Decizia civilă nr. 4616/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4616/R/2013

Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M.

GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 3938 din_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr._, privind și pe intimata C. J. DE P. S., având ca obiect asigurări sociale -recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 noiembrie 2013 intimata a depus la dosar întâmpinare.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3938 din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj pronunțată în dosarul nr._

s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului

M. V. împotriva pârâtei C. J. DE P. pentru obligarea acesteia la recalcularea pensiei cu luarea în calcul a indemnizației de conducere pentru perioada_ -_, conform adeverinței nr.192 din_ eliberată de Clubul Copiilor J. și a salariilor de merit și gradației de merit pe perioada februarie 1996 - iunie 2012, conform adeverinței nr.193 din_ eliberată de Clubul Copiilor J. .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul M. V. s-a adresat instanței de judecată în vederea obligării pârâtei C. J. de P. S. la recalcularea pensiei, fără a se fi adresat anterior pârâtei cu o cerere în acest sens.

În conformitate cu prevederile art.107 alin.3 din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar public de pensii, cu modificările și completările ulterioare

" pensie poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și /sau a stagiilor de cotizare, prevăzută de lege, nevalorificate la stabilire acestei";.

Pârâta C. J. de P. nu a luat în considerare la recalcularea pensiei, sumele reprezentând indemnizația de conducere prevăzute în adeverința nr.192/_ eliberată de Clubul Copiilor J. și nici salariile de merit și gradația de merit prevăzute în adeverința nr.193/_, datorită faptului că

reclamantul nu a solicitat pârâtei recalcularea pensiei cu luarea în calcul a acestor adeverințe emise de către angajator.

În aceste circumstanțe, acțiunea reclamantului a apărut ca nefondată, fiind respinsă în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. V.

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii introductive astfel cum aceasta a fost formulata.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin cererea înregistrată la Tribunalul Sălaj în data de_, a solicitat recalcularea pensiei prin luarea în considerare a indemnizației de conducere pentru perioada_ -_ menționata în Adeverința nr. 192/_ eliberata de Clubul Copiilor J., fosta

C. Pionierilor și Șoimilor J., precum și a salariilor de merit și gradației de merit pentru perioada februarie 1996 - iunie 2012, potrivit Adeverinței nr. 193/_ eliberata de aceeași angajatoare.

Prin hotărârea pronunțata în prezenta cauza, în mod netemeinic instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată.

În primul rând, în considerentele hotărârii astfel pronunțate, instanța a reținut faptul că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta C. J. de P. S. a invocat excepția prematurității cererii, argumentând faptul că recurentul s-ar fi adresat direct instanței de judecată, fără a sesiza mai întâi aceasta instituție cu o cerere de recalculare a pensiei. După cum a arătat și în fața primei instanțe în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus pentru termenul de judecată din data de_, a parcurs în totalitate procedura prealabilă legală anterior sesizării instanței de judecată.

Mai întâi, a formulat o cerere de recalculare a pensiei, înregistrată la C. J. de P. S. sub nr. 9762/_ . Ulterior, în data de_ a revenit cu o adresă către aceasta, reiterând solicitarea de recalculare a pensiei, potrivit Adeverințelor eliberate de fostul angajator. La niciuna dintre aceste cereri nu a primit răspuns nici până în momentul de față.

Recurentul a subliniat următorul aspect:

Potrivit art. 95 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, "cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare". Așadar, textul de lege face trimitere la art. 86 din aceeași lege, care la alin. 1 prevede ca "admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisa de casa teritoriala de pensii în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii". Rezulta din dispozițiile legale de mai sus că pârâta avea obligația de a răspunde la solicitarea de recalculare a pensiei în termen de 30 de zile de la data înregistrării, adică de la data de_, deci cel mai târziu la data de_, respectiv de la data de_, cel mai târziu la data de_ . Ori, răspunsul acesteia la solicitările recurentului nu i-au fost niciodată comunicate. În aceste condiții, apreciază că lipsa răspunsului din partea pârâtei în termenul legal de 30 de zile echivalează practic cu o lipsa a răspunsului.

Având în vedere și prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "orice persoana care se consideră vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât public, cât și privat", prin acțiunea înregistrată la data de_ pe rolul Tribunalului S., a solicitat

recunoașterea dreptului pretins, în speță, recunoașterea dreptului de recalculare a pensiei prin luarea în considerare și a indemnizației de conducere pentru perioada_ -_ menționata în Adeverința nr. 192/_ eliberată de Clubul Copiilor J., fosta C. Pionierilor și Șoimilor J., precum și a salariilor de merit și gradației de merit pentru perioada februarie 1996 - iunie 2012, potrivit Adeverinței nr. 193/_ eliberată de aceeași angajatoare.

Toate aceste mențiuni le-a făcut și în fața instanței de fond, anexând și acte doveditoare în acest sens, atât odată cu cererea de chemare în judecată, cât și dată cu răspunsul la întâmpinare depus.

În al doilea rând, motivarea adusă de prima instanță în sprijinul respingerii acțiunii ă este strâns legată de excepția prematurității ridicată de către pârâtă prin întâmpinare, excepție la care însă aceasta a renunțat. Chiar instanța de fond reține în partea introductivă acest aspect, arătând clar faptul că "reprezentanta pârâtei arată că renunță la susținerea excepției". Așadar, pârâta renunță la toate aceste susțineri, dar instanța continuă a le reține în motivarea soluției pronunțate atunci când respinge acțiunea reclamantului.

Având în vedere cele expuse în prezentul script, solicită să se constate că hotărârea primei instanței este nelegală și netemeinică.

Pârâta C. J. de P. S. a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Examinând hotărârea atacată cu luarea în considerare a criticilor aduse prin

motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat.

Critica se circumscrie motivului de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ., având în vedere că se referă la aplicarea greșită a legii.

Prima instanță a apreciat că, față de actele dosarului, reclamantul nu a făcut dovada solicitării prealabile către intimată a luării în calcul la stabilirea pensiei a veniturilor suplimentare, anterior sesizării instanței de judecată.

Or, din actele depuse la dosarul cauzei, Curtea reține că recurentul reclamant a formulat o cerere de recalculare a pensiei, înregistrată la C. J. de P. S. sub nr. 9762/_ . Ulterior, în data de_ a revenit cu o adresă către aceasta, reiterând solicitarea de recalculare a pensiei, potrivit adeverințelor eliberate de fostul angajator (fila 9 dosar recurs).

Intimata nu a răspuns însă cererii formulate, în termenul legal. În aceste condiții, sesizarea instanței este justificată și nu poate rămâne fără efecte.

Această concluzie derivă din faptul că, prin nesoluționarea cererii de către pârâtă în termen de 45 de zile, potrivit art.75 din H.G.257/2011, reclamantul era îndreptățit să considere această împrejurare drept un refuz de soluționare a cererii sale.

Drept consecință, fiind ivit litigiul, i s-a deschis calea de sesizare a instanței în temeiul art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010.

În raport de cele arătate și având în vedere că prima instanță a respins cererea fără a cercetata fondul cauzei, Curtea constată că sunt incidente dispoz.art.312 alin.5 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civilă și în consecință, urmează să admită recursul și să caseze hotărârea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

În cadrul rejudecării, instanța va cerceta și tranșa pe fond litigiul dedus judecății, prin administrarea probelor ce le apreciază necesare, cu luarea în considerare și a aspectelor de fond invocate de intimată prin întâmpinarea depusă în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva sentinței civile nr. 3938 din_ a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

D.

C. G.

I.

T.

N.

M.

GREFIER

N. N.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./_

Jud.fond: C. N. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4616/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale