Decizia civilă nr. 364/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Decizii civile - asigurări sociale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 364/R/2012

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul P. S. V. împotriva sentinței civile nr. 4437 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâții intimați M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 24 ianuarie 2012 când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul T. C. reclamantul P. S.-V. a chemat în judecata pârâții M. A. N. și C. S. de P. a M. A. N., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea ca nelegală a D. nr.

78546/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu si repunerea în situația anterioară prin acordarea drepturilor dobândite în D. nr. 0109528/(...) emisă de

D. F.-C. a M. A. N.

Prin completarea acțiunii, reclamantul a solicitat modificarea deciziei nr.

3709/(...) a Comisiei de contestații din cadrul M. A. N. cu consecința anulării ca nelegală a deciziei de recalculare nr. 78546/(...) emisă de D. F.-C. a M. A. N.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că nelegalitatea deciziei derivă din diminuarea patrimoniului, aplicarea HG nr. 7., act suspendat prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C., se încalcă dreptul de proprietate, se creează discriminare față de alte categorii de salariați, deși militarii au suportat privațiuni specifice funcției, nu s-au luat în calcul veniturile reale din salarii, se încalcă principii de drept consacrate prin actele internaționale în materia drepturilor omului, deciziile C. C..

Pârâtul M. A. N. a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile și ca rămasă fără obiect, întrucât prin OUG nr. 1. s-a acordat retroactiv pensia cuvenită.

Prin sentința civilă nr. 4437/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.

(...), s-a respins acțiunea formulată de reclamatul P. S.-V., împotriva pârâților C.

S. de P. a M. A. N. și M. A. N.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiarul unei pensii militare al cărei cuantum a fost recalculat în baza L. nr.1. prin decizia nr.78546/(...), care nu se mai aplică în prezent.

Potrivit art. 6 alin. l si 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 si până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.

Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu, iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare. În consecință, reclamantul nu suferă în prezent niciun prejudiciu ca urmare a emiterii deciziei a cărei anulare o solicită.

În ceea ce privește suspendarea HG nr. 7. prin sentința civilă nr. 3. a C. de

A. C., aceasta are efecte numai între părțile din acel dosar.

Prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.

Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C.

Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun, însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). A., specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.

În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.

Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.

Curtea C. a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. C. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).

Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (sporpentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea C. statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.

L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.

S-a mai reținut că prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.

Pentru aceste motive, în baza art. 6 din OUG nr. 1., instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. S. V., solicitândmodificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului recurentul critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele:

1. Obiectul acțiunii îl constituie anularea D. nr. 78546 din (...), având în vedere multiplele motive de nulitate pe care le-a invocat în cererea de chemare în judecată.

Având în vedere esența instituției nulității rezultată din definiția acesteia, analiza cauzelor de nulitate pe care le-a invocat nu se poate face prin raportare la acte sau fapte ulterioare emiterii deciziei. Cu alte cuvinte, pentru soluționarea acțiunii nu prezintă nici o relevanță împrejurări precum: adoptarea O.U.G. nr.1., revenirea temporară la cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 (oricum i se va reține diferența începând din luna ianuarie 2011 dacă în urma "revizuirii" va rezulta o pensie mai mică), abrogarea H.G. nr. 7., etc.

Cererea de anulare a deciziei de recalculare a pensiei ar fi rămas fără obiect doar dacă această decizie ar fi fost revocată sau anulată, ceea ce nu s-a întâmplat. Nefiind emis până în prezent niciun act în acest sens (decizie de revocare, act normativ care să stipuleze nulitatea deciziilor de recalculare sau hotărâre judecătorească de anulare) este evident că decizia de recalculare a pensiei sale este aptă să producă efecte juridice.

Nici dispoziția art.6 alin. 1 din O.U.G. nr.1. privind revenirea la cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 nu înlătură obiectul contestației sale, deoarece: pe de o parte, este vorba doar de o revenire temporară la cuantumul din decembrie 2010 ("până la data emiterii deciziei de revizuire", așa cum se precizează în partea finală a art.6 alin. 1 ); pe de altă parte, conform art.7 din același act normativ, i se va reține diferența începând din luna ianuarie 2011 dacă în urma revizuirii va rezulta o pensie mai mică.

