Încheierea civilă nr. 1260/2013. Pretenții. Asigurări sociale
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1260/CC/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 9 aprilie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. | C. | F. | , președinte secție |
GREFIER: M. - E. | P. |
Cu participarea asistenților judiciari
L. Z. - S. P.
Pe rol fiind analiza îndeplinirii obligațiilor privitoare la completarea cererii de chemare în judecată stabilite în sarcina reclamantului M. V. .
S-a făcut referatul cauzei, după care s-a analizat îndeplinirea condițiilor cerute de art. 200 NCPC.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Conform ștampilei aplicată pe plicul poștal de expediție (f. 2), la data de 14 martie 2013 instanța a fost sesizată cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. V. , cerere înregistrată în evidențele instanței la data de 18 martie 2013, fiind repartizată aleatoriu în ziua formării dosarului - 19 martie 2013.
Potrivit art. 200 alin. 1 NCPC, a doua zi după înregistrarea cauzei în sistem informatic, respectiv la data de 20 martie 2013, instanța a procedat la verificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 194 - 197 NCPC.
În cadrul acestei verificări s-a stabilit că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele legale, lipsind următoarele elemente:
codul numeric personal al reclamantului, cerință prevăzută de art. 194 lit. a din noul Cod de procedură civilă;
adresa
persoanei împotriva căreia se formulează pretenții
, cerință prevăzută de art. 194 lit. a din noul Cod de procedură civilă;
obiectul cererii, cerință prevăzută de art. 194 lit. c din noul Cod de procedură
civilă;
motivele de drept pe care se întemeiază cererea, cerință prevăzută de art. 194
lit. d din noul Cod de procedură civilă;
dovezile pe care se sprijină cererea sa, cerință prevăzută de art. 194 lit. e din noul Cod de procedură civilă;
acte din care să rezulte data încorporării, data acordării pensiei militare, data sistării acesteia, cerință prevăzută de art. 194 lit. e din noul Cod de procedură civilă;
numărul de exemplare cerut de
art. 195 raportat la art. 149 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă.
Lipsurile cererii de chemare în judecată, materializate în cuprinsul rezoluției întocmite la data de 20 martie 2013 (f. 6) au fost aduse la cunoștința reclamantului prin comunicarea rezoluției întocmite, primită sub proprie semnătură odată cu adresa de înaintare, la data de 25 martie 2013, așa cum rezultă din cuprinsul dovezii de înmânare depuse
la dosar (f. 8).
Pentru complinirea lipsurilor reclamantului i s-a acordat un termen maxim de 10 zile calculat de la primirea rezoluției.
1
Având în vedere că acest termen a expirat fără ca reclamantul să fi efectuat completările indicate în cuprinsul rezoluției comunicate, tribunalul în baza art. 200 alin. 3 NCPC va anula cererea de chemare în judecată formulată.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. V. , domiciliat în P. nr. 284, comuna Teaca, județul Bistrița-Năsăud.
Cu drept de reexaminare de către reclamant în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |||
G. | C. F. | M. | -E. | P. |
cu votul consultativ al asistenților judiciari,
L. Zăpârțan S. P.
Red. FGC/dact. FGC/3 exemplare 9 aprilie 2013
2
← Sentința civilă nr. 7162/2013. Contestație decizie... | Decizia civilă nr. 4064/2013. Pretenții. Asigurări sociale → |
---|