Decizia civilă nr. 2782/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2782/R/2012
Ședința mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 609 din 23 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. A., și pe pârâta intimată C. N. DE P. P. B., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 23 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 609 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantului S. A. și s-a dispus anularea Hotărârii nr.434/(...) a Casei Naționale de P. P. B. și a D. nr.R-3105/(...) a Casei Județene de P. S.
A fost obligată pârâta C. J. de P. S., să emită o nouă decizie de pensionare prin care să fie recunoscută reclamantului perioada (...)-(...) ca fiind desfășurată în grupa II de muncă.
A fost obligată pârâta C. J. de P. S., la plata drepturilor bănești cuvenite începând cu 29 aprilie 2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia nr.R-3105 din 30 iunie 2011, pârâta de rândul I a respins cererea formulată de reclamant la data de 29 aprilie 2011 prin care acesta solicita acordarea pensiei pentru limită de vârstă (f.9).
În cuprinsul acestei decizii se arată faptul că perioada (...) - (...) lucrată la
SC A. SA Z., nu a fost valorificată în vederea stabilirii drepturilor de pensie ca lucrată în grupa a II-a de muncă deoarece activitatea de tâmplar nu se regăsește la poz.116 din O. nr.50/1990.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat o contestație la pârâta de rândul II, contestație ce a fost respinsă prin H. nr.434 din (...) (f.2-8).
Analizând înscrisul de la fila 66 de la dosar instanța constată faptul că la poziția nr.66 din carnetul de muncă a reclamantului a fost înscrisă mențiunea
„În perioada (...) - (...), respectiv 15 ani, 04 luni a lucrat în grupa a II-a de muncă conform O.ui 50 și 125/1990, anexa 2, poz.116 și scrisoarea MMPS 5783/1991";.
Potrivit art.3 din O. nr. 50/1990 beneficiază de grupele I și II de muncă, tară limitarea numărului, personalului care este în activitate: ingineri, muncitori, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Încadrarea în grupele I și II de muncă se face în situația în care, cu toate masurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecția muncii.
În conformitate cu dispozițiile pct. 6 din același Ordin nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele din cadru acestora ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.
Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unități în grupele I și II, trecerea de la o grupa la alta și scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizarea internă a unităților, pârâta nefiind competentă să facă ea încadrarea sau scoaterea unei persoane din grupele de muncă.
Art. 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
„perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I și a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare";.
Atâta vreme cât în carnetul de muncă al reclamantului este tăcută înscrierea referitoare la încadrarea într-o grupă de muncă, într-o anumită perioadă pârâta era obligată a lua în considerare la calculul pensiei această mențiune atâta timp cât nu a fost anulată sau dovedită ca fiind făcută ca înscriere în fals.
Art. 104 (2) din Legea nr. 263/2010 arată că „pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzutele prezenta lege, și se acordă de la, data înregistrării cererii"; respectiv în cazul reclamantului (...).
Având în vedere aceste aspecte instanța a admis cererea reclamantului, și a dispus anularea Hotărârii nr. 434/(...) emisă de comisia de contestații cadrul pârâtei de rândul II, anularea deciziei de pensionare nr.R-3105/(...) emisă de pârâta de rândul I, obligarea pârâtei C. J. de P. S. la emiterea unei noi decizii în favoarea reclamantului prin care să-i fie recunoscută activitatea desfășurată în perioada (...)-(...) ca fiind încadrată în grupa II de muncă, precum și obligarea pârâtei C. J. de P. S. să plătească reclamantului pensia eventual cuvenită în urma recalculării, de la data de 29 aprilie 2011 și până la data emiteri noii decizii de pensionare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. S., solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă casarea sentinței atacate în sensulrespingerii contestației, ca fiind netemeinică și nelegală conform prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civ.
În motivare pârâta a arătat că reclamantul a contestat decizia de respingere a cererii de pensionare la C. C. de C. din cadrul Casei Naționale de P. P., care a emis H. nr. 434/(...), prin care a respins contestați a formulata de d-nul S. A. deoarece la data solicitării pensiei pentru limita de vârsta contestatorul avea vârsta de 58 și 5 luni fata de 63 de ani cat ar fi fost necesar, deci nu îndeplinea condiția de vârsta standard redusa.
Pe fond, C. C. de C. din cadrul CNPP, în calitate de organ central investit cu soluționarea plângerile prealabile împotriva deciziilor de pensii de la toate casele teritoriale de pensii în conformitate cu prevederile legale în vigoare, formata din specialiști care au participat la elaborarea normelor de punere în aplicare a Legii nr.263/2010; a constatat ca la emiterea D. nr.R-3105 din (...) au fost luate în calcul toate documentele depuse de contestator și existente în dosarul de pensie, respectiv:
- înscrisurile din Carnetul de munca seria A.Y nr.0. ;
- Adeverința nr.452/15.(...) eliberata de Ș. C. I.-Z. ;
- Veniturile realizate pentru perioada ulterioara datei de 1 aprilie 2001 din
Adeverința nr.904/(...), eliberata de C. J. de P. S.
Activitatea desfășurata în perioada (...)-(...) în meseria de tâmplar la SC A. SA Z. (fosta Integrata de în Z.), nu poate fi valorificata la stabilirea stagiului de cotizare în grupa a II-a de munca conform poziției 116 anexa nr.2 la O. M. nr.125/1990, forma inițială, coroborat cu scrisoarea MMPS nr.5783/(...), potrivit înscrisului de la poz.66 din carnetul de munca, întrucât aceasta activitate nu se regăsește la poziția menționată din ordin.
Pentru stagiul de cotizare realizat în condiții deosebite (grupa a II-a de muncă) de 10 ani și 20 de zile reducerea vârstei standard de pensionare este de 2 ani așa cum rezulta din Decizia nr.R-31 05 din (...).
La data solicitării pensiei pentru limită de vârsta contestatorul avea vârsta de 58 de ani și 5 luni fata de 63 de ani cat ar fi fost necesar, deci nu îndeplinea condiția de vârsta standard redusă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
În mod greșit a apreciat T. că intimatul îndeplinea condițiile pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă la data formulării cererii la C. J. de P.
S.
Astfel, chiar dacă intimata i-ar fi luat în considerare ca stagiu lucrat în grupa a II-a de muncă și perioada (...)-(...), respectiv 15 ani și 4 luni în conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. 1 lit. a) pentru un stagiu de cotizare total de 25 ani 4 luni și 20 de zile (recurenta recunoscând prin decizia contestată un stagiu de cotizare de 10 ani și 20 zile în grupa a II-a) intimatul ar beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani și 6 luni. Această reducere însă nu îi este suficientă intimatului pentru a îndeplini condiția de vârstă standard, întrucât la data formulării cererii de pensionare avea 58 de ani și 5 luni, față de 59 de ani și 6 luni cât ar fi fost necesar.
Având în vedere aceste considerente, reținând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă să admită recursul declarat de pârâta C. J. de P. S., să modifice sentința în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul S. A.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta C. J. de P. S. împotriva sentinței civile nr. 609 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul S. A.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. L. D. D. G.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: K. M.
← Decizia civilă nr. 923/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3376/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|