Decizia civilă nr. 4373/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4373/R/2012
Ședința din 22 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B. N., având ca obiect alte cereri - contestație decizie de debit.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., din lipsa părților, la data de 19 septembrie 2011, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența perimării.
Raportat la această situație, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248, art. 252 pct. 1 și 2 Cod proc. civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 469 din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), s-a luat act de renunțarea contestatorului R. V. la judecată privind anularea deciziei de debit nr.98353/(...) emisă de intimata C. județeană de pensii B.-N. și de la exonerarea de la plata sumei de 6.033 lei.
A fost respinsă ca nefondată contestația precizată formulată de contestatorul R. V. împotriva intimatei C. județeană de pensii B.-N., privind anularea deciziei de debit 9. noiembrie 2010, exonerarea de la plata sumei de
3054 lei și restituirea sumei reținute în baza deciziei de debit. F. cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. V., solicitândmodificarea în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii contestației, anularea deciziei de debit nr. 98353 din (...) și exonerarea de la plata sumei de
3054 lei.
În ședința de judecată din data de 19 septembrie 2011 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2
C.pr.civ., constatându-se că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat în instanță și nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsa lor de la dezbateri.
Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de
1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Constată perimarea recursului declarat de reclamantul R. V. împotriva sentinței civile nr. 469 din (...) a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. G. L. D. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: M. L. B.
← Decizia civilă nr. 2272/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4248/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|