Decizia civilă nr. 1792/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1792/R/2013
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul O. M. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, împotriva sentinței civile nr. 2661 din 17 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. - Năsăud în dosar nr._, privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII SECTORIALĂ A M. UI A. N. și M. A. N., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâților intimați, consilier juridic Rîndașu Costică, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea solicită reprezentantului pârâților intimați să precizeze dacă în cazul reclamantului recurent au fost emise decizii de recalculare a pensiei.
Reprezentantul pârâților intimați precizează că nu cunoaște și nu a urmărit acest aspect. Depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinarea formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2661/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, au fost respinse excepțiile prematurității și lipsei calității procesuale pasive a intimatului MAN.
A fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul O.
M. împotriva intimatului M. A. N. B. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția prematurității
a fost respinsă, întrucât s-a dovedit în cauză urmarea de către contestator a procedurii prealabile impusă de art. 149 din Legea nr. 263/2010, prin depunerea contestației la Comisia de contestații din cadrul MAN, f.12, însă această comisie nu a emis hotărârea impusă de lege în
termenul de 45 de zile prevăzut de lege, aspect reliefat în înscrisul comunicat de intimat odată cu documentația comunicată pe baza căreia s-a emis decizia de revizuire a pensiei, caz în care pentru a se respecta și asigura dreptul de acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție, tribunalul a statuat că nu este prematur formulată contestația, motiv pentru care această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Neîntemeiată a fost considerată și excepția lipsei calității procesual pasive,
fiindcă prin contestația formulată contestatorul a atacat nu doar decizia de revizuire a pensiei, ci a solicitat și menținerea în plată a pensiei militare emisă în baza legii nr. 164/2004 potrivit unei decizii emise la acea dată de intimat, situație în care din această perspectivă și față de obiectul complex al contestației intimatul justifică calitate procesuală în cauză. Intimatul justifică calitate procesuală pasivă și ținând cont de faptul că s-a atacat și hotărârea comisiei de contestații, în realitate neemisă nici la data depunerii contestației și nici ulterior, însă calitatea procesuală se determină în funcție de data depunerii contestației și de cererile deduse judecății, ori comisia de contestații din cadrul MAN este subordonată intimatului conform art. 150 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, caz în care intimatul justifică legitimitate procesuală pasivă și din această perspectivă .
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele
:
Contestatorul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu militare potrivit deciziei nr. 0., pensie recalculată, având stabilită o pensie brută lunară de
3.490 lei brut lunar în decembrie 2010 f.31, stabilite în baza Legii nr. 164/2001, pensie transformată în pensie de drept comun și recalculată potrivit legii nr. 119/2010.
Prin OUG nr. 1/2011, s-a prevăzut revizuirea din oficiu a tuturor pensiilor pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie. Urmare a adoptării acestei reglementări, pensia recalculată a reclamantului a fost revizuită, emițându-se decizia de revizuire contestată nr. 49689/_ prin care s-a stabilit o pensie brută lunară de 2.347 lei, decizie în care se reține un stagiu de cotizare realizat de 39 ani, 7 luni și 18 zile, punctajul mediu anual determinat în urma revizuirii fiind de 2.90948 puncte f.38.
Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestație la comisia de contestații din cadrul intimatului, dar nu s-a soluționat această contestație f.55.
Trebuie reliefat că în cazul contestatorului a fost emisă o nouă decizie de revizuire a pensiei nr. 49689/_ f.43 prin care s-a stabilit o pensie de 2660 lei brut lunar începând cu_, această decizie nefiind contestată în acest cadru procesual, situație în care va produce efecte juridice în continuare.
Tribunalul a constatat că prin contestația formulată nu s-au contestat datele înscrise privind stagiul de cotizare, punctajul total realizat și punctajul mediu anual, contestatorul considerând doar că decizia de revizuire aduce atingere unor prevederi legale și convenționale, iar în subsidiar a susținut că decizia de revizuire nu cuprinde primele ce i-au fost acordate prin lege de 1 mai și 23 august înainte de 1989 și al treisprezecelea salariu și nici nu a luat în calcul grupa de muncă în care a lucrat efectiv de-a lungul timpului, sens în care instanța urmează a examina cauza.
Tribunalul a arătat că nu este justificată susținerea contestatorului privind lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, întrucât rezultă foarte clar că acesta a fost emisă în temeiul OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională,
Tribunalul a constatat că emitentul deciziei contestate a respectat prevederile acestui act normativ, precum și metodologia de calcul din anexa 3
privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, la emiterea deciziei de revizuire atacate atât referitor la stabilirea stagiului de cotizare al contestatorului, cât și al punctajului realizat raportat la înscrisurile privind veniturile bănești realizate în timpul desfășurării activității potrivit înscrisurilor depuse la dosar, fiind stabilite și grupele de lucru în care a lucrat, situație în care din această perspectivă contestația este neîntemeiată.
Tribunalul a arătat că nu s-a încălcat principiul neretroactivității, fiindcă decizia contestată produce efecte juridice exclusiv pentru viitor, nu și pentru trecut. În acest sens, trebuie reliefat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
Fiind chemată să soluționeze un recurs în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010
, pornind de la aspectele analizate de către Curtea Constituțională prin deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare
, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29/_
a statuat că instanțele judecătorești pot proceda la o analiză a retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului. De altfel, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile speciale prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale mai sus menționate.
În privința discriminării instanța supremă a reținut că analiza acesteia în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției
legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar
fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.
Instanța supremă a realizat în cuprinsul deciziei în interesul legii și o analiză de compatibilitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenție.
Referitor la existența unui "bun" sau a unui "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, s-a reținut că pensia de serviciu reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suportă de la bugetul de stat), avându-se în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39).
Întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei aflată în plată, prin lege s-a produs o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, relevante sub acest aspect fiind Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Însă o asemenea ingerință a fost legală (fiind reglementată prin Legea nr. 119/2010), a urmărit un scop legitim, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, fiind determinată de situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Fiind chemată să se pronunțe asupra măsurii eliminării pensiei de serviciu, prin decizia din 7 februarie 2012 pronunțată în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E. a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva României, instanța europeană a reținut că deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale
. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic
, citată anterior; Kuna
, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României
, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De
asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
Prin urmare, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Totodată, instanța europeană a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o
justificare obiectivă și rezonabilă.
În același timp, examinând măsura eliminării pensiilor de serviciu ale militarilor, prin Hotărârea pronunțată în Cauza Constantin Abăluță ș.a. împotriva României la data de 15 mai 2012, Curtea europeană a statuat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor .
Ținând seama de statuările mai sus enunțate, obligatorii pentru instanță, tribunalul nu a putut reține criticile contestatorului cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, la existența unei discriminări, la încălcarea principiului dreptului câștigat, la încălcarea principiului previzibilității legii, la încălcarea principiului neretroactivității legii.
În aceste condiții, controlul judiciar realizat de tribunal a avut în vedere analiza situației reclamantului în scopul de a se stabili dacă în privința sa a fost sau nu depășit "pragul de dificultate";, care ar determina reținerea încălcării art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană.
În această analiză, tribunalul pornește de la faptul că în urma emiterii deciziei contestate nu se poate reține că prin cuantumul stabilit prin acesta contestatorul ar fi pus într-o situație de dificultate materială care să fie excesivă de suportat, ținând cont în acest sens de faptul că pensia încasată de reclamant este mai mare decât pensia medie pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 ce este de cca. 750 lei, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a reclamantului de mijloacele necesare subzistenței.
Tribunalul nu a găsit întemeiată nici solicitarea subsidiară din contestație, deoarece analizând decizia de revizuire contestată coroborat cu documentația pe
baza căreia a fost emisă depusă la dosar, tribunalul a observat că s-au avut în vedere toate veniturile realizate în perioada activității, inclusiv primele, pe de o parte, iar pe de altă parte, s-au indicat în decizie condițiile de muncă în care a activat, neexistând elemente, în lipsa unor dovezi contrare, că acestea nu ar fi corect reținute. De altfel trebuie remarcat că în cazul acestui contestator a fost emisă o nouă decizie de pensionare prin care a fost majorat cuantumul drepturilor de pensie, după cum s-a explicat anterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O. M.
, solicitând modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii excepțiilor invocate și admiterea acțiunii precizate.
Recurentul invocă excepția nulității absolute a deciziei de recalculare a pensiei ca fiind emisă de o persoană necompetentă, în speță Ministerul Administrației și Internelor, deși potrivit art. 105-107, art. 132 și art. 139 din Legea nr. 263/2010 competența aparținea Casei S. de P. .
Învederează că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. ui Administrației și Internelor în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii.
Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii Comisia nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului.
Astfel, arată că, prin contestarea la Comisia de contestații din cadrul M. ui Administrației și Internelor a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, fapt ce îi dă dreptul să se adreseze instanțelor de judecată.
Făcând trimiteri punctuale la statutul și situația cadrelor militare pe parcursul desfășurării activității, la drepturile, obligațiile și interdicțiile implicite, recurentul concluzionează că prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare ale acesteia i se încalcă dreptul de proprietate care derivă din dreptul la gradul avut, precum și din noțiunea de "bun"; astfel cum a fost ea interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Mai mult, acesta apreciază că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de recalculare a pensiei militare, în contextul în care prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a dispus "suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond." Sentința menționată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/_ pronunțată de
înalta Curte de C. și Justiție.
Așadar, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate. Având în vedere efectele "erga omnes" ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.
Prin urmare, recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare este suspendată, reprezintă o gravă încălcare a legii, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei contestate și a cuantumului pensiei astfel cum a fost stabilit.
De altfel, unele decizii de recalculare au fost emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 735/2010 după data de_, când aceste acte normative au fost abrogate prin Legea nr. 263/2010, legea unitară de pensii. Emiterea deciziilor de pensionare în temeiul a doua acte normative lipsite de forță juridică atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.
Recurentul invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin recalcularea pensiei la salariul mediu brut, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susțineri prin raportare la Legea nr. 119/2010, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, TCE.
De asemenea, face sublinieri cu privire la discriminare în raport de alte categorii socio-profesionale (magistrați, personalul civil, cadrele militare active care au lucrat într-o singură unitate), la principiul neretroactivității legii civile ca principiu constituțional, principiul drepturilor câștigate.
În final, se arată că în măsura în care se va respinge capătul principal de cerere, solicită constatarea faptului că determinarea cuantumului pensiei recalculare s-a realizat pe baza mai multor erori, fără însă a fi numite acestea.
Prin întâmpinare, pârâtul M. A. N.
a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, arătând că prima instanță corect a respins acțiunea pentru considerentele reținute în cuprinsul acesteia și în întâmpinarea depusă la dosar.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Se constată că recurentul reclamant nu face decât să copieze prin cererea de recurs cererea introductivă de instanță (acțiunea), fără însă a dezvolta critici punctuale asupra sentinței pronunțate în cauză, ignorând practic dezlegările date prin aceasta și reinvestind instanța de recurs cu acțiunea.
Tribunalul B. -Năsăud a făcut o amplă analiză a cauzei, atât din perspectiva legislației interne, cât și din cea a garanțiilor date de convențiile la care România este parte, răspunzând la fiecare dintre criticile formulate de reclamant.
Prin reiterarea criticilor aduse modalității în care s-a procedat în cazul său la recalcularea pensiei militare și la revizuire, nu se critică în sine sentința ce face obiectul recursului, nu se fac referiri la considerentele sentinței, în sensul de a le combate și a propune un alt mod de interpretare a dispozițiilor legale, pentru a se putea răspunde acestor motive de recurs în sensul stabilirii modului corect de interpretare a legii, dintre cel propus de instanța de fond și cel pe care recurentul l-ar fi propus. Or, constatând că lipsește practic o critică a sentinței din acest punct de vedere, Curtea urmează a înlătura aceste motive de recurs, considerentele primei instanțe răspunzând pe larg petitelor din acțiune.
Contestația dedusă judecății vizează legalitatea Deciziei nr. 49689/_ emisă de C. de P. Sectorială din cadrul MAN, în temeiul OUG nr. 1/2011, prin care a fost revizuită pensia reclamantului stabilită în temeiul Legii nr. 119/2010 coroborat cu prevederile HG nr. 735/2010.
Curtea reține că transformarea pensiei de serviciu a reclamantului în pensie de asigurări sociale s-a realizat în temeiul art. 1 lit. b din Legea nr. 119/2010, act normativ în baza căruia s-a emis decizia de recalculare a pensiei, necontestată în prezentul cadru procesual.
Prin Decizia nr. 49689/_ , contestată în prezenta cauză, a fost revizuită în temeiul OUG nr. 1/2011 pensia reclamantului stabilită în temeiul Legii nr. 119/2010 și nu pensia de serviciu pe care acesta a avut-o anterior datei
de_ în temeiul Legii nr. 164/2011. R. nea emiterii OUG nr. 1/2011, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a actului normativ, a fost de a da deplină eficiență principiului contributivității prin luarea în considerare a veniturilor realizate de asigurat pe parcursul întregii activități profesionale și nu de a transforma pensia de serviciu în pensie în sistemul public de asigurări sociale.
Având în vedere aceste considerente și reținând că motivele de recurs pentru care s-a solicitat de către reclamant anularea deciziei de revizuire, se referă la faptul că prin decizia de revizuire a pensiei contestată în prezenta cauză s-a modificat pensia de serviciu avută anterior de reclamant, Curtea apreciază recursul a fi nefondat.
De altfel, o analiză a legalității deciziei de revizuire în raport de dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului trebuie justificată de elemente de fapt diferite de cele ca ar viza decizia de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. M. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere împotriva Sentinței civile nr. 2661/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. I.R.M/Dact. S.M 2 ex./_
Jud. fond: M. L. B.
| ← Sentința civilă nr. 15407/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 3877/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
