Decizia civilă nr. 3230/2013. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3230/R/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S.
C. împotriva sentinței civile nr. 768 din 17 ianuarie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată S.C. O.
C. B. R. S. C. -N., având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că atât pârâta recurentă prin motivele de recurs, cât și reclamanta intimată prin întâmpinare, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prev. art. 242 al.2 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 768 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC O. C.
B. MATERIALS R. S. împotriva pârâtei C. DE A. DE S. C. și în consecință:
A fost anulată Decizia nr. E 450/_ emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 21.947 lei reprezentând indemnizații achitate asiguraților pentru perioada 2009-2010.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 2480 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța o astfel de soluție instanța a reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:
Reclamanta SC O. C. B. MATERIALS R. S., în calitate de angajator, a achitat salariaților săi indemnizațiile sociale de sănătate pentru concedii medicale emise în perioada 2009-2010. Ulterior, la data de_, reclamanta a solicitat pârâtei C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C. restituirea sumei de 21947 lei reprezentând diferența dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii, suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, și contribuția reclamantului, în calitate de angajator, pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aferentă perioadei 2009-2010.
S-a reținut că prin adresa nr. 41850/_, pârâta a refuzat restituirea sumei de 21947 lei întrucât reclamanta nu a solicitat restituirea în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul 60/_ actualizat.
S-a constatat că deși reclamanta a formulat contestație împotriva refuzului de restituire la data de 19.0., contestația sa a fost respinsă prin decizia nr. E450/_ .
S-a menționat că potrivit dispozițiilor art. 38 alin.2 din OUG 158/2005 în forma sa inițială, "Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate de normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituie în cuantum de 6,5% și 7% pentru asigurările de sănătate.";
S-a avut în vedere că ulterior, art. 38 alin.2 din OUG 158/2005 a fost modificat prin OUG nr. 117/2010, prevăzându-se că "Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.";
Au mai fost reținute și prevederile art. 77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006 potrivit cărora "Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație";.
S-a observat că în cauză a fost disputat termenul în care angajatorul avea dreptul de a solicita plata indemnizațiilor aferente concediilor medicale plătite salariaților în sensul că reclamantul a susținut că în lipsa unei prevederi exprese cererea sa se circumscrie termenului general de prescripție de 3 ani, termenul de 90 de zile fiind aplicabil doar beneficiarilor, iar nu și angajatorului, iar pârâta a apreciat că incident în speță este termenul de 90 de zile stabilit în urma modificării legislative.
Instanța a reținut că modificarea termenului, de la 3 ani la 90 de zile vizează doar pe beneficiarii indemnizațiilor de concedii medicale, persoane asigurate în înțelesul art. 31și art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, respectiv pe salariați, iar nu pe angajator. În lipsa unei prevederi legale contrare, precum și în lipsa unui termen special, nu pot fi reținute susținerile pârâtei referitoare la faptul că termenul de 90 de zile ar viza și pe angajatori, aceștia din urmă având la dispoziție în continuare același termen de 3 ani pentru restituirea indemnizațiilor sociale de sănătate plătite angajaților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C.,
pe care a apreciat-o ca fiind nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 38 alin. 2 și art. 40 din OUG nr. 158/2005 modificată și completată prin OUG nr. 36/2010.
În acest sens a arătat că potrivit art. 38 alin. 2 din OUG astfel cum a fost modificat prevede că:
"Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicate a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate. "
S-a precizat că potrivit dispozițiilor articolului 40 alineatul (1) din OUG 158/2005 modificata si completată prin OUG 36/2010,publicata in Monitorul Oficial nr. 268 la data de_, indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.
A fost invocat și art. II al OUG 36/2010 care stipulează că:
"Certificatele de concediu medical eliberate până, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență "
S-a apreciat de către recurent că legiuitorul a prevăzut in mod expres in cuprinsul: art.II: din OUG 36/2010 faptul ca certificatele de concediul medical emise pana la data intrării in vigoare a OUG 36/2010 se depun la casele de asigurări de sănătate in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a actului normativ, realizandu-se astfel o protecție a beneficiarilor de indemnizații dar si a fondului.
Față de cele arătate, recurenta a considerat că rezulta in mod evident, faptul ca in speța sunt aplicabile depozițiile art. 40 alin.l din OUG nr. 158/2005. astfel cum au fost modificată prin OUG 36/2010, coroborat cu ale art.82 din Ordinul 60/2006 potrivit cărora indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative in termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite precum si dispozițiile art. II OUG 36/2010 conform cărora certificatele de concediu medical eliberate pana la data de_ mai puteau fi depuse de angajator in 90 de zile, adică pana in 26 iulie 2010, legiuitorul ințelegând astfel sa reducă termenul în care pot fi decontate certificatele de concediu medical de la 3 ani la 90 de zile.
Referitor la art. 82 din Ordinul 60/2006 modificat si completat prin Ordinul 430/2010, publicat în M.O.nr.312/_ s-a arătat că acesta prevede că:
«Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul îndemnizațiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioadă prevăzută în certificatul medical";.
S-a precizat faptul ca beneficiarul sumelor cerute de angajator de la C. de
A. de S. Clui este angajatorul, iar sumele intra în contul angajatorului, cu mențiunea ca angajatorul nu le virează angajaților lui ci isi recuperează banii pe care el i-a achitat deja angajaților, conform dispozițiilor art.36 alin.2 si 3 lit.a din OUG.158/2005.
S-a tras concluzia că atâta timp cat aceste sume se suporta dintr-un buget special, respectiv din bugetul FNUASS, din creditele bugetare prevăzute cu această destinație angajatorul are calitatea de beneficiar de indemnizații.
În acest sens s-a mai arătat că această calitate rezulta fara putința de tăgada chiar din preambulul O.U.G, nr.36/2010, unde se menționează ca aceasta ordonanța a fost adoptată âvandu-se in vedere insuficienta sumelor alocate in cadrul FNUASS, asupra căruia in ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce in ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurari sociale, se impune implementarea unui mecanism menit sa protejeze asigurații de o eventuala incapacitate de plata către fond a acestor drepturi.
S-a mai precizat în continuarea susținerilor de mai sus că certificatele de concediu medical eliberate pana la data de_ si implicit cererile de restituire a indemnizațiilor plătite de angajator asiguraților mai puteau fi depuse de către aceștia in 90 de zile, adică pana in 26 iulie 2010, iar cererile aferente certificatelor de concediu medical emise ulterior datei de_ se puteau depune la casa de asigurări de sănătate in vederea restituirii sumelor intr-un termen de
90 de zile de la data la care beneficiarul era in drept sa le solicite (25 a lunii următoare celei in care s-a născut dreptul).
Aplicând prevederile legale mai sus arătate recurenta a tras concluzia potrivit căreia reiese ca pentru certificatele de concediu medical emise in perioada:
> pana în 26 Aprilie 2010 cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 26 iulie 2010 ( adică inca 90 de zile de la data publicării OUG nr. 36/2010)
> Mai 2010 cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 Septembrie 2010
> Iunie 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 Octombrie 2010
> Iulie 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 Noiembrie 2010
> August 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 Decembrie 2010
> Septembrie 2010, cererea de restituire putea fi depusă de angajator pana la 25 Ianuarie 2011
> Octombrie 2010, cererea de restituire putea fi depusă de angajator pana la 25 Februarie 2011
> Noiembrie 2010, cererea de restituire putea fi depusă de angajator până la 25 martie 2011
> Decembrie 2010, cererea de restituire putea fi depusă de angajator până la 25 aprilie 2011.
S-a reținut că la data de_ reclamanta a depus cerere de restituire a sumelor plătite aferent certificatelor de concediu medical emise in perioada 2009- 2010, prin urmare consideră justificat refuzul CAS C. de a restitui reclamantei indemnizatiile solicitate, fiind evident faptul ca aferent acestor luni nu a depus cererea de restituire în termenul de prescripție de 90 de zile.
Recurenta a criticat hotărârea și în privința obligării ei la achitarea onorariului avocațial in sumă de 2480 lei, solicitând instanței de recurs să faca aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 din Codul de procedura civila, potrivit cărora instanța poate sa reducă motivat partea de cheltuieli de judecata reprezentând onorariul avocatilor atunci cand acesta vădit disproportionat in raport cu complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurata de avocat. In speta, cauza s-a soluționat la al doilea termen de judecata și a necesitat administrarea doar a probei cu inscrisuri, prin urmare consideră ca nu se justifica onorariul avocațial in cuantumul acordat de instanta de fond.
Prin întâmpinarea depusă de reclamant
s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, precizând că, criticile sunt nefondate.
Motivându-se întâmpinarea a fost arătate următoarele:
Intimata, in calitate de angajator, a achitat salariaților indemnizațiile sociale de sănătate pentru concedii medicale emise in perioada 2009-2010. Conform art. 38 alin. (2) din OUG nr. 158/2005, in forma modificata prin OUG nr. 36/2010, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectiva, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu aceasta destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a acestei ordonanțe de urgenta. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.
S-a arătat că la data de_ prin Adresa nr. 36851/_ intimata a solicitat Casei de A. de S. C., plata sumei de 21.947 lei, reprezentând
diferența dintre suma indemnizațiilor sociale de sănătate plătite salariaților proprii, care se suporta din bugetul FNUASS si contribuția subscrisei la FNUASS aferenta perioadei 2009-2010.
De asemenea s-a arătat că prin Adresa nr. 41850/_, C. de A. de
S. a comunicat faptul ca restituirea nu a fost aprobata deoarece nu a fost solicitata in termenul legal. S-a precizat că împotriva acestei adrese intimata a formulat la data de_ Contestație, inregistrata la C. de A. de S. sub nr. 4083/_ . Prin Decizia nr. E450/_ comunicata intimatei la data de_, C. de A. de S. si-a menținut punctul de vedere cu mențiunea ca din răspunsul Adresei M. ui Sanatatii nr. 4220/_, reiese faptul ca, desi
C. Naționala de A. de S. a propus completarea art. 38 din OUG nr. 158/2005, pentru crearea posibilității de recuperare a indemnizațiilor aferente perioadelor anterioare intrării in vigoare a OUG nr. 36/2010, aceste prevederi legale nu au fost inca modificate.
S-a apreciat în consecința că in vederea recuperării acestor indemnizații achitate practic in locul Casei de A. de S. am fost nevoiți sa înaintam cererea de chemare in judecata.
S-a considerat că problema care se impune a fi lămurită este cea a termenului in care intimata in calitate de angajator este îndreptățită sa solicite restituirea sumei ce reprezintă diferența dintre suma indemnizațiilor sociale de sănătate plătite salariaților proprii, care se suporta din bugetul FNUASS si contribuția subscrisei la FNUASS.
In acest sens s-a arătat că art. 38 al OUG 158/2005 privind concediile si indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, astfel cum a fost modificat prin OUG 117/2010, stabilește următoarele: "(1) Sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților si care, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgenta, se suporta din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii si indemnizații datorate pentru luna respectiva. (2) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia in luna respectiva, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu aceasta destinație, in condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate."
S-a subliniat că până la data intrării in vigoare a acestor modificări (30 decembrie 2010) art. 38 stabilea ca sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia in luna respectiva, se recuperează din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu aceasta destinație, in condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta. Aceste sume nu puteau fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.
În consecință s-a apreciat că dupa modificarea art. 38 din OUG 158/2005 prin OUG 117/2010 recuperarea sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia in luna respectiva nu se mai poate face din contribuțiile datorate pentru lunile următoare, unicul mod de recuperare permis de prevederile legale fiind restituirea acestor diferente direct de către C. de A. de S. din Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
In ceea ce privește termenul de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma
contribuțiilor datorate de aceștia in luna respectiva, intimata a apreciat că casele de asigurări sociale de sănătate considera in mod neîntemeiat ca aceste pot fi recuperate doar in termenul de 90 de zile stabilit de art. 40 din OUG 158/2005.
Intimata a apreciat că în aprecierea ei dispozițiile art. 40 din OUG 158/2005 precum si cele ale art. 82 din Norma de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe stabilesc termenul in care beneficiarul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, inclusiv indemnizația de incapacitate temporara de munca, poate sa solicite aceste indemnizații de la plătitor, termenul de 90 de zile prevăzut de dispozițiile legale amintite nu reprezintă termenul in care angajatorul poate sa recupereze sumele reprezentând indemnizații plătite salariaților care, potrivit prevederilor OUG 158/2005, se suporta din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
S-a subliniat că cele doua texte legale, art. 40 si art. 82, folosesc termenul de beneficiar, astfel: "Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, in termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era in drept sa le solicite."
Ori, in accepțiunea OUG 158/2005 angajatorul nu are calitatea de beneficiar. Beneficiarul este persoana căruia i se acorda un drept de asigurări sociale de sănătate prevăzut de OUG 158/2005, in situația expusa, salariatul.
Ca o concluzie intimata a arătat că dispozițiile art. 40 si art. 82 stabilesc termenul in care beneficiarul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate (salariatul) poate sa solicite aceste indemnizații de la plătitor.
S-a arătat că la o asemenea concluzie se ajunge si prin interpretarea sistematica a dispozițiilor OUG 158/2005. În acest sens s-au arătat următoarele: se observa ca dispozițiile art. 39 se refera la persoana căreia i se achita indemnizația inclusiv in cazul asiguratului decedat. In acest sens sunt si dispozițiile art. 24 alin 2 din același act normativ: "Concediile pentru sarcină și lăuzie se pot compensa între ele, în funcție de recomandarea medicului și de opțiunea persoanei beneficiare...", ale art. 41: "Plata indemnizațiilor încetează începând cu ziua următoare celei în care: a) beneficiarul a decedat; b) beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale pentru acordarea indemnizațiilor; c) beneficiarul și-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat cu care R. nu are încheiată convenție de asigurări sociale; d) beneficiarul și-a stabilit domiciliul pe teritoriul unui stat cu care R. a încheiat convenție de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că indemnizațiile se plătesc de către celălalt stat", ale art. 42: "(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de
indemnizații se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.
Recuperarea sumelor prevăzute la alin, fi) se efectuează de către ANGAJATOR sau, după caz, de instituția care efectuează plata acestor drepturi. (3) Casele de asigurări de sănătate recuperează sumele plătite necuvenit de la plătitorii prevăzuți la art. 36 alin. (3). (4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor de asigurări de sănătate se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu. (5) Sumele nerecuperate din cauza decesului beneficiarilor nu se mai urmăresc.". ale art. 43 :"(1) Sumele încasate necuvenit, cu titlu de indemnizații, ca urmare a unei infracțiuni săvârșite de beneficiar, se recuperează de la acesta, inclusiv dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului. (2) Sumele stabilite în conformitate cu alin. (1), nerecuperate din cauza decesului asiguraților, se recuperează de la moștenitori. în condițiile dreptului comun";. Toate aceste prevederi legale asimilează termenul de beneficiar cu al asiguratului salariat, persoana fizica. Toate situațiile in care apare termenul de beneficiar se refera la o persoana fizica si nu la o persoana juridica, respectiv angajatorul. Mai mult, apare si termenul de angajator, dar este folosit intr-un context diferit si care exclude in mod categoric asimilarea termenului de beneficiar cu cel de angajator, (recuperarea sumelor
necuvenite de la beneficiar se face de către angajator-de unde rezulta ca nu au cum sa fie una si aceeași persoana, ele sunt diferite).
S-a apreciat că asimilarea de către recurenta a beneficiarului cu angajatorul este mult prea forțată, deoarece nu are nici o susținere conform prevederilor legale menționate anterior si nici nu este măcar logica. De ce ar mai fi prevăzut legiuitorul in norma legala distinct termenii de beneficiar si angajator, daca intenția acestui ar fi fost sa-i asimileze. Prevederile legale cuprind obligatii distincte atat pentru angajatori, cat si pentru beneficiari, care sunt salariații asigurați, obligații distincte, care ne demonstrează ca angajatorul nu este una si aceeași persoana cu beneficiarul. Beneficiarul este in mod indubitabil salariatul asigurat.
Singura concluzie în opinia intimatei care poate fî acceptata si care de altfel a fost reținuta in mod corect de către instanța de fond, este aceea ca, termenul de
90 de zile reprezintă perioada in care care beneficiarul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate (salariatul asigurat) poate sa solicite aceste indemnizații de la plătitor.
In condițiile in care, in OUG 158/2005 nu este prevăzut un termen in care angajatorul poate sa solicite rambursarea acestor sume s-a apreciat de intimată ca aceste sume pot fi recuperate in termenul general de prescripție de 3 ani, iar soluția instanței de fond este perfect legala.
În ce privește solicitarea recurentei de reducere a onorariului de avocat, prevederile legale instituie instanței de judecata posibilitatea si nu obligația de a-l reduce, in cazurile in care aceasta considera ca valoarea acestuia este disproporționata fata de complexitatea cauzei sau munca prestata de către avocat. In speța, s-a considerat ca onorariul de 2.000 lei + TVA (2480 lei) este un onorariu mai mult decât decent, raportat la elementele de care trebuie sa tina cont instanța de judecata cand apreciază corecta stabilire a acestuia.
În susținere au fost invocate dispozițiile art. 274 alin. (3) C.pr.civ., la care se raportează recurenta, este menit să împiedice doar abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificata pe parcursul PROCESULUI. Insa, prin reducerea onorariului plătit avocatului subscrisa as fi în imposibilitate de a-mi recupera integral cheltuielile ocazionate, deși nu ma aflu în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat. In acest sens a statuat si I., Secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia civilă nr. 2420 din 11 aprilie 2008.
S-a arătat că chiar daca art. 274 alin. (3) C.pr.civ. s-ar aplica, consideră ca, in situația in care partea care a câștigat procesul, a optat pentru a fi reprezentată de un avocat mai bine cotat, partea adversă fiind evident în culpă procesuală, trebuie acordat întreg onorariul plătit, pentru că, în caz contrar instanța ar ajunge să dirijeze indirect o piață ce se vrea a fi liberă.
In ceea ce privește cuantumul onorariului avocațial, care i se pare atat de exorbitant recurentei, s-a arătat faptul ca acesta a fost stabilit inter partes conform art. 128 din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de toate elementele prevăzute în alin. 3 al art. 127 din Statut, respectiv, importanța intereselor în cauză, împrejurarea că acceptarea mandatului acordat a împiedicat pe avocat să accepte alt mandat din partea unei alte persoane, notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului care imi reprezintă interesele, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul subscrisei urmare a muncii depuse de avocat, constrângerile de timp în care avocatul a fost obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale si performante.
În aceeași ordine de idei s-a arătat că munca avocatului nu s-a rezumat la o simpla redactare a unei cereri de chemare in judecata. înainte de redactarea acestei cereri, avocatul a studiat toate actele aferente dosarului, a studiat si a verificat realizarea procedurii prealabile, a studiat si a interpretat prevederile legale aplicabile in aceasta situație, munca avocatului a implicat si mai multe întâlniri cu clientul, precum si prezenta la doua termene de judecata, termene la care avocatul a pierdut trei ore din timpul sau.
S-a făcut referire și la relevanța componentei de timp necesara realizării tuturor procedurilor mai sus arătate, iar in considerarea acestor aspecte se poate deduce ca sunt multe ore pe care avocatul trebuie sa si le dedice din timpul sau in scopul îndeplinirii tuturor activităților prezentate. În opinia intimatei nu se poate aprecia ca atâta timp cat o anumita activitate nu este deosebit de complexa sau nu are un grad ridicat de dificultate, munca avocatului ar fi derizorie si trebuie remunerata doar simbolic, atâta timp cat acesta aloca o perioada de timp considerabila pentru realizarea tuturor activităților necesare îndeplinirii mandatului sau dat de către client. In alta ordine de idei, un onorariu in cuantum de 2.000 de lei ( TVA-ul nu este al avocatului) este un onorariu mai mult decât decent in actula conjunctura economica si in piața libera specifica profesiei de avocat.
Curtea, analizând hotărârea din perspectiva criticilor din recurs, constată că recursul este nefondat, hotărârea fiind legală, pentru considerentele ce succed.
Curtea observă că criticile aduse de recurentă hotărârii atacate se concentrează în jurul a două aspecte ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 309 pct. 9 din C.pr.civ., respectiv:
definirea accepțiunii noțiunii de beneficiar din perspectiva dispozițiilor OUG nr. 158/2005, art. 38 alin. 2 și art. 40 alin. 1, ale dispozițiilor OUG nr. 36/2010 art. II;
termenul în care se poate solicita restituirea sumelor încasate în plus cu titlu de indemnizație socială de sănătate plătite salariaților proprii și contribuția FNUASS, aspect strâns legat de primul.
Curtea constată că prima instanță a făcut o interpretare corectă în privința celor două aspecte, aplicând corect legea.
Astfel, așa cum corect a reținut prima instanță la baza Deciziei nr. E 450 din_ emisă de pârâtă, au stat considerente legate de nesolicitarea restituirii diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aferentă perioadei martie- septembrie 2010, în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul nr. 60/_ actualizat prin Ordinul nr. 430/2010. S-au mai avut în vedere dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, actualizată prin O.U.G. nr. 36/2010.
Se constată o corectă interpretare a acestor dispoziții legale ce au următorul cuprins:
Art. 82 din Ordinul nr. 60/_ actualizat:
"Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul indemnizațiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical";.
art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, actualizată prin O.U.G. nr. 36/2010:
"(1) Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite";.
Din lectura acestor texte de lege se constată că acestea nu fac referiri la operația de recuperare a sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă.
Textele avute în vedere de pârâta recurentă se referă la solicitarea
indemnizațiilor de către beneficiari, sens în care relevante sunt dispozițiile art. 31, respectiv ale art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, unde se arată:
"Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: (…)";
"Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă: (…)";.
Apare cu evidență, raportat la aceste texte de lege relevante sub aspect terminologic, faptul că termenul de 90 de zile se aplică beneficiarilor indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, care sunt persoanele asigurate, nicidecum angajatorii acestora.
Extinderea acestui termen la raporturile dintre angajatori și autoritatea publică cu competențe în materia asigurărilor sociale de sănătate nu are un suport legal.
Dimpotrivă, textele legale care reglementează raportul juridic dintre părțile în litigiu sunt:
- art.38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005
"(2) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate";;
- art.77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006:
"(1) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație";.
Or, se constată că aceste dispoziții nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia să fie imperativă solicitarea de către angajatorul beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate a recuperării diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Ca urmare, în mod corect trebuie aplicat termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958.
Nu poate fi reținut modul de interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 158/2005, propus de pârâta recurentă, în condițiile în care acesta nu se bazează pe dispoziții legale din corpul actului normativ, fiind chiar în contradicție cu termenii acestuia. Propunerea pârâtei este în sensul de a se face o interpretare bazată pe intenția legiuitorului, astfel cum aceasta este transpusă în preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 36/2010.
Curtea notează, raportat la acestea, că potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "(1) Preambulul enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării. El nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare. Preambulul precedă formula introductivă.
Includerea preambulului în cuprinsul actului normativ se apreciază de la caz la caz.
La ordonanțele de urgență preambulul este obligatoriu și cuprinde prezentarea elementelor de fapt și de drept ale situației extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare.
În cazul actelor normative ale administrației publice centrale de specialitate sau ale administrației publice locale, în preambul se menționează și avizele prevăzute de lege";.
Rezultă deci explicit, din legislația în vigoare, imposibilitatea de a echivala preambulul unui act normativ cu o normă interpretativă, raportat la principiul separației puterilor în stat, întrucât sarcina de aplicare și interpretare a legilor revine instanțelor, iar nu legiuitorului, care trebuie, conform normelor prescrise de Legea nr. 24/2000, să elaboreze acte normative clare și precise (art. 8), "într- un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc"; (art. 36).
Pentru situația în care legiuitorul dorește să reglementeze mai clar o chestiune a cărei interpretare de către instanțe cunoaște imprecizii din punctul său de vedere, sau care este divergentă la nivelul instanțelor, s-au reglementat, prin art. 69, " (1) Intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale";, care "se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat, prin dispoziții interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziției al cărui sens trebuie clarificat.
(2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câștigate";.
Or, nefiind adoptat în speță un atare act normativ interpretativ, interpretarea revine instanței judecătorești.
De altfel, în preambul se specifică faptul că "intervenția legislativă de urgență și extraordinară este justificată de necesitatea unei reglementări exprese în vederea cheltuirii responsabile și eficiente a banului public prin responsabilizarea atât a furnizorilor de servicii medicale, cât și a beneficiarilor de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate";, fără nici o referire la categoria din care face parte reclamanta.
În operațiunea de interpretare a normelor juridice incidente, Curtea constată că dacă nu pot fi impuse prin preambulul actului normativ norme interpretative, cu atât mai puțin se pot deduce acestea din notele de fundamentare a actelor normative. Totuși, acceptând că în această notă de fundamentare este de presupus că se vor regăsi revelate considerentele pe care le-a avut în vedere legiuitorul pentru adoptarea actului în discuție, și deci, prin aceasta, rațiunea legii, raportat la O.U.G. nr. 36/2010, se constată că nici în acest document nu se regăsesc precizări care să conducă la concluzia că s-ar fi urmărit, prin acest act normativ, reducerea termenului în care angajatorii să depună certificatele de concediu medical spre decontare la casele de asigurări de sănătate județene, întrucât în mod constant, se face referire la "beneficiari de certificate de concediu medical";, aceștia nefiind, în mod cert, angajatorii, ci angajații.
În plus, la rubrica privind impactul măsurii legislative asupra mediului de afaceri, se face mențiunea că acesta nu există, motiv pentru a se considera încă o
dată că nu s-a avut în vedere, prin acest act normativ, o operațiune îndeplinită de angajatori, care compun mediul de afaceri.
De asemenea, la rubrica "impactul social";, se face vorbire despre
"Eficientizarea activității de acordare și verificare a certificatelor de concediu medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum și responsabilizarea atât a medicilor prescriptori cât și a asiguraților beneficiari de certificate de concediu medical";, fără nici o mențiune cu privire la angajatori.
Pe de altă parte, chiar în condițiile în care, în fapt, intenția legiuitorului ar fi vizat scopul și consecutiv, mijloacele legale pe care le invocă recurenta, interpretarea legii nu poate fi făcută în vădită contradicție cu termenii legii, întrucât o atare interpretare ar bulversa nepermis stabilitatea legislativă pe care se întemeiază destinatarii actelor normative, punându-i în situația de a suporta consecințe juridice indirect sancționatoare din punct de vedere financiar, fără a se putea indica o încălcare de către aceștia a unor sarcini ipotetic prevăzute pentru ei prin texte de lege clare și neechivoce.
Or, interpretarea textului unui act normativ trebuie făcută în sensul pe care îl indică termenii săi, deci în acord cu litera sa, neputând fi agreată o interpretare bazată pe scopul legii acolo unde acesta nu este în mod evident conturat și când se afirmă că ar fi în contradicție cu litera sa, în detrimentul evident al destinatarilor legii.
Raportat la norma tranzitorie pe care de asemenea se întemeiază recurenta pârâtă, Curtea constată că în cuprinsul acesteia (art. II din O.U.G. nr. 36/2010) nu se face vorbire despre vreo decădere sau prescripție, pentru a se putea opune o consecință legată de aceste instituții, angajatorilor.
Consecința este temeinicia sentinței.
Referitor la critica p rivind cuantumul cheltuielilor de judecată și aplicarea
art. 274 alin. 3 din C.pr.civ.
Potrivit acestui text legal, se permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită.
În aplicarea textului Curtea reține următoarele:
În aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Cu privire la posibilitatea aplicării textului arătat Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 401/_, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.proc.civ., a statuat în sensul că nimic nu se opune, în absența unei prevederi constituționale exprese în acest sens, ca instanța să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este un terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În același sens s-a pronunțat constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, când, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile
avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil (cauza Raicu împotriva României, Hotărârea din 19 octombrie 2006, cauza Costin contra R. , Hotărârea din 26 mai 2005).
În cauză cuantumul de 2480 lei cu TVA, care nu este al avocatului, în aprecierea Curții, nu este nerezonabil, au fost necesare și proporționale cu volumul de muncă depus.
Curtea observă că, cauza a avut o oarecare complexitate determinată de imperfecțiunile actelor normative aplicabile, fapt ce a impus acordarea de către avocat a unui volum de muncă de documentare și un efort de interpretare a dispozițiilor legale. Acest fapt este observabil prin prisma contestației depuse care este laborioasă și unde aspectele în discuție sunt minuțios prezentate.
Și sub aspect valoric în aprecierea Curții, desigur nu singular, onorariul în discuție este rezonabil, având în vedere că această valoare a obiectului este de 21.947 lei.
În același timp și nu în ultimul rând se impune a fi observat că avocatul pentru redactarea contestației a alocat timpul necesar pentru lectura și interpretarea dispozițiilor legale, pentru mai multe întâlniri cu clientul precum și participarea la două termene de judecată.
De asemenea, s-a observat că problematica pe care a ridicat-o obiectul contestației nu era una care să aibă o jurisprudență așezată.
În altă ordine de idei, dispozițiile legii privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat - art. 30 din Legea nr. 51/1995 - consacră principiul obligativității respectării contractului de asistență juridică și sunt aplicabile exclusiv părților contractante.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență juridică și nu- l modifică în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală (Decizia nr. 10144/2004 a Î.C.C.J.).
Dispozițiile art. 274 alin. 3 C.pr.civ. au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune exercitarea mandatului dat de parte.
În cazul dedus judecății nu se poate reține exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri.
În jurisprudență Î.C.C.J. (Decizia nr. 2420/2008, Secția civilă) a considerat că chiar dacă cererea a fost anulată ca netimbrată această soluție nu influențează cuantumul onorariului care trebuie raportat la valoarea litigiului.
În raport de cele arătate, Curtea reține că, critica în discuție este neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., urmează a fi obligată recurenta la plata sumei de 750 lei în favoarea intimatei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
În drept, se reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S.
împotriva sentinței civile nr. 768 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
I. T. N.
M.
S. D.
în C.O., semnează pentru Președintele Curții de Apel C.
în C.O., semnează pentru Președintele Curții de Apel C.
Judecător V. M.
Judecător V. M.
GREFIER,
B.
în C.O., semnează pentru PRIM GREFIER,
M. LENA T.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: R. M. V.
| ← Sentința civilă nr. 9271/2013. Asigurări sociale | Sentința civilă nr. 240/2013. Asigurări sociale → |
|---|
