Decizia civilă nr. 3475/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Decizii civile - asigurări sociale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr.(...)*

D. CIVILĂ Nr.3475/R/2012

Ședința publică din data de 4 septembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. ION împotriva sentinței civile nr. 472 din 16 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...)* privind și pe pârâții intimați M. A. N. și CASA DE PENSII A M. A. N., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâților intimați - cpt. A. Mirel, lipsind reclamantul.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că intimații au formulat în cauză întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 22 august

2012, întâmpinare pe care reprezentantul acestora arată că înțelege să o susțină.

Nefiind formulate cereri prealabile Curtea apreciază prezenta cauză fiind în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, aceasta fiind temeinică și legală. Arată că prezenta cauză a rămas fără obiect întrucât pensia a fost revizuită din oficiu, iar decizia de recalculare a pensiei, nefiind pusă în plată, nu a produs efecte.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 472/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în

dosar nr. (...)*, s-a respins contestația formulată de contestatorul T. V. I., re- prezentat de S. C. M. D. în R. și în R., în contradictoriu cu intimații Minis- terul A. N. și C. de P. a M. A. N., ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1050/(...), pronunțată de T. M. s-a respins contestația formulată de reclamantul T. V. I. reprezentat de S. C. M. D. în R.

și în R., prin mandatar S. P. de A. D., M., M. și A., în contradictoriu cu inti- mații M. A. N. și C. de P. a M. A. N.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că a fost investit de contestatorul T. V. I. cu soluționarea contestației privind anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 82464/(...), emisă de C. de P. a M. A. N. și menținerea Deciziei nr. 0112338/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu, stabilită în temeiul dispozițiilor L. 164/2001, obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform L. nr. 164/2001 și pensia recalculată conform L. nr. 1. și HG nr. 710/2010, de la data de (...) și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu dobânda legală aferentă sumelor datorate astfel, calculată până la data plății efective, suspendarea efectelor deciziei atacate și obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată.

T. a apreciat că, atât în baza HG nr. 7., care a stat la baza emiterii deciziei contestate, cât și în conformitate cu dispozițiile L. nr. 2., act normativ în vigoare la momentul înregistrării contestației, era prevăzută în mod imperativ, necesitatea urmării procedurii prealabile privind atacarea deciziei de recalculare a pensiei, procedură ce trebuia exercitată într-un ter- men de 30 de zile de la comunicarea deciziei, acțiunea direct în instanța de judecată vizând doar hotărârea pronunțată de comisia de contestații din cadrul Ministerului A. Naționale.

Pentru aceste considerente s-a apreciat întemeiată excepția inadmisi- bilității contestației, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile raportat la obiectul acesteia.

Împotriva acestei hotărâri, s-a declarat recurs, care a fost admis prin decizia civilă nr. 4. pronunțată de Curtea de A. C., hotărârea fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea a apreciat că tribunalul a soluționat în mod greșit cauza pe excepție și astfel nu s-a pronunțat asupra fondului, cu ocazia rejudecării, prima instanță urmând a se pronunța asupra celorlalte excepții invocate de părți, iar în cazul în care le va găsi neîntemeiate, va proceda la judecarea fondului litigiului.

Prin întâmpinarea depusă atât la fond cât și în recurs, intimata a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect.

În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/(...) au fost stabilite noi termene și criterii de recalculare a pensiilor militare.

Într-o atare situație dispozițiile OUG nr. 1. prevăd că pensiile militare se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de (...), împotriva acestor decizii urmând să curgă alte termene.

Intimatul a susținut că nu se mai impune anularea deciziei de recalculare a pensiei, aceasta nu mai produce efecte până când pensia contestatorului nu va fi revizuită din oficiu, iar începând cu luna februarie

2011 a revenit la pensia avută anterior și a primit diferența de pensie neîncasată pentru luna ianuarie 2011.

Examinând cu prioritate excepția invocată, tribunalul a apreciat-o ca întemeiată, reținând în acest sens că D. de recalculare a pensiei susmenționată a fost emisă ca urmare a aplicării prevederilor art. 5 alin. (4) din L. nr. 1..

În conformitate cu dispozițiile OUG nr. 1., pensia recalculata care face obiectul prezentei contestații, este supusă revizuirii din oficiu, până cel târ- ziu la data de (...), pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate.

Până la momentul revizuirii pensiei recalculate, plata pensiei se face cu respectarea dispozițiilor art. 6 din OUG nr. 1..

Având în vedere că, începând cu luna februarie 2011 contestatorul a revenit la pensia avută anterior și a primit diferența de pensie neîncasată pentru luna ianuarie 2011, iar în continuare primește pensia stabilită prin decizia emisă anterior recalculării, s-a constatat că decizia contestată a devenit ineficientă juridic, ca urmare a dispozițiilor legale menționate, astfel că nu se impune anularea acesteia pe cale judecătorească, aceasta fiind anulată implicit odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 1..

Față de considerentele reținute s-a admis excepția lipsei de obiect a contestației, ceea ce determină a nu se mai analiza fondul cauzei și în consecință s-a respins contestația ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. I.,reprezentat prin S. C. M. D. în R. și în R., solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii excepțiilor invocate și admiterii acțiunii.

În motivarea recursului recurentul invocă excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, în speță Ministerul Administrației și Internelor, deși potrivit art. 105-107, art. 132 și art. 139 din L. nr. 2. competența aparținea Casei Sectoriale de P.

Recurentul învederează că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. Administrației și Internelor în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (1) din L. nr. 2., privind sistemul unitar de pensii.

Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) din L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii, C. nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului său, astfel că după expirarea termenului menționat este îndreptățit să se adreseze instanțelor de judecată.

Consideră că prin contestarea la C. de contestații din cadrul M.

Administrației și Internelor a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. (2) din L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii, astfel că soluția instanței de fond de admitere a excepției inadmisibilității contestației este neîntemeiată.

Făcând trimiteri punctuale la statutul și situația polițiștilor pe parcursul desfășurării activității, la drepturile, obligațiile și interdicțiile implicite, recurentul concluzionează că prin L. nr. 1. și normele de aplicare ale acesteia i se încalcă dreptul de proprietate care derivă din dreptul la gradul avut, precum și din noțiunea de „. astfel cum a fost ea interpretată de Curtea E. a D. O. (CEDO).

Mai mult, acesta apreciază că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare, în contextul în care prin S. civilă nr. 3. pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul nr. (...) s-a dispus

„suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform L. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond." S. menționată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/(...) pronunțată de înalta Curte de C. și J.

Așadar, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate. Având în vedere efectele „erga omnes" ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.

Prin urmare, recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare este suspendată, reprezintă o gravă încălcare a legii, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei contestate și a cuantumului pensiei astfel cum a fost stabilit.

De altfel, unele decizii de recalculare au fost emise în temeiul L. nr. 1.

și a H.G. nr. 7. după data de (...), când aceste acte normative au fost abrogate prin L. nr. 2., legea unitară de pensii. E. deciziilor de pensionare în temeiul a doua acte normative lipsite de forță juridică atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.

Recurentul invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin luarea în considerare a salariului mediu brut pe economie pentru perioadele în care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susțineri prin raportare la L. nr. 1., art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., C. R., D. U. a D. O., T.

De asemenea, recurentul a invocat faptul că prin recalcularea pensiilor se creează o discriminare pe de o parte, între persoanele care au lucrat la o singură unitate și au putut prezenta adeverințele cu veniturile realizate și ceilalți pensionari care nu mai pot prezenta astfel de adeverințe, între polițiști și personalul civil, care își poate valorifica toate veniturile ca urmare a existenței carnetului de muncă, precum și în raport cu magistrații, care beneficiază prin lege de un mod de calcul al pensiei mult mai favorabil.

Totodată, recurentul a susținut că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice încălcă principiului neretroactivității legii și principiul drepturilor câștigate, deoarece pe durata activității s-au suspus tuturor rigorilor specifice vieții militare, câștigând astfel dreptul de a beneficia de pensie în cuantumul stabilit la data pensionării.

A., consideră că pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare, care, prin efectele ei, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pe viitor, adică pensiilor stabilite după date intrării în vigoare a acesteia.

Prin întâmpinarea formulată, M. A. N., în nume propriu și în calitate dereprezentant legal al Casei de pensii a M. A. N., a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, se arată, în esență, că deși instanța de fond a respins contestația formulată ca rămasă fără obiect, recurentul atacă hotărârea pronunțată de această instanță considerând în mod greșit că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.

S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor O.U.G. 1., pensia recalculată care face obiectul prezentului recurs a fost supusă revizuirii din oficiu pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate.

Recurentului i-a fost emisă o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu plata începând cu data de (...) respectiv decizia de revizuire nr.20518 din (...)

(anexată la dosarul instanței de fond), astfel că decizia contestată nu a avut niciun efect juridic și nu produce nicio vătămare reclamantului, astfel că acțiunea a rămas fără obiect.

În temeiul prevederilor art.10 din O.U.G. nr. 1., Hotărârea de G. nr.7. a fost abrogată. Evocând dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 1., se arată că începând cu luna februarie 2011, reclamantului i s-au achitat toate drepturile solicitate prin acțiune, decizia contestată devenind ineficientă juridic.

Din motivele de recurs formulate de recurent nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate ale sentinței atacate, potrivit art.304 pct.7, 8 si 9

C.pr.civ., pe care își întemeiază recursul. În fapt, recurentul nu invocă nelegalitatea sentinței și nu face decât să reitereze motivele invocate în cererea principală. Mai mult, recurentul își întemeiază în drept recursul pe prevederile L. nr.1., ale L. nr.164/2001, legi care au fost abrogate expres prin L. nr.2..

Referitor la excepția nulității absolute a deciziei de recalculare, se arată că L. nr. 2. prevede că începând cu data de 23 decembrie 2010 se înființează în subordinea M. A. N. Casa de pensii sectorială, succesoarea de drept a structurii organizatorice responsabilă cu pensiile, adică a Serviciului pensii militare și alte drepturi sociale din cadrul Direcției financiar-contabile, însă nu stipulează și desființarea acesteia din urmă.

Serviciul pensii militare și alte drepturi sociale din cadrul Direcției financiar-contabile a fost desființat abia prin art. 3 alin.(2) din Hotărârea

G.ului nr. 233/2011, la data intrării în vigoare a acesteia, 24 martie 2011.

Cum nu se putea crea un vid în funcționarea structurii responsabile cu pensiile, este evident că vechea structură și-a îndeplinit atribuțiile legale până la desființarea sa.

Motivele de nelegalitate invocare de către reclamant, în ce privește decizia de recalculare a pensiei, au fost anterior supuse și atenției C. C., care în cadrul analizării obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor L. nr. 1., în motivarea deciziei nr. 871/2010 a statuat că în raport cu dispozițiile art.44 din Constituție și cu prevederile art. l din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile L. sunt constituționale.

În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii, face trimitere la decizia nr. 458/(...) a C. C. a R..

Având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca fiind o obligație eternă a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat fiind reprezentat doar de prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii legi.

A. motive de nelegalitate invocate vizează unele disfuncționalități privitoare la modul de stabilire a pensiei în procesul de recalculare (pe baza salariului mediu brut pe economie), cauze care au impus necesitatea emiterii O.U.G. nr. 1.. Acest act al guvernului stabilește clar că urmează o etapă de revizuire a pensiilor, care va dura până la sfârșitul anului 2011. În această perioadă se vor identifica documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor realizate de către pensionarii militari (inclusiv cele realizate de către actualul contestator).

