Decizia civilă nr. 4392/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4392/R/2012
Ședința publică din data de 23 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. O. împotriva sentinței civile nr. 7943 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal, lipsind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reclamanta declară că nu are cereri în probațiune de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta solicită instanței să aibă în considerare ceea ce a a solicitat în scris prin recurs.
La întrebarea instanței reclamanta apreciază că Tribunalul Cluj nu a soluționat cauza solicitând admiterea recursului conform codului de procedură.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7943 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admise excepția necompetentei generale a instanței invocată din oficiu.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta F. O. împotriva pârâtei C. J.
DE P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin decizia de recalculare a pensiei nr.273218/(...) emisă în baza Legii nr.263/2010, pârâta a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie, întrucât adeverința nr.6228/(...) nu este întocmită conform anexei nr.14 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin HG nr.257/2011, iar pe de altă parte, funcția de magaziner nu este inclusă în categoria personalului auxiliar sanitar.
Potrivit prev. art.149 alin.1 din Legea nr. 263/2010, decizia de pensie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la C. C. de C. din cadrul
Casei Naționale de P. P.
Această comisie are ca atribuții principale examinarea și soluționarea contestațiilor depuse împotriva deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, conform Legii nr.263/2010.
În activitatea de soluționare a contestațiilor, C. adoptă hotărâri care se comunică persoanelor interesate și pot fi atacate de către acestea la instanța judecătorească competentă, așa cum prevăd art.150 alin.3, 151 alin.1 și 2 și art.153 lit. d din Legea nr. 263/2010.
După cum se poate observa, reclamanta a atacat o decizie de pensie emisă în baza Legii nr.263/2010 iar soluționarea contestației împotriva acesteia este dată de legiuitor în competența Comisiei Centrale de C. din cadrul C.N.P.P. și nu instanței de judecată.
Dacă instanța de judecată ar soluționa o asemenea contestație, ar încălca competența generală dată de legiuitor unui organ din afara instanțelor judecătorești și ar pronunța o hotărâre lovită de nulitate absolută.
În această situație, a fost admisă excepția necompetentei generale invocată din oficiu și de pârâtă și s-a respins cererea reclamantei ca urmare a admiterii a acestei excepții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F. O. solicitândcasarea sentinței recurate ca fiind nefondata.
In motivarea recursului recurenta a arătat ca a dovedit activitatea de munca în grupa a-2-a cu adeverința nr. 6228 din (...) eliberata de către spitalul clinic de boli infecțioase din care rezulta că a lucrat în grupa a-2-a de munca din data de (...) pana în (...) adică 13 ani și 9 luni.
Conform ordonanței nr. 50/1990 anexa 2 pct. 107 și adresei M.ui
Sănătății nr. X1/c/ 8324/(...) primita de S. C. de B. I. prin D. S. cu nr.
1159/II/(...) s-a precizat că în S. de B. I., spitale cu pers juridica, întreg personalul angajat inclusiv TESA și personalul muncitor beneficiază de grupa a-
2-a de munca deci și ratele de CAS s-au calculat și virat în procente aferente grupei a-2-a.
Consiliu de administrație al spitalului prin decizia nr. 10/(...) a hotărât să recunoască încadrarea în grupa a-2-a de munca în vederea pensionarii al întregului personal TESA și muncitori.
A menționat faptul că S. de B. I. are o singura clădire în sistem monobloc
și în acea clădire își desfășoară activitatea toți angajații respectiv pers de specialitate, pers de întreținere, muncitori și TESA.
Fiind imposibil să nu se i-a contact cu bolnavii de pe toate secțiile având în vedere că trebuiau eliberate materiale sanitare de curtenie, dezinfecție, dezinsecție, obiectele de inventar (paturi, saltele, perne, paturi), mijloacele fixe din saloanele cu bolnavi, secții, laboratoare, spălătorie, cântărirea deșeurilor și distrugerea lor.
În consecința a solicitat admiterea recursului și acordarea grupei a-2-a de munca pentru perioada (...) pana în (...).
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de recalculare a pensiei nr.273218/(...) emisă în baza Legii nr.263/2010, pârâta a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie formulată de reclamantă.
Prin considerentele hotărârii recurate, prima instanță a reținut că nu este de competența generală a instanțelor judecătorești soluționarea contestației îndreptată împotriva deciziei de pensie, raportat la faptul că în temeiul Legii nr.
263/2010, această competență ar reveni Comisiei Centrale de C.
Contrar celor reținute de instanța de fond în analiza excepției necompetenței generale, Curtea apreciază că se impunea respingerea ca neîntemeiată a acestei excepții.
Astfel, potrivit prevederilor art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la C. C. de C., iar conform dispozițiilor cuprinse în art. 151 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, hotărârile Comisiei Centrale de C. emise cu ocazia soluționării contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Curtea constată că prin dispozițiile art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 a fost instituită o procedură administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
Însă, dispozițiile art. 109 alin. 4 C.proc.civ., stabilesc că „neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii";, așadar doar până la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe.
În speță, se constată că pârâta C. J. de P. C. nu a invocat în fața primei instanțe lipsa procedurii prealabile.
Deși aparent, din modul de formulare al art. 155 lit. d al Legii nr.
263/2010, ar reieși că tribunalele soluționează în primă instanță doar contestațiile îndreptate împotriva hotărârilor Comisiei Centrale de C., o atare interpretare aste eronată, deoarece indiferent dacă există sau nu o hotărâre a
Comisiei Centrale de C., ca urmare a îndeplinirii sau nu a procedurii prealabile, instanța este obligată să se pronunțe invariabil asupra legalității deciziei de pensie, acesta fiind actul juridic dedus judecății prin care este soluționată cererea în legătură cu drepturile sale de pensie.
Ca atare, nu se poate susține că deciziile de pensie sunt excluse sferei controlului jurisdicțional, motiv pentru care, Curtea apreciază că se impunea soluționarea pe fond a litigiului, iar judecătorul fondului soluționând cauza pe calea excepției, a încălcat prevederile privitoare la competență cuprinse în art. 2 pct. 4 din codul de procedură civilă raportat la art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Ținând seama de aceste considerente, întrucât prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 312 alin. 5 C.proc.civ. va admite recursul, va dispune casarea sentinței atacate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta F. O. împotriva sentinței civile nr.
7943 din (...) a tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...)
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. G.-L. T.
GREFIER, N. N.
Red./dact. D.C.G./V.R./2ex (...)
Jud. fond P. U.
← Decizia civilă nr. 644/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1761/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|