Sentința civilă nr. 8670/2013. Alte cereri. Asigurări sociale

Dosar nr._ *

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 8670/2013

Ședința publică de la 20 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE I. P.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul B. G.

V. în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII A M. A. N. și M. A. N., având ca obiect alte cereri.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat D. B., iar pentru pârâți se prezintă consilier juridic Costică Rândașu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantului depune ca practică judiciară Sentința civilă nr. 218/_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Constanța, sentință care este definitivă și

irevocabilă și arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, apreciind că din actele de la dosar rezultă faptul că reclamantul îndeplinește condițiile pentru ieșirea la pensie de serviciu, iar dreptul de opțiune poate fi exprimat de către acesta și după ieșirea la pensie, în lipsa unui text de lege care să oblige în acest sens, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâților solicită respingerea acțiunii reclamantului pentru motivele expuse pe larg prin cererea de chemare în judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Reține că prin acțiunea formulată înregistrată, reclamantul B. G.

V. a chemat în judecată pe pârâtele C. de P. Sectoriala a M. A.

N. și M. A. N., solicitând obligarea pârâtei de rândul 1 să emită și să pună în plată decizia de calcul a pensiei de serviciu având ca bază adeverința nr. 836/VI/14 din_ eliberată de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea pârâtului de rândul 2 să ia toate măsurile necesare în vederea emiterii și punerii în plată a deciziei de calcul a pensiei de serviciu sub sancțiunea amenzii.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că are gradul de colonel magistrat și a exercitat funcția de procuror militar la Parchetul Militar Cluj

până la data de_, când a ieșit la pensie prin decizia nr. 0114558/_ emisă de Direcția Financiar-Contabilă din cadrul M.Ap.N.

Anterior, reclamantul a lucrat ca procuror civil în perioada_ -_ la Procuratura locală Vișeul de Sus, respectiv B. M., iar în perioada _

-_ a desfășurat activitate la IFET Maramureș în funcția de consilier juridic.

Față de acțiunea formulată, pârâta M. A. N. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicită aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a beneficiat de pensie militară potrivit art. 11 alin.(1) din Legea nr. 80/1995, aplicabilă la data pensionării reclamantului.

La data deschiderii dreptului de pensie reclamantul nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu în temeiul art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, având o vechime în magistratură de 23 ani 5 luni și 19 zile, iar vârsta era de 53 ani, 11 luni și 23 zile.

Atât art. 82 din Legea nr. 303/2004 cât și art. 4 din Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 1275/2005 vizează situațiile în care, la data exprimării opțiunii, solicitantul are calitatea de judecător, procuror sau personal de specialitate asimilat judecătorilor sau procurorilor, nu însă și cea de pensionar.

Prevederile art. 82 alin. (6) nu sunt aplicabile situației de față, deoarece se referă la judecătorii și procurorii care au fost pensionați anterior intrării în vigoare a legii.

Reclamantul, la data cererii de acordare a pensiei de magistrat, din data de_, nu mai avea calitatea prevăzută de lege, cea de procuror militar.

Prin sentința civilă nr. 9838/_ a Tribunalului Cluj acțiunea reclamantului a fost respinsă iar sentința a fost casată prin decizia nr. 489/R/2013 a Curții de Apel Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Cluj.

Prin dec. nr. 489/R/2013 a Curții de Apel Cluj s-a stabilit că premisa faptică de la care a pornit prima instanță în soluționarea cauzei are la bază o eroare materială evidentă, respectiv s-a considerat că vechimea în magistratură a reclamantului nu este de 25 de ani, pentru a se putea pune problema aplicării în cazul său a prevederilor legale vizând pensia de serviciu a magistraților.

Or, s-a constatat, din înscrisurile depuse la dosarul de fond - copia carnetului de muncă, filele 10-17, coroborate cu lămuririle date în recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția parchetelor militare (fila 17 dosar), că vechimea în magistratură a reclamantului este de

26 ani, 5 luni și 20 de zile. Eroarea tribunalului a avut la bază greșita indicare în cuprinsul acțiunii a datei când reclamantul și-a început activitatea de procuror, fiind indicată greșit data de_ în loc de cea de_, conformă, aceasta din urmă, cu datele înscrise în carnetul de muncă.

Din carnetul de muncă și din adresa nr. 628/III-12/2013 a M. Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția parchetelor militare reiese că reclamantul recurent a avut funcția de procuror la Procuratura Județeană Maramureș în perioada_ -_, consilier juridic la I.F.E.T. B. M. în perioada_ -_, respectiv procuror militar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj în perioada

_ -_, în total, prin aplicarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 303/2004, 26 ani, 5 luni și 20 de zile.

Prin urmare, în soluționarea cauzei, tribunalul a avut în vedere premise faptice greșite, care au împiedicat astfel analiza fondului cererii printr-o corectă raportare la situația de fapt reală.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele: Astfel cum s-a constatat în dec. nr. 489/R/2013 a Curții de Apel Cluj,

din înscrisurile depuse la dosarul de fond, respectiv copia carnetului de muncă, lămuririle date în calea de atac a recursului de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția parchetelor militare, vechimea în magistratură a reclamantului este de 26 ani, 5 luni și 20 de zile. De asemenea, din carnetul de muncă și din adresa nr. 628/III- 12/2013 a M. Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția parchetelor militare reiese că reclamantul a avut funcția de procuror la Procuratura Județeană Maramureș în perioada_ -_, consilier juridic la I.F.E.T. B. M. în perioada_ -_, respectiv procuror militar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj în perioada_ -_, în total, prin aplicarea dispozițiilor art. 86 din Legea nr.

303/2004, 26 ani, 5 luni și 20 de zile.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei de rândul 1 să emită și să pună în plată decizia de calcul a pensiei de serviciu având ca bază adeverința nr. 836/VI/14 din_ eliberată de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din adeverința nr. 836/VI/14 din_ eliberată de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă componentele soldei lunare și a sporurilor avute de către reclamant, acestea urmând a fi avute în vedere la stabilirea pensiei.

În consecință, instanța va admite acțiunea formulată, va obliga pârâta

C. SECTORIALA DE P. A M. A. N. să emita si sa puna in plata pensia de serviciu cuvenită reclamantului conform cererii acestuia din data de_ și conform adeverinței nr. 836/VI/14 din_, începând cu data de_ și va obliga paratul M. A. N. să ia toate măsurile necesare emiterii deciziei de pensionare a reclamantului și plății pensiei de serviciu a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă exercitata de reclamantul B. G. V. cu dom. în B. - M., str. V. nr. 57, sc. I, ap.6, jud. Maramureș împotriva paratilor C. SECTORIALA DE P. A M. A. N. cu sediul în B.

, D. T. nr. 7-9, sector 6 si M. A. N. cu sediul în B., str. I. nr. 3-5, sector 5 și în consecință:

Obligă pârâta C. SECTORIALA DE P. A M. A. N. să emita si sa puna in plata pensia de serviciu cuvenită reclamantului ca magistrat conform Legii nr.303/2004, începând cu data de_ .

Obliga paratul M. A. N. să ia toate măsurile necesare emiterii deciziei de pensionare a reclamantului și plății pensiei de serviciu a acestuia.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

I. P.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

O. -R. L.

5 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8670/2013. Alte cereri. Asigurări sociale