârsta de 51 de ani, în timp ce, luând în considerare vârstelestandard prevăzute de legislație, acesta putea fi pensionat pentru limită de vârstă, în condițiile art.12 din L. nr.1., abia la vârsta de 55 de ani, deci în anul

2012.

Mai mult, art.26 alin.1 și 2 din L. nr.1. prevedea că persoanele carebeneficiază de pensie de serviciu pot fi încadrate și în muncă, pe duratănedeterminată sau pe durată determinată, după caz, inclusiv în sectorul public,beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcției în care suntîncadrate, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. Persoanele prevăzute mai sus puteau cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective.

Prin urmare, recurentul avea, potrivit legislației în domeniu,speranța ca, prin aceste măsuri de protecție socială complexe, respectiv prin plata pensiei de serviciu și, eventual, cumularea acesteia cu salariul obținut în alte domenii de activitate, să poată realiza venituri care să se apropie celor pe care le-ar fi obținut în cazul în care ar fi avut posibilitatea să-și continuecariera, asigurând pentru el și familia sa un nivel de trai decent, tocmaiacest cadru normativ încurajând și determinând opțiunea lui pentruînscrierea la pensie.

Practic, pentru munca prestată în calitate de polițist, recurentului i s - au recunoscut, prin legile speciale din domeniu, o serie de drepturi cu

caracter de remun erație, printre car e plata soldei, și a altor drepturi, în

timpul activității propriu -zise, dar și plata pensiei de serviciu, după

încetarea raporturilor de muncă. Acestor drepturi le corespunde obligația

corelativă a S., ca angajator, prin diferitele sale instituții publice, să le

plătească, astfel cum acestea au fos t reglementate, având în vedere faptul

că, la fel ca și solda, și pensia de serviciu, a fost atât cauza, cât și obiectul

raportului de muncă.

De altfel, prin ho tăr âre a d in (...) în c auz a C -262/88, Barber vs.Royal

Exchange Assurance Group, Curtea de Justiție a C. E. a decis că toate formele

de pensie ocupați onală constituie un element de re munerație în sensul art.141 din Tratat.

Această hotărâre a C.J.C.E. a fost avută în vedere la adoptarea D. 9. a

C. din (...), de modificare a D. 8. p r iv ind apl ic are a pr inc ip iulu i eg al ităț ii de

tr atame n t în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adr ul reg imur ilor prof esion ale de secur itate

soc ial ă, as tf el cu m re zul tă d in pre amb ulul aces tu i ac t co mun itar.

În conf or mitate cu h o tăr âr ile pronunț ate de Cur te a de Ju s tiț ie în c auz a C -

7/93, Bestuur van het Algemeen burgerl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în c auz a

C-351/00, P irkko N ie mi, un s is te m de p ens ie pen tru f uncțio n ar i in tr ă în do men iul

de apl ic are al pr inc ip iulu i eg al ităț ii de re muner are, în cond iț iile în c are sistemul de

pensii se referă la o anumită categ orie de lucrători, prestațiile se plătesc

în baza relației acestora de muncă cu angajatorul public, în cadrul unui

sistem ce face parte din sistemul general prevăzut de lege, iar prestațiile

depind în mod direct de vechimea în muncă realizată și sunt calcu late pe

baza ultimului salariu al funcționarului .

Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea D. 2. a P. E.

ș i a C. d in (...), as tf el cu m rezul tă d in pre amb ulul aces tu i ac t co mu n itar.

Desigur, acestea sunt norme comunitare privind egal itate a de re muner aț ie

în tre f e me i ș i b ărb aț i în mate r ie de înc ad r are în munc ă ș i de mu nc ă, d ar cons ider

c ă trebu ie reț inu tă c alificarea, garanțiile și implicit, recunoașterea ca drept

sui generis, izvorâ nd din raporturile de muncă sau de serviciu, pe car e

Curtea de Justiție a C. E. o aco rdă drepturilor beneficiarilor unor

asemenea forme de prestații de secu ritate socială, asimilându -le noțiunii

de remunerație , apreciindu-le c a f iind plătite în b az a rel aț ie i de munc ă al aces tor

lucr ător i cu ang ajatorul pub l ic, drep tur il e de pensie av ând c a te me i d ispoz iț iile

leg ale ce regle men te az ă ch iar aces te r ap or tur i jur id ice.

De altfel, prin E. de motive a L. nr.355/2007, de aprobare a de urgenta a

G. nr. 8. pentru modificarea si completarea L. nr. 179/2004 privind pensiile deserviciu ale polițiștilor, s-au reț inu t ur măto arele: „ Prin dob ândirea calității de

stat membru al Uniunii E., R. și -a asumat, de la data de 1 ianuarie 2007,

obligația de a transpune aquis -ul comunitar, implicit de a asigura respectarea

pr inc ip iulu i eg al ităț ii de ș anse în tre f e me i ș i b ărb aț i în cadrul schemelor

ocupaționale de s ecuritate socială, inclusiv în ceea c e privește sistemu l

pensiilor de serviciu, reglementat prin L. nr.179/2004.";

De asemenea, s-a mai reț inu t c ă: „ ur mare a consultărilor bilaterale,

desfășurate între experții C. E. și reprezentanții instituțiilor române care

se încadrează în sistemele de pensi i ocupaționale, a rezultat caracterul

imperativ al modificării legislației i ncidente, sens în care M. Muncii,

Familiei și Egalității de Ș. a promovat proiectul Ordonanței de urgență a

G. privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în cadrul

schemelor profesionale de securitate socială. Acesta transpune dispozițiile

D. 8. privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și

femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a

fost modificată prin D. 9..";

De al tf el, și Cur te a E . a D. O., pr in hotăr ârea pronunțată la data de (...) ,

în cauza Lombardo contra Italiei, a dec is, în leg ătu r ă cu o contestați e

inițiată de un judecător cu privire la pensia pe care era îndreptățit prin

lege să o primească, că statul, "în îndeplinirea acestei obligații nu face uz

de puterea sa discreționară ș i poate fi comparat, în această privință cu un

angajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de dreptul

privat.";

Î n consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de J ustiție de la L.

cu cele reținute de Curtea E. a D. O. în cauza anterior menți onată, dar și în C. F.

M. ș i A. G. S. contr a R., rezultă că dreptul la pensie de serviciu era datorat recurentului în temeiul raporturilor sale de serviciu, în calitatea acestuia de

polițist, po tr iv it d isp oz iț iilor L. nr.179/2 004, cu atât mai mult cu cât, acest act

normativ mai care era în vigoare și la data emiterii deciz iei administrative d e recalculare.

A., obligația S. trebuia îndeplinită astfel cum aceasta a fost

asumată, respectiv ca orice ". de remunerație";, iar această obligație nu poate fi considera tă ca fiind execut ată, potrivit princ ipiilor generale ale dreptului civil, decât prin îndeplinirea întocmai a acesteia, nu prin plata

unei pensii datorate potrivit principiului solidarității sociale, oricărui asigurat în sistemul public, în temeiul L. nr.1., în temeiul raporturilor de asigurări sociale.

Putem afirma că dreptul la pensie de serviciu s-a realizat practic zi cu zi, în perioada prestării muncii de către reclamant, până la atingerea vechimii în specialitate necesară pentru a fi înscris la pensie specială.

Practic, în anul 2009, între reclamant și S. , în calitate de angajator, a avut

loc o convenție, un acord de încetare a contractului de muncă , reclamantulrenunțând la dreptul său de a munci încă 4 ani și de primi solda covenită, în schimbul primirii, pe viitor, a pensiei de serviciu, iar S. român a fost de acord cu această încetare a raporturilor de serviciu, obligându-se să plătească acestuia o pensie specială pentru tot restul vieții, stabilită în temeiul unei legi în vigoare. Recurentul și -a ono rat obligația asumat ă, renunțând la dre ptul său de a munci ,

în timp ce statul, d upă trecerea a num ai un an, consideră că nu se mai impun e

executarea obligației asumate prin acea convenție, dar nici nu mai poate/dorește

să-l repună pe reclamant în situația anterioară încheierii acestui acord, ci

stabilește, de aceast ă dată, unilateral, c ă beneficiarului de pensie specială i se

cuvine o altă prestație, respectiv o pensie de asigurări sociale de stat de 2153 lei.

Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se bazează

pe principiul consensualității și al bunei -credințe. În cauză, recurentul și -a

executat cu bună -credință toate obligațiile sale decurgând din raporturile

de serviciu, mai ales cea privind prestarea muncii, în condițiile grele

menționate anterior, având numeroase interdicții și incompatibilități. În

consecință, S. ar e obligația de a -și executa, cu b ună -credință, toate

îndatoririle asumate prin L. nr.179/2 004, deci să plăte ască reclamantului

pensia de serviciu, astfel cum a î nțeles să o reglementeze prin legea

organică.

Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,

principiile generale ce guvernează executarea obligațiilor civile, și anume:

Art.1073 din Codul civil în vigoare la data la care intimații-pârâțitrebuiau să își execute obligația, conform căruia creditorul are dreptul de a

obține de la debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neex ecutare

totală sau parțială, sau în caz de ex ecutare necorespunzătoare, creditorul

are dreptul la despăg ubiri.

De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia „creditorul

nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datorește, chiar dacă

valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";

Interesul recurentului este, în speț ă, acela de a ob ține obiectul

specific și ex act avut în vedere la nașterea raporturilor juridice dintre părți.

În ceea ce privește noul Codul civil, se reține că, potrivit art.1481, încazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis.

Conform art.1350 alin.1 din Codul ci vil actual, orice pe rsoană trebuie

să își ex ecute obligațiile pe care le -a contractat.

Art.1226 alin.1 Cod civil, prevede că obiectul obligației este prestația la

care se angajează debitorul.

Potrivit art.1270 di n același cod, cont ractul valabil înche iat are putere

de lege între părțile contractante.

Art.1272 Cod civil, prevede că un contract valabil încheiat obligă nu

numai la ceea ce este ex pres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le da u

contractului, după natura lui.

De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei de serviciu ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au fost

prevăzute a fi plătit e din bugetul asigur ărilor sociale de stat , prin legile ce le -au reglementat, ci din bugetul S., ca angajator sui generis.

Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile de serviciu nici nu

puteau fi integrat e în sistemul pens iilor prevăzute de L . nr.1., având în

vedere faptul că, potrivit art.7 d in această lege: „ În sistemul public

prestațiile de as igu r ăr i soc iale reprez in tă venituri de înlocuire pentru pierderea

to tal ă s au p arț ial ă a ven itur ilor, c a u r mare a bătrâneții , invalidității sau

decesului";, or i, pen s ia mil itar ă de s tat a recuren tulu i nu po ate f i înc adr ată î n

vreun a d in tre aces te c ategor ii de pres taț ii, av ând în vedere r isc ur ile soc iale l imitativ

prev ăzu te în aces t ar ticol.

A., pensia specială a fost acordată acestuia, prioritar, nu pent ru a

constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru acoperirea unor

riscuri decurgând din specificul activității prestate în calitate de polițist.

Av ând în vedere cele reț inu te de c ătre Cu r te a E. a D. O. în C. F. M. ș i A. G. S.

con tr a R. ș i luând în considerare disp. art.162 alin.2 din Codul muncii republicat,

S., în cadrul mar je i s ale de aprec iere, av e a pos ib il itate a, cu respec tare a cond iț iilor

leg al ităț ii, neces ităț ii ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege, măsur i de d imin u are a

pensiei de serviciu, pe perioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate

de ang ajator su i ge ner is, pr in L. nr.118/2010, d ar nu s ă e l imine, pr in L. nr.1.,

drep tul l a pens ie de serv ic iu ș i s ă -l înloc u iasc ă, în f az a exec u tăr ii obl ig aț ie i, cu un

alt drept, de as igur ăr i soc iale de s tat.

Ace as ta pen tru c ă, as tf el cu m a reț inu t Cur te a E. a D. O. în acele aș i c auze

amin tite an ter ior, atunc i c ând o d ispoz iț ie leg al ă es te în v ig o are ș i prevede pl ata

anu mitor benef ic ii, iar cond iț iile s tipul ate sun t respec tate, a u to r ităț ile nu po t ref uza

în mod del iber at pl ata aces tor a atâta timp c ât d ispoz iț iile leg ale r ămân în v igo are.

Având în vedere fa ptul că dreptul la pensie specială îș i are izvorul în raportul de serviciu al reclamantului, în timp ce dreptul la pensia de asigurări sociale, își are izvorul într -un contract de asigurare socială,

consider că recure ntul în niciun caz nu putea fi lipsit d e dreptul la pensie

de serviciu recunoscut de o lege în vigoare și, cu atât mai mult, nu se

putea ajunge la ac eastă finalitate , pr in dispozițiile unei legi organice, dar

din domeniul asigurărilor sociale.

În acest context trebuie subliniat și faptul că, bazându-se mai întâi, în calitate de militar, pe dispozițiile D.-lege nr.214/1977, ale L. nr.1. și ulterior, în calitate de funcționar public cu statut special, pe dispozițiile L. nr.179/2004, încondițiile lipsei totale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare apensiilor, reclamantul nu a fost în măsura de a-și lua, în cunoștință de cauză și din timp, în cursul vieții active, măsuri personale de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei, ca urmare a pensionării, respectiv de a încheia contracte de asigurări private de pensie sau de acotiza la alte fonduri de pensii ocupaționale.

Mai trebuie subliniat faptul că, în R., cadrul normativ privind pensiile private a fost stabilit abia prin L. nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie

2006, iar cel pr iv ind pens iile f acul tative, pr in L. nr.204/200 6, dup ă d ata l a c ar e

recurentul a dobândit dreptul la pensie de serviciu.

De asemenea, perio ada în care acesta a încasat lună de l ună pensia de

serviciu, a creat acestuia convingerea că se poate bizui pe acest venit lunar, orientându-și conduita în raport cu dispozițiile legale existente.

A., reclamantul este pus în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.

În condițiile în care legislația ce-l privea ar fi prevăzut că dreptul lapensia de serviciu se va acorda doar în măsura în care vor exista fondurile necesare finanțării acesteia, desigur că acesta și-ar fi luat din timp măsuri pentru asigurarea riscurilor pe care le implică bătrânețea și diminuarea veniturilor prin pensionare.

Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței S. în drepturile recurentului.

Considerente avut e în vedere în apr ecierea încălcării de către S. a

drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Proto colul adițional la C.

pentru apărarea d repturilor omului și libertăților fundamentale, pornind

de la aspectele de drept și de fapt specifice evidențiate anterior:

Conform art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărar ea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, „Orice persoană fizică sau juridică aredreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului S.elor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.

Potrivit art. 25 din D eclarația Universală a D. O., orice om are dreptul la unnivel de trai care să îi asigure sănătate și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, bătrânețe.

Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. prevede că:

"Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;

Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E.

„Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.

Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de U. sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.

Art. 20 alin. 1 din C. R. prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu

Declarația Universală a D. O., cu pacte le și cu celelalte tra tate la care R. este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care C. și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Potrivit art. 8 din De clarația U niversală a D. O., orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competenteîmpotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin C. sau lege.

Prin considerentele deciziei nr.29/2011, Î . Curtea de C. și Justiție a reținut

următoarele:

"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";

Conform practicii sale constante ( C. James și alții împotriva Regatului Unit, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, M. și alții împotriva Italiei, W. împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.

În C. Stec și alții contra Regatului Unit, Curtea E. a D. O. a statuat în sensul că atunci când legislația națională îi recunoaște unei persoane un drept la

prestație socială, chiar non contributivă, art. 1 din Protocolul adițional la C. este aplicabil.

Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. W. împotriva

Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că în evaluarea ingerinței este important să

se ia în considerare dacă dreptul reclam antului de a primi p ensie în cauză a fost

încălcat astfel încât să conducă la o atingere adusă esenței dreptului la

pensie al acestuia.

Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul reclamantului.

Î n ceea ce privește atitudinea S., în cadr ul ingerinței sale, tr eb uie subliniat

faptul că, acesta, în loc să se abțină de la atingeri aduse drepturilor acestui

particular, în condiț iile în care prin senti nțele civile nr.338/(. ..) și nr.443/(...) ale

C. de A. C., cu efecte erga omnes, ins tanțele de contenci os administra tiv au

dispus măsuri tocmai în scopul prevenirii unor pagube iminente, a emis totuși la data de (...), în temeiul H. nr.735/2010, actul administrativ individual de recalculare a pensiei acestuia.

S. a luat anumite măsuri de înlăturare a situației nelegale create abia la data de (...), după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a

deciziei nr.38/(...), ce a menținut sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. -

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal -, prin care s-a dispus suspendarea ex ecutării H. nr.735/(...) .

A., la data de (...), după o lună de la emiterea deciziei de recalculare, S. a considerat necesar, prin O. nr.1., constatând dificultățile de recalculare a pensiilor militare și lipsurile acestei măsuri, precum și "ex igențele

subliniate de puter ea judecătorească";, să stabilească o nouă metodologie de stabilire a pensiilor, noi termene pentru revizuirea acestora și, în orice caz,menținerea cuantumului pensiilor stabilite conform L. nr.179/2004, până la revizuirea preconizată.

Însă, chiar și la această dată, S. a luat doar măsuri temporare și

parțiale de înlăturare a situației nelegale create, în sensul că nu a revocat

actul administrativ individual nelegal, cu repunerea recurentului în situația

anterioară emiterii ace stuia, ci a menținut în plată doar fostul cuantum alpensiei, până la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei șiregularizarea drepturilor bănești în funcție de pensia ce se va stabili în procedura de revizuire.

Trebuie av ut în vede re și contextul în car e a fost emisă decizi a contestată în

cauză, în care, astfel cum am menționat anterior, L. nr.179/2004 mai era în vigoare, dar G. preg ătea intrarea în vig oare a L. nr.2. privind sistemul unitar de pensii publice, această lege fiind deja publicată în M.Of. nr.852 din (...), la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei, care abroga, începând cu data de (...),

această lege specială.

Prin decizia nr.38/(...), Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că:

„…principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";

A., pe lângă aspectele menționate anterior, privind emiterea actului contestat în cauză în baza unei hotărâri de guvern a cărei executare fusese suspendată și anulate dispoziții esențiale ale acesteia, consider că un alt aspect de nelegalitate a măsurii dispuse îl constituie faptul că, deși L. nr.179/2004 era în vigoare, decizia emisă la data de (...), nu reduce doar cuantumul pensiei reclamantului, ci îl lipsește pe acesta de alte importante garanții prevăzute de L. privind pensiile polițiștilor, cea mai importantă dintre acestea fiind cea privind actualizarea permanentă a pensiei sale în raport cu veniturile unui funcționar în activitate.

Ingerința S. trebuie însă raportată la momentul în care aceasta a intervenit, respectiv la data de (...), când, după mai mult de 5 luni de la intrarea în vigoare a H. nr.735/2010 de aplicare a prevederilor L. nr.1., în care reclamantul a trăit cu nesiguranța recalculării pensiei sale, a cuantumului ce va rezulta în urma acestei operațiuni, care-i era totalmente inaccesibil și imposibil de prevăzut - însă urmărind interesul urmărit de către legiuitor, îi crea o temere că acesta va fi diminuat, mai ales că acestuia îi era imposibil să procure documentele necesare recalculării - a primit o decizie ce într-adevăr îi confirma faptul că dreptul său va fi afectat pe viitor printr-o eliminare a dreptului la pensie de serviciu, având drept consecință o reducere substanțială a cuantumului pensiei sale, de la suma de

2254 lei (conform cuponului de pensie pe luna decembrie 2010) la cea de 2153 lei, fiindu-i returnate drepturile reținute din pensie, în luna februarie 2011, în urma adoptării O. nr.1..

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că recurentul, în loc să se bucure liniștit de drepturile sale, a fost pus în situația de a se adresa instanțelor de jurisdicție a asigurărilor sociale, suportând, desigur și cheltuielile de judecată aferente.

Pe de altă parte, conform art.6 din O. nr.1., acesta a fost doar în mod aparent "despăgubit"; și numai cu titlu provizoriu, întrucât lecturând dispozițiile acestui act normativ, reclamantul a trăit în continuare cu temerea că aceste sume îi vor fi din nou reținute, printr-o regularizare a pensiei, în lipsa unui act cu adevărat reparator, de revocare a actului administrativ nelegaldin data de (...) și a emiterii unei noi decizii de pensii, care să consacre într- adevăr dreptul la pensia ce se cuvenea.

În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție

de importanța și co mplexitatea acestora, de o activitate de d ocumentare și analiz ă

științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -sociale care

urmează să fie regle mentate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum ș i

a reglementărilor similare din legislația străină.

Conform art. 6 din aceiași lege , orice proiect de act normativ trebuie să

instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât m ai mare

stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica

legislativă a S. Român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne

și ale a rmonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele

internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. E. a D. O..

Consider că, mai ale s în situația pensiilo r militarilor și polițiș tilor, categorie din care face parte recurentul, dacă în cadrul activității de documentare și

analiză științifică, în cadrul studiilor de impact ce se cer a fi întocmite, mai ales

în cazul adoptării unor legi ce tind la reformări esențiale ale sistemului legislativ, cum este L. nr.1., se încerca în faza de proiect a acesteia, recalcularea unei singure decizii de pensie, prin luarea în considerare a tuturor documentelor

doveditoare ale soldelor obținute de pensionar în perioada de activitate, s -ar fi

putut cu ușurință afla atât durata și dific ultățile unui asemenea proces, cât și

cuantumul pensiei c e ar putea rezulta, deci implicit măsura în care o asemenea

ingerință era necesară pentru protejarea unor interese publice.

Î n acest sens, trebuie amintit că, în C. P ădur aru con tr a R., Cur te a EDO a

arătat că: "odată ce a fost adoptată o soluție de cătr e stat, ea trebuie

implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posib il

insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă

măsurile de aplic are a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul

că incertitudinea, fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile

aplicate de autorități este un factor i mportant ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.";

Mai trebuie subliniat faptul că, mecanismul legislativ folosit de către Guvernul României, prin dispozițiile O. nr.1., ce prevede, la art.6, că în cazul în care pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la emiterea deciziei de revizuire, când se va efectua regularizarea acestora, pare să asigure reclamantului-recurent o reparație integrală a prejudiciului suferit prin emiterea deciziei contestate în cauză, recunoscându-se practic culpa S. în ceea ce privește emiterea unui act profund nelegal, însă acesta nu a dispus și revocarea deciziei de recalculare emise în aceste condiții.

Cunoaștem însă din întreaga doctrină că un act normativ nu poate acorda unui particular decât o vocație la un drept, în speță a unui drept la pensie într-un anumit cuantum, în timp ce dreptul efectiv al reclamantului nu putea să ia naștere în mod valabil decât în temeiul unei decizii de pensie valide, ceea ce în cauză lipsește cu desăvârșire.

De altfel, imediat după adoptarea O. nr.1., Ministerul Administrației și

Internelor a început să invoce, în cauzele de acest tip, excepțiile rămânerii fărăobiect a acțiunii și a lipsei de interes, care au convins chiar, în numeroase situații, instanțele de fond să pronunțe soluții în acest sens, tribunalele omițând să analizeze ingerința statului, prin măsura dispusă, nu numai în ceea ce privește cuantumul pensiei reclamanților, ci mai ales în dreptul lor la pensie cu un anumit statut special, recunoscut printr-o lege ce era în vigoare chiar și la data emiterii deciziilor de recalculare.

Mai consider că reclamantul, prin decizia contestată, așa -zis "de

recalculare"; a pen siei de serviciu, la o dată la care L. nr.179/2004 era î n

vigoare, pierzând calitatea pe care o avea dobândită, de pensionar din

serviciul poliției, a suferit doar aparent doar o diminuare a cuantumului pensiei

s ale, c are, conf or m jur isprudențe i CEDO, în măsur a în c are ar f i f ost proporț ion al ă

cu scopul ur măr it, ar f i in tr at în mar ja de aprec iere a s tatulu i.

În realitate, princ ipala sa pierdere, în privința căreia nu a existat

nici cel puțin o intenție de reparație din partea S. și care va afecta în

timp evoluția pensiei sale, este că mecanismul de recalculare a pensiei

adoptat în baza L. nr.1., a H. nr.735/2010 și a O. nr.1. implică LIPSIREA

SA DE S. DE PENSIONAR DIN SERVICIUL POLIȚIEI și implicit, de P. PE C. I -O O. A(...) L. N., privind ACTUALIZAREA P.LOR DE SERVICIU, ce prevede a c ă:"; a) ori de câte ori se majorează salariul corespunzator gradului profesional si/sau salariul functiei maxime ale politistilor in activitate, potrivit gradului profesional detinut la data incetarii raporturilor de serviciu, in raport cu procentele de stabilire a pensiei in conditiile prevazute la art.

23-25 si la art. 78 alin. 1; b) în fu ncție de posibilitățile financiare, în

cursul execuției bugetare, prin indexare cu un procent care să acopere cu

până la 1. rata i nflației, prin hotă râre a G., cu exce pția situației de l a

lit.c), în care ace ste indexări se re găsesc în majorar ea s alariilor de la

lit.a).

Aceasta constituie o pierdere însemnată pentru recurent, întrucât

aceste dispoziții, pe care chiar L. n r.179/2004 le con sidera în art.48, c a

fiind de ". socială ";, aveau menirea de a garanta aces tuia o menținere a

pensiei sale la un nivel apropiat ultimului venit avut în viața activă, ori

simplele indexări acordate de căt re S., doar at un ci când mijloacele

financiare îi permit acest lucru, în cadrul sistemului unitar de pensii

publice, vor determina în timp o sc ădere treptată, tot mai accentuată, a

pensiei acestuia în raport cu ultima sa soldă avută în activitate.

Prin urmare, iată că S., prin decizia de recalculare contestată în

cauză, anulând practic dispozițiile unei legi în vigoare la data emiterii

acesteia, respectiv a L. nr.179/2004, drepturi ce decurgeau din calitatea

reclamantului de pensionar în se rviciul poliției, și care au devenit

inaplicabile prin noua metodologie de stabilire a pensiei sale, a afectat

drepturile acestuia nu numai la data emiterii sale, ci și pe termen lung,

respectiv pentru toată viața acestuia.

Pentru toate aceste motive, ingerința în drepturile reclamantului, fără a întruni condițiile legalității și necesității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.

Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, chiar dacă aceasta a venit în timp, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, S. a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut, nulitatea sa neputând fi acoperită prin alte măsuri luate ulterior de către G., care vor fi analizate în momentul în care vor fi supuse spre cenzurare jurisdicției de asigurări sociale.

Mai consider că, și în ipoteza în care s -ar considera ingerința statului ca

fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința

proporționalității, întrucât atingerea adusă dreptului recurentului a fost de

natură a afecta chiar esența acestuia.

În cadrul jurisprudenței sale constante (C. Kjartan Asmundsson contra

Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009), Curtea E. a D. O. a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul adițional la C., o măsură privativă de proprietate

trebuie să păstreze un echilibru just între ex igențele interesului general al

comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are dreptul la o protecție socială adecvată și la prestații de securitate socială la un nivel suficient.

În analizarea aces tui criteriu consi der că, în cazul reclamantului,

trebuie pornit de la aspectele evidențiate anterior, în sensul că acesta nu

este beneficiarul unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de

către S., practic, atât pentru acoperirea riscurilor deosebite ale serviciului

polițienesc, interdicțiilor, incompatibilităților specifice, pe ntru cei aproape

30 de ani de vec hime efectivă ca polițist, pentru asigurarea atractivității acestei profesii riscante, precum și pentru obținerea, după pensionare, a unor venituri apropiate celor pe care le-ar fi obținut în cursul activității de

funcționar cu statut special.

Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității

măsurii nu poate fi luată ca re per, în cazul r ecurent ului, pensia medie

lunară pe economie sau indemnizația socială pentru pen sionari, ci, întrucât

această măsură a a fectat de fapt un element de remunerație, controlul de

proporționalitate t rebuie să porneasc ă de la c âștigul pe care acesta l -ar fi

putut obține din muncă în anul 20 10, situație în ca re este evident c ă recalcularea pensiei sale la suma de 2153 lei, constituie o sarcină ex cesivă

pe care acesta trebuie să o suporte.

De altfel, politica S. manifestată încă din anul 2005 în domeniul

stabilirii și recalculării pensiilor din sistemul public, tocmai în temeiul

dispozițiilor L. nr. 1., în sistemul căr ora legiuit orul a înț eles să încadreze și pensiile de serviciu, avea ca principiu: „la condiții egale de pensionare pensii

egale, indiferent de anul ieșirii la pensie ";.

Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații

sociale enumerați la a rt.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tuturor pensiilor,

întrucât se raportează chiar la condițiile de pensionare care sunt, în speță

diferite, astfel cum am arătat anterior, fiind cele prevăzute în statutul special al beneficiarului.

Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță,

încă din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia :

Potrivit art.79 din Constituie, C. L. este organ consultativ, de specialitate al

P., care avizează proiectele de acte normative în vederea sist ematizării, unificării

și coordonării întregii legislații . El ține evidența oficială a legislației R.

A., prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/(...), în procesul adoptării

L. nr. 1., chiar C. L. a arătat că: „… atât în statele membre ale Uniunii E., cât și

în legislația altor state, există și alte categorii profesionale care beneficiază de

sisteme proprii de pensionare, în funcție de importanța s ocia lă a muncii prestate,

…. ";.

S-a mai menționat prin același act că: „Actualele pensii de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de S. Român, în vigoare în momentul stabilirii. O

recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălc are de către stat

a propriei legislații , iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupracaracterului de stat de drept";.

S-a subliniat prin același aviz că „Este de relevat, totodată, că există

posibilitatea ca un mare număr de pen sionari afectaț i de recalcularea pensiilor

să se adreseze instanțelor de judecată, naționale sau internaționale, pentrucontestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză în procesele respective.";

De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 873/2010 a

C. Constituționale, 86 de judecători p rezenți din totalul de 113 judecători î n

funcție în cadrul Î . C. de C. și Justiți e au votat, în ședi nța din (...), pentru

adoptarea hotărârii nr.2 a Secțiilor Un ite ale instanței su prem e, de sesizare a

instanței de contencios constituțional cu neconstituționalitatea dispozițiilor

L. nr. 1., în ceea ce privește pensiile de serviciu ale magistraților, dar cuprinzând

și considerente generale, privind celelalte pensii speciale vizate de legea

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, apreciind că acestea

contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la C. europeană pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale .

S-a susținut, prin a ceastă sesizare, că: " …le gea criticată imp une o pierdere

ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o v eritabilă expropriere,

aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la C. pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale."; și că: "…leg ea criticată impune o

restrângere cu caracter permanent a exercițiului dreptului la pensie,….";

S-a mai arătat de c ătre autorul sesizării că:";….diminuarea substanțială a

cuantumului pensiil or, determinată de recalcularea acestor a impusă prin legea

criticată , are drept consecință nerespectarea condiției referitoare la caracterul

rezonabil și proporțional al restrângerii exercițiului dreptului…";.

Prin aceeași sesizare s -a mai reținut că:

"Totodată, din persp ectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței C.

E. a D. O. referitoare la aceste dispoziții, drepturile care decurg din contribuțiile

în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie

drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1 din Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,

Curtea E. a D. O. a subliniat obligația a utorităților publice de a menține un jus t

echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin

diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină

excesivă și dispropor ționată. Î ntr -o astfel de situație, există o î ncălcare a art.1 din

Protocolul nr.1 la C., determinată de încălcarea ca racterului rezonabil și

proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale. (C. Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de lege a criticată, cu

consecința pierderii dr eptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le

este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just

echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.

În ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența C. E. a D. O., în

aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește pensia stabilită pentru

anumite profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri

excepționale, cu respectarea principiu lui proporționalității, ceea ce înseamnă c ă

măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit ( C. Banfield contra

Regatului Unit, 2005).";

De altfel, și P.le Senatului, exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Î. C. de C. și Justiție, a arătat,astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a C. Constituționale, că L.

nr. 1. ";impune o pie rdere ireversibilă a p ensiei de serviciu, a ceasta echivalând c u

o veritabilă expropriere, aducând a tingere art. 1 paragraf 2 din Protocolul nr. 1 la

C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale";.

Pentru toate aceste considerente, apreciez că, în cauză, prin măsura luată,

dreptul reclamantului de a primi pensia cuvenită a fost înc ălcat astfel încât s-a ajuns la o atingere adusă esenței dreptului la pensie al acestuia

În consecință, validarea unei asemenea măsuri prin care statul a adus atingere în mod esențial drepturilor reclamantului, pornind de la modificarea statutului pensiei sale, cu toate garanțiile aferente, consider că nu poate conduce decât la o neîncredere totală a salariaților și a pensionarilor în raporturile cu S. Român.

Măsura luată prin L. nr.1., care a afectat drepturile reclamantului, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior doar din bugetul de stat, sunt în prezent achitate chiar din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității și insecurității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.

Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă or ice cetățean al R. are dreptul la se curitate socială și

juridică, ceea ce presupune ca măsurile luate , mai ales că privesc domeniul protecției sociale, s ă nu -l pună pe ac esta într -o situați e to tal, substanțial

disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a

părăsit locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorifica

dreptul la pensie de serviciu, în condițiile în care, lipsa de previzibilitate a

măsurii ș i a unei perioade tranzitorii, nu i-au permis acestuia să ia măsuri

personale necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei, cu atât mai mult cu cât perioad a îndelungată în ca re acesta a încasat

lună de lună pensia de servic iu, a creat acestuia convingerea că își poate

orienta întreaga conduită în raport cu dispozițiile legale ex istente .

Cum S. nu poate aduce reclamantului, în prezent, reparația cuvenită, pentru imposibilitatea onorării/executării angajamentului asumat de a-i plăti pensia militară, în sensul repunerii acestuia în situația anterioară, respectiv de a- i fi oferită posibilitatea întoarcerii la vechiul loc de muncă și a obținerii salariului pe care l-a avut, se reține că, în cauză, ingerința S. în dreptul de pensie a acestuia, ce avea menirea tocmai să-i ofere protecția cuvenită, pentru riscuri sociale de natură psihologică și economică, este una nelegală, nejustificată și disproporționată.

Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea admiterea recursului formulat de reclamantul G. V., prin S. C. M. D., ÎN R. ȘI

ÎN R., cu modificarea în tot a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții: M. A. și I. și C. S. de P. a M. A. și I., a anulării deciziei nr.1./(...), cu repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii, în sensul obligării pârâților să plătească reclamantului pensia de serviciu stabilită prin decizia nr.1./2009, astfel cum aceasta a fost actualizată până în anul 2010, precum și cheltuielile de judecată suportate în prezenta cauză.

Judecător

C. M.

Red./Tehnored.:C.M.;

2 ex./(...).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1335/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale