Sentința civilă nr. 5859/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5859/2013 Ședința publică din data de 04 aprilie 2013 PREȘEDINTE: E. B.

Asistent judiciar: C. -E. P.

Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect recalculare pensie formulată de reclamanta N. E., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. .

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța constată că la termenul de judecată anterior reclamanta a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea studierii dosarului de pensie și în vederea formulării poziției procesuale, însă aceasta nu s-a prezentat la termenul de judecată de azi și nici nu și-a formulat poziția procesuală, astfel că, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.

INSTANȚA

Retine că prin cererea înregistrată la data de_, reclamanta N. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. anularea Deciziei nr. 312/_ care i-a fost transmisă de către pârâtă.

In motivarea cererii sale reclamanta arată că prin decizia anterior menționată, i s-a imputat suma de 4228 lei reprezentând cumul pensie cu veniturile pentru anii 2011-2012 însă acest lucru este nelegal întrucât în anul 2012 nu a avut contract individual de muncă, nu s-a prezentat la niciun loc de muncă ci a avut grijă de mama sa care este bolnavă si care locuiește cu ea.

Aceasta mai arată că, contractul a fost întocmit cu 2 ore pe săptămână, iar ulterior firma cu care l-a încheiat a întocmit declarații rectificative în data de_ si cu toate acestea, pârâta a omis să scadă lunile martie, aprilie si mai 2012.

Acțiunea nu este motivată în drept.

Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare însă la data de_ a depus copia actelor în baza căruia a emis decizia din care rezultă că reclamanta a încălcat incompatibilitatea si a realizat venituri deși era încadrată în gradul II de invaliditate (f.20-31).

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine in fapt următoarele:

Conform Deciziei asupra capacității de muncă nr. 432/_, reclamanta a fost încadrată în gradul II de invaliditate, încadrare nerevizuibilă conform alin.7 lit.c din Legea nr. 19/2000 (f.5).

Prin Decizia nr. 312/_, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, reclamanta a fost obligată să restituie suma de 4228 lei încasată în mod necuvenit întrucât a beneficiat de pensie de invaliditate gradul II în perioada martie- iunie 2011 si martie-mai 2012 deși a realizat venituri, încălcându-se prevederile art. 118 alin.1, lit.c din Legea nr.263/2010.

Potrivit dispozițiilor art. 118 alin.1,lit.c din Legea nr. 263/2010, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie doar pensionarii de invaliditate gradul III, precum și copiii,pensionarii de urmaș,încadrați în gradul III de invaliditate.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin.1 si alin.2 din Legea nr. 263/2010 în situația în care,ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie,se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează din oficiu sau la solicitarea reclamantului,modificările care se impun,prin decizie de revizuire. Sumele se recuperează în termenul general de prescripție,calculat de la data constatării diferențelor, prin decizia emisă în acest sens care constituie titlu executoriu.

Valorificarea drepturilor casei județene de pensii de recuperare a sumelor încasate necuvenit de către asigurat este adevărat că trebuie să se înscrie în termenul legal de 3 ani de la data plății sumei necuvenite, calculat însă pentru fiecare lună în parte.

Intimata a depus la dosarul cauzei copii ale documentelor scrise, respectiv referatul nr.213485/_ ,copia buletinului de calcul aferent deciziei contestate și copia imaginii de plată pe anii 2011-2012 din care rezultă că reclamanta a încălcat prevederile art. 118 din Legea nr.263/2010 privind acordarea pensiei de invaliditate gradul II (f.21-31).

Față de cele ce preced, instanța, in baza art. 153 lit.f si lit.g coroborat cu prevederile art. 156 din Legea nr. 263/2010, va respinge acțiunea formulata de reclamantă, acțiunea ce a avut ca obiect anularea Deciziei nr. 312/_ prin care i s-au stabilit obligațiile de plată a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulata de reclamanta N. E., dom. în H., str. Gării, nr. 38, jud.C., împotriva paratei C. J. de P. C. cu sediul în mun.C. -N., str.G. Coșbuc nr.2, jud.C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Definitivă.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 04 Aprilie 2013.

Președinte,

E. B.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier,

R. B. M.

Red.EB/VAM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5859/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale