Decizia civilă nr. 892/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 892/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 5042 din 10 noiembrie 2011 pronunțate de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe intimatul C. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 10 februarie 2012 intimatul a formulat întâmpinare.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5042 din 10 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul C. C., împotriva pârâtei C. J. DE P. C., și în consecință pârâta a fost obligată la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului cu luarea în calcul a tuturor sporurilor și veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr.G13/151/(...), emisă de S. S. C. T.,începând cu data de (...).
Pârâta a fost obligată să recalculeze punctajul suplimentar cuvenit în baza prevederilor art.169 din Legea 263/2010 conform noului punctaj rezultat după luarea in calcul a veniturilor de mai sus.
Parata a fost obligată sa achite reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.
163408/(...), reclamantului i s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă în cuantum de 394 lei, punctajul mediu anual fiind de 1,15891 puncte.
Fosta unitate unde a lucrat reclamantul i-a eliberat acestuia Adeverința nr. G 13/151/(...) din care rezultă că în perioada (...)-(...), (...)- (...) acesta a beneficiat de sporuri conform Contractului colectiv de muncă, sporuri care au fost incluse în rubrica „total venit"; .
Pârâta a depus la dosarul cauzei copia dosarului de pensie privindu-l pe reclamant în care nu se regăsesc datele din adeverința anterior menționată deși aceasta a fost emisă la data de (...) si a fost depusă la C. L. de P. T. din cadrul pârâtei la data de 03.05.201.
De altfel, din copia carnetului de muncă privindu-l pe reclamant și din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamantului i s-a acordat un punctaj suplimentar de 0,42281 puncte începând cu data de (...) fără a-i fi luate în considerare veniturile suplimentare din adeverința anterior menționată.
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I ,II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și V.
Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă ar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent sau nu ca și majorările de salarii.
Așa cum prevăd dispozițiile art. 78 alin.4 din Legea nr. 19/2000, modificat prin art. I din Legea nr. 250/2007, punctajul asiguratului stabilit conform prevederilor alin.l si 2 se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale. Persoana care după pensionare mai desfășoară o activitate aducătoare de venituri, este obligată prin lege să plătească contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat datorată în raport cu veniturile realizate.
Valorificarea unor perioade dovedite cu adeverințe emise de unitățile ori societățile unde si-au desfășurat activitatea asigurații se face prin recalcularea pensiei. Punctajul anual pentru aceste perioade ori pentru stagiul suplimentar se adaugă la punctajul luat in calcul inițial, modificându-se astfel punctajul mediu si în mod corespunzător creste cuantumul pensiei.
Conform prevederilor art.I, pct.7 din Ordinul nr. 680/(...) al
Ministrului Muncii, Familiei si Egalității de Ș., prin sintagma „. brut realizat lunar"; se înțelege venitul brut in bani achitat din fondul de salarii, reprezentând salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal si suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexările, compensările si alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază, sporurile, indemnizațiile si sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă, activitate desfășurată în mediul rural, in zone izolate, activitate desfășurată de nevăzători, munca prestată în schimbul de noapte, îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază, sporul de fidelitate si altele asemănătoare. De asemenea, sunt incluse sumele plătite pentru timpul nelucrat ( concediu de odihnă, concediu de studii, zile de sărbători, zile derepaos suplimentar si orice alte întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților).
Potrivit dispozițiilor art.10 și art.23 din Legea nr.3/1977, în baza de calcul a pensiilor,înainte de apariția L. nr.19/2000, nu se lua în considerare câștigul brut ci media retribuțiilor tarifare de încadrare stabilită pe baza retribuției tarifare de încadrare pentru cei retribuiți cu luna și retribuția tarifară de încadrare corespunzătoare pentru 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora,inclusiv pentru cei care lucrează în acord.
Conform art.2 din O.U.G.nr.4. recalcularea pensiilor urma să se facă potrivit dispozițiilor art.164 din Legea nr. 19/2000. Astfel potrivit art.164 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 și art.4 alin.2 din O.U.G. nr.4. erau luate în considerare sporurile ,indemnizațiile și majorărilor de retribuții tarifare care,potrivit legislației anterioare datei de (...), au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, așa cum se regăsesc în Anexă.
În punctul VI din Anexă se arată însă că, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, formele de retribuire în acord global sau cu bucata,în regie ori după timp,pe bază de tarife sau cote procentuale,premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Prin Legea nr.250/2007 s-au modificat prevederile art.78 alin.4 din
Legea nr.19/2000 în sensul că, s-a eliminat plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale. Astfel conform art.I, pct.10 din Ordinul M.M.F.E.S. nr.680/2007, începând cu data de (...) punctajul anual al asiguratului se determină pe baza venitului brut realizat lunar prevăzut la punctul 19. Prevederi asemănătoare regăsim și în art.166 din Legea nr.263/2010.
Conform prevederilor art. 169 din Legea nr.263/2010 pensionarii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de (...), care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I-a și a II-a de muncă beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 153 lit.f si g coroborat cu prevederile art. 155 din Legea nr.
263/2010, a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. DE P. C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că din anul 2011 se aplică Legea nr.263/2011 a pensiilor ale cărei Norme cuprinse în HG nr.257/2011 în anexa nr.15 pct.VI prevede că nu sunt incluse în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
În ce privește aplicarea art.169 al L. nr.263/2010 acesta așa cum s-a arătat era acordat data legală fiind (...).
Reclamantul C. C. prin întâmpinare (f.4-6) a solicitat respingerearecursului ca fiind netemeinic și nelegal.
A arătat că motivele de recurs ale pârâtei sunt neîntemeiate.
Din probele depuse la dosarul cauzei, Cartea de munca seria Al nr.0124817 si Adeverința nr.G13/151/(...) eliberata de S. S. C. T., rezulta ca in perioada (...)- (...) a fost angajatul societății si a realizat si beneficiat devenituri lunare suplimentare reprezentând sporuri care au fost incluse in total venit conform contractelor colective de munca.
In adeverința se precizează de către angajator ca aceste venituri suplimentare au făcut parte din baza lunara de calcul pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, conform art.l din Decretul nr.389/1972. in baza căruia angajatorii au fost obligați sa vireze la bugetul asigurărilor sociale de sfat o contribuție de 15% asupra câștigului brut lunar realizat de personalul lor salarial. indiferent de forma in care s-au realizat aceste venituri.
Angajatorul precizează in adeverința ca pe toata perioada angajării, s- au plătit CAS si contribuția la pensia suplimentara conform legilor in vigoare.
Prin Legea nr.49/1992 - care a modificat prevederile art. 1 din
Decretul nr. 389/1972 a fost menținuta plata CAS-ului la bugetul statului, fiind modificat doar cuantumul procentelor privind plata CAS-ului.
Cu privire la susținerea recurentei conform căruia nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, formele de retribuire in acord sau cu bucata, in regie ori după timp etc. arată că prin D. in interesul legii nr.19/2011 pronunțata de I. Curte de C. si Justiție a R. la data de (...)- "in interpretarea dispozițiilor art.2 lit.(e), art.78 si art.l64 alin.(1) si (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si ale art.l si 2 din OUG nr.4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește ca: "Formele de retribuire obținute in acord global prevăzute de art.12 alin(1) lit.a) din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea si calitatea muncii, vor fi luate in considerare la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public, daca au fost incluse in salariul brut si, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii".
Motivul de recurs conform căruia in opina recurentei "instanța obliga la aplicarea dubla a art.169 din Legea nr.263/2010, este nefondat si nelegal.
Prin recalcularea elementelor pensiei intimatului C. C., punctajul mediu anual, respectiv cuantumul pensiei, cu luarea in calcul a veniturilor din adeverința nr.G 13/151/20 11 se vor modifica (majora) punctajele anuale cuvenite pe întreaga perioada cuprinsa intre (...) - (...), calculul acestora urmând a se face conform art.107din Legea nr.263/2010.
In concluzie, intimatul este îndreptățit sa beneficieze la calcularea elementelor pensiei sale, punctajul mediu anual si cuantumul pensiei, de includerea in baza de calcul a pensiei a veniturilor menționate in Adeverința nr.G(...) așa cum au fost atestate de fostul angajator.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamantului i-au fost stabilite drepturile de pensie începând cu data de (...), în temeiul L. nr. 19/2000, potrivit Deciziei nr. 163408/(...), reținându-se un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și 11 luni.
Potrivit dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 263/2010 „(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade,după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a G. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin nr. 7., cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
(3) De creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie
2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă.
(4) Prevederile alin. (1) se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform Ordonanței de urgență a G. nr. 1. pentru completarea L. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin nr. 1..
(5) În situația în care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(4) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menține acest cuantum până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se obține un cuantum al pensiei mai mare. (6) Prevederile art. 100 lit. a), referitoare la majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001, se aplică și persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a prezentei legi.";
Curtea notează însă că reclamantul recurent a beneficiat de această majorare, fiindu-i acordat din oficiu de către pârâta intimată un punctaj suplimentar de 0,42281 începând cu luna ianuarie 2011.
Prin urmare, criticile aduse de recurent hotărârii atacate sunt întemeiate, nefiind admisibilă o dublă aplicare a unui beneficiu unic reglementat de legea mai sus amintită..
În ceea ce privește sumele reglementate prin adeverința depusă în cauză ( f. 30-31 dosar fond), Curtea notează că în conformitate cu prevederile art. 107 alin. 3 din Legea 263/2010, potrivit cărora pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
Această normă trebuie însă coroborată - așa cum în mod corect a arătat instanța de fond, cu cele regula impusă de art. 165 alin. 2 din același act normativ, și anume aceea potrivit căreia : „ La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare"; .
Cu alte cuvinte este adevărat că pensia poate fi revizuită prin luarea în calcul a altor venituri ce nu au fost avute în vedere la stabilirea inițială a acestora, cu îndeplinirea a două condiții: veniturile suplimentare să fie sporuri cu caracter permanent și acestea să fie înscrise fie în carnetul de muncă, fie în adeverințe.
Recurentul a depus o adeverință de venituri , însă aceasta nu corespunde formal cerințelor legale : cuprinzând doar sume brute, nedefalcate - chiar dacă acestea sunt superioare celor înscrise în cartea de pensii - nu poate fi verificată nici de către intimata C. J. de P. C., nici de către instanța cerința imperativă a venitul suplimentar să fie în fapt un spor cu caracter permanent, și nu al alt tip de venit.
Ca atare, nu poate fi vorba de vreo aplicare discriminatorie a legii - cerințele fiind aceleași pentru toți cetățenii aflați în situații identice sau similare - ci de o simplă cerința de înscriere în adeverință în mod distinct a sporurilor ce se doresc a fi luate în calcul la recalcularea pensiei.
Or, așa cum am subliniat, adeverința nr. G/13/151/(...) eliberată de
SC M. C. T. nu identifică aceste sporuri, motiv pentru care în mod corect recurenta invocă greșita aplicare a legii de către instanța de fond, neputând fi verificată îndeplinirea condiției prevăzute de art. 165 alin. 2 din Legea
263/2010.
În consecință, pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 5042 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot și în consecință respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. T. G. L. T. D. C. G.
Red.DCG/29 martie 2012
Dact.SzM/3ex.
GREFIER N. N.
← Decizia civilă nr. 3361/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 346/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|