Sentința civilă nr. 8852/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8852/2013

Ședința publică de la 23 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -M. V.

Asistent judiciar B. -A. C. Asistent judiciar A. Ș. Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant V. D. și pe pârât CASA DE PENSII C., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat Ciceo I., lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că în data de_ s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței răspuns la întâmpinarea depusă de către pârâtă.

În data de_ pârâta depus la prezenta cauză întâmpinare în două exemplare, din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamantului.

Instanța pune în discuție excepția tardivității invocată de către pârâtă pe cale de întâmpinare.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției tardivității ca fiind netemeinică, întrucât reclamantul nu contestă o decizie de pensie, ci a solicitat luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Instanța respinge excepția tardivității invocată de către pârâtă pe cale de întâmpinare, având în vedere că în cauză nu este contestată o deciziei de pensie, ci se solicită obligarea pârâtei la luarea în calcul a unui stagiu legal de cotizare de 20 de ani.

Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare la stabilirea unui stagiu de cotizare complet. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar .Depune practică judiciară.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul V. D. LIA a chemat în judecată pârâta C. JUDETEANA DE P. C. arătând că a lucrat în subteran în grupa I-a de muncă si că are o pensie mică în sumă de 1200 lei.

Prin precizarea de acțiune (f.13-16), reclamantul a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare conform art. 14 din Legea nr. 3/1977 de 20 ani coroborat cu prevederile art. 43 alin.1 si Anexa 4 din Legea nr. 19/2000 cu acordarea retroactivă a drepturilor cuvenite începând cu data de_, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul arată că a fost pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă prin Decizia nr. 89769/_ având o perioadă de 26 ani lucrați în grupa I-a de muncă.

Astfel, conform art. 41 alin.1 din Anexa nr. 4 din Legea nr. 19/2000 asigurații a căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul_ -_, stagiul complet de cotizare este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, respectiv o perioadă de 20 de ani.

În drept, sunt invocate prevederile Legii nr. 19/200, OUG nr. 4/2005, Decizia nr.

40/2008 a Î.C.C.J.

Pârâta legal citată, a depus întâmpinare invocând excepția de tardivitate, arătând că ultimele două decizii de pensie de la dosar sunt din anul 2008 și potrivit art. 87 din Legea nr. 19/2000, deciziile puteau fi atacate în termen de 45 de zile de la comunicare. Totodată, pârâta mai menționează că anii de subteran au fost luați în calcul conform mențiunilor din dosarul de pensie, solicitând si respingerea acțiunii.

Prin întâmpinarea de la fila 77, pârâta a arătat că potrivit art. 2 alin.3 din HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, respectiv de 30 de ani.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 157 din legea nr. 263/2010.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a fost pensionat pentru munca depusă si limita de vârstă, prin Decizia nr.138843/_ .

Prin Decizia cu același număr, s-a recalculat drepturile de pensie cuvenite reclamantului în baza prevederilor OUG 4/2005, stabilindu-i-se un stagiu complet de cotizare de 30 ani.

Pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii 3/1977 stagiul de cotizare în vederea determinării punctajului mediu anual este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării. Astfel, pentru persoanele pensionate în baza Legii 3/1977, drepturile de pensie se calculează în conformitate cu prev.art. 2 alin.1 din Normele metodologice de evaluarea pensiilor aprobate prin HG 1550/2004.

Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoane beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare. Astfel, in alineatul 3 din Norme, se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul _

-_, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea 3/1977.

In cuprinsul acestei legi, singurele facilități oferite persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă si posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din lege neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Totodată potrivit art. l din Codul civil si art. 15 alin.2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

In aceste condiții este evident că legea nou, respectiv Legea 19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci_, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după această dată.

Față de cele ce preced, constatând faptul că reclamantul a fost pensionat sub imperiul Legii 3/1977 si că a beneficiat de prevederile acestei legi în sensul reducerii vârstei de pensionare, instanța deliberând va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul V. D., dom. în C. -Napoca, str. Poet G. A. nr. 4-6, ap. 50, jud.C. împotriva pârâtei C. JUDETEANĂ DE P.

C., cu sediul în C. -Napoca, str. G. C. nr. 2, jud.C. având ca obiect asigurări sociale ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013.

Președinte,

R. -M. V.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

C. S.

Red./Dact. RMV/_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8852/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale