Decizia civilă nr. 1618/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1618/R/2012
Ședința publică din data de 4 aprilie 2012
Instanța constituită din:
P.: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. A. împotriva sentinței civile nr. 6119 din 8 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente, av. Iepure V. și reprezentantul pârâților intimați consilier juridic R. C., lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
R. a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 martie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtelor intimate întâmpinare.
Reprezentantul pârâtelor intimate depune la dosar copia deciziei de revizuire a pensiei reclamantei, pe care o comunică și reprezentantului acesteia.
Instanța pune în discuție reprezentantului reclamantei recurente faptul că de la dosarul cauzei lipsește decizia de stabilire a pensiei militare și cuponul de pensie aferent lunii decembrie 2010.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu a fost angajat și la fondul cauzei, astfel că nu avea cunoștință de lipsa acestor acte de la dosar, însă până la terminarea dezbaterilor se angajează să le depună.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele invocate în memoriul de recurs, pe care le susține și oral. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată în scris.
C. fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin S. civilă nr. 6119 din 8 decembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C. A. împotrivapârâților C. S. de P. a M. A. N. B. și M. A. N. B., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța a constatat că reclamanta a formulat contestație la comisia de contestații pensii din cadrul M. A. N., astfel că procedura prealabilă prevăzută de lege a fost îndeplinită (f. 12).
Prin D. nr. 46968/(...) reclamantei i s-a recalculat pensia în baza L. nr. 1., stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1704 lei (f.9).
Potrivit art. 6 alin. l și 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire, iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantei a fost revizuită din oficiu, iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, reclamantei i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare și ca atare nu i s-a produs nici un prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H. nr. 737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr. 1.. Acest act normativ a fost abrogat prin art. 4 din O. nr. 59/(...) care, în anexă, cuprinde Normele metodologice privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit. c-h din L. nr.1..
Referitor la suspendarea H. nr. 7., prin S. civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din C..
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr. 873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția R. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată ca o încălcare a prevederilor art. 20 din C. raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C., care are arată că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din C..
La fel, prin D. nr. 919/(...), Curtea Constituțională a R. a arătat că dispozițiile L. privind aprobarea O. nr. 1. sunt constituționale, având în vedereconsecințele practice ale intrării în vigoare a L. nr. 1., respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor, prin L. nr. 1., să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Potrivit unei practici constante a C. E. a D. O. dreptul la pensie intră în sfera noțiunii de „. potrivit art.1 din Protocolul 1 la C., referitor la protecția dreptului la proprietate, dar tot potrivit jurisprudenței C., trebuie verificat dacă, raportat la realitățile speței, există o astfel de încălcare sau limitare.
Conform jurisprudenței C., limitarea proprietății trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul urmărit. Or în speță, intervenția statului s-a făcut prin lege, așa cum prevede art.1 din Protocolul adițional iar scopul avut în vedere a fost, potrivit art.1-5 din L. nr.1., acela de a recalcula pensiile de serviciu ale beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în funcție de toate veniturile realizate pe parcursul întregii cariere. Cu privire la principiul proporționalității, acesta presupune existența unui echilibru just între scopul vizat și mijloacele folosite.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat Curtea E. a D. O. în anul
1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Invocând jurisprudența C. în cauzele Kjartan Asmundsson c. Islandei, Eskelinen c. Finlandei, Hasani c. Croației, instanța a apreciat că L. nr. 1., procedând la recalcularea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.
În expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar.
A., departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în O. nr.1. sunt de natură a ocroti drepturile fundamentale prevăzute în art.47 din Constituția R.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din C..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. A. solicitândmodificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că respingerea acțiunii este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Obiectul acțiunii îl constituie constatarea nulității sau anularea deciziei de recalculare a pensiei, având în vedere multiplele motive de nulitate absolută și relativă pe care le-a invocat în cererea de chemare în judecată.
După cum rezultă din chiar definiția nulității actului juridic, această sancțiune intervine atunci când, la încheierea actului, nu au fost respectate dispozițiile legale.
Având în vedere esența instituției nulității rezultată din definiția acesteia, analiza cauzelor de nulitate pe care le-a invocat nu se poate face prin raportare la acte sau fapte ulterioare emiterii deciziei. Cu alte cuvinte, pentru soluționarea acțiunii nu prezintă nici o relevanță împrejurări precum: adoptarea O. nr.1., revenirea temporară la cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 (oricum i se va reține diferența începând din luna ianuarie 2011 dacă în urma „revizuirii"; va rezulta o pensie mai mică!), abrogarea H. nr.7., etc.
Revenirea la cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 nu are nicio relevanță în cauză deoarece: este vorba doar de o revenire temporară la acest cuantum („până la data emiterii deciziei de revizuire";, așa cum se precizează în partea finală a art.6 al. 1 ); conform art.7 din același act normativ, i se va reține diferența începând din luna ianuarie 2011 dacă în urma revizuirii va rezulta o pensie mai mică.
Afirmația din considerentele hotărârii atacate conform căreia suspendarea H. nr.7. prin S. civilă nr.3. a C. de A. C. „. efecte numai între părți"; este greșită. Această sentință produce efecte „erga omnes"; - așa cum se arată, de altfel, și în motivarea deciziei I.C.C.J. nr.38/(...) prin care a rămas irevocabilă - și, prin urmare, trebuia aplicată pentru toți pensionarii din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională încă de la data pronunțării ei ((...)).
De altfel, dispozițiile din H. nr. 7. privind recalcularea pensiilor militare pe baza salariului mediu pe economie au fost și anulate prin S. nr. 443 din (...) a C. de A. C., rămasă irevocabilă prin D. nr. 5364 din (...) a Î. C. de C. și J. F. de această situație, consideră că orice discuție privind efectul erga omnes sau inter partes al suspendării H. nr.7. a devenit inutilă în cauză și că inaplicabilitatea acestui act normativ la data emiterii deciziei pe care o contest ((...)) este indiscutabilă.
Recalcularea pensiei încalcă în mod vădit art.1 din Protocolul 1 la C. pentru apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale.
Nu este îndeplinită nici una dintre cele trei cerințe cumulative necesare justificării ingerinței în dreptul la respectarea bunului: cerința legalității, cerința proporționalității și cerința justificării unui interes public.
Pentru a stabili dacă cerința legalității este îndeplinită, instanța trebuie să analizeze dacă ingerința denunțată se justifică, respectiv dacă ea este legală în sensul noțiunii de supremație a dreptului, întrucât principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beyeler c. Italia, Hotărârea din 23 noiembrie 2000; Fener Rum Patrikligi c. T.ia, Hot. din 8 iulie 2008).
În cauza dedusă judecății, chiar dacă din punct de vedere formal pare a fi satisfăcută condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege (întrucât desființarea pensiilor militare de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii), față de cele reținute în practica C.E.D.O. este evident că, în fapt, această condiție nu este îndeplinită.
Este vorba, în primul rând, de faptul că tocmai exigențele legate de caracterul accesibil si previzibil al noii reglementări nu sunt satisfăcute, așa încâtse poate constata că, în cauză, claritatea și previzibilitatea impuse de noțiunea de legalitate au fost grav afectate.
În ce privește cerința proporționalității, C.E.D.O. a stabilit necesitatea unui just echilibru între satisfacerea interesului general și cerința respectării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru se rupe în momentul în care individul este obligat să suporte o sarcină excesivă și disproporționată
(Sporrong și Lonnroth c. Suediei, Hotarârea din 23 septembrie 1982, paragraful
50).
Sarcina excesivă și disproporționată este evidentă în cazul recalculării pensiei: cuantumul acesteia a fost diminuat de la 3468 lei la 1764 lei (cu 49%).
Este evident însă, în urma derulării procesului de recalculare, că nici a treia condiție, cea privind justificarea unui interes public, nu este îndeplinită.
Este deja de notorietate că recalcularea/revizuirea pensiilor prevăzute la art. l lit. a din L. nr.1. a dus la creșterea fondului total pentru aceste pensii, ceea ce este în contradicție cu scopul declarat la adoptarea legii. În aceste condiții, interesul public nu mai poate fi invocat doar împotriva unui număr mic de pensionari, prin sacrificarea intereselor cărora să se justifice procesul de re calculare/revizuire a acestor pensii.
Pentru reducerea efectivă a cheltuielilor bugetare, G. avea la dispoziție alte pârghii legale (sistemul de impozitare, titlurile de stat, etc.) prin care s-ar fi servit cu adevărat interesul general în momente de criză.
F. de motivele invocate mai sus, pârâta solicită admiterea recursului și să modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 martie 2012 (f. 9-14) pârâtul M. A. N. solicitând respingerea recursului formulat de reclamantă și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul estenefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza
OUG nr. 1., Curtea constată că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantei privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamanta este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.
Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensie în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei reclamantei s-a realizat în temeiul L. nr.
1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare, or, în privința cuantumului, decizia de recalculare atacată prin prezenta contestație nu a produs efecte juridice.
Asupra fondului, Curtea reține punctual următoarele aspecte:
În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din C., prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din C., Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a C. Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.
A., prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53
(restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C. (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).
A., în D. nr. 8. se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C.. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C., textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniulpensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.
Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea L. 1. se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din C., Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C. Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
A., în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație
și Justiție în D. nr. 29 din (...), instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. Constituționale.
Analizând ingerința S. prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la
C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră subprotecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C.
Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie
2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), C.
Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).
În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. A., în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).
De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra Islandei
(paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.
În C. Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantei, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin L. nr. 1. pensiile militare de stat prevăzute de L. nr. 1. au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.
Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.
Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, Curtea de A. apreciază că jurisprudența reținută de prima instanță nu este relevantă în prezenta cauză întrucât prin L. nr. 1. s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor militare de stat (și a altor pensii de serviciu) și transformarea acestora în pensii de asigurări sociale de stat, astfel încât faptul că reglementările interne nu au prevăzut anterior cazurile și condițiile în care pensia militară de stat poate fi diminuată sau suprimată trebuie examinată din perspectiva marjeide apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale
(analiză care se va realiza ulterior în cadrul acestui recurs).
Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.
De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (W. c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.
Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.
Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R., relevantă și în prezenta cauză datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai
2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace sedovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior;
Kuna, citată anterior, și M. și S. c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232
/11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anumecontextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitelesisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantei, care a fost beneficiar unei pensii militare de stat obținută în temeiul L. nr. 1.. În temeiul L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1.. Întrucât la recalcularea pensiilor militare de stat s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, aceste pensii au fost revizuite conform art. 1 din OUG nr. 1., iar conform art. 6 alin. 1 din același act normativ pentru anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 (diferențele aferente lunii ianuarie 2011 fiind restituite reclamantului).
Deși obiectul prezentei cauze îl constituie anularea deciziei de recalculare emisă în temeiul L. nr. 1., Curtea de A. constată că, urmare a modificărilor legislative prezentate anterior, reclamanta nu a primit drepturi de pensie diminuate conform deciziei de recalculare decât în ianuarie 2011, drepturi care i- au fost restituite ulterior. În consecință, nu se poate reține că reclamantei i-a fost diminuată pensia militară de stat în cuantumul stabilit prin decizia de recalculare. A., singurul efect pe care l-a avut L. nr. 1. cu privire la pensia militară de stat a reclamantului a fost de transformare a acesteia în pensie deasigurări sociale de stat, cuantumul pensiilor reclamantului începând cu anul
2011 fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.1.. Întrucât prin acest ultim act normativ au fost revizuite deciziile prevăzute de L. nr. 1. și nu deciziile de pensie emise în temeiul L. nr.1., Curtea de A. apreciază că L. nr. 1. a modificat sistemul pensiilor, însă în analiza raportului de proporționalitate se impune referirea la cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire (depusă în recurs), procentul de diminuare a pensiei militare de stat pentru reclamant urmând a fi stabilit în raport de acest cuantum.
În concret, Curtea de A. reține că reclamanta a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 3.468 lei, o pensie recalculată de 1.704 lei și o pensie revizuită de 2.655 lei.
Prin urmare, pensia revizuită a reclamantei nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în ianuarie 2011 în R., care este de 860 lei.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat, recursul declarat urmând a fi menținută ca temeinică și legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva sentinței civile nr. 6119 din 8 decembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 aprilie 2012.
P. JUDECATORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.cu opinie separată în sensuladmiterii recursului
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:E. B.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că recursul formulat de reclamanta C. A. este fondat, în ceea ce privește motivele de recurs privind constatarea în cauză a unei încălcări a drepturilor acestuia garantate de art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Trebuie să subliniat în acest sens că reclamanta s -a adresat instanței
pentru proteguirea unui drept de secu ritate socială, considerând că pensia s a
militara de serviciu era un „., î n sensul jurisprudenței C.E.D.O., pe care acesta
avea speranța legitimă de a -l primi lunar în cuantumul stabilit potrivit deciziei nr.093664/(...), în baza O. nr.7/1998 și a L. nr.1., actualizat ulterior, pentru o vechime efectivă ca militar de 26 de an i, 7 luni și 15 zile .
În cauză reclamanta invocă aspecte ce țin de ingerința S. în dreptul său la un "., în sensul C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale , dar percepția sa certă și, de aici, princi palul său motiv de
nemulțumi re și chiar nelămurire cu privire la situația nouă creată în urm a
recalculării este, în primul rând, că drep tul s ău l a pens ie mil itar ă er a un "dre p t
c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii
administrative ce au rămas defini tive și executorii, în temeiul raportului de serviciu pe care l-a avut, și care trebuia să fie, în consecință, plătit acestuia, lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform L. nr.1..
Î n acest sens, deși doctrina de drept administrativ subliniază că "nimeni nu
are dreptul să preti ndă menținerea une i anumite stări nor mative";, voi analiza în
cele ce urmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a aprecia dacă, în
urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, acesta era sau nu îndre ptățit
să se bucure în continuare de bunul său.
Se reține că, în cadrul jurisprudenței sale, de ex. în C. W. împotriva Poloniei (cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea a acceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.
În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";
Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea C. privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale C. Europei"; și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta, complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecție socială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particulare necesită un grad de certitudine și de securitate și prevăd prestații care trebuie plătite-în urma îndeplinirii condițiilor de eligibilitate-de drept (a se vedea Stec și alții).";
Percepția reclamantei asupra dreptului său la pensie militară ca f iind un
drept câștigat și, de aici, aprecierea ca act abuziv al S. a măsurii de recalculare a acestei pensii - de fapt, astfel cum voi argumenta în cele ce urmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat - trebuie privită în primul
rând, prin prisma modului în care, realitățile istorice privind protecția socială în
țara noastră i -au creat acestui particular convingerea fermă că poate renunța liniștit la un loc de muncă sigur și bine plătit, la un anumit statut, la o vârstă
care era departe de vârsta standard d e pensionare, și că se poate baza pe o
pensie militară într -un anumit cuantum, legal stabilit, de un act normativ învigoare.
A., în primul rând, în țara noastră, încă din anul 1902, toate legile careau reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care aceste
reglementări le numesc chiar "câștigat e";, se mențin în plată.
A., L. generală de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și 1906,
care a constituit, la rândul său, o reglementare reformatoare și unificatoare a
sistemului de pensii, a prevăzut, la capitolul ". transitorii";, în art.56 că:
"Pensiunile deja constatate și înscrise în virtutea legilor anterioare, precum
și a statutelor căil or ferate, fie că tit ularii și -au exercitat sau nu drepturile,
vor continua să fi e servite conform titlurilor ce posed ă cei în drept și c u
reținerile ce li se făceau în virtutea legilor anterioare promulgării acestei
legi";.
Aceleași dispoziții tranzitorii privind păstrarea drepturilor de pensie
câștigate le regăsim și în art.54 din L. generală de pe ns iuni republicată l a
data de (...).
De asemenea, L. pentru unificarea asigurărilor soci ale din (...) a
prevăzut, în art.127 că: "Drepturile câștigate până la punerea în aplicare a
prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce privește pensiunile lor de
bază.";
L. asigurărilor sociale din (...) prevedea, de asemenea, la capitolul ".
transitorii";, în art.319 alin.3, că: "Drepturile de pensie stabilite potrivit
diferitelor legi de asigurări sociale p ână la punerea în aplicare a legii d e
față, se respectă";.
Art.59 din L. nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul
Asigurărilor Sociale de S., c are or icu m nu se apl ic a ș i c adrelor mil itare
permanente, preved ea că: "Pierd drep tul la pensie și la ajutor social acel e
persoane care, pînă la 23 august 1944, au desfășurat o activitate
antidemocratică, reacționară, potriv nică intereselor poporului, acei care au
militat și au avut un rol activ în introducerea dictaturii militar -fasciste,
precum și acei care manifesta atitudine dușmănoasă fata de regimul democrat-popular";.
Prin L. nr.27/1966 privind pensiile de asigurări soc iale de stat și
pensia suplimentară, s-a prevăzut , la art.76, că: ". sau ajutorul social
stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decît în
situațiile prevăzute la art.56, și nici r evocate."; Situațiile de la art.56 din legeaveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzarea invalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.
Potrivit art.87 din L. nr.3/1977 privind pensiile de asigur ări sociale de
stat și de asistență socială, "P.le și ajutoarele sociale stabilite pînă la
data prezentei legi, se mențin în continuare, atît timp cît sînt îndeplinite
condițiile în baza cărora au fost acordate.";
D. nr.214/(...) privind pensiile militare de stat, cupri ndea dispoziții tranzitorii similare, în art.73, în se nsul că: "P.le sta bilite pînă la da ta
prezentului decret se mențin, în continuare, atât timp cât sunt îndeplinite
condițiile în baza cărora au fost acordate.";
De altfel, deciziile de pensie emise în temeiul acestui decret cuprind
mențiunea că drepturile de pensie se acordă începând cu data de ……, "..
L. nr.1. privind pensiile militare de stat reglementa recalcularea
pens iilor mil itare s tab il ite în b az a leg isl aț ie i an ter io are d ate i in tr ăr ii în v igo are a acestei legi, potrivit art.79 alin.1 lit.a), însă, la lit.b, prev ede a c ă: "în cazul î n care cuantumul pensiei obținut conform lit.a) este mai mic decât
cuantumul pensiei în plată se menține cuantumul pensiei în plată";.
L. nr.1. privind sis temul public de pe nsii publice și alte drepturi de
asigurări sociale, prevedea, de asemenea recalcularea pensiilor cuvenite conform
leg isl aț ie i an ter io ar e, îns ă, conf or m a rt.180 alin.7, "în situația în care
cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel stabilit
în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos";.
Din an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, r ezul tă c ă recl aman ta ș i, de al tf el
toț i pens ion ar ii d in R ., ave au to ate d atele c are s ă le f or meze c onv ingere a f er mă c ă
drep tur ile lor de pens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o dec iz ie def initiv ă, er au c âș tig ate,
putând f i cel mul t rec alcul ate pe al te b aze , index ate, major ate, f ără a f i îns ă af ectat
cu an tu mul pens ie i af late în pl ată, as tf el înc ât, mai mu l t, nu ave au n ic iun ele men t
c are s ă le insp ire u n sen time n t de inc er titud ine pr iv ind pl ata pe v iitor a aces te i
pensii lunare.
M ai prec is, nu cuno ș te au s ă f i ex is tat în R. al te c azur i de d iminu are a
cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în ur ma punerii în apli care a dispozițiilo r
unui act normativ de reformare a pensiilor, cu atât mai mult cu cât, L. nr.1. s-
a vrut a fi confor mă pr inc ip iilor ech ităț ii.
În al doilea rând, reclamanta a avut în vedere, tot din privit din
perspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ în care au fost stabilite pensiile
militarilor, prin reglementări speciale, încă din anul 1889.
A., conform art.1 și 2 d in L. pentru pensiuni militare din 1 iulie 1889,
cu mod if ic ăr i d in 18 91, 1893 ș i 1897, ofițerii, asimilații lor și funcționarii civili în serviciul armatei aveau dreptul la o pensiune de retragere, în raport de vechimea în serviciu, iar cuantumul pensiei, reprezenta, în
raport cu această vechime, un anumit procent din solda de mijloc a
gradului avut în momentul retragerii, respective din "mijlocia soldei
gradului ce a avut în cei din urmă 2 ani de serviciu";.
M ai trebu ie subl in iat ș i f ap tul c ă , potrivit art.22 din această lege,
această lege s -a pus în aplicare d oar de la 1 iulie a anului următo r,
as igur ând as tf el tr an z iț ia de l a un s is te m de pens ii l a al tul.
Potrivit L. generale de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și
1906, d ispoz iț iile aces te ia er au apl ic ab ile tu turor f uncțion ar ilor s tatulu i, c iv il,
mil itar i,ecles ias tic i, î ns ă de l a mo dul de c alcul gener al al pe ns ie i s tab il it de ar t. 1,
erau exceptați ofițerii generali și superiori și ofițerii inferiori și asimilații
lor, pentru care, la art.2, erau prevăzute anumite condiții speciale de
vechime și de cal cul al pensiei, ba za de calcul a ac esteia constituind -o solda mijlocie a celor 2 ani anteriori datei înscrierii la pensie.
Dispoziții similare, de excepție în ceea ce îi privește pe mili tari, regăs im și în art.2 alin.1 din L. generală de pensiuni republicată la data de (...).
De asemenea, prin art.2 lit.a) din L. pentru unificarea asigurărilor
sociale din (...), au fost în mod expres exceptați de la aplicarea
dispozițiilor acestei legi "salariații s u puși legii generale de pensiuni";, deci
și militarii.
Acele aș i regle men tăr i, de exceptare a militarilor, de fapt a tuturor
funcționarilor statului de la aplicarea prevederilor sale, au ex is tat ș i în L.
asigurărilor sociale din (...), art.6 din acest act n ormativ prevăzând că n u
intră în asigurarea obligatorie salariații supuși legii generale de pensiuni.
Mai mult, în anul 1 959, în timp ce le gea generală a pe nsiilor era D.
nr.292/1959, a ap ăru t o nouă reglem entare specială privind pensiile ce se
acordă ofi țerilor și subofițerilor , respectiv D. nr.293/1959, ce prevedea, în
art.1 și art.2 lit.a) c ă of ițer ii ș i subof ițe r ii, dup ă trecere a lor în rezerv ă s au d irec t
în re tr agere, au drep tul l a pens ie în co nd iț iile aces tu i ac t nor mativ, iar în art.5, că
fondurile neces are pl ăț ii pens iilor se asi gură de stat.
Conform art.11 din acest decret, cuantumul pensiei se stabilea în
raport cu vechimea, într-un anu mit procent din dreptul de sol dă
corespunzător ultimului grad avut în activitate.
În anul 1977, în timp ce actul normativ general privind pensiile de stat a devenit L. nr.3/1977, a fost adoptat D. nr.214/1977 privind pensiile militare de stat, î n b az a c ăru ia pensiile cadrelor militare permanente se
calculau în raport cu media retribuțiilor tarifare din 5 ani de ser viciu consecutivi în cadrele permanente, la alegere, din ultimii 10 ani
premergători ieșirii din cadrele permanente, medie la care se lua în calcul
solda gradului pe care îl are militarul la data ieșirii din cadrele
permanente.
Ul ter ior, o nou ă lege spec ia l ă pr iv ind pens iile mil itare de s tat a f ost adop tată în anul 2001, respectiv L. nr.1., ul ter io r sch imb ăr ii c adrulu i nor mativ gener al al pensiilor din sistemul public, prin L. nr.1..
Această lege, în temeiul căreia reclamantei i s -a stabilit dreptul la
pensia de serviciu, prevedea, în art. 1, că: "dreptul la pensii și asigurări
sociale pentru ca drele militare est e garantat de sta t și se exercită î n
condițiile prezentei legi";, iar în art. 2, că: " S.ul pensiil or mil itare de s tat ș i
as igur ăr ilor soc iale în do men iul ap ăr ăr ii n aț ion ale, ord in ii publ ice ș i s igur anțe i
n aț ion ale acoperă riscurile activității militare, precum și pierderile de
venituri d ator ate in v al id ităț ii, b ătr âneț ii ș i decesulu i";.
Conform art.5 din legea nr.1., fondurile necesare pentru plata pensiilor
mil itare de s tat ș i a al tor drep tur i de as ig ur ăr i soc iale se as ig ur ă de la bugetul de stat prin bugetele M..N., M., S.R.I..
Potrivit art.21 din această lege, b az a de c alcul f olosită p en tru s tab il ire a
pensiei militare de stat este solda lunară brută a vută în ultima lună de
activitate, care include solda de gra d corespunzătoare la data trecerii î n
rezervă.
În al treilea rând, reclamanta a avut în vedere, în formarea convingerii
s ale c ă pens ia de serv ic iu es te un drep t c âș tig at, f ap tul c ă, atât la data
adoptării L. nr.1., a H. nr.7., cât și la data emiterii deciziei administrative
de „. a pensiei rec urentei din data d e (...), O. nr.7/199 8 și L. nr.1. erau î n
vigoare, fiind abro gate abia după ju mătate de an de l a data intrării în
vigoare a L. nr.1., respectiv la data de (...).
Practic, neabrogând prin L. nr.1., L. privind pensiile militare din 2001, chiar
legiuitorul a recun oscut beneficiarilor acestor pensii u n drept câștigat, c el
care le conferea statutul de pensionar militar, conside r ând c ă, în aces t fel,
măs ur a lu ată v a ap ăre a do ar c a o reduce re pr in rec alcul are a cu an tu mulu i pens ie i,
de ter min ată de in teresul publ ic, ș i nu c a o af ectare subs tanț ial ă ș i
irevoc ab il ă/per mane n tă a drep tulu i aces tor a, în sensul el imin ăr ii pens iilor mil itare.
În acest context, recurenta-reclamantă a suferit, prin decizia
nr.46968/(...), o ingerință esențială în drepturile sale, nu numai prin
diminuarea cuantumului pensiei sale, ci, mai ales prin pierderea calității,
a statutului de pensionar militar, ce-i fusese recunoscut prin decizia nr.093664/(...), în temeiul O. nr.7/1998 și a L. nr.1., c u atât mai mult c u cât acest acte normative mai erau în vigoare.
Se constată în acest sens și faptul că și L. nr.1. a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de (...), devin pensii în înțelesul acestei noi legi și vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (L. nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.
Observând și acest aspect, respectiv că prin dispozițiile L. nr.1., nu au fostabrogate dispozițiile O. nr.7/1998 și ale L. nr.1., recurenta, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar militar, pe care-l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la pensie, ci și la data recalculării pensiei sale, pe data de (...).
În acest sens, potrivit disp.art.16 alin.1 și 2 din L. nr.24/2000republicată și actualizată privind normele de tehnică legislativă, se prevede,sub titulatura ";ev itar e a p ar alel is melor";, că:
„În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativori în două sau mai multe acte normative.
În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prinabrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.";
De asemenea, conform art.14 alin.1 din același act normativ, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ.
Potrivit disp.art.17 din L. nr.24/2000 republicată și actualizată, „Învederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelorde acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte decontradictorialitate cu reglementarea preconizată.";
Acest articol se corelează cu art.65 alin.3 din L. nr.24/2000, ce prevedecă: „În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinateexpres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prinmenționarea tuturor datelor de identificare a acestora.";
Prezumția că anumite norme au făcut obiectul modificării,
completării sau a brogării lor implic ite es te pos ib il ă, co nf or m art.67 alin.1
din aceeași lege, doar în cazuri deosebite, în care la elaborarea și
adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor
normelor contrare, îns ă, în speț ă, nu n e pu te m af la în prez enț a u nu i ase mene a
caz, deoarece la adoptarea L. nr.1., legiuitorul a avut în vedere tocmai categoriile de
perso ane c are benef ic iaz ă de pens ii în te me iul unor leg i spe c iale, ac te nor mative
pr in tre c are se af lă ș i L. nr.1..
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în cauze recente, respectiv C. F. M. și A. G. S. contra R., în cereri ce priveau măsuri luate de către
S. Român în aceeași perioadă, respectiv prin L. nr.118/2010, în sensul diminuăriisalariilor personalului bugetar cu 25%, în sensul că: „Totuși, atunci când odispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.";
Dacă în ceea ce privește măsura dispusă prin L. nr.118/2010, Curtea EDO
a reținut că nu ne af lam în situația pr ezentată mai sus, c onsiderând că pentr u lunile iulie-decembrie 2010 salariul rec lamanților era cel s tabilit prin această
lege, aceasta fiind considerată legea în vigoare, nu aceeași este situația în speță,
în care L. nr.1. nu a prevăzut d oar reducerea pensiilor militare cu un anumit
procent, ci a anulat practic dispozițiile L. nr.1., lege în vigoar e, eliminând dreptul
reclamantei la pensie militară, la statutul de pensionar militar, cu toate drepturile aferente.
În speță, decizia contestată, nr. 46968/(...), prin care a fost stabilită reclamantei o pensie 1704 lei, a fost emisă în temeiul L. nr. 1. care, la art. 1 lit.a), prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile militare de stat devin pensii în înțelesul L. nr. 1., iar la art. 3, ca aceste pensii „stabilite potrivit prevederilor
legilor cu caracter special, cuvenite s au aflate în plată ";, se calculează prindeterminarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1..
Chiar prin textul art . 3 din L. nr. 1., legi uitorul precizează c ă aceste pensii
speciale sunt prevăzute de lege, fiind ". potrivit prevederilor legilor cu caracter
special"; și sunt „cuvenite";.
Consider că primea ză în cauză sublini erea unor aspecte particulare ale
pensiilor de servi ciu ale militarilor, care, în lipsă de practică judiciară
neunitară la data pronunțării deciziei nr.29/2011 a Î. C. de C. și Justiție ,nici nu au putut fi analizate în cadrul acestui recurs în interesul legii.
În acest sens, chiar din considerentele acestei decizii, se reține că reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție a reliefat că, având în vedere faptul că jurisprudența neunitară atașată recursului în interesul legii vizează în majoritatea covârșitoare litigii generate de aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1., s-ar impune chiar amânarea judecării recursului în interesul legii, pentru a fi verificată jurisprudența la nivelul curților de apel, în vederea identificării și depunerii la dosar a hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate și litigii generate de aplicarea celorlalte dispoziții ale art. 1 din legea respectivă.
Aceste aspecte specifice, dar de o deoseb ită imp or tanț ă, în cerce tare a
inger ințe i S. în drep tul recl aman te i, sun t ur măto arele :
I. decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei a fost
emisă de către M. A. N. - D. financiar-contabilă, la data de (...), în temeiul H.
nr.7., după suspen darea ex ecutării acestei hotărâri de g uvern, prin sentința
civilă nr.338/(...) a C. de A. C. -Secția comercială, de contencios
administrativ și fi scal - și anularea unor dispoziții es ențiale ale acestei
hotărâri, prin senti nța civilă nr.443/(. ..) a C. de A. C.-Se cția comercială, de
contencios administrativ și fiscal.
Pentru motivele pe care le voi dezvolta ulterior, consider că existența acestor hotărâri judecătorești prin care a fost suspendată executarea, respectiv a fost anulat actul administrativ normativ dat în aplicarea și organizarea L. nr.1., constituie, în analizarea ingerinței statului în dreptul reclamantei la un "., prin actul administrativ individual emis în baza acestei hotărâri de guvern, chiar o
problemă a aprecierii dacă ingerința, la data em iterii actului, "era prevăzută d e
lege";, respectiv de un act normativ în vigoare, care să -și poată produce efectele, întrucât, astfel cum voi argumenta în continuare, doar dispozițiile L. nr.1., fără norme de organizare corespunzătoare, nu permiteau practic, la data respectivă, recalcularea scontată a acestui tip de pensii.
Chiar și în situația în care s-ar putea considera că totuși ingerința era prevăzută de L. nr.1.- act normativ practic inaplicabil, astfel cum a constatat și G., adoptând însă O. nr.1. cu mare întârziere și oricum, după data când s-a produs ingerința în dreptul reclamantei la pensia militară, cu siguranță atitudinea S., care nu a adoptat o poziție onestă, de a se abține de la emiterea unor acte administrative prin care să fie afectate drepturi ale particularilor atât timp cât puterea judecătorească a constatat motive de nelegalitate a actului administrativ normativ în baza cărora a fost emis, trebuia analizată și din
perspectiva necesității ingerinței pentru proteguirea unor interese public e.
II. Pensia militară a reclamantei nu cuprindea o parte contributivă și
una necontributivă, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare
nefiind asigurată niciodată din bugetul asigurărilor sociale de stat, ci doar din bugetul de stat, prin cel al M. A. N., practic militarilor recunoscându-li-se,
ca funcționari ai statului, un drept la pensie ca o recunoaștere adusă acestora
pentru serviciile puse în slujba țării, a devotamentului în perioada în care au servit intereselor statului.
A., potrivit art.5 alin.2 din legea nr.1., fondurile necesare pentru plata
pensiilor militare se asigură din bugetul de stat, prin bugetele M., M., S..
III. Riscurile sociale acoperite prin a cest drept de secu ritate socială,
pensia militară, nu au fost decât în ultimă inst anță de natură fizică, pentru
bătrânețe, ci, în primul rând, cele inerente activității de militar, precum și
cele de natură economică și psihologică.
Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a consi derat necesară stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului au fost: risc urile activității de
militar, cu toate privațiunile, interdicțiile și incomp atibilitățile acestei
profesii, precum și pierderile de venituri ca urmare a trecerii acestora în
rezervă la vârste când aceștia se aflau încă în cursul vieți i active, și la care,
practic, pentru a presta o altă activitate lucrativă, ar fi trebuit să urmeze
noi forme de pregătire profesională, să depună noi efort uri pentru obținerea
unor alte locuri de muncă, care să le asigure cele neces are traiului lor și a familiei.
IV. În cauză ingerința în dreptul recurentei la pensie este una esențială , întrucât, pe lângă faptul c ă a afectat, direct, dreptul la pensie
al acestuia, a dus atingere, în mod indirect, și unui alt „. al său, respectiv
dreptul la muncă, ce inclu de și drept ul la salariu, măsu ra dispusă afectând
un drept de protecție socială complex , ce constituia un substitut a dreptuluila muncă/salariu, acordat de către S. român.
I. Argumentarea primului aspect s pecific al "recalc ulării"; pensiei militare a reclamantei.
Prin sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. -Secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal -, s-a dispus suspendarea ex ecutării H. nr.735/(...), până la pronunțarea instanței de fond, constatându-se întrunite în cauză condițiile art.14 din L. nr.554/2004 și avându-se în vedere R.a nr.R (89)8 din (...) a Comitetului de M. din cadrul C. Europei.
S-a reținut în esență că în cauză este îndeplinită condiția "cazului bine justificat";, întrucât dispozițiile actului administrativ normativ contestat fac pentru prima dată referiri la situația în care beneficiarii acestora nu depun cereri de recalculare și documente doveditoare, caz în care se va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.
Instanța de contencios a mai constatat că această stare de fapt este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, care există, ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
În ceea ce privește caracterul iminent al pagubei, s-a reținut că acesta se desprinde din cuprinsul prevederilor art.1 al H. nr.7., în sensul cărora recalcularea pensiilor se va face într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri. Cum H. nr.7. a intrat în vigoare la data de 29 iulie
2010, iar pensiile astfel recalculate în perioada mai sus menționată urmau să intre în plată începând cu luna ianuarie 2011, s-a apreciat că se justifică susținerea reclamanților privitoare la iminența pagubei ca prejudiciu viitor ce se va realiza în perioada de timp arătată.
Prin R.a nr.R (89)8 din (...) a Comitetului de M. din cadrul C. Europeis-a arătat că particularilor trebuie să li se ofere, când este necesar, o protecție jurisdicțională provizorie, apreciindu-se că autoritățile administrative acționează
în numeroase domenii și că activitățile lor pot fi de natură a afecta d repturile,
libertățile și interesele persoanelor.
S-a mai constatat prin aceeași R. că e xecutarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în
anumite condiții, cauza un prejudiciu ireparabil și p e care echitatea îl impune ca
fiind de evitat în măsura posibilului.
R.a prevede printre principiile enunțate în acest domeniu, la art.II, că
asemenea măsuri pot fi luate mai ales atunci când executarea actului
administrativ este d e natură a cauza p agube grave, dificil de reparat și când
există un argume nt juridic aparent valabil față de legalitatea actul ui administrativ.
Potrivit art.14 alin.4 din L. nr.554/2004, hotărârea prin car e se pronunță suspendarea este executorie de drept. R. nu este suspensiv de executare.
Conform alin.7 al aceluiași articol , suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
Mai mult, la data de (...), prin sentința civilă nr.443 a C. de A. C.-Secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal -, s-a dispus anularea
dispozițiilor art.2 a lin.2, 3, 4, 6 și 7, a rt.6 alin.1,2,4 și a art.10 alin.2 din H . nr.735/(...).
Pentru a pronun ța această hotărâre, jurisdicția de contencios administrativ a reținut, în esență, următoarele:
L. nr.1. precizează în art.4 alin.1 "că recalcularea pensiilor prevăzute
la art.1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află
persoanele beneficiare….";, în art.5 alin.4 că: "în cazul pe nsiilo r prevăzute la alin.1 pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare pentru care nu
pot fi dovedite ve nituri de natură s alarială, la determ inarea punctajului
mediu anual se ut ilizează salariul mediu brut pe eco nomie din perioada
respectivă";.
Din interpretarea logică a acestor dispoziții legale rezultă că prin
hotărârea de guvern atacată se adaugă la lege, întrucât L. nr.1. nu conține
nicio dispoziție care să prevadă în sarcina reclamanților obligația de
depunere a cererilo r de recalculare a pensiei ș i a documentelor doveditoare a veniturilor pe care le-au realizat, iar raportarea la salariul mediu brut peeconomie, pentru calculul cuantumului pensiei, se face doar în ipoteza în
care nu pot fi do vedite veniturile de natură salarial ă, nu și în ipotez a prevăzută de hotărârea de guvern și anume "în cazul în care nu au fost
depuse documente le doveditoare în termenul de recal culare prevăzut d e
lege";.
S-a constatat astfel că, potrivit art.4 alin.1 și 3 din L. nr.24/2000, art.108 din C., hotărârea de guvern contestată, care adaugă la lege, se impune a fi anulată.
S-a mai reținut că, prin prevederea referitoare la obligația reclamanților de a depune cereri de recalculare a pensiilor și documentele doveditoare ale veniturilor pe care le-au realizat în decursul carierei, se realizează o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor, inclusiv în dreptul de a beneficia de un bun.
În ceea ce privește ingerința statului s-au reținut următoarele:
"Cu privire la baza legală a ingerinței, instanța europeană a decis în mod constant că expresia "prevăzută de lege"; care figurează în art.8,9,10 și
11 din C. impune nu numai o simplă existență a unor reglementări, ci privește însăși calitatea legii în cauză, care trebuie să fie suficient de accesibilă și previzibilă, astfel ca orice individ să fie în măsură să-și adapteze conduita socială. De asemenea, principiul legalității implică existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile (Hentrich împotriva Franței, hotărârea din (...), paragraful 42). În plus, preeminența dreptului este inerentă tuturor articolelor convenției. Rezultă că necesitatea de a analiza dacă s-a păstrat un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului, nu poate avea loc decât dacă se dovedește că ingerința litigioasă a respectat principiul legalității și nu era arbitrară ( Iatridis contra Greciei, hotărârea din (...)).
Prevederile în temeiul căreia se pretinde ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților (Hentrih împotriva Franței, hotărârea din (...)).";
Cu privire la cerința proporționalității, s-a reținut că reclamanții au fost puși în situația de a suporta o consecință excesivă și disproporționată, în sensul că o categorie de persoane a fost obligată prin actul atacat să depună într-un interval de timp insuficient eforturi considerabile pentru a procura documentele doveditoare pentru recalcularea pensiei în termenul prevăzut și să depună o cerere în acest sens.
S-a mai constatat că, prin prevederile cuprinse în hotărârea de guvern atacată, care impun în sarcina reclamanților obligația de a depune cereri pentru recalcularea pensiilor, de a depune documentele doveditoare ale veniturilor, stabilind și sancțiunile în caz de neîndeplinire a acestor obligații, au fost încălcate și prevederile art.14 din C., articol privitor la interzicerea discriminării.
Potrivit art.23 din L. nr.554/2004, hotărârile judecătorești definitive
și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În urma acestei hotărâri prin care s-a admis acțiunea reclamanților, în temeiul art. 15 alin.4 din L. nr.554/2004, măsura suspendării executării actului normativ, dispusă în condițiile art. 14, s-a prelungit de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În consecință, la d ata de (...), data e miterii deciziei de recalculare a
pensiei militare, ingerința în drepturile recurentei s -a produs în baza unei
hotărâri de guvern a cărei executare fusese suspendată, cu efecte erga
omnes, și care era anulată, în ceea ce privește dispoziții esențiale ale sale,
de către instanța de contenc ios administrativ, prin hotărâre definitivă.
Practic, aspectele de aparență de nelegalitate și ulterior, de nelegalitate, constatate de către instanțele de contencios administrativ, în sensul că
pensionarii militari, categorie din care face parte și recure ntul, au fost obligați,
prin H. nr.7. să depună, într -un interval de timp insuficient, eforturi considerabile pentru a procura documentele doveditoare privind veniturile lunare
obținute într -o perioadă de timp îndelun gată , deși dispozițiile L. nr.1. prevedeaucă recalcularea pensiilor se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare, precum și sancționarea acestora cu stabilirea pensiei în raport cu salariul mediu brut pe economie, în ipoteza în care nu depun documentele doveditoare în termenul d e recalculare prevăzut de lege, conduc implicit la nelegalitatea deciziei administrative individuale contestate în prezentul litigiu.
A., ignorând aceste măsuri dispuse de către instanțele judecătorești
în ceea ce privește efect ele actului administrativ normativ, S. a afectat un
drept se securitate socială al reclamantei, fără a avea pra ctic un temei legal,
cunoscând că nu a avut posibilitatea, până la data de (...), de a lua măsuri de
recalculare legală a pensiei particularului în raport cu veniturile reale
obținute de către a cesta în perioada v ieții active și că, d eși L. nr.119 era î n
vigoare, nu ex ista la acea dată posibilitatea aplicării acesteia, în sensul
recalculării pensiei, fără o vătămare gravă a intereselor pensionaru lui, cidoar stabilirea unui cuantum stabilit în tot sau în cea mai mare parte, pe baza salariului mediu brut pe economie, cu mult sub drepturile ce ar fi rezultat dintr-un calcul real, onest și echitabil.
Trebuie subliniată în acest sens, în primul rând, lipsa absolută de
previzibilitate a măsurii ce a afectat în mod substanțial dreptul
recurentului la pensie militară, ce rezultă cu deo sebită claritate din prevederile art. 12 ale O. nr.1/2010, adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1., în aceeași perioadă de criză economică, după
adoptarea Legilor nr. 329/2009 și nr. 330/2009.
Acest articol prevede că: „ În an ul 2010 , măsurile prevăzu te de L. cadru
nr. 330/2009 și de prezenta ordonanț ă de urgență referitoare la reîncadrarea
și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vor produce efecte
asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de stat și pensiilor
de serviciu aflate în plată, și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/.acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.
După data de 1 ianuarie 2010, pensiile și ajutoarele , plățile compensatorii/. prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se stabilesc în
funcție de nivelul și structura bazei de calcul în vigoare l a data de (...), fără a f i
afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.";
Pentru aceste considerente privind previzibilitatea măsurii luate, dar având în vedere și istoricul legislației din țara noastră privind pensiile militare, recurenta nu avea niciun motiv să păstreze, într-o arhivă proprie, documente privind soldele obținute în perioada de 26 de ani cât acesta a avut calitatea de militar, deci nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în acest sens, acesta muncind și trăind cu convingerea că acestea nu vor conta niciodată la stabilirea drepturilor sale de pensie.
În al doilea rând, trebuie avut în vedere faptul că S., după numai o lună
de la data emiterii acestei decizii, recunoaște, în pream bulul O. nr.1., că în termenul stabilit de L. nr.1., "nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 1. de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor ac estei legi, în sensul
că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile
obținute, în funcție de care s -a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat
salariul mediu brut pe economie";.
Toate aceste aspecte erau și trebuiau să fie cunoscute S. și la data de
(...), cu atât mai mult cu cât instanțele judecătorești, constatând aceste
neajunsuri, au dispus măsuri prin care să evite ca, prin acte normative
nelegale, să se ajungă la ingerințe de esență în dreptul recurentului.
În consecință, S. avea obligația, pe de parte, să înlă ture situația
nelegală și discriminatorie constatată, iar, pe de altă pa rte, să se abțină a
aduce atingere dre pturilor particularilor în temeiul dis pozițiilor analizate anterior.
Cu toate acestea, S. a emis actul administrativ individual contestat în
cauză, afectând î n mod substanția l un drept de se curitate socială a l
reclamantei, sancționându -o practic pe acesta pentru neîndeplinirea unei
obligații în privinț a căreia nu i se po ate reține vreo cul pă, cu atât mai mu lt
cu cât, după numai o lună, G. recunoaște că nici instituțiilor statului nu le
era posibilă procurarea documentelor necesare recalculării legale a pensie i acestuia în termenul stabilit prin H. nr.7..