L. nr. 164/2001 și L. nr. 1. au fost abrogate expres prin L. nr. 2..

Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de A.constată următoarele:

Sub aspectul motivării recursului Curtea constată că, deși, așa cum arată intimatul pârât, motivele de recurs sunt formulate de o manieră generalizantă, prin trimiteri la dispoziții legale și la starea de fapt și nu concretizează criticile la adresa sentinței, ci în continuare se critică decizia de recalculare a pensiei, aceste trimiteri au legătură cu cauza, astfel încât se poate face o corelație între aceste „motive de recurs";, petitele acțiunii și considerentele primei instanțe, situație în care nu se poate considera recursul ca fiind nemotivat.

Asupra recursului Curtea reține că prin D. nr. 82464 din 31 decembrie

2010 emisă de M. A. N. - D. F.-C. s-a dispus, în baza L. nr. 1., recalcularea pensiei militare al cărei beneficiar era reclamantul.

Prin considerentele hotărârii recurate, instanța de fond a apreciat ca fiind rămasă fără obiect contestația, în condițiile în care începând cu data de (...) calcularea și plata pensiei se face în raport de OUG nr.1., astfel că reclamantului i-a fost achitată pensia conform deciziei emise anterior recalculării. Prin urmare, s-a apreciat că decizia contestată a fost anulată implicit prin intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 1..

Curtea constată că nu este incidentă soluția respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Este adevărat că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.

Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensie în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..

Ținând seama de aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 și art. 312 alin. 6^{1 C.proc.civ., Curtea va dispune casarea sentinței atacate și va reține cauza spre rejudecare, întrucât aceasta intervine după o altă casare dispusă în această cauză.}

Rejudecând pricina în fond, Curtea reține că prin art.1 lit. a din L. nr.

1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.

În aplicarea acestui act normativ, M. A. N. - D. F.-C. a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie

2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr. 164/2001.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei de recalculare și raportat la faptul că aceasta nu a fost emisă de către organul competent, însă față de prevederile art. 4 alin. 1 din L. nr. 1., potrivit cărora „recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, Curtea apreciază că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către M. A. N. - D. F.-C..

Procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.

În analiza pe fond a litigiului, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și

Justiție și ale C. E. a D. O.:

În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53

- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).

În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr. 1.,

Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:

„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din

31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor depersoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.

„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..

Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitățilorexistente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr.

1..

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva

Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";

De asemenea, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a

D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar

și L. Ghețiu împotriva R. s-a reținut că: deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie

1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie

2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și

56001/08, par. 55).

S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra acestepensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

De asemenea, în cauza Abaluță și alții împotriva R., Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr. 1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C.

A., Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. vaînlătura susținerile reclamantului referitoare la discriminarea sa în raport de alte categorii socio-profesionale, la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia militară în cuantumul stabilit în baza în baza L. nr. 164/2001.

În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului. A., Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 3652 lei brut, o pensie recalculată de 1823 lei brut, respectiv revizuită de 2757 lei, cuantum care este superior față de cel al pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie

2011 în România, care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei N.de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.

Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază, în raport de probele administrate, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În raport de aceste considerente, Curtea constată ca fiind neîntemeiate susținerile reclamantului cu privirea la nelegalitatea deciziei de recalculare a pensiei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 4 C.proc.civ. va respinge contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de recalculare nr.

20518/(...).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr. 472 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...)* pe care o casează în tot și rejudecând cauza pe fond, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâții M. A. N. și C. de P. a M. A. N.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G.-L. T. I. T. D. C. G.

G. N. N.

Red.GLT/dact.MS

3 ex./(...)

Jud.fond: V.C.

← Decizia civilă nr. 4408/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări...		Decizia civilă nr. 2129/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... →

Decizia civilă nr. 3475/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3475/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale