Decizia civilă nr. 1880/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1880/R/2013

Ședința publică din 22 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 11363 din 01 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată S. M.

, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei intimate S. M., avocat Ciceo I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente și reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată S. M. a depus la dosar întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța justificativă a cheltuielilor de judecată și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar.

În ceea ce privește motivele de recurs, reprezentantul reclamantei intimate arată că acestea sunt nefondate, veniturile realizate în acord global făcând parte din baza de calcul, astfel că trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei.

De asemenea, solicită obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței justificative depuse la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că

prin acțiunea înregistrata sub nr. de mai sus reclamanta S. M. a chemat in judecata parata C. J. DE P. C., solicitând obligarea paratei la emiterea unei noi decizii de pensie pentru munca depusă și limita de vârsta cu luarea in considerare a veniturilor brute lunare cuprinse in adeverințele nr.352/_ contând în spor acord global și premii și

nr.350/_ constând în spor de fidelitate, ambele emise de SC SIMTEX SA C.

-N., începând cu data de_, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 11363/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._

, s-a admis acțiunea formulata de reclamanta S. M., in contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. și a fost obligată parata sa recalculeze pensie cuvenită reclamantei cu luarea in considerare la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporului de acord global, menționat in adeverința nr. 352/_, emisă de SC SIMTEX SA București, începând cu data de_ .

Au fost respinse restul capetelor de cerere și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 211293/_ reclamantei i s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă stabilindu-i-se în cuantum de 3086873 lei, punctajul mediu anual fiind de 1.07575 puncte (f.55). Ulterior, la data de_ a fost emisă de către pârâtă o nouă deciziei prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale reclamantei ca urmare a depunerii unor adeverințe, fiind stabilit un cuantum de 793 lei cu un punctaj mediu anual de 1,08088 (f.39).

Pârâta a depus la dosarul cauzei copia dosarului de pensie privind pe reclamantă în care nu se regăsesc ca fiind luate în considerare toate datele din Adeverința nr. 325/_ eliberată de S.C. SIMTEX SA BUCUREȘTI.

Instanța a reținut însă că în buletinul de calcul se regăsesc datele cuprinse în adeverința nr. 350/_, respectiv sporul de fidelitate a fost luat în calcul de pârâtă, în procentul menționat în adeverință, prin urmare sunt nejustificate pretențiile reclamantei de obligare a pârâtei să ia în considerare din nou aceste venituri.

Din analiza scriptului intitulat "Date privind activitatea în muncă"; rezultă că datele din Adeverința nr. 352/_ nu au fost luate în considerare din motive subiective, deși aceasta a fost depusă la data de_, când a fost înregistrată la pârâtă (f.14-23).

Potrivit celor arătate în adeverința nr. 350/__ -_ ,_ -_, reclamanta a îndeplinit funcția de tehnician proiectant principal și a realizat pe lângă drepturile salariale stabilite si alte venituri suplimentare, în acord global, pentru care s-au achitat contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat (f.25-27).

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I ,II și V din Legea nr. 19/2000 republicată. Aceleași prevederi au fost menținute prin dispozițiile art.5 alin.3 și art.7 alin.1-3 din Legea nr.263/2010.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. l pct. I și II din Legea nr.263/2010, iar pentru asigurații prevăzuți la art.6 alin.1, pct.III din același act normativ,contribuția se suportă integral din bugetul asigurărilor de șomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiții normale de muncă.

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

Salariile sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie.

La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent sau nu ca și majorările de salarii.

În ceea ce privește veniturile realizate în sistem acord global tribunalul s-a raportat la principiul contributivității, concluzionând că acestea trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei pensiei reclamantei intimate.

Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 alin.1 C.proc.civ., instanța a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 400 lei cheltuieli de judecată. reprezentând onorariu avocațial parțial conform chitanței justificative depuse.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., s

olicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

Motivând recursul, pârâta învederează instanței că din 2011 se aplică Legea nr. 263/2011 a pensiilor, ale cărei Norme de aplicare sunt cuprinse în H.G. nr. 257/2011.

În Anexa nr.15, pct. VI din noul act normativ în vigoare sunt excluse expres din calculul pensiei, nefiind luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioarei datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta

a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta C. J. de P. C. și obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată(f. 6).

Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 107 alin. 3 din Legea 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.

Prin dispozițiile art. 165 al. 1 și 2 din același act normativ, legiuitorul a statuat că "la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă…La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Reclamanta își întemeiază pretențiile deduse judecății pe adeverința nr. 352/_, emisă de către S.C. Simtex S.A. București, care atestă că acesta a beneficiat în perioada octombrie 1983 - aprilie 1990 de venituri suplimentare, constând în spor acord global și premii.

Reținând că la fondul cauzei acțiunea a fost admisă doar în privința verniturilor realizate în acord, fiind respins petitul privitor la premii și având în vedere că în cauză recursul a fost formulat de către pârâta CJP C., Curtea va proceda doar la analiza temeiniciei pretențiilor referitoare la sporurile de acord global.

Astfel, reține că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 19/_ dată în soluționarea unui recurs în interesul legii în dosarul nr. 18/2011, a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.

4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat "formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii. "

Reținând că reglementarea legală din legea nr. 19/2000, privind recalcularea pensiilor din sistemul public pe baza veniturilor realizate în acord global, a fost reiterată de o manieră identică în conținutul Legii nr. 263/2010 și având în vedere recursul în interesul legii evocat anterior, Curtea opinează că, prin analogie, concluziile reținute de către Înalta Curte de Casație și Justiție sunt aplicabile și în cazul cererilor de recalculare a pensiei întemeiate pe venituri realizate în acord global, formulate sub imperiul dispozițiilor Legii nr. 263/2010.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că solicitarea reclamantului de valorificare a veniturilor realizate în acord global este una justificată.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

Ca parte căzută în pretenții, potrivit art. 274 Cod de procedură civilă, va fi obligată pârâta C. J. de P. C. să achite reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar(f. 9).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 11.363 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei S. M. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

S.

D. D.

G.

L.

D. C. M.

Red.DG/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: R.M.V.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1880/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale