Decizia civilă nr. 2418/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2418/R/2012
Ședința publică din data de 15 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L.T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta recurentă I. M. împotriva sentinței civile nr. 4537 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal, lipsind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care reclamanta arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului și totodată pune în vedere reclamantei să se pronunțe și cu privire la decizia C. C. nr. 2..
Reclamanta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.
Întrebată de președintele completului de judecată reclamanta răspunde că în acțiunea formulată nu s-a referit la scutirea pe care o invocă în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată la instanță în data de (...) reclamanta I. M. a chemat în judecată C. J. DE P. C., solicitând instanței obligarea acesteia la sistarea reținerilor de 5,5% reprezentând procentul de contribuție la sănătate si restituirea sumelor reținute ilegal.
Pârâta prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că pensia este de 1402 lei, iar LAS este de 77 lei, și că reținerile s-au făcut cu respectarea prevederilor O. 1. si O. 117/2010.
Prin sentința civilă nr. 4537 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...),a fost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pe baza dispozițiilor art. 257 alin. 21 din Legea nr. 25/2006, modificată și completată prin O. nr. 1., pârâta a procedat la aplicarea asupra pensiei reclamantei a unei contribuții de 5,5% asupra întregii pensii, iar nu numai 1 asupra sumei care depășește 740 lei, astfel cum a apreciat reclamanta că ar fi fost legal. Conform art. 257 alin. 21 din Legea nr. 25/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1., „. ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)."; Conform art. 259 alin. 2 din Legea nr. 25/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1.,„. datorată de pensionarii ale căror venituri dinpensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei."; Dispoziția legală menționată stabilește că pensionarii care obțin venituri din pensii în cuantum de peste 740 lei datorează o contribuție de 5,5% iar aceasta se aplică „asupra acestor venituri"; adică asupra acelor pensii care depășesc suma de 740 lei, iar nu asupra unei fracțiuni. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca această contribuție să se aplice asupra fracțiunii care depășește suma de 740 lei, ar fi redactat textul astfel: „aplicată asupra fracțiunii care depășește cuantumul de 740 lei"; ori în altă modalitate similară de natură să indice că aplicarea procentului se face asupra fracțiunii care depășește cuantumul pensiei nesupus acestei contribuții. Or, textul art. 259 alin. 2 din Legea nr. 25/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1. are ca scop instituirea unei contribuții asupra unor pensii care depășesc un anumit cuantum, așadar asupra întregii pensii, fiind exceptate de la această contribuție acele pensii care se plasează sub pragul de 740 lei. Această concluzie se desprinde și din coroborarea art. 259 alin. 2 cu art. 257 alin. 21 din Legea nr. 25/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1. care ne indică exact cine datorează acea contribuție (de 5,5%), și anume pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei. Norma de aplicare a dispozițiilor legale menționate stabilește în același sens (HG nr. 1.). Pentru aceste considerente, în baza art. 257 alin. 21 și art. 259 alin. 2 din Legea nr. 25/2006, modificată și completată prin OUG nr. 1., instanța a constatat că reținerile efectuate de către pârâtă au fost corecte, și prin urmare, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitândmodificarea sentinței primei instanțe, cu admiterea acțiunii formulată de fond. În motivare s-a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a mai multor prevederi legale. După primirea primei citații și a întâmpinării, a depus cerere prin care a cerut scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra constituționalității Hotărârii de G. nr. 150 din (...), care, așa cum susține pârâta, ar sta la baza reținerii cotei de 5,5% din întreaga pensie. Nerespectând prevederile art. 261 C.proc.civ., nici completul 5C și nici completul 1AS nu s-a pronunțat în privința acestei cereri. În conformitate cu dispozițiile art. 296 pct. 9 din Codul Fiscal, așa cum a fost el modificat prin OUG nr. 1. „. de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului Național Unic de A. S. de S. o reprezintă veniturile din pensii care depășesc 740 lei. Contribuția lunară se datorează asupra acestor venituri, iar prin aplicarea cotei de contribuție nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 lei";. 2 Această formulare este foarte clară. De aceea, calculul și reținerea cotei de 5,5% din întregul cuantum al pensiei este ilegală. Pârâta, prin întâmpinare, invocă drept temei HG nr. 150 din (...), care a introdus în Codul Fiscal după Titlul IX, un nou titlu, și anume IX2, care la punctul 18 prevede: „Pentru, pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei, contribuția datorată se calculează prin aplicarea cotei stabilite de lege asupra întregului venit și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi";. Din cele expuse mai sus rezultă că o lege organică - Codul Fiscal, a fost modificată printr-un act normativ de grad inferior (hotărâre de guvern), contrar prevederilor art. 144 din Constituție și dispozițiilor Legii nr. 24/2000. Contribuțiile C. au fost calculate și reținute până la (...) de la pensionarii ale căror pensii depășeau suma de 1000 lei, dar numai pentru câtimea care depășea plafonul de 1000 lei. Hotărârea de G. nr. 1. a intrat în vigoare la 1 martie 2011. Deși ea nu putea retroactiva, pârâta i-a reținut cota de 5,5% și pentru lunile ianuarie- februarie 2011 așa cum rezultă din cuponul de pensie depus. În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 C.proc.civ., solicitând casarea hotărârii cu trimitere la instanța de fond pentru rejudecare. Nu s-a depus întâmpinare. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele: Între momentul pronunțării sentinței atacate și cel al soluționării recursului formulat, chestiunea litigioasă a cunoscut o serie de clarificări și reglementări cu caracter obligatoriu, în funcție de care se impune admiterea recursului, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii. Astfel, prin decizia nr. 2. a C. C. a R., s-a constatat „că dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (...) sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei";. Totodată, prin decizia nr. 3. a C. C. a R., prin care se respinge ca devenită inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate similară, se subliniază că „instanțele judecătorești vor aplica deciziile C. C. numai în cauzele pendinte la momentul publicării acestora";. Ca atare, se conturează, în raport de aceste dezlegări obligatorii în ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor în baza cărora s-a operat reținerea de C. din pensia reclamantei prin raportare la întregul cuantum al pensiei, soluția de admitere a recursului și consecutiv, a acțiunii, în ce privește petitul referitor la obligarea pârâtei la restituirea contribuției de asigurări sociale de sănătate reținută în perioada (...) - (...) prin aplicarea procentului de 5,5% asupra sumei de 740 lei din pensie. Cât privește petitul vizând obligarea pârâtei la sistarea reținerilor de 5,5% reprezentând procentul contribuției de asigurări sociale de sănătate asupra întregii pensii, se constată că acesta a rămas lipsit de obiect, prin raportare la dispozițiile O. nr. 1., prin care s-a modificat articolul 296^9 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, stipulându-se că „pentru persoanele cu venituri din pensii care depășesc 740 lei, prevăzute la art. 2. lit. f) pct. 4 și 5, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depășește nivelul de 740 lei"; și similar, 3 s-a modificat art. 257, alineatul (2^2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, după cum urmează: „. ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare";, stabilindu-se ca dată de aplicare a acestor dispoziții luna mai 2012. În consecință, cu privire la acest petit se va menține dispoziția de respingere a tribunalului. Având în vedere aceste dispoziții, ca și pe cele ale art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Admite în parte recursul declarat de reclamanta I. M. împotriva sentinței civile nr. 4537 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta CJP C. să restituie reclamantei I. M. contribuția de asigurări sociale de sănătate reținută în perioada (...) - (...) prin aplicarea procentului de 5,5% asupra sumei de 740 lei din pensie. Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 15 mai 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. G.-L. T. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. M.-F. B. 4
← Decizia civilă nr. 1379/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1201/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|