Sentința civilă nr. 1612/2013. Contestație la executare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ *

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1612/F/2013

Ședința publică din data de 6 iunie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. C., judecător GREFIER: C. S.

Cu participarea asistenților judiciari:

Z. L. - P. S.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatoarea B. A. I.

, în contradictoriu cu intimata C. T. de P. B. -N. , având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Tribunalul pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. -N. de soluționare a prezentei cauze, ridicată de intimată prin întâmpinarea de la filele 6-7 și, nefiind alte cereri din acest punct de vedere, tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției.

T R I B U N A L U L,

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată inițial la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului B. -N. la nr._, transpusă apoi Secției a I-a civilă prin încheierea din data de 5 aprilie 2013 unde a fost înregistrată la nr. de mai sus, contestatoarea B. A. I. a formulat contestație la executare împotriva actului de executare emis de către intimata C. T. de P. B. - N.

,

în dosarul de executare nr. 3220/2012.

În motivare, s-a arătat că prin somația emisă în dosarul de executare menționat, contestatoarea a fost înștiințată cu privire la obligația de a achita suma de 3400 lei, reprezentând pensie încasată necuvenit, conform titlului executoriu nr. 116988/2011.

Contestatoarea a menționat că nu i s-au solicitat acte doveditoare în privința venitului pe care l-a obținut în perioada în care a beneficiat de pensia de urmaș și nici nu a semnat vreun act pe proprie răspundere în care să se specifice că nu a realizat niciun venit.

Intimata, C. T. de P. B. - N. a formulat întâmpinare (f.9- dos.inițial, respectiv f.7- dos._ *) prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei, solicitând admiterea excepției și

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea.

S-a arătat că art.172 din Codul de procedură fiscală reglementează contestația la executare silită, potrivit căreia persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare. Instanța judecătorească competentă, potrivit art.2 C.pr.fiscală raportat la art. 400 și 373 alin.2 C.pr.fiscală și la decizia I. nr.XIV/2007 în recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea disp. art.169 alin.4 este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

Pe fondul pretențiilor

pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Conform art.94 alin.2 din Legea nr. 19/2000 în vigoare în anul 2010,

beneficiarii pensiei de urmaș pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare realizate nu depășesc o pătrime din salariul mediu lunar pe economie, salariu care în anul 2010 a fost de 1836 lei.

Potrivit adeverinței privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual, pentru intervalul_ -_ contestatoarea a realizat venituri dintr-o activitate profesională, al căror cuantum depășesc ¼ din salariul mediu brut pe economie. În temeiul art.179 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, s-a dispus constituirea în sarcina beneficiarei B. Andreeea I. a debitului în suma totală de 4200 lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit pe perioada_ -_ .

Prin urmare, apreciază intimata, în mod legal a fost emisă decizia de debit nr.116988/_, în baza Legii nr.263/2010, procedându-se succesiv și la emiterea somației nr.16262/_, instituită în dosarul de executare nr.3220.

În drept au fost invocate disp. Legii 19/2000 și Legea nr.263/2010.

A fost anexată în probațiune și practica judiciară, respectiv sentința civilă nr.328/2012 a Curții de Apel C. (f.8).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, contestatoarea a înțeles să conteste somația prin care i se punea în vedere ca în termen de 15 zile de la data primirii să achite suma de 3.400 lei, în caz contrar urmând a se continua măsurile de executare silită.

Conform art. 181 din Legea nr. 263/2010, debitele provenite din prestații de asigurări sociale se recuperează prin executorii proprii ai CNPP, precum și ai caselor de pensii sectoriale și se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, la recuperarea debitelor urmând să se aplice prevederile Codului de procedură fiscală în materie.

Potrivit art. 141 alin.1 și art. 145 alin.1 Cod procedură fiscală, somațiile de plată și titlurile executorii sunt acte de executare și nu acte administrativ-fiscale, în sensul art. 2 alin. 1 lit.c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Articolul 172 Cod proc.fiscală care reglementează contestația la executare silită, prevede că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare iar aliniatul 3 din articolul menționat anterior, prevede că această contestație poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, dacă acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească, sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Or, instanța judecătorească competentă, date fiind dispozițiile art.2 Cod proc.fiscală raportat la art.400 și 373 alin.2 Cod proc.civilă, precum și interpretarea dată de Inalta Curte de C. ție și Justiție prin decizia nr. XIV/2007 în recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea disp.art.169 alin.4 (în forma republicată art.172 alin.4 Cod proc.fiscală) este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea. Judecătoria este competentă să judece contestația atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau a unei măsuri de executare, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există altă procedură prevăzută de lege, în speță Judecătoria Bistrița.

Pentru considerentele menționate, tribunalul, în baza prev. art.159 alin.1 pct.2 și art.158 alin.3 Cod procedură civilă, urmează să admită excepția de necompetență materială cu consecința declinării competenței și înaintării dosarului instanței competente, respectiv Judecătoria Bistrița.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului B. -N., ridicată de intimata C. Județeană de P. B. -N. și, în consecință;

- declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de reclamanta B. A. I. , domiciliată în B., str. b-dul D., nr. 31, sc. B, ap. 10, județul B. -N., împotriva intimatei C. Județeană de P. B. -N. , cu sediul în B., B-dul R., nr. 22, județul B. -N., în favoarea Judecătoriei B.

, căreia îi trimite dosarul spre competentă soluționare. Pronunțată în ședința publică din 06 iunie 2013.

Președinte,

Grefier,

I. C.

C.

S.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari,

Z. L. P. S.

Red. I.C-Z.L./_

Dact. Z.L./_

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N. SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ * din _

Către,

Judecătoria Bistrița

Alăturat vă înaintăm dosarul nostru cu numărul de mai sus privind pe contestatoarea B. A. I. și intimata C. T. de P. B. -N. , având ca obiect contestație la executare, în care prin Sentința civilă nr. 1612/F/2013 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. .

Dosarul nostru conține un număr de 14 file și cuprinde dosarul nr._ cu un număr de 182 file.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

I. C.

C.

S.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ * din _

Către,

Judecătoria Bistrița

Alăturat vă înaintăm dosarul nostru cu numărul de mai sus privind pe contestatoarea B. A. I. și intimata C. T. de P. B. -N. , având ca obiect contestație la executare, în care prin Sentința civilă nr. 1612/F/2013 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. .

Dosarul nostru conține un număr de 14 file și cuprinde dosarul nr._ cu un număr de 182 file.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

I. C.

C.

S.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1612/2013. Contestație la executare. Asigurări sociale