Decizia civilă nr. 3324/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3324/R/2012
Ședința din 02 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. V. împotriva sentinței civile nr. 737 din 23 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII A M. A. N., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul acestei zile de
02 iulie 2012, reprezentantul reclamantului recurent S. V. a transmis prin fax la dosar un script prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ., la care a anexat copia împuternicirii avocațiale „ D. - M. Ș. & D. C. N. avocați asociați.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 737 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul S. V. împotriva pârâtei C. de P. S. a M. A. N. B.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantului i s-a stabilit prin decizia nr. 0. din (...) o pensie de serviciu în baza art. 53 al. 1 din L. nr. 164/2001, în cuantum brut de 3081 lei și net de
2652 lei.
Prin decizia nr. 45478 din (...) emisă de C. de P. S. a M. A. N., au fost revizuite din oficiu drepturile de pensie cuvenite reclamantului,în temeiul O.. nr.
1., utilizându-se metodologia de calcul prevăzută în anexa la această ordonanță, cuantumul brut pensiei revizuite fiind de 2075 lei. Împotriva deciziei de revizuire reclamantul a formulat contestația înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...). Reclamantul și-a fundamentat prezenta cerere pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Aceste condiții de admisibilitate nu au fost întrunite în cauză. Astfel, exista urgență atunci când dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul în cazul în care partea ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau când prejudiciu ce i s-ar cauza acesteia în situația neluării măsurii solicitate ar fi imposibil de reparat . Prejudiciul cauzat reclamantului prin reducerea cuantumului pensiei de la 3081 lei la 2075 lei este unul patrimonial, cuantificabil și se poate, deci, repara,
În ceea ce privește imposibilitatea reclamantului de a trăi, lipsa mijloacelor de întreținere și a standardului de viață, pretins determinate de reducerea pensiei, instanța a constatat că reclamantul nu a dovedit cuantumul ratelor lunare la care făcea referire în cuprinsul cererii și care, în condițiile reducerii pensiei, l-au adus în situația de a muri de foame.
Ca atare, instanța a constatat că nu a fost îndeplinită condiția păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau a prevenirii unei pagube iminente
și care nu s-ar putea repara.
Pe de altă parte, cerința neprejudecării fondului impune ca în cadrul procedurii ordonanței președințiale să se efectueze doar un examen sumar al cauzei, cu verificarea aparenței dreptului, dar fără a se antama problema existenței sau inexistenței dreptului subiectiv care poate să facă doar obiectul unei judecăți pe fond.
În speță, reclamantul însuși pretinde ca instanța să ia în considerare natura și seriozitatea argumentelor de fond invocate, compatibilitatea legislației naționale cu legislația comunitară, prezentând pe larg criticile la adresa actului normativ în baza căruia s-a emis decizia de revizuire a pensiei de serviciu, O. 1..
Or, legalitatea măsurii de anulare a beneficiului dreptului la pensia de serviciu prin emiterea deciziei de revizuire poate fi verificată doar în procedura reglementată de L. 2., în cadrul ordonanței președințiale neputându-se aprecia cu privire la valabilitatea acesteia, aspect care vizează în mod exclusiv fondul raporturilor dintre părți.
Față de cele ce preced instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale anterior menționate și în conformitate cu dispozițiile art. 581 alin.1-4 Cod procedură civilă a respins-o ca inadmisibilă cererea reclamantului.
F. cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială.
În motivarea recursului s-a susținut că decizia de revizuire contestată i-a diminuat pensia reclamantului și i-a adus atingere dreptului său de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E., de art. 20 alin. 2 din Constituție și de art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Sunt invocate dispozițiile art. 22, 47 din Constituție și ale art. 2.1, art. 3 din Primul protocol adițional la C. E. privind obligația Statului de a asigura cetățenilor săi condiții de trai decente, în raport de care se apreciază ca nerelevant caracterul patrimonial al pensiei care face ca prejudiciul să nu fie irecuperabil.
În fine, se arată că OUG nr. 1. încalcă principiul neretroactivității legii civile.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin demersul juridic dedus judecății, reclamantul a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 45478/(...), privind revizuirea pensiei în baza
OUG nr. 1., până la soluționarea irevocabilă a contestației prin care a solicitat anularea acestei decizii.
În vederea valorificării cererii, reclamantul a recurs la procedura specială a ordonanței președințiale, procedură reglementată de dispozițiile art.581 - 582
C.pr.civ., cu privire la care legiuitorul a instituit trei condiții de admisibilitate - urgența, caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua pe această cale, respectiv neprejudecarea fondului cauzei - condiții ce trebuie întrunite cumulativ.
Raportat la textele legale menționate, Curtea constată că prima instanță a soluționat în mod judicios cauza dedusă judecății, făcând o aplicare corectă a normelor legale menționate.
Astfel, condiția urgenței subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept, care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Atât doctrina, cât și jurisprudența au precizat că instanța trebuie să arate împrejurările din care se deduce existența urgenței, respectiv ce anume s-ar periclita, dacă s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială. De asemenea, aceasta trebuie să persiste pe tot parcursul judecății.
În cauză, reclamantul apreciază că este justificată condiția urgenței, susținând cea de-a doua teză a textului legal menționat referitor la „. unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara";, subliniind în acest sens că i-a fost știrbit dreptul de proprietate prin măsura revizuirii pensiei sale. Nu se poate admite că urgența rezultă în mod implicit din circumstanțele cauzei, respectiv, aceasta „nu trebuie în mod obligatoriu probată";.
Este adevărat că sunt situații în care urgența se presupune până la dovada contrară, însă în acele situații „urgența"; este apreciată chiar de către legiuitor
(art. 280 Cod de procedură civilă, privind cererea pentru suspendarea executării vremelnice). Or, în cauza dedusă judecății nu este incidentă nici o normă legală care să justifice o astfel de concluzie.
Depunerea în probațiune a deciziei de revizuire a pensiei nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.
De altfel, și în măsura în care s-ar admite ipoteza producerii unei pagube iminente, o astfel de pagubă ar putea fi reparată prin pronunțarea unei soluții favorabile în cauza privitoare la contestarea deciziei de revizuire, ceea ce înseamnă că nu este îndeplinită condiția urgenței prevăzută de lege.
În fine, referitor la neprejudecarea fondului cauzei, Curtea apreciază că nici aparența dreptului nu este în favoarea recurentului întrucât pârâta a emis decizia de revizuire a pensiei în temeiul și în aplicarea OUG nr. 1., iar eventuala neconformitate a acesteia cu normele comunitare sau internaționale, cu cele constituționale sau cu C. E. a Drepturilor Omului invocate de recurent nu poate fi analizată în cadrul acestei proceduri sumare întrucât ar implica examinarea fondului cauzei.
Pentru considerentele expuse anterior, în conformitate cu art. 312 alin.1
Cod de procedură civilă coroborat cu art. 582 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. V. împotriva sentinței civile nr. 737 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 02 iulie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. D. G.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: G. Brîndușa
← Decizia civilă nr. 2129/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1303/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|