Decizia civilă nr. 1724/2013. Obligație de a face. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1724/R/2013

Ședința publică din data de 3 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S. -C. B.

I. -R. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU I.

SS împotriva sentinței civile nr. 6 din 7 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat T. D.

, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 martie 2013, prin fax, s-a depus la dosar, în termen procedural, din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6 din 7 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._

s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. J. pentru Plăți și I. SS .

S-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul T. D. împotriva pârâtei A. J. PENTRU PLĂȚI ȘI I. SS, care a fost obligată să elibereze la cererea reclamantului o adeverință care să cuprindă stagiul realizat în sistemul public de pensii, sporul pentru munca prestată în timpul nopții, alte sporuri și majorări salariale primite în perioada în care a fost angajat al SC Filatura de Bumbac SA Z. în perioada_ -_ .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 8 ianuarie 2004 D.D.F.S.SS (a cărei succesoare este A.J.P.I.SS ), iar apoi A.J.P.S S. a procedat la recepția actelor care generează relații de pensii din cadrul S.C. Filatura S.A. Z., sens în care s-a încheiat un proces-verbal de recepție, aflat la fila 419 în dos. nr._, vol. I (acvirat pe cale scurtă).

După această preluare, pârâta D.M.P.SS a inițiat o corespondență oficială cu diverse instituții ale statului, cu scopul declarat ca acestea să preia arhiva S.C. Filatura de Bumbac S.A.

Astfel, D.M.P.SS s-a adresat cu memorii M. ui Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Direcției Județene S. a Arhivelor Naționale, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale precum și Casei Județene de Pensii

S. (f. 393 - 427, dos._, vol. I acvirat pe cale scurtă).

Aceste demersuri au rămas însă fără rezultat astfel că și în prezent documentele care atestă stagiile de cotizare ale angajaților fostei S.C. Filatura de

Bumbac S.A. Z. (pentru care s-a dispus lichidarea judiciară) se află în păstrarea pârâtei.

Refuzul pârâtei de a elibera copii ale actelor necesare reclamantului pentru reglementarea raporturilor cu Casa J. S. a fost nejustificat.

Abilitarea legală a pârâtei A. J. pentru Plăți și I. SS ori a unei alte instituții a statului de a depozita documentele relative la stagiile de cotizare ale reclamantului se constituie într-o dispută care nu are legătură cu solicitarea reclamantului și care nu poate să lezeze interesele legitime ale acestuia.

Pentru cele ce preced, în baza art. 159 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și art. 125, 126 din HG nr.257/2011 instanța a admis acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. J. PENTRU PLĂȚI ȘI I. SS

solicitând casarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală, cu respingerea cererii reclamantei.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că nu există o dovadă din care să reiasă că reclamantul a fost salariat al fostei SC Filatura de Bumbac SA Z. . Instanța a obligat instituția recurentă să elibereze o adeverință pe baza vechimii din carnetul de muncă a unei alte persoane care nu este parte în proces, respectiv pe baza carnetului de muncă al numitei T. Raveica angajată ca filatoare în fosta societate în perioada_ -_ ,_ -_ . De asemenea, la dosarul cauzei există o declarație a d-nei T. Raveica în care se arată că a lucrat în fosta SC Filatura de Bumbac SA Z., iar în această perioadă a lucrat și numitul T. D. în perioada 1985-1995.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat eliberarea unei adeverințe cu vechimea și drepturile salariale pentru perioada 1985-1995. La termenul din_ reclamantul își precizează oral acțiunea în sensul că solicită o adeverință pentru perioada_ -_, iar instanța a admis această cerere fără a verifica realitatea celor solicitate.

Prin întâmpinarea depusă pentru termenul din_, a arătat faptul că consideră cererea de chemare în judecată are ca obiect reconstituirea vechimii în muncă, încadrându-se în prevederile art. 279 din Codul muncii.

În acest sens, arătă faptul că reclamantul nu a făcut dovada sub nici o formă că a lucrat în fosta Filatura de Bumbac Z., întrucât nu are carnet de muncă și nici un alt înscris din care reiasă acest fapt. Mai mult de atât s-a încercat dovedirea acestui fapt prin depunerea unei declarații și a copiei unui carnet de muncă al unei foste salariate a unității desființate. Prin cererea adresată AJPIS S., reclamantul a solicitat eliberarea cărții de muncă. Instituția recurentă nu deține cărțile de muncă ale foștilor salariați și nici dosarele personale, ca să poată confirma că acesta a lucrat în fosta unitate.

De asemenea, eliberarea unui adeverințe din care să reiasă vechimea în muncă este imposibil de efectuat. Orice adeverință care atestă vechimea în muncă trebuie să cuprindă data de început și de sfârșit a raportului de muncă, date cu caracter cert.

Având în vedere faptul că este vorba de vechime în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010, precum și faptul că nu deține nici un înscris din care să reiasă existența raporturilor de muncă cu fosta Filatura de Bumbac Z., apreciază că se află în prezența unei cereri de reconstituire a vechimii în muncă, de competența completului de litigii de muncă.

S-a mai invocat lipsa calității procesuale active și lipsa calității procesuale pasive a AJPIS S. .

Critică, de asemenea sentința civilă și sub aspectul obligării AJPIS S. la eliberarea stagiilor de cotizare corespunzătoare sporurilor primite de reclamant. În acest sens arată că s-a acordat mai mult decât s-a solicitat.

Ține să precizeze faptul că documentele eliberate de DMPS/AJPS S. altor foști salariați ai Filaturii de Bumbac nu au fost valorificate de către Casa de Pensii S. pe motiv că nu sunt instituție competentă în eliberarea unor asemenea dovezi. Nu există la această dată un cadru legal în baza căruia AJPIS

S. să fie obligată să elibereze cele solicitate.

Învederează că odată cu desființarea DMPS S. și preluarea atribuțiilor acestei instituții de către AJPS S., numărul salariaților noi instituții reorganizate a fost diminuat ca urmare a disponibilizărilor ce au avut loc în baza Legii nr. 329/2009 și a H.G. nr. 662/2010, fapt ce duce la imposibilitatea eliberării copiilor și extraselor de pe statele de plată.

Reclamantul intimat T. D. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului S., reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată să elibereze o adeverință în care să se consemneze vechimea pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea la societatea Filatura de Bumbac Z. și drepturile salariale de care a beneficiat, fără însă a indica temeiul de drept al demersului său judiciar.

În dovedirea pretențiilor sale, reclamantul a depus la dosarul cauzei copia carnetului de muncă al numitei T. Raveica și o declarație olografă dată de aceasta, context în care reclamantul a susținut că această persoană cunoaște faptul că și-a desfășurat activitatea la Filatura de Bumbac în perioada 1985 - 1995.

Curtea apreciază că, față de modul de formulare a acțiunii și înscrisurile depuse de părți - cererea adresată pârâtei fila 28 dosar fond, din care rezultă că reclamantul nu se află în posesia carnetului de muncă, prima instanța era datoare în primul rând să clarifice care este în concret obiectul acțiunii, respectiv dacă se solicită reconstituirea vechimii în muncă în temeiul prevederilor art. 279 alin. 2 C.muncii sau se solicită eliberarea unui document care să ateste activitatea desfășurată de angajat, durata activității, salariul, vechimea în muncă, întemeiată pe dispozițiile art. 34 alin. 5 C.muncii.

Omițând să procedeze în sensul arătat, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 129 pct. 5 C.proc.civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Cu toate că instanța de fond nu a stabilit cu certitudine care este obiectul acțiunii, a admis acțiunea analizând pe larg raporturile dintre fosta Filatură de Bumbac, DMPS S. și Arhivele Naționale, fără a reține cu privire la reclamant decât faptul că refuzul pârâtei de a elibera actele necesare este nejustificat, statuare care nu îndeplinește cerințele legale, în condițiile în care în considerente nu a indicat care sunt probele pe baza cărora și-a format convingerea și fără a face nici o apreciere cu privire apărările pârâtei sub aspectul calității de salariat al reclamantului în cadrul fostei societăți, deși pârâta prin întâmpinarea a formulat critici în acest sens.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C.proc.civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument

relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico- juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. În cauză motivarea sentinței tribunalului nu răspunde acestor exigențe legale deoarece nu examinează decât parțial apărările și susținerile părților.

Față de această modalitate de soluționare a acțiunii, Curtea constată că hotărârea atacată este nelegală, deoarece prima instanță a lăsat nesoluționat fondul litigiului dedus judecății, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 C.proc.civ. se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului S. .

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond, cu respectarea principiului disponibilității și contradictorialității și cu manifestarea rolului activ va proceda la clarificarea obiectului litigiului, sens în care va solicita reclamantului precizări cu privire la calitatea de salariat, documentele pe care le deține și pretențiile pe care înțelege să le formuleze, urmând ca apoi ca să se pronunțe asupra excepțiilor invocate de pârâtă, iar în funcție de modul de soluționare al acestora să aprecieze cu privire la necesitatea administrării altor probe.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU I. SS împotriva sentinței civile nr. 6 din_ a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._, pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

C.

M.

S.

-C.

B.

I. -R.

M.

GREFIER

G. C.

Red. S.C.B.

Dact. V.R./2ex. _

Jud. fond: P. R. a M. lena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1724/2013. Obligație de a face. Asigurări sociale