Decizia civilă nr. 929/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 929/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 2096 din 21 aprilie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 21 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2096 din 21 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins contestația formulată de reclamanta D. M. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin decizia nr. 2./(...) s-a recalculat pensia de serviciu a reclamantei, fost grefier, pe baza prevederilor L. nr. 1. și ale HG nr. 737/2010, fiind stabilită o pensie de asigurări sociale de 889 lei‚ reținându-se că reclamanta a realizat un stagiu complet de cotizare de 27 ani, 5 luni, 4 zile, raportat la un stagiu prevăzut de L. nr. 1. de 30 ani, 0 luni, 0 zile.
Prin dispozițiile art. 2 alin. 1 din L. nr. 1., pensiile de serviciu, -inclusiv așadar pensia de serviciu a reclamantei - au fost transformate în pensii pentru limită de vârstă în înțelesul L. nr. 1.. s-a reținut că măsura a fost luată în aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. g), art. 2 alin. 1 și art. 3 alin. 1 și 2 din L. nr.
1..
Prin edictarea L. nr. 1. statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea pensiei reclamanta nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit, pensia de asigurări sociale fiind calculată pe baza vechimii în muncă a reclamantei și a contribuțiilor plătite de aceasta.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1. nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Reclamanta nu a fost lipsită de dreptul de asigurări sociale, ci a operat o modificare a naturii juridice a raporturilor de asigurări sociale iar venitul a fost diminuat.
Dreptul reclamantei la plata unei pensii, fără a se garanta un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții, specific fiind că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, care poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți, Curtea negarantând acordarea unei pensii într-un anumit cuantum și subliniind larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială și faptul că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Este invocată jurisprudență CEDO: cauza Kjartan Asmundsson c.
Islandei, cauza Eskelinen c. Finlandei, cauza Hasani c. Croației, cauza Kechko c. Ucrainei, cauza Lelas c. Croației.
Se face trimitere la expunerea de motive a L. nr. 1. pentru conturarea scopului legitim, reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru adoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare.
Analizând dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, s-a reținut că reclamanta nu a fost pusă în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general, întrucât cuantumul pensiei stabilite în favoarea reclamantei totalizează mai mult de un salariu minim pe economie - suma de bani considerată a fi strict necesară pentru asigurarea unui trai decent în România.
Prin recalcularea pensiei nu se încalcă nici principiul egalității în drepturi între persoane aflate în situații comparabile sau similare, deoarece grefierul nu se află într-o situație comparabilă cu cea a unui magistrat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. M. solicitândcasarea sentinței și rejudecând cauza, admiterea contestației împotriva deciziei nr. 2./2010 și anularea acesteia.
În memoriul de recurs a arătat că hotărârea pronunțată este nelegală, fiind contrară mai multor dispoziții de natură constituțională pentru cel puțin trei motive. Toate aceste motive sunt de ordine publică privind exercițiul unor drepturi fundamentale, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 306 alin. 2 C. proc. civ.
Inexistența unui temei juridic al deciziei contestate
D. Casei județene de pensii a fost emisă în aplicarea HG nr.
737/2010, act normativ care a constituit temeiul juridic al deciziei și al procedurii de recalculare.
Acest act normativ a fost contestat în cadrul unor proceduri de contencios administrativ. La data la care s-a pronunțat Tribunalul Cluj asupra contestației, HG nr. 737/2010 era suspendată printr-o hotărâre executorie a C. de A. B. De abia ulterior I. a casat această hotărâre și a respins cererea de suspendare. Pe fond, Curtea de A. B. a admis acțiunea în anularea HG nr. 737/2010. În recursul pronunțat de scurt timp, I. a constatat că acțiunea a rămas fără obiect întrucât hotărârea de guvern a fost abrogată prin OUG nr. 5..
Ambele hotărâri pronunțate de Curtea de A. B. produc efecte erga omnes.
Un act normativ nu poate să producă efecte numai asupra unora dintre destinatari și să nu producă efecte asupra altora aflați în aceeași situație. Faptul că o decizie a unei instanțe de judecată produce efecte și asupra altor persoane în afară de părți nu poate să conducă la o altă concluzie. În general, în drept o hotărâre judecătorească produce efecte asupra oricăror persoane, nu numai asupra părților procedurii. Aceasta cuatât mai mult în procedurile de contencios administrativ în care se analizează legalitate a unor acte administrative. În măsura în care se constată nelegalitatea unui asemenea act, este absurd a se afirma că actul respectiv este nelegal pentru părțile unei proceduri și legal pentru alte persoane, pentru că legalitatea este opozabilă erga omnes.
Așadar, la data pronunțării sentinței T. C., actul normativ pe baza căruia se emisese decizia contestată era suspendat. Ulterior, același act normativa fost anulat ca nelegal, fără ca decizia pronunțată în recurs să nege nelegalitatea sa.
Consider, în aceste condiții, că nici la data pronunțării sentinței recurate, nici la această dată nu mai există niciun temei juridic al deciziei contestate, motiv pentru care aceasta este lovită de nulitate.
Încălcarea dreptului de a nu fi supus discriminării
Consideră că prin sentința recurată a fost supusă unui tratament discriminatoriu față de o sumă de alte persoane, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 16 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la C. europeană a drepturilor omului. Textele amintite impun obligativitatea ca toate persoanele aflate în situații identice să fie tratate identic din punct de vedere juridic. ar, la această dată există sute de persoane aflate în exact aceeași situație cu mine cu mine, ale căror decizii de pensionare emise în septembrie 2010 au fost anulate și care beneficiază de repunerea în plată a pensiilor de serviciu.
Subliniez în acest context că nici art. 16 din Constituție, nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la C. și nici hotărârile CEDa pronunțate în cauzele
Beian (II) și Tudor Tudor nu creează vreun drept la o jurisprudență unitară, așa cum greșit s-a interpretat. În cauzele amintite CEDa a constatat nu încălcarea art. 6 din C., ci a art. 14 - incident la data respectivă, înlocuit în prezent de art. 1 din Protocolul nr. 12. Cu alte cuvinte, persoanelor nu li s-a recunoscut un drept la o jurisprudență uniformă, ci dreptul de a le fi recunoscute aceleași drepturi ca și persoanelor aflate în situație identică. Atunci când o astfel de recunoaștere s-a realizat printr-o hotărâre judecătorească, statul are obligația de a asigura respectarea acelorași drepturi prin hotărâri judecătorești ulterioare.
În speță, la data la care s-a pronunțat Tribunalul Cluj, la nivelul întregii țări erau admise irevocabil 55 de contestații, iar în 476 de cauze contestațiile fuseseră admise în fond, procedurile de recurs fiind pe rolul instanțelor. a situație în acest sens este anexată, informațiile fiind preluate de pe portalul instanțelor de judecată.
La aceeași dată, existau trei contestații respinse irevocabil și alte 5 contestații respinse în fond, procedurile de recurs fiind în curs de desfășurare. I. la nivelul T. C. erau admise contestațiile în 11 dosare, privitoare la 17 persoane. În aceste condiții, în vederea asigurării dreptului de a nu fi supusă unei discriminări, avea dreptul de a fi pusă în aceeași situație juridică cu persoanele care au beneficiat de hotărârile judecătorești în discuție.
Încălcarea dreptului de proprietate
La acest moment, este unanim admis faptul că dreptul de a încasa pensia este un drept de natură patrimonială, care beneficiază de protecția dreptului de proprietate.
Este, de asemenea, unanim admis că eliminarea pensiei de serviciu constituie o restrângere a exercițiului acestui drept, astfel încât rămâne de verificat în ce măsură o astfel de restrângere este necesară într-o societate democratică pentru protejarea interesului public, în condițiile art. 53 din
Constituție și a celei de-a doua fraze din art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului.
Din acest punct de vedere, consideră că măsura nu îndeplinește niciuna dintre condițiile pe care le impun aceste texte legale. Ea nu este nici proporțională cu scopul vizat și nici nu este aplicată nediscriminatoriu.
Instanța de fond a reținut corect jurisprudența incidentă, însă a omis să constate că, în speță, reducerea pensiei s-a realizat în proporție de 83 %. O astfel reducere a pensiei ar însemna să mi se impună o sarcină excesivă, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate. Pe de altă parte, măsura reducerii s-a aplicat discriminatoriu. P.le militare au fost reduse doar dacă depășeau o anumită sumă rezonabilă - 3000 lei - alte categorii de pensii de serviciu au fost reduse în procente mult mai mici sau deloc. Existența unor dificultăți financiare asupra bugetului de stat sunt de necontestat, dar nu pot justifica creșterea sumelor necesare pentru plata pensiilor militare, în timp ce pensiile de serviciu ale personalului auxiliar al instanțelor de judecată au scăzut de o manieră radicală.
În consecință, consideră că măsura a fost aplicată neproporțional și discriminatoriu, în contradicție cu dispozițiile legale mai sus menționate.
Efectele deciziei 871/2010 a C. C.
Prin decizia nr. 871/2010, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea legii parțială a L. nr. 1.. Cu toate acestea, în ciuda celor afirmate în sentința recurată, decizia C. C. nu produce niciun fel de consecință asupra prezentei cauze din cel puțin două considerente.
În primul rând, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 18 din L. nr. 47/1992, deciziile C. C. prin care se respinge o obiecție de neconstituționalitate au o unică consecință: obligația Președintelui de a promulga legea. Altfel, decizia C. nu stabilește niciun fel de obligație în sarcina vreunei persoane ori instituții, câtă vreme legea în discuție poate fi repusă în discuție sub aspectul constituționalității oricând la un moment ulterior.
În al doilea rând, chiar presupunând că o astfel de decizie pronunțată de Curtea Constituțională ar fi obligatorie, aceasta nu are o forță juridică superioară prevederilor din C. europeană a drepturilor omului mai sus invocate. Art. 20 alin. 2 din Constituție stabilește obligația aplicării acestor dispoziții cu prioritate față de orice act intern, inclusiv față de o decizie a C. C. de constatare a constituționalitate a unei legi anterior promulgării. În consecință, în măsură în care o lege contravine prevederilor tratatului internațional instanțele au obligația să înlăture aplicarea legii chiar dacă constituționalitatea acesteia a fost constatată anterior.
Recurenta a depus CONCLUZII SCRISE prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 2. a T. C. și să anulați decizia de pensionare nr. 2. din 1 septembrie 2010 emisă de C. J. de P. C.
Suplimentar argumentelor expuse în memoriul conținând motivele de recurs, consideră că există motive suplimentare ce impun admiterea recursului și anularea deciziei de pensionare.
La acest moment există un consens cu privire la faptul că dreptul la pensie reprezintă un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., astfel încât o diminuare a pensiei încasată de o persoană reprzintă o ingerință în dreptul acesteia de proprietate. P. hotărârii Valkan și alții c. Bulgaria din octombrie 2011, această ingerință nu reprezintă o privare de proprietate, însă pentru a fi justificată ea trebuie să îndeplinească trei condiții: să fie prevăzută de lege, să vizeze un scop legitim, să fie proporțională cu scopul vizat și să fie aplicată nediscriminatoriu.
În speță, nu se poate nega că măsura este prevăzută de legea nr. 1.. D. C. C. nr. 871/2010 nu poate avea nicio altă relevanță decât confirmarea existenței unei baze legale interne pentru măsura de anularea a pensiei de serviciu. T., simplul fapt că există o baza legală nu este suficient pentru asigurarea conformității unei măsuri cu prevederile C.i, fiind necesară și îndeplinirea celorlalte condiții enumerate mai sus.
Existența unui scop legitim nu poate fi negată, bunăstarea economică a țării și echilibrarea bugetară fiind justificările oferite în expunerea de motive a legii și în motivarea C. Constituționa1e, însă măsura luată față de recurenta reclamantă nu este proporțională cu scopul vizat. Recenta hotărâre a C. europene în cauza Valkan și alții c. Bulgaria oferă criteriile care trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității. În acest context, trebuie subliniat faptul că această hotărâre este prima a judecătorilor de la S. în care s-au pronunțat asupra unor măsuri colective consecutive unei reforme a sistemului de pensii. Curtea a respins plângerea, cu opinie separată, însă starea de fapt este sensibil diferită față de contextul român, în esență rec1amanții invocând în plângerea lor faptul că un nou sistem de pensii limita valoarea maximă a pensiei și înlătura unele suplimente la pensia obișnuită.
Pentru a respinge plângerea, Curtea a arătat că distincția între pensia stabilită pe o bază contributivă și cea pe baze necontributive este irelevantă, întrucât existența unei ingerințe în dreptul de proprietate al unei persoane se produce prin reducerea pensiei, indiferent de criteriul după care este calculată. În al doilea rând, Curtea a acordat o importanță decisivă faptului că, în urma reformei sistemului de pensii bulgar, pensiile reclamanților nu au suferit o reducere semnificativă și, în realitate, la scurt timp de la reformarea sistemului ele au crescut peste valoarea inițială. În aceste condiții, Curtea a considerat că limitarea valorii maxime a pensiei, având ca efect reducerea temporară și moderată a pensiei, nu constituie o măsură lipsită de proporționa1itate. În plus, Curtea a constatat că, în realitate, la circa 2 ani de la introducerea noului sistem, pensiile rec1amanților au crescut peste nivelul anterior.
Ținând cont de argumentele de mai sus, se poate ușor observa că, prin decizia de pensionare contestată, recurentei i s-a adus o atingere neproporțională a dreptului său de proprietate. În primul rând, aceasta a suportat o reducere de peste 80% din valoarea pensiei, ceea ce poate echivala cu o atingere aduse însăși dreptului său. În al doilea rând, spre deosebire de situația analizată de Curte, măsura nu a afectat toate persoanele care beneficiau de un drept la pensie și nici nu le-a afectat în egală măsură. Este cazul foștilor militari, ceea ce indică o aplicare discriminatorie a măsuri de reformare a sistemului de pensii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,
Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.2./1 septembrie 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 889 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5330 lei.
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituțional e, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivităț ii, dar și în baza
art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul larespectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior
menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție
constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992,
republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun
nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C.
Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§
71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan
Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu auaplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță
importantă în ide ntificarea premiselor de analiză a raportului de
proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii b eneficiului social
în discuție pentru re clamantul cauzei, ia r nu indic area unei marje generale a
diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate denr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anu mit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C.
Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile deasigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L.
Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și an ume
contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibrabugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și
Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu potfi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea,
Curtea a reținut că reforma sistemului de p ensii nu a avut un efect retroactiv
și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul
contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea
Constituțională a concluzion at că natura profesiei constituie motivul
acordării anumitor privilegii . Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire
la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adi țional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantulei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr.
567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
889 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul
2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, instanța de recurs a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de
Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță,reclamanta nu a depus dovezi suplimentare în sensul celor arătate, iar raportat la dovezile depuse nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, având în vedere situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, în ciuda diminuării considerabile a pensiei reclamantei.
Cât privește motivul invocat prin precizarea depusă, sub aspectul creării unei practici neunitare la nivelul diferitelor curți de apel, în dreptul român, jurisprudența nu este izvor de drept decât în forma recursului în interesul legii, acesta fiind de altfel instrumentul creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept. Or, prin decizia în interesul legii pronunțată în problema pensiilor speciale, nr. 29/2011, s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie.
De altfel, în cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie
2010, CEDO a statuat în sensul că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din Românie, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială"; (paragraf 30).
Nu poate fi sarcina instanței naționale să aplice precedentul judiciar creat prin soluții pronunțate de alte curți de apel în spețe similare, cu atât mai mult cu cât sunt obligatorii pentru instanțe inclusiv din perspectiva reglementărilor L. nr. 24/2012 deciziile C. C. a României și ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, din care cele relevante problemei juridice supuse judecății au fost menționate mai sus.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. M. împotriva sentinței civile nr. 2096 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER
Red.DCG/29 martie 2012
Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 3728/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 596/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
