Partaj bunuri comune - lichidarea regimului matrimonial

Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 7283 din data de 23.11.2016

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bacău sub nr. XXX la data de XXX reclamantul A.N. a chemat in judecata pe pârâta R.C.M. pentru ca în baza probelor administrate instanța sa dispună partajarea bunurilor comune dobândite de parți in timpul căsătoriei, respectiv un apartament cu 3 camere și dependințe în suprafață de 66,37 mp situat în XXXX nr cadastral XXX întabulat în cartea funciară nr XXX a localității XXX.

Acțiunea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru de 8042 lei.

In motivarea acțiunii reclamantul a arătat in esența ca , părțile au fost căsătorite, căsătoria fiind desfăcută prin sentința civilă nr. XXX pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. XXX, definitivă conform deciziei civile nr. XXX a Tribunalului Bacău. În timpul căsătoriei, părțile au achiziționat un apartament cu 3 camere, deși achiziția a fost făcută sub regimul devălmășiei legale de bunuri, cotele - părți ale părților la dobândire nu au fost egale, acestea fiind în realitate de 80% pentru reclamant și 20% pentru pârâtă. Achiziția apartamentului a fost făcută cu suma de 80.000.000 lei vechi, din care 55.000.000 lei vechi reprezintă o sumă primită cu titlu de dar manual exclusiv de către reclamant de la părinții săi, iar restul de bani au fost împrumutați- 15.000.000 lei vechi de la numitul A.P., iar 10.000.000 lei vechi de la numitul I.A.. Părinții reclamantului au dispus de banii pe care i-au dat acestuia în condițiile în care cu 6 zile înainte de achiziționarea imobilului în litigiu au înstrăinat un apartament cu 2 camere situat în XXX. Prețul obținut de 55.000.000 lei vechi a fost remis în totalitate reclamantului, iar în apartamentul cu 3 camere cumpărat de părți au locuit reclamantul împreună cu soția acestuia, locuind împreună până în XXX, când părțile s-au despărțit în fapt.

Împrumuturile contractate de reclamant de la persoanele fizice au fost restituite în cursul anului XXX de către reclamant din salariul său, precum și dintr-un împrumut de la C.A.R.. Cheltuielile făcute cu amenajarea locuinței au fost achitate din împrumuturi contractate de reclamant de la bănci, ratele fiind achitate de acesta din veniturile obținute din salariu. Reclamantul este ofițer în aviație și a obținut venituri substanțiale din salariu, normă lunară de hrană, normă anuală de echipare, prime trimestriale, al 13-lea salariu și a fost și ajutat de părinții săi.

După despărțirea în fapt a părților, reclamantul și-a închiriat o locuință, iar pârâta a rămas în imobil, unde locuiește și în prezent, acumulând datorii la furnizorii de utilități și la întreținere.

În drept au fost invocate dispozițiile art 979-995 cod proc civ.

În probațiune reclamanta a solicitat proba cu acte,prezumții și proba cu 2 martori, fiind indicați în acest sens: I.A. și A.P.Pârâta a formulat întâmpinare ( fl 59-62 ) și cerere reconvențională, fiind repusă în termenul de formulare a cererii de 25 zile stabilit de instanță potrivit dispozițiilor art 201 cod proc civ.

În motivare a arătat în esență că motivarea cererii reclamantului este mincinoasă, reclamantul a arătat că a primit de la părinții săi 68% din prețul apartamentului ca dar manual, iar diferența de 32% a plătit-o din bani împrumutați de la două persoane, însă reclamantul nu spune nimic de banii comuni ai părților într-o căsătorie de 3 ani și 6 luni de la data cumpărării apartamentului. Reclamantul a depus la dosar o declarație a părinților acestuia, fiind una pro cauza, față de faptul că la data de XXX s-a pronunțat definitiv hotărârea de divorț dintre părți. Cât privește pretinsele împrumuturi de la cele două persoane, acestea sunt tot inventate de reclamant. În realitate, împrumutul din anul XXX a fost făcut pentru restituirea banilor luați pentru cumpărarea apartamentului, iar restul pentru dobândirea altor bunuri, în principal a două autoturisme, pe care reclamantul le omite din cererea de partaj.

Pe aspect reconvențional, reclamantul a omis celelalte bunuri comune din cererea sa doar pentru a-și procura astfel încă un profit în detrimentul pârâtei. Reclamantul are în posesie autoturismul marca XXX cumpărat cu suma de 18.000 euro, iar pârâta are în posesie autoturismul marca XXX, preț actual 2.000 euro. Referitor la celelalte bunuri mobile, reclamantul nu le-a cerut la partaj, pentru că spera să i se atribuie lui apartamentul, iar bunurile fiind în apartament îi vor rămâne lui. Față de omisiunile reclamantului, pârâta solicită partajarea în cote egale a următoarelor bunuri mobile:

- autoturism marca XXX- 50.000 lei

- autoturism marca XXX- 2.000 lei

- centrala termică apartament și instalație aferentă- 3.000 lei

- mobilă bucătorie formată din 4 elemente jos, 3 elemente suspendate, colțar cu masă și 2 scaune, masă calculator- 1.600 lei

- combină frigorifică- 1.000 lei

- mașină de spălat automată- 600 lei

- cuptor cu microunde- 200 lei

- aragaz inox- 600 lei

- corpuri mobilier 3 bucăți- 300 lei

- robot bucătărie Philips- 100 lei

- calculator (la reclamant)- 2.000 lei

- mobilă sufragerie formată din șifonier, alte 3 corpuri, canapea, 2 fotolii, măsuță TV, măsuță- 2.600 lei

- TV plasmă mare- 1.500 lei

- Plante ornamentale (2 naturale și 2 artificiale)- 300 lei

- Mobilă hol formată din: dulap cu cuier, oglindă- 150 lei

- Plante ornament, 4 bucăți- 100 lei

- Mobilă dormitor mare formată din dulap, comodă, pat (la reclamant), 2 noptiere, oglindă ovală- 2.000 lei

- TV plasmă (la reclamant)- 1.000 lei

- Mobilă dormitor mic formată din șifonier, dulap tip soldat, corp suspendat, birou copil, pat copil, bibliotecă (2 mici), comodă, lampă abajur (la reclamant), TV plasmă defect- 1.300 lei

- Tablou placat argint- 300 lei

- Tablou încrustații piele, 5 bucăți- 200 lei

- Ceasuri, 6 buc- 200 lei

- Covoare diverse dimensiuni, 10 buc- 2.000 lei

- Jaluzele verticale, 2 buc- 500 lei

- Rulouri orizontale, 8 buc- 800 lei

- Lustre, 4 buc- 150 lei

- Aplici, 3 buc- 100 lei

- Serviciu arcopal bucătărie- 100 lei

- Serviciu bucătărie, 3 buc- 100 lei

- Set pahare cristal, 2 seturi- 100 lei

- Set baie format din oglindă, mască chiuvetă, ornament sticlă- 600 lei

- Set baie mică format din oglindă, 3 suporturi prosop- 200 lei.

În drept și-a motivat întâmpinarea în baza art .186 C proc cvi, art 385 alin 1 art 669 și urm C civ, art 205 , art 206, art 209, art 979 și urm C proc civ

În probațiune pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.

Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 3786 lei.

Reclamantul a depus completare la cererea de chemare în judecată în care a solicitat ca pârâta să plătească despăgubiri pentru imposibilitatea de a folosi imobilul proprietate comună, el fiind nevoit să plătească chirie de 150 euro pe lună din data de XXX.

Reclamantul a depus și întâmpinare la cererea reconvențională prin care a arătat că apreciază ca preturile indicate de parata pentru bunurile mobile sunt supraevaluate și de aceea solicită evaluarea acestora de catre un expert autorizat.

În ceea ce priveste cotele-parti de 80% pentru reclamant si 20% pentru parata, reclamantul a avut pe toata durata casatoriei venituri de 2-3 ori mai mari decat ale paratei. În ceea ce priveste sustinerile paratei referitoare la apartamentul cu 3 camere, se menționează ca la data achizitionarii acestuia partile nu aveau bani economisiti, in conditiile in care parata avea venituri foarte mici, pe care le folosea pentru viciile personale (s-au facut discutii la procesul de divort) si isi imprumuta parintii de la tara, iar din veniturile reclamantului se suportau toate cheltuielile ocazionate de intreținerea familiei, locuinta, autoturism etc. Separat de aceste aspecte, parata avea datorii ascunse reclamantului, împrumutând sume mari de bani de la persoane fizice, in scopuri pe care nu le-a cunoscut niciodată reclamantul, acesta fiind unul dintre motivele pentru care reclamantul a cerut divorțul (de ex., de la numitul T.I.a imprumutat 15.000 lei in anul 2012 si 22.000 lei in anul 2013). Din veniturile modice trebuia sa plateasca si aceste datorii. În anul XXX. cardul ei de salariu chiar s-a aflat în posesia unei alte persoane, la care avea de asemenea datorii. Asadar, pârâta nu contribuia în nici un fel la cheltuielile comune, doar reclamantul le suporta.

In ceea ce priveste restituirea împrumuturilor catre A.P. si I.A., acestea au fost facute dintr-un împrumut CAR contractat de reclamant în anul XXX si achitat din veniturile proprii si partial dintr-un împrumut bancar (XXX) contractat în anul XXX. Referitor la acest imprumut, ca si cel din XXX (XXX) si XXX (XXX), reclamantul a arătat că acestea au fost achitate integral din veniturile proprii, rata cu rata, de reclamant, dovada stand chitantele de plata cu semnatura reclamantului.

Autoturismele nu au fost achizitionale astfel cum precizeaza parata, în realitate, autoturismul XXX (fabricat XXX, nu XXX cum sustine parata) a fost achizitionat printr-u contract de leasing din anul XXX, cu avans de 4800 euro (pe care îi avea din vanzarea unui alt autoturism XXX pe care l-a cumparat nou în anul XXX cu 780C euro, în conditiile în care anterior reclamantul deținuse un autoturism XXX achizitionat in anul XXX cu bani de la parintii acestuia). Ratele de leasing au fost pe parcursul a 60 de luni si au fost achitate personal de reclamant din veniturile proprii . Pe parcursul derularii contractului de leasing veniturile lunare ale paratei nu acopereau nici macar valoarea unei rate.

Autoturismul XXX a fost achiziționat în anul XXX cu suma de 1400 euro + 500 euro taxă de primă îmatriculare, banii fiind împrumutati de reclamant de la fratele acestuia A.D. si fiind restituiti tot în anul XXX exclusiv de reclamant în urma contractarii unui împrumut CAR de a instituția unde lucra.

În ceea ce priveste sustinerile paratei referitoare la obtinerea de venituri din activitati independente (Oriflame) reclamantul a arătat ca acestea sunt nereale,a solicitat ca parata sa depuna deciziile de impunere din care rezulta veniturile realizate. În realitate acele activitati independente nu i- au adus decat datorii si amenzi din partea organismelor fiscale.

In ceea ce privește munca în familie si aceasta mi-a apartinut mie aproape în totalitate, reclamantul ocupându-se aproape singur de creșterea și educarea copilului, întretinerea zilnica a locuinței, igiena, inclusiv îmbunatatirile aduse locuintei prin aport în natura propriu, pentru a nu mai plati muncitori. Dupa cum s-a dovedit si in procesul de divort, parata îsi neglija îndatoririle casnice, consumând în mod excesiv bauturi alcoolice, dormea mult sau se plimba în parc.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul părților și cu martori, fiind audiați martorii: I.A. și A.P. pentru reclamant și S.T. și B.A. pentru pârâta reclamantă R.C.M.

Din actele si lucrările dosarului instanța reține că:

Părțile au avut calitatea de soți de la data de XXX pana la data de XXX, data rămânerii definitive a Deciziei civile de divorț nr. XXX dată de instanța Tribunalul Bacău care modifică în parte sentința civilă nr XXX pronunțata de Judecatoria Bacau în dosarul nr. XXX.

Art 385 cod civ prevede că în cazul divorțului regimul matrimonial încetează la data introducerii cererii de divorț, în speță 3.10.2013. Regimul matrimonial al părților prezentei cauze este cel al comunității legale.

Potrivit art. 355 alin. 1 C.civ. , la încetarea comunității, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau prin act autentic notarial. Dacă regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei - părți ce revine fiecăruia, conform art 356 cod civil.

În timpul căsătoriei soții au dobândit următoarele bunuri:

- un apartament situat în XXX, compus din trei camere și dependințe, achiziționat prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul XXX din XXX în fața XXX.

-autoturism XXX dobândit prin contract de leasing cu societatea XXX;

-autoturism XXX;

bunuri mobile:

-mobilă bucătărie, formata din: corpuri de mobilier,

colțar cu masa si 2 scaune,

masa calculator ,

combină frigorifică

mașina de spălat automata;

cuptor cu microunde;

aragaz inox:

corpuri mobilier;

robot bucătărie Philips;

calculator;

mobila sufragerie,

canapea, 2 fotolii, măsuță tv, măsuță;

tv plasma mare

plante ornamentale ( 2 naturale si 2 artificiale );

mobila hol, formata din: dulap cu cuier, oglindă;plante ornament;

mobila dormitor mare, formata din: dulap, comodă, pat, 2 noptiere, oglinda ovală Tv plasma;

mobila dormitor mic, formata din; șifonier, dulap tip soldat, corp suspendat, birou copil, pat copil, biblioteca ( 2 mici), comoda, lampa abajur, tv plasma defect .

tablouri;

ceasuri;

-covoare diverse dimensiuni;

-jaluzele verticale;

-rulouri orizontale;

- lustre;

- aplice;

- serviciu arcopal bucătărie ;

- serviciu bucătărie;

- set pahare cristal;

-set baie, format din: oglinda, masca chiuveta,;

-set baie mică, format din: oglindă, suporturi prosop

Pentru a reține aceste bunuri instanța a avut în vedere cererea de chemare în judecată, cererea reconvențonală a pârâtei, conținutul înscrisurilor depuse la dosar și pozițiile părților exprimate prin răspunsurile la interogatoriile părților.

În acest sens contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul XXX din XXX în fața XXX ( fl 12 ) face dovada achiziționării în timpul căsătoriei a apartamentului situat în XXX, compus din trei camere și dependințe.

Dovada achiziționării celor două autoturisme reținute la masa de partaj a fost făcută de părți cu Cartea de Identitate a autovehiculului XXX depus la fila 90 dosar, Contract de Leasing Financiar( filele 90-94), facturi de plată, Certificat de Autenticitate ( fila 128 dosar), carte de identitate autoturismului XXX, declarația martori și recunoașterile părților.

Dovada bunurilor mobile reținute la masa de partaj s-a făcut în prezenta cauză cu recunoașterile părților la interogatoriu, procesul verbal de inventariere întocmit de părți ( fila 88-89 dosar).

În privința cotelor de contribuție instanța reține următoarele:

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor. Conform art 357 al 2 cod civil până la proba contrară se prezumă că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.

Reclamantul a solicitat reținerea unei cote majorate la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei, respectiv o cotă majorată de 80% pentru el iar pentru pârâta reclamantă o cotă de 20%.

Pârâta reclamantă a solicitat reținerea unei cote de contribuție egală pentru ambele părți la dobândirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantul a avut o cotă majorată la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei. Astfel, din conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei (contract de vânzare cumpărare autentificat sub numărul XXX din XXX, contract de vânzare cumpărare autentificat sub numărul XXX din XXX la XXX, contract de vânzare cumpărare autentificat sub numărul XXX din XXX la XXX), coroborat cu declarațiile martorilor A.P. și I.A. rezultă că reclamantul pârât a beneficiat de ajutor financiar din partea părinților săi, rezultând pe calea unei prezumții simple ( având în vedere data apropiată a vânzării respectiv achiziționării celor două apartamente, cel al părinților reclamantului și cel dobândit de părți în timpul căsătoriei) coroborată cu declarațiile martorilor că suma de 55.000.000 lei rezultată din vânzarea apartamentului din XXX a fost dată fiului lor pentru dobândirea apartamentului bun comun.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei ( adeverințe de venit ale ambelor părți, carte de muncă, declarații fiscale din care rezultă veniturile pârâtei reclamante date la ANAF , declarația martorei S.T. care arată că pârâta reclamantă a realizat venituri și din realizarea unor tratament la domiciliu) rezultă că părțile au avut o căsătorie îndelungată, fiind căsătoriți din anu1 XXX până în anul XXX iar reclamantul a realizat pe parcursul căsătoriei în mod constant venituri mai mari decât veniturile realizate de pârâta reclamantă .

Cu privire la modul în care au fost achitate datoriile asumate și plătite de părți în timpul căsătoriei ( împrumuturi pentru achitarea diferenței de valoare a apartamentului bun comun, contract de leasing pentru dobândirea autoturismului, etc) instanța reține că acestea au avut caracterul unor datorii comune veniturile ambelor părți din salarii sau alte surse reprezintă bun comun fiind fără importanță care dintre părți a efectuat plata acestora.

Cum prin probatoriul administrat în cauză a fost răsturnată prezumția de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, pentru considerentele arătate mai sus, instanța va constata că reclamantul a avut o contribuție de 65% la dobândirea bunurilor comune iar pârâtul de 35%.

In consecința, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu prin care a admis în principiu în parte cererea principală de partaj formulată de reclamantul A.N., în contradictoriu cu pârâta R.C-M, a admis în parte cererea reconvențională. A constatat că părțile au avut calitatea de soți de la data de XXX pana la data de XXX, a Deciziei civile de divorț nr. XXX dată de instanța Tribunalul Bacău care modifică în parte sentința civilă nr XXX pronunțata de Judecatoria Bacau în dosarul nr. XXX. a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri : un apartament situat în XXX, compus din trei camere și dependințe, achiziționat prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul XXX din XXX în fața XXX; autoturism XX dobândit prin contract de leasing cu societatea Porsche Leasing România IFN SA;autoturism XXX;bunuri mobile:mobilă bucătărie, formata din: corpuri de mobilier,

colțar cu masa si 2 scaune, masa calculator ,combina frigorifica;mașina de spălat automata;cuptor cu microunde;aragaz inox:corpuri mobilier;robot bucătărie Philips;calculator;mobila sufragerie, formată din: șifonier, alte 3 corpuri, canapea, 2 fotolii, măsuță tv, măsuță;tv plasma mare plante ornamentale;mobila hol, formata din: dulap cu cuier, oglindă;plante ornament;mobila dormitor mare, formata din: dulap, comodă, pat, 2 noptiere, oglinda ovală Tv plasma;mobila dormitor mic, formata din; șifonier, dulap tip soldat, corp suspendat, birou copil, pat copil, biblioteca ( 2 mici), comoda, lampa abajur, tv plasma defect .tablouri;ceasuri;covoare diverse dimensiuni; jaluzele verticale;rulouri orizontale; lustre;aplice;serviciu arcopal bucătărie ;serviciu bucătărie;set pahare cristal; set baie, format din: oglinda, masca chiuveta,;set baie mică, format din: oglindă, suporturi prosop . A constatat că reclamantul-pârât a avut o contribuție de 65% la dobândirea bunurilor comune iar pârâta-reclamantă de 35%. S-a dispus efectuarea unor expertize de specialitate, pentru identificarea și evaluarea bunurilor reținute la masa de partaj, respectiv: expertiza construcții expertiză bunuri mobile și expertiză auto.

Cu privire la atribuirea bunurilor reținute la masa de partaj, instanța reține că, potrivit art 988 C proc civ, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.

În cauză s-a întocmit și s-a depus la dosarul cauzei o expertiză auto de către expert V.C. prin care au fost identificate și evaluate cele două autoturisme reținute la masa de partaj, valoarea calculată de expert pentru autoturismul XXX cu număr de înmatriculare XXX fiind de 500 euro iar valoarea autoturismului XXX cu număr de înmatriculare XXX fiind de 5650 euro.

Cu privire la bunurile mobile reținute prin încheierea de admitere în principiu, în cauză s-au identificat și evaluat bunurile mobile și s-au formulat propuneri de lotizare pentru reclamant și pentru pârâtă. Valoarea totală a bunurilor mobile a fost stabilită de expert 10199 lei.

În ceea ce privește imobilul apartament prin expertiza construcții întocmită de expert C.N., acesta a fost identificat și evaluat la valoarea de 35657 euro( 161.234 lei).

Cu privire la atribuirea bunului apartament, instanța reține că ambele părți au solicitat atribuirea apartamentului bun comun.

Instanța va atribui bunul imobil ținând seama de faptul că reclamantul are o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, dar și în considerarea faptului că locuința minorului rezultat din căsătoria părților a fost stabilită alături de tatăl său.

În consecință, va atribui imobilul apartament cu valoare de 35657 euro ( 161.234 lei) reclamantului.

Cu privire la cele două autoturisme reținute prin încheierea de admitere în principiu instanța reține că ambele părți au solicitat ca atribuirea acestora să se facă în conformitate cu posesia actuală, astfel încât instanța va dispune atribuirea autoturismul XXX cu număr de înmatriculare XXX cu valoare de 500 euro ( 2250 lei) către pârâtă iar autoturismul XX cu număr de înmatriculare XXX cu valoare de 5650 euro ( 25425 lei) către reclamant.

În ceea ce privește bunurile mobile, instanța va dispune atribuirea acestora potrivit raportului de expertiză bunuri mobile întocmit de expert V.E. în prezenta cauză.

Astfel, va atribui reclamantului următoarele bunuri mobile, cu valoare de 6575,5 lei: colțar cu masa si 2 scaune, masa calculator, robot bucătărie Philips;calculator; canapea, 2 fotolii, măsuță tv, măsuță rotundă,tv LCD, plante ornamentale, dulap cu cuier, oglindă; mobila dormitor mare, formata din: dulap, comodă, pat, 2 noptiere, oglinda ovală TvLED;mobila dormitor mic, formata din; șifonier, dulap tip soldat, corp suspendat, birou copil, pat copil, biblioteca ( 2 mici), comoda, lampa abajur, ceasuri de perete, covoare diverse dimensiuni ( 7 bucăți); serviciu arcopal bucătărie ;serviciu bucătărie;set pahare cristal; set baie, format din: oglinda, masca chiuveta;set baie mică, format din: oglindă, suporturi prosop.

Va atribui pârâtei următoarele bunuri mobile: combină frigorifică; mașină de spălat automată;cuptor cu microunde; aragaz inox: corpuri mobilier bucătărie; mobilă sufragerie, plante ornamentale ( 2 naturale si 2 artificiale ), plante ornamentale ( hol), .tablouri, ceasuri de perete, covoare ( 7 bucăți), jaluzele verticale, rulouri orizontale, lustre, aplice, cu valoare totală de 3623,5 lei.

Valoare totală a bunurilor este de 199108 lei. Cota parte valorică ce se cuvine reclamantului este de 129420,2 lei iar pentru pârâta este de 69687,8 lei.

Reclamantului i-au fost atribuite bunuri în valoare totală de 193234,5 lei.

Pârâtei i-au fost atribuite bunuri în valoare de 5873,5 lei.

Pentru egalizarea loturilor, va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 63814,3 lei.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța reține că reclamantul a achitat taxă de timbru 8042 lei, onorariu expertize în valoare de 2900 lei iar pârâta taxă de timbru în cuantum de 3786 lei. Totalul cheltuielilor de judecată este în valoare de 14728 lei, pârâta urmând să achite reclamantului cheltuieli de judecată în valoare de 1368,8 lei.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune - lichidarea regimului matrimonial