Față de aspectele arătate mai sus, consideră că respingerea acțiunii "în baza art.6 din O.U.G. nr. 1." și cu motivarea că decizia atacată "nu se mai aplică în prezent" este greșită.

2. Recurentul mai arată că motivul principal pentru care a solicitat anularea D. nr. 78546 din (...) a fost acela că recalcularea pensie sale a fost făcută prin aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 7., act administrativ a cărui executare era suspendată prin S. nr.338 din (...) a C. de A. C., rămasă irevocabilă prin D. nr. 38 din (...) a Înaltei Curți de C. și J.

Afirmația (nemotivată) din considerentele hotărâri atacate conform căreia suspendarea H.G. nr. 7. prin S. civilă nr.3. a C. de A. C. "are efecte numai între părțile din acel dosar" este greșită. Această sentință produce efecte "erga omnes" - așa cum se arată, de altfel, și în motivarea deciziei I.C.C.J. prin care a rămas irevocabilă - și, prin urmare, trebuia aplicată pentru toți pensionarii din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională încă de la data pronunțării ei

((...)).

Mai mult decât atât, prin S. nr.443 din (...) a C. de A. C., rămasă irevocabilă prin D. nr. 5364 din (...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, au fost anulate dispozițiile art. 2 alin. 2, 3, 4, 6, 7, art. 6 alin. 1, 2, 4 și art. 10 alin. 2 din H.G. nr. 7..

Recurentul argumentează pe larg susținerea că suspendarea unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte „erga omnes" prin prisma prevederilor art.16 alin. 1 din Constituție și art.14 al.6 și 7 din L. contenciosului administrativ, subliniind totodată că principiul opozabilității față de părți a hotărârilor judecătorești în cauzele cu acest obiect intră în contradicție cu obiectul cauzei deduse judecății.

Recurentul precizează că efectul general este recunoscut și în practica judiciară, menționând că marea majoritate a instanțelor din tară care au admis acțiunile în anularea (în constatarea a nulității ) deciziilor de recalculare a pensii lor militare au făcut-o cu motivarea că aceste decizii au fost emise prin aplicareaunui act normativ (H.G. nr.7.) care la data recalculării era lipsit de eficiență întrucât aplicarea lui fusese suspendată prin S. nr. 338 din (...) a C. de A. C.

3. Recalcularea pensiei sale încalcă în mod vădit art. I din Protocolul I la C. pentru apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale.

In privința dreptului la pensie ca drept social, Curtea a decis în mai multe rânduri că acesta constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul I (cauza

Gaygusuz c. Austria, hotărârea din 16 septembrie 1996).

Într-o altă decizie, aplicabilă în speță (cauza Stec c. Regatului Unit), Marea

Cameră a abandonat diferențierea între sistemele de pensii contributive si cele necontributive, statuând că atunci când un stat alege să implementeze o schema de pensii, drepturile si interesele persoanelor beneficiare sunt protejate de A. 1 din Protocolul 1 indiferent de faptul că au plătit sau nu contribuții la acel sistem si indiferent de modalitatea de finanțare a acestuia.

Recalcularea pensiei sale conform deciziei pe care o contestă reprezintă în mod evident o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, iar ingerința încalcă în mod vădit două cerințe necesare pentru ca ea să fie admisibilă: legalitatea și raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat. a) Încălcarea cerinței legalității

Cu privire la această cerință, Curtea E. a D. O. a stabilit în cauza James c.

Regatul Unit, Hotărâre a din 21 februarie 1986, că nu este suficient ca ingerința să fie autorizată de o prevedere normativă, ci trebuie respectate anumite cerințe privind calitatea acestor prevederi, pentru ca persoanele vizate să fie protejate împotriva unor acțiuni arbitrare, exercitate sub protecția unei aparențe de legalitate. P. internă în temeiul căreia se produce o ingerință în dreptul justițiabilului la ocrotirea bunurilor trebuie să respecte principiul preeminenței dreptului. În acest sens, Curtea a stabilit că prevederea națională trebuie să fie suficient de precisă și de accesibilă pentru a permite persoanelor vizate să îi prevadă consecințele, într-o măsură rezonabilă, în funcție de circumstanțele cauzei, și să își regleze conduita în mod corespunzător. Acest lucru implică un nivel de previzibilitate care variază în funcție de natura prevederii în cauză, de domeniul vizat, precum si de numărul si statutul persoanelor vizate.

Curtea a mai stabilit că, deși statele trebuie să dispună de o largă marjă de apreciere în privința implementării politicilor sociale și economice, modul în care statul a implementat o prevedere normativă poate fi cenzurat în temeiul C.i dacă această conduită se dovedește în mod manifest lipsită de orice bază rezonabilă

(James c. Regatul Unit, precizată anterior, paragraful 46).

Totodată, prevederea în temeiul căreia se produce ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților (Winterwerp c. Olanda, Hotărârea din 27 noiembrie 1981; Hentrich c. Franța, Hotărârea din 22 septembrie 1994).

Așadar, pentru a stabili dacă cerința legalității este îndeplinită, instanța trebuie să analizeze dacă ingerința denunțată se justifică, respectiv dacă ea era legală în sensul noțiunii de supremație a dreptului, întrucât principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beyeler c. Italia, Hotărâre a din 23 noiembrie 2000; Fener Rum Patrikligi c. T.ia, Hotărârea din 8 iulie 2008).

Prin urmare, în cauza dedusă judecății, chiar dacă din punct de vedere formal pare a fi satisfăcută condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege (întrucât desființarea pensiilor militare de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii), față de cele reținute în practica C.E.D.O. este evident că, în fapt, această condiție nu este îndeplinită.

Este vorba, în primul rând, de faptul că tocmai exigențele legate de caracterul accesibil și previzibil al noii reglementări nu sunt satisfăcute, așa încâtse poate constata că, în cauză, claritatea și previzibilitatea impuse de noțiunea de legalitate au fost grav afectate.

Nu se poate vorbi de claritate și previzibilitate în elaborarea și adoptarea L. nr. 1. din moment ce nu s-a ținut cont de un aspect esențial, și anume acela că nu exista o evidență centralizată a veniturilor obținute de către fiecare militar iar crearea unei baze de date complete în acest sens nu se poate face decât într-un interval de timp foarte lung. Mai mult decât atât, această bază de date privind veniturile realizate în trecut (începând din anii 40-50) nu va putea fi niciodată completă, din motive obiective (lipsa unor state de plată, caracterului ilizibil al statelor de plată întocmite cu mulți ani în urmă și redactate cu cerneală de slabă calitate. și/sau scrise de mână, etc.). In al doilea rând, nu se poate vorbi de previzibilitate din moment ce se recurge în mod forțat la invocarea unui principiu (cel al contributivității) care nu a fost avut niciodată în vedere în ce-i privește pe militari. D., pensiile militarilor au fost stabilite dintotdeauna printr-o reglementare specială și au constituit o compensare a privațiuni lor, restrângerilor de drepturi și interdicțiilor impuse de serviciul militar.

În al treilea rând, prin anularea pensiei de serviciu și prin diminuarea cuantumului pensiei se încalcă principiul respectării drepturilor câștigate și cel al neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția R.. L. nr. 1., care materializează încălcarea acestor principii, este expresia legiferării într-un mod haotic și necorelat, negând drepturi recunoscute anterior cu putere de lege. b) Sub aspectul încălcării cerinței proporționalității între mijloacele folosite și scopul vizat recurentul face referire la jurisprudența C. (Sporrong si Lonnroth c. Suediei, Hotărârea din 23 septembrie 1982, paragraful 50), susținând că sarcina excesivă și disproporționată este evidentă în cazul recalculării pensiei sale: cuantumul acesteia a fost diminuat de la 4.576 lei la 2.013 lei.

Consideră că statul avea la îndemână numeroase alte variante de a rezolva problemele economice legate de dificultățile bugetare, între care și modificarea sistemului de impozitare. A. variante ar fi permis menținerea pensiilor militare de stat, în acord nu doar cu specificul statutului de militar, dar și cu istoricul legislației. Mai mult, în cea mai mare parte a statelor europene membre ale NATO

și ale Consiliului Europei, militarii beneficiază de dreptul la o pensie specială, calculată după un algoritm similar cu cel creat prin L. nr. 1., ceea ce indică existența unui numitor comun european în materie.

Pârâții M. A. N., C. de P. S. a M. A. N. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând lipsa de obiect a acțiunii reclamantului în raport de menținerea în plată a pensiei în cuantumul avut în luna decembrie 2010, conform OUG nr.1..

Intimații au mai invocat și D. nr. 29/(...) a Înaltei Curți de casație și

Justiție, susținând, în raport de cerința de proporționalitate a măsurii adoptate cu scopul urmărit, că reclamantul nu a făcut dovada că a depășit un anumit prag de dificultate sau că i s-au suprimat mijloacele de subzistență.

În recurs a fost depusă copia deciziei de revizuire nr. 78546/(...) emisă în baza OUG nr. 1..

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:

În ce privește primul motiv de recurs invocat Curtea constată că, deși instanța de fond a reținut că în baza prevederilor OUG nr. 1. pensia recurentului a fost revizuită, iar până la data emiterii deciziei de revizuire se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010, acțiunea reclamantului nu a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, instanța analizând pe fond criticile reclamantului referitoare la recalcularea pensiei sale din perspectiva art. 1 din

Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O. și a jurisprudenței C., precum și a respectării principiului neretroactivității legii.

Nu este întemeiată excepția lipsei de interes invocată de intimată, cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect în raport de păstrarea temporară în plată a pensiei militare de stat în baza OUG nr. 1.. Este adevărat că prezentul litigiu este generat de nemulțumirea reclamantului privitor la noul cuantum al pensiei, însă acest cuantum este rezultatul procesului de recalculare efectuat în baza L. nr. 1.. Prin urmare, ceea ce contestă, în primul rând, reclamantul este „recalcularea"; drepturilor de pensie, respectiv trecerea de la pensia militară de stat, stabilită potrivit unor criterii care nu au în vedere principiul contributivității, la o pensie care se grefează pe un alt mod și bază de calcul.

Chiar și în măsura în care ulterior emiterii deciziei de recalculare s-a păstrat în plată pensia militară de stat, acest aspect nu este de natură să înlăture efectul esențial al noii legi, constând în trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militarilor pentru viitor. Mai mult, plata drepturilor de pensiei în cuantumul stabilit anterior recalculării este doar una temporară, fiind limitată în timp de procesul de revizuire impus prin prevederile OUG nr. 1..

Referitor la motivele de nulitate a deciziei de recalculare invocate de reclamant în raport de suspendarea și anularea HG nr. 7. Curtea reține că într- adevăr prin S. civilă nr. 443/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s- a dispus anularea dispozițiilor art. 2 alin. 2, 3, 4, 6 și 7, art. 6 alin. 1, 2, 4 și art. 10 alin. 2 din HG 7., însă recalcularea pensiilor militare de stat s-a dispus prin L.

1., HG nr. 7. conținând metodologia de realizare a acestei recalculări.

Întrucât la recalcularea pensiei reclamantului s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, pensia acestuia a fost revizuită conform art. 1 din OUG nr. 1., iar conform art. 6 alin. 1 din același act normativ pentru anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010.

În consecință, nu se poate reține că reclamantului i-a fost diminuată pensia militară de stat la cuantumul stabilit prin decizia de recalculare. A., singurul efect pe care l-a avut L. nr. 1. cu privire la pensia reclamantului a fost de transformare a pensiei militare de stat în pensie de asigurări sociale de stat, iar din această perspectivă nu are relevanță cuantumul pensiei stabilit prin decizia de recalculare, respectiv faptul că o parte din dispozițiile HG nr. 7. s-au anulat, în condițiile în care cuantumul pensiei începând cu anul 2011 a fost stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.1..

Sub aspectul criticilor prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 1 din

Primul Protocol la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale Curtea de A. reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C. și ale Înaltei Curți de C. și J.

1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. adin Constituție.

Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în rapor t cu

dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) -nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unordrepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-

12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat

din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din

Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea

"bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea

L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).

2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție

Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta

Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către

Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire laneretroactivitatea legii și la discriminare .

„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost

stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate)

a fost deja constatată prin deciziil e C. C. anterior menționate, instanța

constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu

puteau face reevaluări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizeiîn baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de

compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.

În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în

Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 19/2000.

Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la C.).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.

1., și urmă rește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului

rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

A., prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză araportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru

pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în

vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor

trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost

depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva

Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și

Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie

2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de

proporționalitate nu este decât o chestiu ne de apreciere în fi ecare cauză în parte,

în funcție de circumstanțele sale particulare.";

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterulpermanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 1..

Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, Curtea de A. apreciază că jurisprudența invocată de recurent nu este relevantă în cauză, având în vedere că recurentul invocă lipsa de previzibilitate a L. nr. 1. din perspectiva faptului că nu s-a avut în vedere că nu exista o evidență centralizată a veniturilor obținute de către fiecare militar și a faptului că recalcularea s-a efectuat prin raportare la principiul contributivității, care nu era anterior aplicabil militarilor.

Pe de altă parte, instanța de recurs apreciază că acest din urmă aspect invocat de recurent trebuie examinat din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.

De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf

59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53).

În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.

Pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit

și mijloacele de realizare, instanța de recurs apreciază că se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiar unei pensii militare de stat obținută în temeiul L. nr. 1.. În temeiul L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.19/2000. Întrucât la recalcularea pensiilor militare de stat s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, aceste pensii au fost revizuite conform art. 1 din OUG nr. 1., iar conform art. 6 alin. 1 din același act normativ pentru anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie

2010.

Deși obiectul prezentei cauze îl constituie anularea deciziei de recalculare emisă în temeiul L. nr. 1., Curtea de A. constată că, urmare a modificărilor legislative prezentate anterior, reclamantul nu a primit drepturi de pensie diminuate conform deciziei de recalculare decât în ianuarie 2011, ulterior fiindu-i restituite și diferențele pentru această lună. În consecință, nu se poate reține că reclamantului i-a fost diminuată pensia militară de stat în cuantumul stabilit prin decizia de recalculare. A., singurul efect pe care l-a avut L. nr. 1. cu privirela pensia militară de stat a reclamantului a fost de transformare a acesteia în pensie de asigurări sociale de stat, cuantumul pensiei reclamantului începând cu anul 2011 fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr. 1.. Întrucât prin acest ultim act normativ au fost revizuite deciziile prevăzute de L. nr. 1. și nu deciziile de pensie emise în temeiul L. nr.1., Curtea de A. apreciază că L. nr. 1. a modificat sistemul pensiilor, însă în analiza raportului de proporționalitate se impune referirea la cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire (depusă în recurs), procentul de diminuare a pensiei militare de stat pentru reclamant urmând a fi stabilit în raport de acest cuantum.

În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum de 4576 lei (fila 12 dosar fond), o pensie recalculată de 2013 lei

(fila 8 dosar fond) și o pensie revizuită de 3724 lei (fila 16 dosar recurs), procentul de diminuare fiind de 18,61 %.

Se constată astfel că pensia revizuită a reclamantului este semnificativ mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă în ianuarie 2011 în România, care este de 860 lei.

Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate (deși s-a pus în discuție D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant), Curtea de A. apreciază, în raport de probele administrate în cauză, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea de A. va respinge recursul reclamantului.

PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. S.-V. împotriva sentinței civile nr. 4437 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. G.-L. T. I. T.

GREFIER

N. N.

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...)

Jud.fond: I.P.

← Decizia civilă nr. 3237/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări...		Decizia civilă nr. 3911/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... →

Decizia civilă nr. 364/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 364/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale