Acţiune în constatare – Clauze abuzive

Comentarii

0

Judecătoria PLOIEŞTI Sentinţă civilă nr. 2667 din data de 26.02.2014

Admite în parte cererea

Pe rolul instanței civile se află solutionarea acțiunii civile având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamanții X și Y domiciliati in …., în contradictoriu cu pârâta ……

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12.02.2014, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință. La acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele si lucrarile din dosar, a amânat pronunțarea pentru data de 19.02.2014, cand a amanat pronuntarea la data de 26.02. 2014 când a hotărât următoarele

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei .. sub nr .. reclamantii X SI Y au solicitat constatarea nulitatii absolute a mai multor prevederi din conventia de credit nr 0160639/25.08.2008 incheiat cu pârâta SC Z SA, emietrea unui nou scadentar de plata, excluderea comisionului de risc si restituirea sumei de 18 402 CHF, si plata dobanzii legale de la data scadentei fiecarei sume reprezentand comision de risc pana la data restituirii efective a sumelor.

În motivarea in fapt a cererii, reclamanții au arătat următoarele:

La data de 25.08.2008 a incheiat cu parata Convenția de credit nr. 0160639/25.08.2008, contract in baza căruia Banca le-a acordat un imprumut in valoare de 200 000 CHF, garantat conform art. 7 (a) din Convenția de credit cu garantie reala imobiliara (ipoteca) de prim rang.

Anterior semnării acestui contract tipizata nu a existat nici o negociere, ci parata le-a impus Conventia de credit in forma semnata, neavand posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere asupra caracterului abuziv al unor clauze.

Au invederat ca pe parcursul analizei dosarului de credit am solicitat in repetate rânduri textul Convenției de credit studiu si analiza insa Banca a refuzat sa-1 puna la dispoziție pe considerentul ca va fi pus la dispoziție doar in măsura in case se aproba pentru creditul. Chiar si dupa aprobarea dosarul de creditare Banca a tergiversat si amânat fara motiv punerea la dispoziție a textului Convenției de credit fiindu-i imposibil sa identifice clauzele abuzive doar din informațiile verbale primite pana la data semnării intrucat Banca le-a prezentat verbal doar informații sumare si truncheate cu privire la condițiile de creditare.

Au mai arătat ca nu au cunoscut clauzele si condițiile încheierii Convenției de credit mai inainte de semnare, Banca punandu-le la dispoziție contractul exact la momentul semnării acestuia.Iar analiza unui dosar de creditare durează o perioada semnificativa si am fost pusi in situația de a accepta ca atare semnarea Convenției de credit pusa la dispoziție doar la data semnării.

Reclamantii au arătat instantei ca următoarele clauze sunt nule absolute fiind abuzive

Art. 3 lit. (d) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit prevede ca "Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente in cazul apariției unor modificări semnificative pe piața monetara, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificata se va aplica de la data comunicării;"

A arătat ca aceasta clauza pune probleme serioase sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca oferă paratei dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fara ca noua rata astfel revizuita sa fie negociata cu subsemnatii-imprumutati, urmând a fi doar informați cu privire la aceste aspecte. Mai mult decât atat, nu sunt indicate in contract nici macar sumar situațiile care pot sau urmează sa fie calificate ca "modificări semnificative pe piața monetara", astfel incat banca are posibilitatea sa revizuiască rata dobânzii in raport de orice situație, indiferent daca aceasta are sau nu impact asupra Convenției de credit, conducând astfel la posibilitatea de a mari rata dobânzii dupa bunul plac.

A mentionat ca potrivit art. 1 (a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare (i.e. Banca) de a modifica rata dobânzii in mod unilateral nu este abuziva, "cu condiția ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv imtemeiat prevăzut si in contract si, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care sa aiba, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. In acest sens, din cuprinsul art. 3 lit. (d) reiese ca motivul considerat de Banca ca " întemeiat " este acela al "apariției unor modificări semnificative pe piața monetara ".

Pe de alta parte, prin motiv întemeiat", in sensul textului de lege, se intelege împrejurarea descrisa cu acuratețe, care sa ofere consumatorului posibilitatea de a sti cu exactitate, chiar de la data semnării contractului, ca daca împrejurarea in cauza se produce, atunci aceasta va antrena si majorarea dabanzii. Totodată, motivul trebuie sa fie suficient-de clar arătat, ușor de determinat, pentru ca, in eventualitatea producerii acestuia, consumatorul sa poată aprecia daca împrejurarea in cauza a avut loc, iar in eventualitatea unui litigiu pe marginea acestei clauze, instanța va trebui sa fie in măsura sa aprecieze daca împrejurarea, motiv de mărire a dobânzii, chiar s-a produs. Asa cum un act normativ trebuie sa fie caracterizat prin previzibilitate, la fel, si o clauza contractuala trebuie sa fie astfel formulata incat consumatorul sa poată anticipa consecința apariției unei împrejurări calificata ca fiind motiv întemeiat pentru majorarea dobânzii.

O schimbare pe care o persoana o poate aprecia ca fiind semnificativa (i.e. Banca), poate fi apreciata de o alta ca fiind nesemnificativa (i.e. consumatorul). Este de notorietate ca un motiv intemeiat ar putea fi unul care sa poată fi apreciat la fel, in mod obiectiv, de orice persoana, inclusiv de catre instanța investita cu efectuarea controlului de legalitate cu privire la o astfel de clauza si la aplicabilitatea ei.

Totodată, a invederat ca nu poate fi acceptata nici teoria potrivit căreia elementele de natura obiectiva sunt greu de cuantificat si din acest motiv nu pot fi prevăzute in contract, cel puțin pentru următoarele motive:

(i) dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient si temeinic pentru ca acestea sa nu fie arătate, mai ales in condițiile in care ar fi fost suficient ca macar consecința modificării semnificative asupra convenției pârtilor sa fie indicata pentru a se putea stabili un criteriu chiar si minim;

(ii) daca Banca s-ar afla totuși in imposibilitatea de a gasi cel puțin un criteriu obiectiv, ar urma sa isi asume consecințele legale ale acestei imposibilități.

Următoarea clauză considerată abuzivă a fost art 1.2 art 5 lit a comisioin de risc

Au arătat reclamantii ca in conventia de credit nu exista explicat in mod clar scopul si intelesul Comisionului de risc,ca nu exista nicio justificare legala ori de alta natura ^ a aplic, un eventual comision care sa acopere un pretins "risc" din partea Bancu intrucat un eventual risc legat de insolventa noastră este acoperit prin garanția reala (ipoteca de rang I) instrtuita asupra imobilului pentru care a fost acordat creditul.

Un alt eventual risc ar fi acela al pieirii bunului ca urmare a unor evenimente care pot genera un astfel de risc insa si acest risc este acoperit tot din patrimoniul subsemnaților. In acest sens, Banca le-a impus obligația prin Convenția de credit sa incheie o polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul care face obiectul ipotecii de rang I si sa cesioneze in favoarea sa indemnizația de asigurare (art 7 litera (b) din Convenția de Credit).

Eventualele "riscuri" ale Băncii, care ar ,justifica" un comision, sunt unele lipsite de temei, intrucat costurile legate de aceste riscuri, sunt suportate exclusiv si integral de subsemnații consumatori.Singurul considerent pentru care a fost introdus un astfel de cost este acela de a obține in mod abuziv foloase materiale injuste si necuvenite. Aceasta stare de fapt, cat si inexistenta unui "risc al Băncii, reies fara echivoc s. din Împrejurarea ca, incepand cu luna septembrie 2010, Banca a încetat perceperea " comisionului de risc ".Cu toate acestea, incepand cu luna septembrie a anului 2010, Banca a modificat in mod unilateral si abuziv Convenția de Credit, introducând in sarcina subsemnaților un nou cost care nu are nicio justificare or fundamentare si cu privire la care am notificat Banca in repetate randun ca nu suntem de acord (astfel cum va fi dovedit prin probatoriul din aceasta cauza), fiind denumit in mod generic " comision de administrare ".

Prin introducerea comisionului de administrare,s-au văzut obligați sa se supună modificărilor unilaterale aduse Convenției de credit de către Banca sub amenințarea Înscrierii in evidentele biroului de credit, in caz de neplata a acestuia, fapt care contravine principiului bunei credințe si reconfirma poziția Băncii, deja de notorietate, ca fiind una de forța si abuziva in relația cu clienții consumatori.

O astfel de clauza referitoare la un pretins "comision de risc" cat si perceperea unui nou comision neagreat de parti prin Încheierea unui act adițional la Convenția de Credit creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, astfel aceasta cllauya constituie din perspectiva art. 4 alin (1) din Legea 193/2000, clauza abuziva fiind nula absolut, incalcandu-se atat prevederile art. 1 (a) din Anexa la Legea nr. 193/2000. Pe de alta parte, modificarea unilaterala a Convenției de Credit prin perceperea "comisionului de administrare" contravine prevederilor art. 93 lit. e), punctul 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorului, republicata, cu modificările si completările ulterioare C,OG nr. 21/1992"). Astfel, potrivit 93 lit. e), punctul 2 din OG nr. 21/2996 se prevede ca "se interzice introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționate in contract".

Cu privire 1.3 art 6 alin 2 au arătat ca având in vedere caracterul abuziv al prevederilor clauzei 3 d) pentru motivele dezbătute pe larg la punctul 1.1. de mai sus, consideram ca dispozițiile art. 6 alin. 2 din Convenția de credit conțin prevederi abuzive in sensul art. 4 alin (1) din Legea 193/2000, intrucat modificarea prevederilor Convenției de credit nu poate avea loc in temeiul unei clauze nule absolut intrucat o alta interpretare ar fi contrara principiului de drept instituit prin adagiului Quod nullum est nullum producit.

In plus, desi aceasta clauza nu conține in mod expres prin ea insasi prevederi care sa atragă caracterul abuziv si nulitatea absoluta, deservește procedura arbitrara de modificare a ratei dobânzii instituite de Art. 3 lit. (d) din Condițiile Speciale ale Convenției de CreditPe de alta parte, asa cum arătam anterior, Convenția de credit, si implicit anuitatea, nu pot fi modificate unilateral de Banca, intrucat s-ar incalca atat dispozițiile art. 93lit. h) din OG nr. 21/1992 cat si condițiile de fond si de forma prevăzute pentru modificarea actelor sinalgmatice si s-ar produce un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.

Referitor la 1.4. art. 6 alin 3. prima teza din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit - " Graficul de rambursare se va modifica periodic, automat, corespunzător ajustării ratei dobânzii, [...]" au arătat ca

Având in vedere caracterul abuziv al prevederilor clauzei 3 d) din condițiile speciale ale Convenției de credit, consideram ca si dispozițiile art, iLalin. 3 din Convenția de credit conțin prevederi abuzive si nule absolut in sensul art. 4 alin (1) din Legea 193/2000, pentru următoarele considerente:

- desi aceasta clauza nu conține in mod expres prin ea insasi prevederi care sa atragă caracterul abuziv si nulitatea "absoluta, deservește procedura arbitrara, nula absolut, de modificai^ a ratei dobânzii instituite de art. 3 lit. (d) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit;

modificarea prevederilor Convenției de credit nu poate avea loc in temeiul unei clauze nule absolut intrucat o alta interpretare ar fi contrara principiului de drept instituit prin adagiului Quod milum est nullum producit;

scadentarul, care face-parteintegranta. din Convenția de credit, nu poate fi modificat unilateral de Banca intrucat s-ar încalcă atat" dispozițiile art. 93 lit. h) din 0*G nr. 21/1992 cat si condițiile de fond si de forma prevăzute pentru modificarea actelor sinalgmatice, producandu-se un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.

Referitor 1.5. art. 3.1.2. lit. (c) de la SECȚIUNEA 3) - ,, Costuri" din Condițiile Generale ale Convenției de Crediit au arătat ca

Potrivit dispozițiilor art. 3.1.2. litera c), se prevede ca "Rata dobânzii curente este fixa sau variabila, exprimata in forma procentuala (ex x%), valoarea sa fiind menționata in Condițiile Speciale ". Asa cum se poate observa aceasta clauza este abuziva si nula absolut intrucat se introduce un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, lasand la libera apreciere subiectiva a Băncii sa stabilească daca dobânda este fixa sau variabila.

Pe de alta parte aceasta prevedere vine in contradicție cu art. 3 litera a) din Condițiile Speciale ale Convenției de credit unde se specifica ca rata dobânzii curente este "3,99% p.a. " (n.n. pe an), fara a se face vreo referire la faptul ca aceasta ar fi variabila ori sa se indice macar o formula de calcul care sa respecte regulile prevăzute de art. 93 lit. g, punctul 3 din OG nr. 21/1992, respectiv:

- variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru;

- dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract;

- formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia.

Au arătat ca prevederile art. 3.1.2. litera c) nu respectă niciuna din regulile enuntate.

Cu privire la 1.6 art 3.11 de la sectiunea 3) costuri din Conditiile Generale ale Conventiei de Credit au arătat Conform dispozițiilor art. 3.11. "DAE poate fi modificata in condițiile modificării ratei dobânzii, precum ii in condițiile prevăzute de Secțiunea 10) "Costuri suplimentare" sau prin acordul pârtilor". Asa cum se poate observa, aceasta cluaza conține dispoziții care fac trimitere la dispoztiile Art 3 lit (d) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit si la Secțiunea 10) "Costuri suplimentare" (i.e art 10 1 și art 10 2 din Condițiile Generale ale Convenției de credit).

Avand in vedere ca aceasta clauza se intemeiaza si se fundamentează pe prevederile unor clauze abuzive nule absolut (astfel cum am dezbătut pe larg la punctul 1.1. si 1.10. din prezenta secțiune) la care face trimitere, apreciem ca este si aceasta o clauza abuziva nula absolut, in sensul art. 4 alin (1) din Legea 193/2000.

In plus, aceasta clauza este lipsita de efecte juridice si nu poate produce efecte juridice intrucat nulitatea absoluta a clauzelor pe care se intemeiaza ii atrage nulitatea absoluta si in temeiul principiului de drept Quod nullum est nullum producit

Cu privire la 1.7. art .4.2. de la SECȚIUNEA 2) - "Plați" din Condițiile Generale aleConventiei de Credit. au arătat ca

Potrivit art. 4.2. din Condițiile Generale ale Convenției de credit se prevede ca in situația in care cursul de schimb pentru moneda creditului (in cazul nostru CHF) fluctuează, doar in sens crescător, cu mai mult de 10% fata de valoarea de la data semnării Convenției de credit, "Banca are dreptul, dar nu si oblișatia, ca in mod unilateral" sa convertească moneda creditului in RON, "in vederea evitqrii/maiorarii expunerii la Riscul Valutar". In aceasta situație, subsemnații consumatori vom fi obligați, la simpla notificare a Băncii sa suportam absolut toate costurile generate de aplicarea conversiei "astfel cum vor fi acestea aplicabile la data efectuării conversiei" si vom fi obligați sa suportam "Rata Dobânzii Curente practicata de Banca si toate celelalte condiții valabile pentru același produs de creditare/produsul de creditare similar, in RON, aflat in oferta băncii la data efectuării conversiei".

Potrivit acestei clauze, in cazul in care ar exista un risc valutar doar in patrimoniul Băncii, nu si al consumatorilor Banca poate modifica unilateral Convenția de Credit, contrar condițiilor de fond si de forma pentru modificarea actelor sinalagmatice cat si in contradicție directa CU. dispozițiile art. 93 lit. li) din OG nr.^21/1992 care_dispune ca "sunt interzise clauzele contractualemre: dau dreptul furnizorului de sendcii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator ".

Mai mult de atat, In temeiul art. 4.2., Banca va putea converti creditul in RON aplicând in mod nelegal, injust si abuziv alte condiții de creditare decât cele prevăzute in Convenția de credit si care nu au fost prestabilite or predeterminate la incheierea Convenției de credit (si nici măcar cunoscute subsemnaților consumatori), astfel incat vor fi supuși si de aceasta data obligației de a suporta integral atat riscul valutar cat si rata a dobânzii plus costurile aferențe conversiei care vor fi stabiliîe la liberul arbutru al Băncii, fara a exista niciun fel de criteriu de determinare a acestora.

Au arătat ca aprobarea conversiei creditului intr-o alta moneda nu va putea fi făcuta decât cu acordul Băncii, dupa doua aparente "criterii", respectiv (i) analiza de la caz la caz si (ii) posibilitățile de refinantare in piața. In fapt nu exista niciun fel de criteriu ori regula obiectiva de apreciere si Banca va putea decide in mod unilateral bazat exclusiv pe liberul arbitru respingerea unei astfel de cereri, chiar daca subsemnații am suferi un prejudiciu din cauza fluctuațiilor valutare.

Si in aceasta situație, in cazul in care Banca va aproba conversia dupa reguli si criterii numai de ea știute, absolut toate costurile legate de o astfel de conversie vor fi suportate doar de subsemnații consumatori fara a exista o cuantificare a acestor costuri sau o modalitate obiectiva de apreciere or cuantificare a acestora.

Totodată, au mai menționat in cuprinsul prezentei acțiuni la punctul 1.1., dificultatea stabilirii unor criterii obiective din partea Bandi nu reprezinfa~un"motiv suficient si temeinic pentru ca acestea sa nu fie arătate Pe de aiüTplrté," d5ca*î*aflca* nu a putut identifica astfel de crierii obiectiv, trebuie sa isi asume consecințele legale si riscurile acestei imposibilități.

O astfel de clauza creează, in detrimentul subsemnaților consumatori si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, astfel incat întregul art. 4.2. de la SECȚIUNEA 21 - "Plați" din Condițiile Generale ale Convenției de credit este o clauza abuziva fiind nula absolut, din perspectiva art. 4 alin (1) din Legea 193/2000. Practic, in loc ca un eventual risc valutar sa fie suportat de Banca sau, cel mult, riscul sa fie impartit intre Banca si subsemnații, sunt pusi intr-o situație disproporționata, care, poate genera un vădit prejudiciu doar in patrimoniul nostru.

Cu privire 1.8 art 7.2 lit c si d au arătat ca Articolul 7.2. din Condițiile Generale ale Convenției de credit, conține dispoziții cu privire la asa n "obligații" ale Băncii. Astfel, potrivit literei c) ale acestei clauze, Banca este obligata "sa instiinte scris împrumutatul cu privire la conversia monedei Creditului in Noua Moneda, in situația prevăzuta / 4.2. din prezentele Condiții Generale si sa-i comunice acestuia noul grafic de rambursare, in vi, data realizării conversiei". Pe de alta parte potrivit literei d) ale aceluiași art. 7.2., Banca este obli comunice împrumutatului noua rata a dobânzii (i) stabilita de către Banca a dreptului de a ti dobânzii curente in cazul intervenirii unor Schimbări Semnificative sau (ii) aplicabila ca exercitării de către Banca a dreptului de a converti moneda Creditului in Noua Moneda, l precizata la punctul 4.2. din prezentele Condiții Generale".

Având in vedere ca art. 7.2. lit. c) si (d) conține prevederi care se intemeiaza, interpretează impreuna cu dispozițiile art. 3 lit. (d) din Condițiile Speciale si art. 4.2. Generale ale Convenției de credit, clauze pe care le consideram abuzive conform celor punctul 1.1. si 1.7. din prezenta acțiune, apreciem ca art. 7.2. lit. c) si fH) - "Obligai! SECȚIUNEA 7) - ..Plați" din Condițiile Generale ale Conveni HP rredit con] fiind nule absolut in sensul art. 4 alin (1) din Legea 193/2000.

