Sentința civilă nr. 11/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

S. CIVILĂ NR. 11/2012

Ședința Camerei de C. din 14 martie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între JUDECĂTORIA VIȘEU DE SUS și TRIBUNALULUI MARAMUREȘ, în soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul N. Ș. împotriva pârâtei P. C. P., având ca obiect acțiune în constatare.

Conflictul negativ de competență s-a soluționat, conform art. 22 alin. 5

C.pr.civ., în camera de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. (...) pe rolul J. V. de Sus, reclamantul N. Ș. a solicitat în contradictoriu cu P. C. P., ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să constate că a efectuat în perioada 1980-1989 norme la CAP P., să constate numărul de norme efectuat în perioada precizată.

Judecătoria V. de Sus prin S. civilă nr. 1264 din (...), a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a apreciat că prezenta cauză are ca obiect stabilirea vechimii în muncă, procedura de reconstituire a acesteia fiind stabilită de prevederile art. 14 din Decretul nr. 92/1976, iar după abrogarea acestui act normativ, potrivit dispozițiilor art. 296 din C.muncii, cererile având ca obiect reconstituirea vechimii în muncă se soluționează de instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă.

Tribunalul Maramureș, prin Î. civilă nr. 240 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...), a constatat că nu are competență materială în soluționarea prezentei cauze, competența aparținând J. V. de Sus, și, constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat Curtea de A. C., în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se pronunța în sesnul arătat, Tribunalul a apreciat că raporturile de muncă în cadrul fostelor CAP-uri nu se desfășurau sub jurisdicția muncii, fiind guvernate de norme speciale, astfel că în cauză nu sunt incidente prevederile Decretului 92/1976, prezenta cauză dedusă judecății atrăgând competența de soluționare a instanței de drept comun.

Asupra conflictului negativ de competență, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din C.muncii, „prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor în domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii"; iar potrivit prevederilor art. 266 C.muncii, art. 281 în forma anterioară republicării, „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentulcod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod";.

Este adevărat că raporturile cooperatorilor în cadrul fostelor CAP-uri nu erau veritabile raporturi de muncă, neavând la bază un contract individual de muncă, însă datorită specificului acestora rezultat din plata unei remunerații pentru munca desfășurată și, ulterior, din asimilarea perioadelor lucrate în cadrul CAP -urilor cu vechimea în muncă, potrivit dispozițiilor art. 160 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 și art. 17 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, în funcție de care sunt stabilite drepturile de pensie ale persoanelor îndreptățite, se concluzionează că astfel de raporturi au caracterul unor raporturi atipice de muncă supuse jurisdicției muncii.

În acest sens sunt și prevederile art. 278 alin. 2 C.muncii, art. 295 alin. 2 în forma anterioară republicării, potrivit cărora „prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective";.

Așa fiind, Curtea apreciază că prezentul litigiu este un conflict de muncă, supus jurisdicției muncii, de competența tribunalului, astfel că în temeiul art. 2 pct. 1 lit. c C.pr.civ. coroborat cu art. 22 alin. 2 și 5 C.pr.civ., va stabili că aparține Tribunalului Maramureș competența materială în soluționarea prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența materială de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamantul N. Ș. în contradictoriu cu pârâta P. C. P., în favoarea Tribunalului Maramureș.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de

(...).

PREȘEDINTE GREFIER I.-R. M. G. C.red./dact. IRM (...)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale