Decizia civilă nr. 394/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 394/R/2013

Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 12455 din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri, iar la a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent B. I., avocat Ciceo

I., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei intimate. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul de a se dispune anularea deciziei de pensie nr. 144710/_, privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă emisă de C. J. de P. C. ca fiind netemeinică și nelegală, decizie care a fost contestată la Comisia Centrală de Contestații București sub nr. 36141/_ ; anularea Hotărârii nr. 2756/_ emisă de Comisia Centrală de Contestații București, ca vădit netemeinică și nelegală; rejudecarea cauzei în sensul obligării pârâtei C. J. de P. C., să emită o nouă decizie de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă cu luarea în calcul a sporurilor constând în acord global și regie menționate în Adeverința nr._, eliberată de angajatorul SC Remarul 16 Februarie SA C. -N. pe perioada_ -_, cu acordarea drepturilor recalculate începând cu data de_, pentru motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar și pe care le susține și verbal. Solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, conform chitanței depusă la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată în recurs.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.12455 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. I. împotriva pârâtei C. J. de P. având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat recalcularea pensiei având în vedere adeverința nr._ emisă de SC Remarul 16 Februarie SA, respectiv luarea în calcul a acordului global și a sporului de regie.

Reclamantul a depus adeverința la pârâtă în data de_ și a formulat acțiunea în data de_, intrând sub incidența prevederilor Legii nr. 263/2010.

Prevederile Ordinului nr. 680/2007 au fost abrogate.

Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 "La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.

Anexa 15 pct. VI din normele de aplicare a legii pensiilor prevede ce anume trebuie să cuprindă adeverințele prin care se dovedesc sporurile și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei.

Adeverința nr._ emisă de SC Remarul 16 Februarie SA cuprinde sporuri fără a se arată pentru care din acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.

Anexa 15 pct. VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, alte sporuri care nu au avut caracter permanent etc., astfel că acestea nu pot fi luate în calcul de către pârâtă.

Întrucât sumele câștigate de către reclamant în acord global și regie, nu au constituit bază de calcul pentru contribuția la pensie, potrivit actelor normative menționate mai sus, acestea nu pot fi luate în calcul de pârâtă la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie.

Mai mult, Comisia Centrală de Contestații a emis Hotărârea nr. 2756/_ prin care s-a respins contestația reclamantului, iar această hotărâre a fost atacată în dosarul nr._ al Tribunalului C. .

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.153 din Legea nr.263/2010 a fost respinsă acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul B. I. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței

în sensul admiterii acțiunii, anulării deciziei nr.144710/_, și a Hotărârii nr.2756/_, a Comisiei Centrale de Contestații, obligarea pârâtei C. J. de P. C. la emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în considerare a veniturilor în acord și în regie menționate în adeverința nr._ emisă de S.C. Remarul 16 Februarie S.A. începând cu _

, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, reclamantul a prezentat istoricul litigiului pentru a sublinia nerespectarea de către pârâta C. J. de P. C. și Comisia Centrală de Contestații a termenelor de soluționare a cererilor sale. În privința fondului reclamantul invocă dezlegarea obligatorie asupra includerii veniturilor în acord la stabilirea pensiei, dată prin Decizia nr.19/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție.

Se contestă concluzia reținută prin hotărârea atacată privind neachitarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru veniturile atestate de adeverință.

În fine, sunt evocate principiul contributivității și al egalității, reglementate de Legea nr.263/2010 în sprijinul acțiunii reclamantului.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele

:

Obiectul acțiunii dedusă judecății este obligarea pârâtei C. J. de P.

C. la recalcularea pensiei reclamantului în baza unei adeverințe emise de fostul angajator, demersul său judiciar fiind generat de refuzul nejustificat al pârâtei de a-i rezolva cererea de recalculare.

Astfel, Curtea de Apel constată că pârâta a emis o decizie de respingere a cererii de recalculare la data de_, deși adeverința a fost depusă de reclamant la data de_ (fila 5 fond), ceea ce justifică formularea acțiunii la_, fără urmarea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr.263/2010 care instituie un termen de 45 de zile de soluționare a cererii (art.106).

După emiterea deciziei nr. 144710/_ de respingere a cererii de recalculare (fila 81 fond), reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei, conform Legii nr.263/2010, iar prin hotărârea nr.2756/_ (filele 74-77 fond), Comisia Centrală de Contestații i-a respins contestația, depășind termenul de 45 de zile în care trebuia să soluționeze contestația (art. 150 alin. 4 din Legea nr. 263/2010).

La data de_, reclamantul a formulat o contestație împotriva hotărârii menționate prin care a solicitat anularea acesteia, acțiune ce face obiectul unui dosar distinct, respectiv_ al Tribunalului C. .

În raport de această starea de fapt, Curtea de Apel reține, ca primă concluzie, că formularea unei cereri de anulare a hotărârii nr.2756/_ și a deciziei nr. 144710/_, în faza recursului reprezintă cereri noi față de cadrul juridic stabilit prin acțiunea inițială formulată în prezentul dosar. Contestarea deciziei și a hotărârii într-un dosar diferit nu permit examinarea acestora de către instanța de recurs, deoarece reprezintă cereri noi ce nu pot fi formulate pentru prima dată în recursul privind prezentul dosar, conform art. 316 raportat la art.294 alin. 1 C.pr.civ.

O a doua concluzie ce rezultă din starea de fapt este că pârâta C. J. de P. C., precum și Comisia Centrală de Contestați sunt în culpă pentru soluționarea cu întârziere a cererii de recalculare a pensiei, respectiv a contestației împotriva deciziei de respingere. Prin urmare, acțiunea reclamantului trebuia examinată în forma inițială, fără a i se putea opune acestuia hotărârea nr.2756/_, deoarece în caz contrar ar suporta consecințele conduitei culpabile a instituțiilor cu atribuții în stabilirea drepturilor de pensiei, deși a urmat întrutotul procedura și termenele prevăzute de Legea nr.263/2010.

În consecință, în speță contestarea deciziei și a hotărârii nu reprezintă un demers obligatoriu anterior examinării de către instanță a cererii de recalculare, instanța având posibilitatea în raport de nerespectarea termenelor de soluționare de către pârâră și de către Comisia Centrală de Contestații să o cenzureze în mod distinct de dezlegările date prin hotărârea nr.2756/2012.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 959/2012, stabilind că dispozițiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații nu împiedică accesul la justiție.

În privința fondului, Curtea reține că adeverința nr._ emisă de S.C. Remarul 16 Februarie S.A atestă că reclamantul a beneficiat de următoarele drepturi salariale: acord, regie, spor vechime, spor ore suplimentare, spor ore noapte, spor toxicitate, compensații (Decret nr.46/1982), penalizări, spor condiții grele, spor șef formație, indemnizație concediu de odihnă, indemnizație concediu de boală, deplasare, obligații, premii calculate sub forma unei sume brute totale.

Curtea constată, de asemenea, că reclamantul a precizat expres prin recurs și cu ocazia dezbaterilor pe fond că solicită luarea în considerare a veniturilor realizate în acord și în regie, ceea ce limitează devoluțiunea instanței de control judiciar la aceste aspecte, potrivit principiului disponibilității.

În acest context, pct. VI al anexei 15 din HG nr.257/2011, exclude în mod expres din baza de calcul a pensiilor formele de retribuire în regie, indiferent de plata contribuției sociale, astfel încât opțiunea legiuitorului pentru această soluție legislativă nu poate fi cenzurată în baza principiului contributivității și egalității.

Cu toate că formele de salarizare în acord sunt excluse în mod expres de pct. VI al anexei 15 din normele de aplicare a Legii nr.263/2011, din baza de calcul a pensiei, Curtea reține că prin Decizia nr. 19/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a statuat cu caracter obligatoriu, conform art. 3307alin. 4 C.pr.civ., că:

"Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit.

a) din Lege a re tr ibu ir ii dup ă c an titate a ș i c al itate a munc ii nr. 57/1974 , vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.";

Cum aspectul plății contribuției de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord rezultă din adeverința menționată, contrar celor reținute de prima instanță, Curtea de Apel, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept va valida apărarea reclamantului privind includerea formelor de retribuire în acord din baza de calcul a pensiilor.

Pentru considerentele expuse anterior Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., va admite în parte recursul, va modifica în parte hotărârea în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligării pârâtei la recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor realizate în acord, atestate de adeverința nr._ începând cu_, luna următoare depunerii cererii, conform art. 107 alin. 5 din Legea nr. 263/2010.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 150 de lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond, proporțional cu măsura admiterii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 12455 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului B. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. .

Obligă pârâta să recalculeze pensia reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor realizate în acord, atestate de adeverința nr._ emisă de SC Remarul 16 Februarie SA, începând cu_ .

Menține restul dispozițiilor.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 150 de lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

L. D.

S.

D.

D.

G.

GREFIER

C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./_ Jud.fond. E. B.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 394/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale