Sentința civilă nr. 9272/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9272/2013
Ședința publică din data de 30 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: C. -E. P. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect recalculare pensie formulată de reclamantul SS, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de_ prin serviciul de registratură al instanței reclamantul a depus la dosarul cauzei note scrise și acte anexă, într-un singur exemplar.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Reține că prin acțiunea formulată înregistrată la instanță reclamantul SS a chemat în judecată pe pârâta C. J. de
P. C., solicitând anularea deciziei nr. 168448/_, obligarea pârâtei la luarea în calcul a adeverinței nr. 429/_ emisă de SC Sinterom SA și acordarea drepturilor bănești începând cu data de _
.
Reclamantul arătă că s-a pensionat începând cu data de_ conform Deciziei de pensie nr. 168448/1996.
Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. 26607/2011 a solicitat recalcularea pensiei, respectiv luarea în calcul a adeverinței nr. 429/2011 emisă de SC Sinterom SA.
Pârâta i-a emis o decizie, decizie pe care a contestat-o la Comisia Centrală de Contestații însă nu a primit răspuns până la data formulării acțiunii.
Pârâta nu a respectat principiul egalității și contributivității consacrate prin art. 2 din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia se impune ca toate veniturile obținute de asigurat, pentru care s-a datorat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.
Pârâta C. J. de P. C., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
Art. 149 din Legea nr. 263/2010 prevede că deciziile de pensie pot fi contestate în termen de 30 de zile la Comisia Centrală de Contestații.
Potrivit art. 153 lit. d din Legea nr. 263/2010 tribunalele au competență materială doar asupra deciziilor acestei Comisii și nu direct asupra deciziilor de pensie.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt următoarele:
Reclamantul a solicitat anularea deciziei de pensie nr. 168448/_, obligarea pârâtei la luarea în calcul a adeverinței nr. 429/_ emisă de SC Sinterom SA și acordarea drepturilor bănești începând cu data de_ .
Reclamantul a formulat o cerere la pârâtă înregistrată sub nr. 26607/_, prin care a solicitat recalcularea pensiei pe baza adeverinței nr. 429/2011 emisă de SC Sinterom SA.
Pârâta a emis decizia nr. 168448/_, decizie care a fost contestată de către reclamant la Comisia Centrală de Contestații, potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010.
Potrivit datelor privitoare la activitatea în muncă aferente deciziei contestate, se observă că sporul de noapte este luat în calcul sub formă de procent mediu conform unei adeverințe depuse anterior de reclamant, respectiv adeverința nr. 659/_ emisă de SC Sinterom SA.
De asemenea, a fost luat în calcul sporul de toxicitate, spor condiții grele și spor de vechime conform adeverinței nr. 809/_ emisă de SC Sinterom SA.
Indemnizațiile pentru concediu de odihnă și concediul medical nu pot fi luate în calcul separat, pârâta luând în calcul pe această perioadă salariul de încadrare și sporurile permanente.
În adeverința nr. 429/_ emisă de SC Sinterom SA se arată că unitatea a virat contribuțiile la bugetul de stat conform legilor în vigoare la acea dată.
În această adeverință nu se arată că s-a achitat de către angajator și angajat contribuția de asigurări sociale de stat pentru toate sumele menționate în adeverință, respectiv acord, regie, alte venituri, ore suplimentare.
Pentru a se putea aplica principiul contributivității trebuie să se facă dovada că s-a plătit contribuția de asigurări sociale de către angajator și de către angajat pentru toate sumele solicitate a fi luate în calculul drepturilor de pensie.
Așa cum rezultă și din Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție "aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care aceste a au făcut parte din baza
de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carne tul de muncă sau
re zultă din ade ve rință, conform le gislație i în vigoare, și s -a plătit
contribuția de asigurări sociale ";.
Întrucât nu se face această dovadă, sumele din adeverința nr. 429/_ emisă de SC Sinterom SA de la rubrica acord, regie, alte venituri, ore suplimentare nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie.
Mai mult, potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 "La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.
(1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.
Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii pensiilor prevede ce anume trebuie să cuprindă adeverințele prin care se dovedesc sporurile și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei.
Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu
au f ăcu t p ar te d in b az a de c alcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru, premiile etc.
Prin Hotărârea nr. 4066/_ emisă de Comisia Centrală de Contestații, hotărâre care nu a fost atacată în prezentul dosar, se dispune revizuirea deciziilor de pensie sub aspectul valorificării sporului "ore de noapte"; în sumă conform adeverinței nr. 429/_ emisă de SC Sinterom SA și nu sub formă de procent mediu așa cum a fost luat în calcul de pârâtă conform adeverinței anterioare, respectiv adeverința nr. 659/_ emisă de SC Sinterom SA.
Raportat la considerentele arătate mai sus, urmează ca în temeiul art.153 din Legea nr.263/2010 să fie respinsă acțiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul SS cu domiciliul în C. -N., str. Puieților nr. 3, ap.6, jud. C. împotriva pârâtei C. J. de P. C. cu sediul în C. -N., str.G. Coșbuc nr.2, jud. C. având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, C. -E. P. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, R. B. M. |
← Decizia civilă nr. 4503/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 2328/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|