Mai trebuie subliniat că , prin decizia nr.38/(...), Î. Curtea de C. și
Justiție a respins recursurile declarate de Guvernul României și M. A. și I.
și a menținut sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. - Secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal -, prin care s-a dispus suspendarea
ex ecutării H. nr.735/(...), reținând următoarele:
"Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.";
"Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, la o analiză în aparență a L. nr.1., se observă că ea nu conține dispoziții care să oblige pensionarii să depună cereri de recalculare a pensiei, să solicite și să depună acte doveditoare privind veniturile realizate sau în temeiul cărora să fie obligați să suporte vreo consecință, ca urmare a neefectuării de către aceștia a demersurilor prevăzute în actul normativ. La rândul lor, nici dispozițiile L. nr.1. nu impun o asemenea obligație, ci se referă doar la posibilitatea beneficiarilor săi de a dovedi, în situațiile prezentate în reglementare, cu înscrisuri probatorii, stagiile de cotizare.
Cu toate acestea, art.2 alin.3 și 4, art.6 alin.2 și art.10 alin.2 din H. nr.735/(...) obligă pensionarii aflați sub incidența sa să solicite documentele necesare recalculării pensiilor și să depună cererile de recalculare și actele doveditoare privind veniturile obținute.";
"…..instanța de control judiciar are în vedere faptul că H. nr.735 din (...) - act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes, ca și sentința recurată.";
"Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.";
"În speța de față, Î. Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanțe, în sensul că H. nr.735 din (...) creează o situație discriminatorie prin determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele pentru care beneficiarii pensiilor nu au depus cereri de recalculare și documente doveditoare.
În plus, după cum s-a evidențiat și de către judecătorul fondului, pentru prima dată, actul administrativ cu caracter normativ prevede o asemenea modalitate de calcul a drepturilor de pensie.";
„De asemenea, trebuie reamintit faptul că instanța europeană a drepturilor omului a decis în mod constant că noțiunea de „., ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat și protejat de art.1 paragraful 1 din
Primul Protocol Adițional al C.E.D.O., include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate.
Prin dispoziția referitoare la obligarea pensionarilor de a depune cereri de recalculare a pensiilor și a documentelor doveditoare a veniturilor pe care le-au dobândit în decursul carierei, se realizează o ingerință în dreptul lor la respectarea bunului, reprezentat de pensie.";
În ceea ce privește sentința de anulare a dispozițiilor H. nr.7., respectiv sentința civilă nr.443/(...) a C. de A. C.-Secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal , aceasta a rămas irevocabilă, prin decizia nr.5364/(...) a Î. C. de C. și Justiție, respingându-se ca fiind lipsite de interes recursurile declarate de Guvernul României și de către Ministerul Administrației și Internelor.
III. Motivații privind specificului riscurilor sociale acoperite prin
pensia militară de care beneficia reclamanta-recurentă.
Pensia militară a fost stabilită de căt re legiuitor, atât în considerarea
riscurilor specifice activității de militar, cât și a interdicțiilor și
incompatibilităților care au afectat drepturile reclamantului în perio ada deactvitate.
A., potrivit disp.art.28 din L. nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi: a) sa facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa desfășoare propaganda prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice; b) sa candideze pentru a fi alese în administrația publica locală și în
Parlamentul României, precum și în funcția de P. al R.
Conform art.80 din același act normativ, ofițerii, maistrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.
Cadrelor militare în activitate le este interzis: a) sa îndeplinească alte funcții decît cele în care sînt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale; b) sa fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea M. A.
N., din cadrul industriei de apărare sau în legătura cu aceasta.
Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceea ce privește statutul personalului ce beneficia de pensiile speciale, care să transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la consacrarea lor legislativă, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii.
Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii
pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională de-a lungul anilor, aceasta apreciind că drepturile stabilite prin actele
normative speciale nu reprezintă privilegii, ci doar compensații parțiale ale
inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr.
20/(...)), se mențin neschimbate și în prezent.
Se mai reține în acest sens că, tot Curtea Constituțională , prin decizianr.279/2006, anali zând sesizarea de n econstituționalitate a dispozițiilor privin d
pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu contravin
dispozițiilor constituționale întrucât, „…nici o prevedere din C. nu impune
uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru deputați și
senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt magistrații,
cadrele militare, diplomații și alte c ategorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. D., în toate aceste cazuri,
nu este contrară p revederilor art.16 din C. și se justifică prin specificitatea
activității acestei categorii socioprofesionale. ";
IV. Argumente în sensul că măsura dispusă a adus atingere, în mod
indirect, și/. mai ales, unui alt „. al reclamantei, respectiv dreptul la
muncă, ce include și dreptul la sold ă, precum și cu pr ivire la calificarea
pensiei de serviciu, în dreptul comunitar, ca fiind un „. de remunerație";:
Dreptul reclamantei la pensie militară, în temeiul L. nr.1., respectiv
la pensie calcula tă potrivit aceste i legi atât la m omentul cererii d e
pensionare, cât și, ulterior, prin act ualizare, precum ș i celelalte drepturi
de protecție socia lă reglementate d e lege au fost toc mai cauza care a
determinat-o pe ac easta să renunțe l a dreptul său la m uncă, în anul 2001 ,
când acesta avea doar vârsta de 49 de ani, la care acesta se afla în
deplinătatea capacității sale biologice de m uncă.
Practic, luând în considerare vârstele standard prevăzute de legislație, aceasta, fiind născută la data de (...), putea fi pensionată pentru limită de vârstă, în condițiile art.12 din L. nr.1., la vârsta de 55 de ani, abia după 6 ani, în anul
2007.
Mai mult, art.26 alin.1 și 2 din L. nr.1., prevedea că persoanele carebeneficiază de pensie militară de serviciu pot fi încadrate și în muncă, pedurată nedeterminată sau pe durată determinată, după caz, inclusiv în sectorulpublic, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcției în care sunt încadrate, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. Persoanele prevăzute mai sus puteau cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Prin urmare, recurenta-reclamantă avea, potrivit legislației în domeniu, speranța ca, prin aceste măsuri de protecție socială complexe,respectiv prin plata pensiei militare și, eventual, cumularea acesteia cu salariul obținut în alte domenii de activitate, să poată realiza venituri care să se apropie celor pe care le-ar fi obținut în cazul în care ar fi avut posibilitatea să-și continue cariera militară, asigurând pentru el și familia sa un nivel de trai decent, tocmai acest cadru normativ încurajând și determinând opțiunea lui pentru înscrierea la pensie.
Practic, pentru munca prestată în calitate de militar, recurentei i s -
au recunoscut, o serie de drepturi cu caracter de remunerație, printre care
plata soldei și a altor dreptu ri, în timpul activității propriu -zise, dar și
plata pensiei de serviciu, după încetarea raporturilor de serviciu. A.
drepturi le corespunde obligația corelativă a S., ca angajator, prin
diferitele sale instituții publice, să le plătească, astfel cum acest ea au fost
reglementate, avâ nd în vedere faptu l că, la fel ca și s alariul, și pensia de
serviciu, a fost atât cauza, cât și obiectul raportului de muncă.
De altfel, prin ho tăr âre a d in (...) în c auz a C -262/88, Barber vs.Royal
Exchange Assurance Group, Curtea de Justiție a C. E. a decis că toate formele
de pensie ocupați onală constituie un element de re munerație în sensul
art.141 din Tratat.
Această hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în vedere l a adop tare a D. 9. a C.
din (...), de modificare a D. 8. privind apl ic are a pr in c ip iulu i eg al ităț ii de
tr atame n t în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adr ul reg imur ilor prof esion ale de secur itate
soc ial ă, as tf el cu m re zul tă d in pre amb ulul aces tu i ac t co mun itar.
În conf or mitate cu h o tăr âr ile pronunț ate de Cur te a de Ju s tiț ie în c au za C-
7/93, Bes tuur v an h e t Alge meen burgerl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în c auz a
C-351/00, P irkko N ie mi, un s is te m de p ens ie pen tru f uncțio n ar i in tr ă în do men iul
de apl ic are al pr inc ip iulu i eg al ităț ii de re muner are, în cond iț iile în c are sistemul de
pensii se referă la o anumită categorie de lucrători, prestațiile se plătesc
în baza relației acestora de muncă cu angajatorul public, în cadrul unui
sistem ce face parte din sistemul general prevăzut de lege, iar prestațiile
depind în mod direct de vechimea în muncă realizată și sunt calculate pe
baza ultimului salariu al funcționarului .
Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea D. 2. a P.
E. și a C. din (...), as tf el cu m rezul tă d in pre ambulul aces tu i ac t co mun itar.
Desigur acestea sun t nor me co mun itare pr iv ind eg al itate a de re muner aț ie
în tre f e me i ș i b ărb aț i în mate r ie de înc ad r are în munc ă ș i de mu nc ă, d ar cons ider
c ă trebu ie reț inu tă c alificarea, garanțiile și implicit, recunoașterea ca drept
sui generis, izvorând din raporturile de muncă sau de serviciu, pe care
Curtea de Justiție a C. E. o aco rdă drepturilor beneficiarilor unor
asemenea forme de prestații de secu ritate socială, asimilându -le noțiunii
de remunerație, ap reciindu -le ca fiind plătite în ba za rel ației de muncă al
acestor lucrători cu angajatorul public , drepturile de pensie având ca temei
d ispoz iț iile leg ale ce regle men te az ă ch iar aces te r apor tur i jur id ice.
De altfel, prin E. de motive a L. nr.14/2008, de aprobare a de urgenta a
G. nr. 7. pentru modificarea si completarea L. nr. 1. privind pensiile militare de stat, precum si pentru modificarea L. nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, s-au
reț inu t ur măto arele: „ Prin dobândirea calității de stat membru al Uniunii E.,
R. și -a asumat, de la data de 1 ianuarie 2007, obligația de a transpune
aquis-ul comunitar, impl ic it de a as igur a respec tare a pr inc ip iulu i eg al ităț ii d e
ș anse în tre f e me i ș i b ărb aț i în cadrul schemelor ocupațion ale de securitate
socială, inclusiv în ceea ce privește sistemul pensiilor militare de stat,
reglementat prin L. nr.1..";
De asemenea, s-a mai reț inu t c ă: „ ur mare a consultărilor bilaterale,
desfășurate între experții C. E. și reprezentanții instituțiilor române care
se încadrează în sistemele de pensi i ocupaționale, a rezultat caracterul
imperativ al modificării legislației incidente, sens în care M. Muncii,
Familiei și Egalității de Ș. a promovat proiectul Ordonanței de urgență a
G. privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în cadrul
schemelor profesionale de securitate socială. Acesta transpune dispozițiile
D. 8. privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și
femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a
fost modificată prin D. 9..";
De al tf el, și Cur te a E . a D. O., pr in hotăr ârea pronunțată la data de (...),
în cauza Lombardo contra Italiei, a dec is, în leg ătu r ă cu o contestați e
inițiată de un judecător cu privire la pensia pe care era î ndreptățit prin
lege să o primească, că statul, "în îndeplinirea acestei obligații nu face uz
de puterea sa discreționară și poate fi comparat, în această privință cu un
angajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de dreptul
privat.";
În consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de J ustiție de la L.
cu cele reținute de C urtea E. a D. O. în cauza anterior menți onată, dar și în C. F.
M. ș i A. G. S. contr a R., rezultă că dreptul la pensie de serviciu era datorat recurentului în temeiul raporturilor sale de serviciu, în calitatea acestuia de militar, po tr iv it d isp oz iț iilor L. nr.1., cu atât mai mult cu cât, acest act normativ
mai care era în vigoare și la data emiterii deciziei administrative de recalculare.
A., obl ig aț ia S. tre bu ia înd epl in ită as tf el cu m ace as ta a f ost asu mată ,
respectiv ca orice ". de re muner aț ie";, iar ace as tă obl ig aț ie nu po ate f i cons ider ată
c a f iind execu tată, po tr iv it pr inc ip iilor gener ale ale drep tulu i c iv il, dec ât pr in
îndeplinirea întocmai a acesteia, nu prin plata unei pensii datorate potrivit
principiului solidarității sociale, oricărui asigurat în sistemul public, în temeiul L.
nr.1., în temeiul raporturilor de asigurări sociale.
Putem afirma că dreptul la pensie militară s-a realizat practic zi cu zi, în perioada prestării muncii de către reclamantă, până la atingerea vechimii în specialitate necesară pentru a fi înscrisă la pensie de serviciu.
Faptul că tot S. e ra cel care trebui a să plătească at ât pensia de
serviciu, ca element de remunerație, în calitate d e a ngajator, cât și o
pensie de asigurări sociale de stat, a permis practic, în speță, confuziunea
celor două drepturi și în final, înlocuirea dreptului reclamantei cu un alt
drept, nesolicitat de către acesta și care nu poate constitui o executare a
obligației asumate.
Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se bazează
pe principiul consensualității și al bunei -credințe. În cauză, reclamanta și -
a executat cu bună -credință toate obligațiile sale decurgând din
raporturile de serviciu, mai ales cea privind prestarea muncii, în condițiile
grele menționate anterior, având numeroase interdicții și
incompatibilități. În consecință, S. a re obligația de a -și executa, cu bună-
credință, toate îndatoririle asumate prin O. nr.7/1998 și L. nr.1., deci să
plătească reclamantei -recurente pensia militară, astfel cum a înțeles să o
reglementeze prin legea organică.
Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,
principiile generale ce guvernează executarea obligațiilor civile, și anume:
Art.1073 din Codul civil în vigoare la data la care intimații-pârâțitrebuiau să își execute obligația, conform căruia creditorul are dreptul de a
obține de la debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neex ecutare
totală sau parțială, sau în caz d e ex ecutare necorespunzătoare, creditorul
are dreptul la despăgubiri.
De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia „creditorul
nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datorește, chiar dacă valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";
Interesul recurentei este, în speță, acela de a obține obiectul specific
și ex act avut în vedere la nașterea raporturilor juridice dintre părți.
În ceea ce privește noul Codul civil, se reține că, potrivit art.1481, încazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis.
Conform art.1350 alin.1 din Codul ci vil actual, orice pe rsoană trebuie
să își ex ecute obligațiile pe care le -a contractat.
Art.1226 alin.1 Cod civil, prevede că obiectul obligației este prestația la
care se angajează debitorul.
Potrivit art.1270 di n același cod, cont ractul valabil înche iat are putere
de lege între părțile contractante.
Art.1272 Cod civil, prevede că un contract valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care
practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le da u
contractului, după natura lui.
De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei militare ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au fost prevăzute a fi plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin legile ce le-au reglementat, ci din bugetul S., ca angajator sui generis.
Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile militare nici nu
puteau fi integrat e în sistemul pens iilor prevăzute de L. nr.1., având î n
vedere faptul că, potrivit art.7 d in această lege: „ În sistemul public
prestațiile de as igu r ăr i soc iale reprez in tă venituri de înlocuire pentru pierderea
to tal ă s au p arț ial ă a ven itur ilor, ca urmare a bătrâneții , invalidității sau
decesului"; , or i, pen s ia mil itar ă de s tat a recuren tulu i nu po ate f i înc adr ată î n
vreun a d in tre aces te c ategor ii de pres taț ii, av ând în vedere r isc ur ile soc iale l imitativ
prev ăzu te în aces t ar ticol.
A., pensia specială a fost acordată acestuia, prioritar, nu pentru a
constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru acoperirea unor
riscuri decurgând din specificul activității prestate în calitate de militar.
Av ând în vedere cele reț inu te de c ătre C u r te a E. a D. O. în C. F. M. ș i A. G. S.
con tr a R. ș i lu ând în cons ider are d isp. ar t.162 al in.2 d in Codul munc ii republ ic at,
S., în cadrul mar je i s ale de aprec iere, av e a pos ib il itate a, cu respec tare a cond iț iilor
leg al ităț ii, neces ităț ii ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege, măsur i de d imin u are a
pensiei de serviciu, pe perioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate
de ang ajator su i ge ner is, pr in L. nr.118/2010, d ar nu s ă e l imine, pr in L. nr.1.,
drep tul l a pens ie de serv ic iu ș i s ă -l înlocuiasc ă, în f az a exec u tăr ii obl ig aț ie i, cu un
al t drep t, de as igur ăr i soc iale de s tat.
Ace as ta pen tru c ă, as tf el cu m a reț inu t Cur te a E. a D. O. în acele aș i c auze
amin tite an ter ior, atunc i c ând o d ispoz iț ie leg al ă es te în v ig o are ș i prevede pl ata
anumitor benef ic ii, iar cond iț iile s tipul ate sun t respec tate, au to r ităț ile nu po t ref uza
în mod deliberat plata acestora.
Având în vedere faptul că dreptul la pensie militară își are izvorul în
raportul de serviciu al reclamantei, în timp ce dreptul la pensia de
asigurări sociale, își are izvorul în contractul de asigurare socială,
consider că recurenta în niciun caz nu putea fi lipsită de dreptul la pensie
de serviciu recunoscut de o lege în vigoare și, cu atât mai mult, nu se
putea ajunge la ac eastă finalitate, pr in dispozițiile unei legi organice, dar
din domeniul asigurărilor sociale.
Mai trebuie menționată în speță situația specifică a reclamantei, care a fost pensionată în temeiul dispozițiilor O. nr.7/1998, în cadrul altor măsur i statale de reducere a cheltuielilor bugetare, în perioada restructurării marilor unități, unităților și formațiunilor din compunerea M. A. N..
Prin urmare, dreptul la remunerație al persoanelor disponibilizate din cadrul
M. și pensionate în temeiul dispozițiilor O. nr.7/1998, în scopul reducerii efectivelor militare, este astfel a doua oară supus unor limitări din rațiuni de politică statală având ca scop reducerea cheltuielilor publice..
În cazul recurentei, desființarea funcției militare deținute, la o vârstă la care aceasta se afla în deplinătatea capacității biologice de muncă, a dat naștere unui drept complex la protecție socială din partea statului, ce cuprindea, printre altele, dreptul la pensie militară, precum și dreptul prevăzut în art.24 din O. nr.7/1998, de a putea cumula această pensie cu salariul obținut în cazul în care își continuă activitatea ca angajat sau cu veniturile suplimentare realizate prin activități în scop lucrativ.
Conform dispozițiilor art. 2 lit. c) din Ordinul nr. 281/M49/1998, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Ordonanței G. nr. 7/1998 , „în aplicarea prevederilor art. 12 din Ordonanța G.nr. 7/1998, unități le militare vor lua următoarele măsuri: … c) înscriu în
carnetul de muncă al persoanei căreia i s -a desfăcut contractu l individual de
muncă mențiunea „Beneficiar de drepturi, conform Ordonanței G. nr.
7/1998";.
Coroborând aceste prevederi legale cu cele ale art. 1 din O. nr. 7/1998, care statuează că: „Personalul militar și salariații civili din cadrul unităților militare, care se disponibilizează beneficiază de măsurile de protecție socială
prevăzute în prezenta ordonanță, ca urmare a programului de restructurare aarmatei";, consider că dreptul recurent ei la pensie militar ă și, mai mult, de a
cumula această pensie cu sala riul, reprezenta un veritabil drept de protecție
socială, un drept complex acordat acesteia de către S. român.
De altfel, urmărind evoluția istorică a le gislației pensiilor mi litare din țara
noastră, în situația ofițerilor și subofițerilor care prisoseau n evoilor de încadrare ale armatei, conform L. generale de pensii nr.446/1943, a D.-lege nr.186/1945 și a D.-lege nr. 4., aceștia erau trecuți în cadrul disponibil, primind timp de 6 luni -1
an solda integrală, d upă care erau trecuț i în rezervă, acordân du -se acestora drept
la pensie dacă ave au cel puțin 10 an i vechime calculabil i pentru pensie, iar
cuantumul pensiei se calcula în raport cu solda corespunzătoare gradului militar imediat superior.
Trebuie să mai remarcăm că parte dintre „beneficiarii de dr epturi conform
O. nr. 7/1998";, după ce, în marea majoritate a cazurilor au făcut eforturi deosebite de a urma alte forme de pregătire profesională și au dat concursuripentru obținerea altor locuri de muncă, au fost puși, la finele anului 2009,
conform dispoziți ilor L. nr.329/2009, în situația de a opta între suspendarea
plății pensiei militare și încetarea de dr ept a contractelor de muncă in cadrul
autorităților si instituțiilor publice centrale si locale, precum și in cadrul regiilor
autonome, societăților nați onale, compa niilor naționale si s ocietăților comerciale
la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială.
Aceștia au optat p entru menținerea dreptului la pensie militară, le -aîncetat de drept contractul de muncă în cadrul unităților menționate anterior,
pentru ca, după mai puțin de un an, să le fie eliminat și dreptul la pensie
militară, suferind astfel trei însemnate ingerințe în drept ul lor la muncă și
remunerație, toate pentru rațiuni de re ducere a cheltuielilor publice.
Trebuie subliniat în acest context și faptul că, bazându-se pe dispozițiile
O. nr.7/1998 și ale L. nr.1., în condițiile lipsei totale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare a pensiilor, reclamanta nu a fost în măsura de a-și lua, în cunoștință de cauză și din timp, în cursul vieții active, măsuri personale de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei, ca urmare a pensionării, respectiv de a încheia contracte de asigurări private de pensie sau de a cotiza la alte fonduri de pensii ocupaționale.
De asemenea, perioada îndelungată, de 9 ani, în care acesta a încasat lună
de lună pensia de serviciu, a creat acesteia convingerea că se poate bizui pe acest venit lunar, orientându-și conduita în r aport cu dispozițiile legale existente.
A., reclamanta este pusă în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, încondițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.
Mai trebuie subliniat faptul că, în R., cadrul normativ privind pensiile private a fost stabilit abia prin L. nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie
2006, iar cel privind pensiile facultative, prin L. nr.204/2006, în cond iț iile în c are,
as tf el cu m am me nț ion at an ter ior, leg isl aț ia în v igo are în în tr e ag a per io ad ă de 2 6
de an i în c are recl aman ta ș i -a desf ășur at ac tiv itate a a regle men tat drep tul
mil itar ilor l a pens ie s pec ial ă.
În condițiile în care legislația privind pensiile militare ar fi prevăzutcă aceste drepturi se vor acorda doar în măsura în care vor existafondurile necesare finanțării acestora, desigur că aceasta și-ar fi luat din timp măsuri pentru asigurarea riscurilor pe care le implică bătrânețea și diminuarea veniturilor prin pensionare și, probabil, cu siguranță, în cazul în care nevoile instituțiilor de apărare i-ar fi permis continuarea activității de militar, nu ar fi renunțat la dreptul său la muncă până la vârsta limită stabilită de lege.
Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței S. în drepturile recurentei.
Considerente avut e în vedere în apr ecierea încălcării de către S. a
drepturilor reclamantei garantate de art. 1 din Protoco lul adițional la C.
pentru apărarea d repturilor omului și libertăților fundamentale, pornind
de la aspectele de drept și de fapt specifice evidențiate anterior:
Conform art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărar ea drepturilor
omului și libertăț ilor fundamentale, „Orice persoană fizică sau juridică aredreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului S.elor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.
Potrivit art. 25 din D eclarația Universală a D. O., orice om are dreptul la un nivel de trai care să îi asigure sănătate și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală,invaliditate, bătrânețe.
Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. prevede că:
"Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;
Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. „
Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.
Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de U. sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.
Art. 20 alin. 1 din Constituția R. prevede că dispozițiile constituționaleprivind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Potrivit art. 8 din De clarația Universală a D. O., orice persoană are dreptulla satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin C. sau lege.
Prin considerentele deciziei nr.29/2011, Î . Curtea de C. și Justiție a reținut următoarele:
"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de labugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";
Conform practicii sale constante ( C. James și alții împotriva Regatului Unit,
Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, M. și alții împotriva Italiei, W. împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.
În C. Stec și alții contra Regatului Unit, Curtea E. a D. O. a statuat în sensul că atunci când legislația națională îi recunoaște unei persoane un drept la
prestație socială, chiar non contributivă, art. 1 din Protocolul adițional la C. este aplicabil.
Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. W. împotriva
Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că în evaluarea ingerinței este important să
se ia în considerare dacă dreptul reclam antului de a primi p ensie în cauză a fost
încălcat astfel încât să conducă la o atingere adusă esenței dreptului la
pensie al acestuia.
Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul reclamantei.
Î n ceea ce privește atitudinea S., în cadr ul ingerinței sale, tr ebuie subliniat
faptul că, acesta, în loc să se abțină de la atingeri aduse drepturilor acestui
particular, în condiț iile în care prin senti nțele civile nr.338/(. ..) și nr.443/(...) ale
C. de A. C., cu efecte erga omnes, ins tanțele de contenci os administrativ au
dispus măsuri tocmai în scopul preveni rii unor pagube iminente, a emis totuși la data de (...), în temeiul H. nr.7., actul administrativ individual de recalculare apensiei acestuia.
S. a luat anumite măsuri de înlăturare a situației nelegale create abia la data de (...), după pronunțarea de către Î. Curtea de C. și Justiție a deciziei
nr.38/(...), ce a menținut sentința civilă nr.338/(...) a C. de A. C. - Secția
comercială, de co ntencios administ rativ și fiscal -, prin care s-a dispus
suspendarea ex ecutării H. nr.735/(...) .
A., la data de (...), după o lună de la emiterea deciziei de recalculare, S. a considerat necesar, prin O. nr.1., constatând dificultățile de recalculare a pensiilor militare și lipsurile acestei măsuri, precum și "ex igențele
subliniate de puter ea judecătorească";, să stabilească o nouă metodologie destabilire a pensiilor, noi termene pentru revizuirea acestora și, în orice caz, menținerea cuantumului pensiilor stabilite conform L. nr.1., până la revizuirea preconizată.
Însă, chiar și la această dată, S. a luat doar măsuri t emporare și
parțiale de înlăturare a situației nelegale create, în sensul că nu a revocat
actul administrativ individual nelegal , cu repunerea rec urentei în situația
anterioară emiterii acestuia, ci a menținut în plată doar fostul cuantum alpensiei, până la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei și regularizarea drepturilor bănești în funcție de pensia ce se va stabili în procedura de revizuire.
Trebuie av ut în vede re și contextul în car e a fost emisă decizi a contestată în
cauză, în care, astfel cum am menționat anterior, L. nr.1. mai era în vigoare, dar
G. pregătea intrarea în vigoare a L. nr.263/2010 privind sistemul unitar depensii publice, această lege fiind deja publicată în M.Of. nr.852 din (...), la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei, care abroga, începând cu data de (...), L. nr.1..
Prin decizia nr.38/(...), Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că: "În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";
A., pe lângă aspectele menționate anterior, privind emiterea actului contestat în cauză în baza unei hotărâri de guvern a cărei executare fusese suspendată și anulate dispoziții esențiale ale acesteia, consider că un alt aspect de nelegalitate a măsurii dispuse îl constituie faptul că, deși L. nr.1. era în vigoare, decizia emisă la data de (...), nu reduce doar cuantumul pensiei reclamantei, ci o lipsește pe aceasta de alte importante garanții prevăzute de L. pensiilor militare, cea mai importantă dintre acestea fiind cea privind actualizarea permanentă a pensiei sale în raport cu veniturile unui militar în activitate.
Mai consider că ingerința S. trebuie raportată la momentul în care aceasta a intervenit, respectiv la data de (...), când, după mai mult de 5 luni de la intrarea în vigoare a H. nr.7. de aplicare a prevederilor L. nr.1., în care reclamantul a trăit cu nesiguranța recalculării pensiei sale, a cuantumului ce va rezulta în urma acestei operațiuni, care-i era totalmente inaccesibil și imposibil de prevăzut, însă urmărind interesul urmărit de către legiuitor, îi crea o temere că acesta va fi diminuat, mai ales că acestuia îi era imposibil să procure documentele necesare recalculării, a primit, o decizie ce într- adevăr îi confirma faptul că dreptul său va fi afectat pe viitor printr-o eliminare a dreptului la pensie militară, având drept consecință o reducere substanțială a cuantumului său, de la suma de 3468 lei, menționată în mandatul de pensie pentru luna decembrie 2010, la cea de 1704 lei, fiindu-i returnate drepturile reținute din pensie, în luna februarie 2011, în urma adoptării O. nr.1..
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că recurenta, în loc să se bucure liniștită de drepturile sale, a fost pusă în situația de a se adresa instanțelor de jurisdicție a asigurărilor sociale, suportând, desigur și cheltuielile de judecată aferente.
Pe de altă parte, conform art.6 din O. nr.1., aceasta a fost doar în mod aparent "despăgubită"; și numai cu titlu provizoriu, întrucât lecturând dispozițiile acestui act normativ, reclamanta a trăit în continuare cu temerea că aceste sume îi vor fi din nou reținute, printr-o regularizare a pensiei, în lipsa unui act cu adevărat reparator, de revocare a actului administrativ nelegal din data de (...) și a emiterii unei noi decizii de pensii, care să consacre într-adevăr dreptul la pensia ce se cuvenea.
În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție
de importanța și co mplexitatea acestora, de o activitate de d ocumentare și analiz ă
științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -sociale care
urmează să fie regle mentate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum ș i
a reglementărilor similare din legislația străină.
Conform art. 6 din aceiași lege , orice proiect de act normativ trebuie să
instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare
stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica
legislativă a S. Român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne
și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele
internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. E. a D. O ..
Consider că, mai ales în situația pensiilor militarilor, categorie din care face
parte recurenta, dacă în cadrul activității de documentare și analiză științifică, în
cadrul studiilor de impact ce se cer a fi î ntocmite, mai ales în cazul adoptării unor
legi ce tind la reformări esențiale ale sistemului legislativ, cum este L. nr.1., se încerca în faza de proiect a acesteia, recalcularea unei singure decizii de pensie, prin luarea în considerare a tuturor documentelor doveditoare ale soldelor
obținute de pensionar în perioada de activitate, s-ar fi putut cu ușurință afla atât
durata și dificultățile unui asemenea proces, cât și cuantumul ce ar putea
rezulta, deci implici t măsura în care o asemenea ingerință era necesară pentru protejarea unor interese publice.
Se pune aici și problema dacă fondurile cheltuite din bugetul de stat cu aceste recalculări ale pensiilor militare, care, astfel cum rezultă din Ordinele nr.101/2010 și nr.112/2010 ale Ministrului A. N. și din Instrucțiunile nr.191/2010 ale Ministrului A. și I., au presupus eforturi considerabile, nu au ajuns să depășească beneficiul adus bugetului prin măsura de eliminare a pensiilor militare, fiind de notorietate, în prezent, faptul că, în urma revizuirii pensiilor militare, marea majoritate a acestora s-au menținut în plată sau au crescut.
Î n acest sens, trebuie amintit că, în C. P ădur aru con tr a R., Cur te a EDO a
arătat că: "odată ce a fost adoptată o soluție de cătr e stat, ea trebuie
implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil
insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă
măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul
că incertitudinea , f ie ea legislativă, ad ministrativă sau pro venind d in practicile
aplicate de autorități este un factor i mportant ce trebuie luat în considerare
pentru a aprecia conduita statului.";
Mai trebuie subliniat faptul că, mecanismul legislativ folosit de către
Guvernul României, prin dispozițiile O. nr.1., ce prevede, la art.6, că în cazul în care pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la emiterea deciziei de revizuire, când se va efectua regularizarea acestora, pare să asigure reclamantului-intimat o reparație integrală a prejudiciului suferit prin emiterea deciziei contestate în cauză, recunoscându-se practic culpa S. în ceea ce privește emiterea unui act profund nelegal, însă acesta nu a dispus și revocarea deciziei de recalculare emise în aceste condiții.
Cunoaștem însă din întreaga doctrină că un act normativ nu poate acorda unui particular decât o vocație la un drept, în speță a unui drept la pensie într-un anumit cuantum, în timp ce dreptul efectiv al reclamantului nu putea să ia naștere în mod valabil decât în temeiul unei decizii de pensie valide, ceea ce în cauză lipsește cu desăvârșire.
De altfel, imediat după adoptarea O. nr.1., M. A. N. a început să invoce, în cauzele de acest tip, excepțiile rămânerii fără obiect a acțiunii și a lipsei de interes, care au convins chiar, în numeroase situații, instanțele de fond să pronunțe soluții în acest sens, tribunalele omițând să analizeze ingerința statului, prin măsura dispusă, nu numai în ceea ce privește cuantumul pensiei reclamanților, ci mai ales în dreptul lor la pensie cu un anumit statut special, recunoscut printr-o lege ce era în vigoare chiar și la data emiterii deciziilor de recalculare.
Între timp, pe lângă această măsură de menținere provizorie în plată a vechiului cuantum al pensiei de serviciu, din decizia de revizuire a pensiei
recurentei, emisă la data de (...), după aproximativ un an, depusă la dosar înrecurs, se constată o creștere a pensiei „recalculate"; a acestuia, dar în condițiile în care, a fost eliminat dreptul său la pensie militară și a rezultat oricum o reducere a pensiei acestuia cu suma de 813 lei, față de cea obținută în decembrie
2010.
Mai consider că reclamanta, prin decizia contestată, așa -zis "de
recalculare"; a pensiei militare, la o dată la care L. nr.1. mai era în vigoare, pierzând calitatea pe care o avea dobândită, de pensionar militar, statut de care s-au bucurat în țara n oastră toți militari i de carieră ce s -au pensionat din anul 1889 și până în prezent, a suferit doar aparent doar o diminuare a cuantumului pensie i s ale, c are, conf or m jur ispru dențe i C., în măsur a în
c are ar f i f ost propor ț ion al ă cu scopul ur măr it, ar f i in tr at în mar ja de aprec iere a
statului.
În realitate, princ ipala sa pierdere, în privința căreia nu a existat
nici cel puțin o intenție de repa rație din partea S. și care va afecta în
timp evoluția pensiei sale, este că mecanismul de recalculare a pensiei
adoptat în baza L. nr.1., a H. nr.7. ș i a O. nr.1. implic ă LIPSIREA SA DE
S.UTUL DE PENSI.AR MILITAR și implicit, de P. PE C. I -O O. A(...) L. N., privind ACTUALIZAREA P.LOR MILITARE, ce prevede a c ă:"; a) ori de câte ori
se majorează sol da de grad și /. solda funcției m axime ale cadrel or
militare în activita te, potrivit gradul ui militar și fu ncți ei exercitate, avut e
la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în
condițiile prevăzute la art.22 -24; cadrele militare pot opta pentru baza de
calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei; b) în
funcție de posibil itățile financiare, în cursul execuț i ei bugetare, prin
indexare cu un procent care să acopere cu până la 1. rata inflației, prin
hotărâre a G., cu excepția situației de la lit.c), în care aceste indexări s e
regăsesc în majorarea soldelor de la lit.a).
Aceasta constituie o pierdere însem nată p entru recur entă, întrucât
aceste dispoziții, pe care chiar L. nr.1. le considera în art.48, ca fiind de ".
socială";, aveau me nirea de a garant a acestuia o menți nere a pensiei sale
la un nivel aprop iat ultimului venit avut în viața a ctivă, ori simplele
indexări acordate de către S., doar atunci când mijloacele financiare îi
permit acest lucru, în cadrul sistemului unitar de pensii publice, vor
determina în timp o scădere treptată, tot mai accentuată, a pensiei
acesteia în raport cu ultima sa soldă avută în a ctivitate.
Aceste dispoziții erau de mare însemnătate mai ales în situația recurentei, care a renunțat la dreptul său la muncă, la locul său de muncă sigur și bine remunerat, la vârsta de 49 de ani, în plină viață activă, tocmai având încredere în legislația care-i garanta acestuia, cu certitudine, o pensie militară apropiată de ultimul său venit din muncă, dar și posibilitatea cumulului acesteia cu un salariu obținut, chiar în sectorul de stat.
Încrederea acesteia în statul nostru de drept, democratic și social, au determinat-o ca, doar în aceste condiții, să renunțe la locul său de muncă, fiindu-i garantat că va beneficia de măsuri de protecție socială în cursul vieții sale, pentru a nu simți, în timp, efecte nefaste ale acestei decizii asupra veniturilor sale și ale familiei.
Prin urmare, iată că S., prin decizia de recalculare contestată în
cauză, anulând practic dispozițiile unei legi în vigoare la data emiterii acesteia, respectiv a L. nr.1., drepturi ce decurgeau din calitatea reclamantei de pensionar militar, și care au devenit inaplicabile prin noua metodologie de stabilire a pensiei sale, a afectat drepturile acesteia nu
numai la data emiterii sale, ci și pe termen lung, respectiv pentru toată
viața acestuia.
Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantei, fără a întruni condițiile legalității și necesității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.
Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, chiar dacă aceasta a venit în timp, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, S. a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut, nulitatea sa neputând fi acoperită prin alte măsuri luate ulterior de către G., care vor fi analizate în momentul în care vor fi supuse spre cenzurare jurisdicției de asigurări sociale.
Mai consider că, și în ipoteza în care s -ar considera ingerința statului ca
fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința
proporționalității , întrucât atingerea adusă dreptului recurentei a fost de
natură a afecta chiar esența acestuia.
În cadrul jurisprudenței sale constante (C. Kjartan Asmundsson contra
Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009), Curtea E. a D. O. a statuat că, în virtutea art. 1 din Protocolul adițional la C., o măsură privativă de proprietate
trebuie să păstreze un echilibru just între ex igențele interesului general al
comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are dreptul la o protecție
socială adecvată și la prestații de securitate socială la un nivel suficient.
În analizarea acestui criteriu consider că, în cazul reclamantei,
trebuie pornit de la aspectele evidențiate anterior, în sensul că acesta nu
este beneficiarul unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de
către S., practic, atât pentru acoperirea riscurilor activității militare, pentru
cei 26 de ani de vechime efectivă ca militar, precum și în schimbul
acordului său de a renunța la funcția sa militară și la re munerație, la vârs ta de 49 de ani, acord determinat tocmai de ex istența unor dispoziții legale
care îi garantau în cursul vieții măsuri de protecție socială, respectiv a celor
prevăzute de O. nr.7/1998 și L. nr.1., printre acestea fiind și dreptul la
pensie militară.
Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității
măsurii nu poate fi luată ca reper, în cazul recurentei, p ensia medie lunară
pe economie sau indemnizația so cială pentru pens ionari, ci, întrucâ t
această măsură a afectat indirect dreptul acestuia la muncă, implicit la
salariu, controlul d e proporționalitate trebuie să porneas că de la câștigul pe care aceasta l-ar fi putut obține din muncă, în calitate de militar, situație în
care este evident că recalcularea pensiei sale la suma de 1704 lei, constituie o sarcină ex cesivă pe care acesta trebuie să o suporte.
De altfel, politica S. manifestată încă din anul 2005 în domeniul
stabilirii și recalculării pensiilor din sistemul public, tocmai în temeiul
dispozițiilor L. nr.1., avea ca principiu: „la condi ții eg ale de pensionare
pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie ";.
Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații
sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tuturor pensiilor, întrucât se raportează chiar de la condițiile de pensionare care, astfel cum am
arătat anterior, sunt, în speță diferite, fiind cele prevăzute în statutul special al beneficiarului.
Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță, încă din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia:
A., prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/(...), în procesul adoptării
L. nr. 1., chiar Consiliul Legislativ a arătat că: „… atât în statele membre ale
Uniunii E., cât și în legislația altor state, există și alte categorii profesionale care
beneficiază de sisteme proprii de pensionare, în funcție de importanța socială a
muncii prestate, ….";.
S-a mai menționat prin același act că: „Actualele pensii de serviciu au fostacordate în baza unor legi emise de S. Român, în vigoare în momentul stabilirii. O
recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălcare de către stat
a propriei legislații , iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupracaracterului de stat de drept";.
S-a subliniat prin același aviz că „Este de relevat, totodată, că există
posibilitatea ca un mare număr de pen sionari afectați de recalcularea pensiilor
să se adreseze instanțe lor de judecată, naționale sau internaționale, pentru contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză în procesele respective.";
De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 873/2010
a C. Constituționale, 86 de judecători prezenți din totalul de 113 judecători
în funcție în cadrul Î. C. de C. și Justiție au votat, în ședința din (...),
pentru adoptarea hotărârii nr.2 a Secțiilor Unite ale instanței supreme , de
sesizare a instanței de contencios constituți onal cu neconstituționalitatea
dispozițiilor L. nr. 1., în ceea ce privește pensiile de serviciu ale magistraților, dar
cuprinzând și con siderente general e, privind celelal te pensii special e
vizate de legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pe nsiilor,
apreciind că acestea contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la C.
europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale .
S-a susținut, prin a ceastă sesizare, că: " …legea criticată imp une o pierdere
ireversibilă a pens iei de serviciu, aceasta echivalând cu o v eritabilă expropriere,
aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la C. pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale."; și că: "…legea criticată impune o restrângere cu caracter permanent a exercițiului dreptului la pensie,….";
S-a mai arătat de c ătre autorul sesizării că:";….diminuarea substanțială a
cuantumului pensiil or, determinată de recalcularea acestor a impusă prin legea
criticată, are drept consecință nerespectarea condiției refe ritoare la caracterul
rezonabil și proporțional al restrângerii exercițiului dreptului…";.
Prin aceeași sesizare s -a mai reținut că:
"Totodată, din persp ectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței C.
E. a D. O. referitoare la aceste dispoziții, dr epturile care decurg din contribuțiile
în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie
drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1 din Protocol.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,
Curtea E. a D. O. a subliniat obligația a utorităților publice de a menține un jus t
echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor
fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină
excesivă și dispropor ționată. Î ntr -o astfel de situație, există o î ncălcare a art.1 din
Protocolul nr.1 la C., determinată de încălcarea caracterului rezonabil și
proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale. (C. Kjartan Asmundssoncontra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de lege a criticată, cu
consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor c ărora le
este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just
echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența C. E. a D. O., în
aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește pensia stabilită pentru
anumite profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri
excepționale, cu respectarea principiului proporționalității, ceea ce înseamnă c ă
măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit ( C. Banfield contra
Regatului Unit, 2005).";
De altfel, și P.le Senatului, exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Î. C. de C. și Justiție, a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a C. Constituționale, că L.
nr. 1. ";impune o pie rdere ireversibilă a p ensiei de serviciu, a ceasta echivalând c u
o veritabilă expropriere, aducând atingere art. 1 paragraf 2 din Protocolul nr. 1 la
C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale";.
Pentru toate aceste considerente, apreciez că, în cauză, prin măsura luată,
dreptul reclamantei de a primi pensia cuvenită a fost încă lcat astfel încât s -aajuns l a o atingere adus ă esen țe i drep tul u i l a pens ie al acesteia.
Constatând în cauză încălcarea dreptului reclamantei la un ". în sensul art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea motivelor de recurs privind încălcarea, în speță, a art. 14 din C., cu privire la nediscriminare.
În consecință, validarea unei asemenea măsuri prin care statul a adus atingere în mod esențial drepturilor reclamantei, pornind de la modificarea statutului pensiei sale, cu toate garanțiile aferente, consider că nu poate conduce decât la o neîncredere totală a salariaților și a pensionarilor în raporturile cu S. Român, care vor refuza cu certitudine să accepte orice provocări viitoare ale unor acte normative în scopul de a-și părăsi locuri de muncă sigure și bine plătite, la vârste la care mai pot presta muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare, obținute prin pregătire profesională, concursuri serioase, experiență în domeniu, gândindu-se că oricând drepturile lor pot fi afectate de schimbările cadrului normativ, astfel încât să nu mai poată reveni la posturile deținute anterior și să obțină o pensie în cuantum comparabil cu pensia medie de asigurări sociale pe economie.
Măsura luată prin L. nr.1., care a afectat drepturile reclamantei, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior doar din bugetul de stat, sunt în prezent achitate chiar din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității și insecurității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.
Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă or ice cetățean al R. are dreptul la se curitate socială și
juridică, ceea ce presupune ca măsurile luate , mai ales că privesc domeniulprotecției sociale, s ă nu -l pună pe ac esta într -o situați e total, substanțial
disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a
părăsit locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorificadreptul la pensie de serviciu, în condițiile în care, lipsa de previzibilitate a
măsurii și a unei perioade tranzitorii, nu i -au permis acestuia să ia măsuri
personale necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei, cu atât mai mult cu cât perioad a îndelungată în ca re acesta a încasat
lună de lună pensia militară, a creat acestuia convingerea că își poate
orienta întreaga conduită în raport cu dispozițiile legale ex istente .
Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea admiterea recursului formulat de reclamanta C. A., cu modificarea în tot a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții: M. A. N. B. și C. S. de P. a M. A. N. B., a anulării deciziei de recalculare a pensiei cu repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii, în sensul obligării pârâților să plătească acesteia pensia militară stabilită prin decizia nr. 0. astfel cum aceasta a fost actualizată până în anul 2010 și cheltuielile de judecată efectuate la fond și în recurs.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex./ (...).
← Decizia civilă nr. 21/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4977/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|