Decizia civilă nr. 1802/2013. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1802/R/2013
Ședința publică din 15 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatorul D.
V. împotriva deciziei civile nr. 251/R din 28 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, privind și pe intimata C. J. DE
P. C., având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestație în anulare a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată intimatei și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul acestei zile de 15 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, contestatorul D. V. a transmis prin fax la dosar un înscris.
Instanța, verificând actele depuse la dosar, constată că nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ.
Având în vedere că nici una dintre părți nu s-a prezentat la nici unul dintre apelurile făcute în cauză și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., suspendă judecarea cauzei și trimite întreg dosarul la arhivă, spre păstrare, până la o nouă stăruință a părții interesate.
După ce cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., după închiderea dezbaterilor și epuizarea tuturor cauzelor de pe lista de ședință, instanța constată că prin înscrisul depus în cursul zile de azi de către contestator s-a solicitat judecarea contestației în anulare în lipsa sa.
Față de această situație, Curtea dispune redeschiderea dezbaterilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Curtea constată contestația în anulare în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin decizia civilă nr. 251 din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._ *, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.
V. împotriva sentinței civile nr. 12408 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, care a fost menținută în întregime.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul- reclamant D. V.
prin care a solicitat admiterea recursului din data de_ și pronunțarea unei hotărâri cu soluționarea favorabila a cererii în sensul obligării CJP C. de a-i recalcula pensia cu luarea în considerare a Certificatului de încadrare în grad de handicap accentuat definitiv și nerevizuibil, pentru motivele pe care le-a prezentat în recurs.
În motivarea contestației, s-au reiterat in extenso motivele de recurs formulate în dosarul nr._ * al Curții de Apel C. .
S-a precizat că în Decizia Civilă nr.251/R/2013 s-au strecurat greșeli și interpretări confuze, fiind în contradicției cu Decizia nr. 5001/2011 de casare și motivată incorect, fără a judeca toate capetele de cerere. De asemenea, decizia contestată este confuza și netemeinică, fiind data o soluție incorectă, fără să se țină cont de documentele și probele prezentate în dosar.
Contestatorul a arătat că pentru a se pronunța a soluție corectă trebuie ca judecătorul să procedeze prin orice mijloace pentru aflarea adevărului și să se pronunța corect în hotărârea ce urmează a o pronunța, adevărul trebuie aflat prin orice mijloc, aceasta este o datorie și o obligație a instanțelor prin reprezentanții săi, tocmai de aceea se apelează la instanțe cei ce se considera nedreptățiți, etc. în speranța ca li se va face dreptate. Însă sentimentul de frustrare este mare când din diferite motive se pronunță o soluție incorectă, cu o motivare care este făcută cu strecurarea unor greșeli prin neluarea în considerare a dovezilor prezentate, a prevederilor legilor, adeverințelor prezentate și fără a se avea în vedere cazuri similare care au fost soluționate favorabil. Instanța este obligată a veghea la respectarea legilor, la aplicarea lor corecta și acolo unde se greșește sa se facă corecturile ce se impun pentru a intra în legalitate, astfel:
În opinia contestatorul este dovedit faptul ca Adeverințele emise de SCDA Turda, în sensul că în perioada 23.07-_ ar fi fost angajat muncitor zilier, sunt întocmite în fals, fără a se respecta prevederile legale. Aceste adeverințe au fost înscrise în carnetul de munca pe baza copiilor acestora, încâlcindu-se grav prevederile Decretului nr.92/1976, făcându-se apoi și modificări ilegale - corecturi în carnetul de munca, nerespectarea legii. Este de necontestat însă instanța nu a luat nici-o măsura în îndreptarea încălcării legii acceptând starea ilegală, cu toate că a prezentat în cuprinsul dosarului atât Tribunalului cit și Curții de Apel ilegalitățile săvârșite și a cerut luarea de masuri în sensul anularii ilegalităților.
S-a mai precizat de către contestator că nu a fost încadrat în muncă, așa cum a dovedit cu Legile anexate la recurs precum și cu Adeverințele anexate de stațiunea Agricola Turda azi SCDA Turda, care confirmă faptul că în perioada la care fac referire nu a avut calitatea de încadrat, ci lucra ca ziler, a prezentat și spețe în acest sens. Însă instanța din confuzie, nestudierea temeinică a acestor documente nu a luat în considerare prevederile legilor respective și solicită să se constate că are dreptate și să se îndrepte greșeala prin admiterea contestației în anulare și admitere a recursului așa cum a fost formulat.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Analizând contestația în anulare formulată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin "eroare materială";, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art.
318 Cod procedură civilă se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele
asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Drept urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, contestația în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justețea soluției pronunțate.
Prin memoriul depus la dosar contestatorul a reiterat, așa cum a arătat de altfel expres, motivele invocate în recurs. Chiar și când s-au făcut referiri concrete cu privire la Decizia nr. 251/_ s-au reluat criticile formulate în recurs, astfel încât Curtea reține că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozițiile legale menționate anterior, scopul urmărit fiind acela de a se obține o nouă examinare a cauzei sale soluționate în mod irevocabil, fapt care încalcă principiul securității juridice și dreptul la o instanță, componente esențiale ale sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Popov contra Republicii Moldova, nr.2, Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2005).
De asemenea, în Cauza Mitrea contra României (Hotărârea din 29 iulie 2008) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de Articolul 6 alineatul
1 trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenție, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanțele au soluționat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării";.
În consecință, Curtea apreciază că susținerile contestatorului necesită o analiză în drept și nu se încadrează prin urmare în noțiunea de greșeală materială prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă., în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 320 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorul D.
V. împotriva deciziei civile nr. 251 din_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | D. | S. | D. | G. |
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud. recurs: S.D. /D.G. /L.D.
GREFIER,
C. M.
← Sentința civilă nr. 397/2013. Asigurări sociale | Sentința civilă nr. 16650/2013. Asigurări sociale → |
---|