Cu privire 1.9 art 8.1 lit c si lit d au arătat ca declararea anticipata a scadentei pentru a nu fi considerate abuzive si nule absolut aceste prevederi, era necesar ca Banca sa stabilească motive obiective de apreciere a imprejurarii de fapt care ar putea fi considerata determinanta pentru declararea anticipata a scadentei. Cu toate acestea se poate lesne observa ca singurul criteriu de apreciere este unul de natura pur subiectiva si arbitrar.

Au invederat ca banca instituie in mod cu totul abuziv si nelegal, in contradicție vădita cu principiul de drept privat potrivit căruia părțile unui raport juridic se situează pe poziții de egalitate, o procedura prin care, la liberul arbitru absolut al imprumutatorului, acesta poate declara anticipat scadenta soldului creditului, cu toate consecințele unui prejudiciu iminent in patrimoniul consumatorului.

Referitor la 1.10. costuri suplimentare au arătat ca Conform acestei secțiuni, in situația in care din diferite motive costurile Băncii cresc sau ar exista un risc ca acestea sa crească din motive de "interpretare ale unor acte normative aplicabile" aceste costuri sau eventualele costuri legate de interpretarileHegislatiei in vigoare, urmeaza-ă fi suportata exclusiv de consumatori.

Au arătat ca art 10.1 si 10.2 Ca o consecința fireasca a constatării nulității absolute a clauzei privind comisionul de risc de la art. 5 lit. a) din Convenția de credit, astfel cum a fost ceruta la punctul 1 liniuta a Il-a, consideram ca sunt indreptatiti la restabilirea situației in care clauza privind comisionul de risc nu a fost incheiata.Astfel, dand eficienta celor doua principii ale efectelor nulității - principiul retroactivității efectelor nulității si principiul repunerii in situația anterioara restitutio in integrum - se impune restituirea de către parata către subsemnații a sumelor de bani incasate cu titlu de comision de risc si incepand cu luna septembrie 2010 cu titlu de comision de administrare, de la data semnării Convenției de credit si pana la data plații efective a acestui debit. Pentru perioada septembrie 2008 -noiembrie 2012, cuantumul comisionului de risc, redenumit ulterior comision de administrare, asa cum am mai arătat, se ridica la suma de 18 402,400 CHF, asa cum rezulta din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei, suma care, solicitam sa ne fie restituita de către parata.

In drept au fost invocate dispozitiile art 112 cod proc civ, art 1,4 din legea 193/200, OG 21/1992, legea 296/2004 privind codul consumului, legea 363/2007.

Ca probatoriu au solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriu.

Pârâta a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata raportat la calitatea acestora de persoane care au cunostiinte juridice.

Cu privire la clauzele invocate ca fiind abuzive, pârâta a arătat următoarele:

Referitor la clauza 3 d privind modificarea dobanzii, a arătat ca este ramasa fara obiect intrucat au fost notificati, ca este reglementat dreptul consumatorului de a rezilia contractul, iar banca nu poate prevedea schimbarile legislative ulterioare incheierii conventiei. Au arătat ca aceasta clauza a fost negociata, iar reclamantii au semnat in cunostiinta de cauza, iar intre parti nu a existat un dezechilibru semnificativ. Rata dobanzii se asociaza cu obiectul principal al contractlui de credit, fiind elementul cheie despre care banca isi informeaza clientii la incheierea unui contract, iar modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizata din perspectiva clauzelor abuzive.

Cu privire la comisionul de risc parata a arătat ca argumentele reclamantilor sunt netemeinice.

A invederat isntantei ca notiunea riscului de credit este parte dintr-o teorie complexa, riscul de credit fiind un risc asumat d ebanca care deriva din constituirea surselor sale de creditare, din fonduri proprii sau prin depozite. Acest comision de risc este perceput in ideea aducerii la indeplinire a cerintei legale de pastrare la un anumit nivel al fondurilor proprii care sa acopere inclusiv riscul de credit, fara a constitui in mod necesar pretul unui serviciu distinct de acordarea creditului, fiind perceput la un nivel mic pe toata durata creditului.

De asemenea a arătat prin anularea acestuia se produce un dezechilibru semnificativ pentru banca fiind nevoita sa restrictioneze accesul la credite, precum si faptul ca a actionat cu buna credinta la introducerea acestei clauze, acest comision de risc fiind parte integranta din DAE, fiind inclus in riscul contractului.

Cu privire la clauzele 6.2 si 6.3 modificarea anuitatii a arătat ca nu este abuziva cu aceasi argumente prezentate mai sus. La fel a arătat si pentru clauza privind doband fixa sau variabila, ca fiind un element negociat cu clientii.

Referitor la clauzele 4.2 si 4.3 raportat la conversia monedei, a arătat parata ca nu sunt abuzive intrucata are rol de protectie, iar banca nu poate modifica unilateral cu privire la moneda creditului, iar caluaza este una transparenta si verificabila.

Raportat la clauzele 7.2 lit c si d nu sunt abuzive intrucat dreptul imprumatului la reziliere este pastrat.

In ceea ce priveste declararea scadentei anticipate a arătat ca nu este abuziva deoarece ea da dreptul bancii sa reactioneze la neexecutarea obligatiilor contractuale de catre imprumutati. Iar referitor la art 10.1 si 10.2 a arătat ca nu pot fi abuzive intrucat aparitia unor astfel d ecosturi nu sunt sub controlul sau previziunea bancii si ajuta la pastrarea echilibrului contractual.

Referitor la capetele de cerere privind restituirea sumelor percepute cu titlu d ecomision de risc si dobanda legala a arătat ca sunt nejustificate deoarece clauzele nu pot fi calificate ca fiind abuzive.

Cererea nu a fost motivata in drept.

Prin incheierea civila nr 2568 din 13.05.2013 s-a admis cererea de strămutare si s-a dispus stramutarea la Judecatoria Ploiesti.

Reclamantii si-au precizat actiunea in sensul ca solicita suma de 22147 CHF incasata cu tiltu de comision de risc.

Instanta a administrat proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 25.08.2008, pârâta S.C. Z S.A., în calitate de împrumutător, și reclamanții Xși Y, în calitate de împrumutați, au încheiat convenția de credit nr. 0160639/09.05.2008, având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 200.000 CHF, pentru o durată de 120 luni, calculată de la data încheierii convenției, pentru o dobândă de 3,99% p.a. Termenele de restituire a sumei împrumutate au fost stabilite prin planul de rambursare a creditului.

De la data încheierii convenției și până în prezent, pârâta a perceput comisionul de risc, redenumit de administrare, astfel cum reiese din extrasele de cont depuse la dosar coroborat cu planurile de rambursare a creditului.

Cu titlu preliminar, pentru a analiza cererea formulată de reclamanti, cu privire la declararea ca abuzive a clauzei contractuale stipulate la art. 3 lit. d, 5 lit. a, din Condițiile Speciale ale Convenției de credit, instanța trebuie să răspundă apărărilor pârâtului care a arătat, în esență, că dobânda prevăzută în clauza al cărei caracter abuziv se solicită, precum și comisionul de risc, fac parte din prețul contractului - prețul serviciului oferit reclamantului, care, potrivit Legii nr. 193/2000 care transpune în legislația națională Directiva 93/13/CE, nu pot fi supuse aprecierii din acest punct de vedere.

Acesta a arătat că instanța trebuie să interpreteze textul de implementare a Directivei nr. 93/13/CEE, anume art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000, în sensul și înțelesul Directivei, atunci când transpunerea în legislația națională nu s-a făcut în conformitate cu scopul și sensul directivei.

Instanța apreciază că nu există nici un impediment în ceea ce privește interpretarea textului legii naționale - art. 4 alin. 5 din Legea nr. 193/2000 - în sensul că acesta se referă la prețul și la obiectul contractului.

În ceea ce privește cenzurarea analizei prețului si obiectului contractului prin prisma caracterului abuziv, de către instanță, care ar fi ținută de acest articol al legii naționale, precum și de art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE, instanța apreciază că susținerea pârâtei nu este întemeiată.

Astfel, în cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Suprem din Spania, prin decizia din 20 octombrie 2008, în procedura Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) - la care face trimitere Avocatul General în Concluziile sale în cauza C 453/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Okresný súd Prešov (Slovacia), în procedura Jana Pereničová, Vladislav Perenič împotriva SOS financ spol. s r. o.(par. 117 și118) -, articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil(par. 44).

În această speță, așa cum rezultă din textul citat, se punea problema unei reglementări naționale care să permită instanțelor naționale să efectueze un control asupra acestui tip de clauze, prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE. Ceea ce Curtea a statuat este că se poate stabili prin lege națională un control asupra clauzelor prevăzute la 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE., clauze ce fac și obiectul prezentului litigiu, fără ca acest text să fie încălcat. Astfel, cu atât mai mult, instanțele naționale, pot analiza caracterul abuziv al acestui tip de clauze, chiar dacă ele sunt exprimate în mod clar și inteligibil în contractele supuse controlului jurisdicțional. Ceea ce este important este ca statele să acorde minimul de protecție fată de consumatori, minim ce este reglementat prin Directiva nr. 93/13/CEE, însă prevederile acestei directive nu pot fi interpretate în sensul că statele nu pot acorda o protecție mai ridicată consumatorilor. În acest sens, în cauza C 453/10, Jana Pereničová, Vladislav Perenič împotriva SOS financ spol. s r. o.(par. 36), Curtea a statuat: "Având în vedere aceste considerații, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, la aprecierea aspectului dacă un contract încheiat cu un consumator de către un comerciant și care conține una sau mai multe clauze abuzive poate continua să existe fără clauzele menționate, instanța sesizată nu poate să se întemeieze numai pe caracterul posibil avantajos pentru una dintre părți, în speță consumatorul, al anulării respectivului contract în întregime. Cu toate acestea, directiva menționată nu se opune ca un stat membru să prevadă, cu respectarea dreptului Uniunii, că un contract încheiat cu un consumator de către un comerciant și care conține una sau mai multe clauze abuzive este nul în întregime atunci când se dovedește că aceasta asigură o protecție mai bună a consumatorului";.

Pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat de asemenea, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților la contract(Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 31). În lumina acestor principii, Curtea a hotărât că instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale(Hotărârea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29) .

În opinia Curții, posibilitatea instanței de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezintă "un mijloc adecvat atât pentru a atinge rezultatul prevăzut la articolul 6 din Directiva 93/13, și anume faptul ca respectivele clauze abuzive să nu creeze obligații pentru un consumator individual, cât și pentru a contribui la realizarea obiectivului prevăzut la articolul 7 din această directivă, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la încetarea folosirii clauzelor abuzive în contractele încheiate de un comerciant cu consumatorii";( Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C 473/00, Rec., p. I 10875, punctul 32). Dreptul astfel recunoscut instanței a fost considerat necesar pentru "a se asigura o protecție efectivă a consumatorului, având în vedere în special riscul destul de important ca acesta să nu își cunoască drepturile sau să întâmpine dificultăți în exercitarea lor(";( Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C 473/00, Rec., p. I 10875, punctul 33).

Prin urmare, instanța poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecății în prezenta cauză, având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României( "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte";), și ale art.20 din Constituiția României( dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte";).

Legea aplicabilă în cauză:

Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.

Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanții având calitatea de consumatori în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoane fizice părți la un contract încheiat în afara activităților lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.

La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000 în forma republicată în Monitorul Oficial nr.305/18.04.2008, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).

De asemenea, instanța reține caracterul derogator, special al dispozițiilor acestei Legi, raportat la prevederile Codului civil / Codului de procedură civilă. Astfel, la soluționarea litigiilor privind caracterul abuziv al contractelor încheiate între comercianți și consumatori trebuie avută în vedere Legea nr.193/2000 indiferent dacă persoana pretins prejudiciată s-a adresat direct instanței de judecată, potrivit art.14 din Lege, sau a sesizat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, potrivit art.8-14 din Lege. Această împrejurare reiese în mod evident din chiar formularea art.14 - consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă: contractele încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi sunt contractele în care au fost stipulate clauze abuzive; dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă devin aplicabile în condițiile principiului ";legea specială se completează cu legea generală";.

Aplicarea în cauză a Directivei nr.93/13/CEE:

Ca regulă generală, directiva nu este direct aplicabilă în dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare să o transpună printr-o lege națională.

Pentru ca o directivă să beneficieze totuși de efect direct (înțeles ca posibilitatea invocării unei norme de drept comunitar într-un litigiu aflat pe rolul instanțelor naționale), în situația în care nu a fost implementată sau a fost implementată incorect, trebuie să fie întrunite trei cerințe: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei să fi expirat, iar statul să nu fi transpus directiva sau să o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocată să fie clară, precisă, necondiționată de adoptarea unor măsuri de implementare; 3) partea împotriva căreia este invocată este o autoritate statală, astfel cum a aceasta a fost definită în cauza C-188/89 Foster. Aceste cerințe au fost stabilite de Curtea Europeană de Justiție în mai multe cauze: C - 41/74 Van Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. În cauză însă, niciuna dintre părți nu are calitatea de autoritate statală, astfel că pârâta nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.

Cu toate acestea, instanța va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale și prin prisma art.4 alin.(2) din Directiva anterior identificată, potrivit principiului interpretării dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar și prin prisma unei directive necorespunzător transpuse la momentul încheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg în cauza C-106/89 Marleasing.

Cerințele calificării unei clauze contractuale drept ";abuzive";:

Potrivit art.4 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";, ";o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

De asemenea, potrivit art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Astfel cum art.4 alin.(3) din Lege stabilește, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, art.1 alin.(1) din Legea nr.193/2000 prevede că ";orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate";.

Potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, ";aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil";.

Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.

Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.

Convenția de credit nr. 0160639/25.08.2008, încheiată între părți are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menționate: între reclamanți, părțile contractante aflate în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanții; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamanții doar manifestându-și voința de a încheia convenția.

Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), și nici nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a "alege"; moneda creditului, de a citi condițiile contractuale oferite de bancă, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului că reclamanții au avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art.4 alin.(2) din Lege.

Nu există identitate între caracterul special al condițiilor convenției de credit și caracterul negociat al acestora. Condițiile au fost calificate drept ";speciale"; doar ca urmare a faptului că acestea cuprind elementele care diferențiază acest contract de altele din aceeași categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor și al comisioanelor etc.). Faptul că reclamanții au acceptat să semneze convenția de credit în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că au renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.

Pentru motivele de fapt și de drept anterior menționate, instanța reține caracterul de adeziune al contractului de credit nr. 0160639/25.08.2008 încheiat între părți, și deci caracterul nenegociat al clauzelor contestate de reclamanți.

I Art.3 lit.d din Condițiile speciale ale convenției de credit prevede: "banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării";.

În condițiile generale ale convenției, pârâta a definit ";schimbările semnificative"; ca fiind: ";(i) orice variație cu o cotă procentuală de 0,2% p.a. sau mai mare a valorii indicilor de referință ai pieței monetare, față de valoarea acestora la data de referință, (ii) orice modificări ale costurilor de refinanțare ale băncii care ar genera o depășire a nivelului maxim acceptabil pentru aceasta în vederea continuării desfășurării activității, în legătură cu un anumit produs / serviciu, în condiții de profitabilitate precum și (iii) orice modificări legislative ce ar supune banca la suportarea unor costuri noi / suplimentare / majorate față de cele avute în vedere la data de referință, incluzând, dar fără a se limita la situațiile prevăzute la Secțiunea 10";.

Instanța reține că prin art.3 lit.a din condițiile speciale ale convenției nr. 0160639/25.08.2008 a fost stabilită o rată fixă a dobânzii curente de 3,99% p.a. Acest caracter reiese atât din faptul că în contract nu a fost prevăzut expres caracterul variabil al dobânzii, cât și din planul de rambursare a creditului anexat convențiilor. Cu toate acestea, prin art.3 lit.d anterior redat, pârâta și-a atribuit dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor ";schimbări semnificative pe piața monetară";.

Anexa la Legea nr.193/2000 stabilește cu caracter exemplificativ prevederile contractuale care au caracter abuziv, printre acestea fiind și cea care: ";a) dă dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul";.

Mai mult, în art.3.1.2 lit.c din Condițiile generale ale convenției, pârâta a stabilit expres că rata dobânzii curente este fixă sau variabilă.

De asemenea, art.1 alin.(1) din Lege prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Analizând conținutul art.3 lit.d din Condițiile Speciale prin prisma întregului contract, instanța constată că, dacă reclamanții au putut afla de la data încheierii convenției posibilitatea modificării ratei dobânzii, condițiile acestei variații, respectiv sintagma ";schimbări semnificative pe piața monetară";, nu a fost definită în mod clar, fără echivoc: ";indicii de referință ai pieței monetare"; nu au fost expres indicați; ";depășirea nivelului maxim acceptabil"; pentru bancă reprezintă un criteriu pur subiectiv, exclus așadar oricărei aprecieri din partea clienților băncii sau a instanței; sintagmele ";orice modificări legislative";,";costuri noi/suplimentare/majorate"; nu oferă nicio limită pentru bancă în majorarea ratei dobânzii.

Cazurile în care o convenție poate fi amendată prin manifestarea de voință a unei singure părți trebuie să fie clar exprimate, neechivoce, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a-și prefigura de la început condițiile în care o astfel de modificare poate interveni, iar instanța să aibă posibilitatea ca, la cerere, să poată aprecia asupra existenței și temeiniciei acestora. Având în vedere formularea deosebit de generală, instanța consideră că art.3 lit.d din Condițiile speciale ale convenției de credit nu este clar, fără echivoc, ci permite pârâtei să modifice discreționar rata dobânzii curente pentru motive necunoscute de reclamanți, care scapă aprecierii acestora și eventualului control al instanței, contrar principiului bunei-credințe și creând un vădit dezechilibru contractual. "Schimbările semnificative pe piața monetară";, invocate de pârâtă, au un caracter vag, putând da cu ușurință naștere la creșteri abuzive a ratei dobânzii.

Pârâta nu a prevăzut în contract posibilitatea reclamanților de a solicita rezilierea convenției în ipoteza modificării unilaterale a ratei dobânzii, cu obligația de a restitui suma împrumutată, fără a fi penalizați pentru această alegere.

Dobânda este inclusă în prețul contractului. Însă, potrivit art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000 și din art.4 alin.(2) din Directiva nr.903/13/CEE, pentru a fi exclusă de la aprecierea caracterului abuziv, clauza contractuală referitoare la prețul contractului trebuie să fie exprimată "clar și inteligibil";. Or, în cauză, reclamanții au invocat tocmai formularea neclară, neinteligibilă, a posibilității de modificare a ratei dobânzii.

Reclamanții nu au avut posibilitatea de a negocia clauza privind caracterul dobânzii, din moment ce aceasta nu a fost clar exprimată (prin ipoteză, reclamanții nu puteau face judecăți de valoare cu privire la o dispoziție contractuală pe care nu au putut-o înțelege). Iar susținerea pârâtei, potrivit căreia prin faptul că reclamanții au consimțit să semneze convenția de credit, au acceptat implicit și posibilitatea modificării (discreționare) a dobânzii vădește pe deplin reaua - credință a băncii.

În consecință, instanța apreciază că art.3 lit.d din Condițiile speciale ale convenției de credit reprezintă o clauză abuzivă, în sensul lit.a) din Anexa la Legea nr.193/2000.

II. Art.5.1 lit.a din Condițiile speciale ale convențiilor de credit prevăd în favoarea pârâtei dreptul de a percepe un comision de risc de 0,22% ( prevăzut în convenția de credit nr. 0160639/25.08.2008) aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Art.3.5 din Condițiile generale ale convenției de credit stabilesc că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale.

Instanța constată că riscul asigurat prin perceperea acestui comision nu este definit prin convenție; simpla menționare a valorii și a perioadei pentru care este datorat, fără ca reclamanții să aibă posibilitatea de a cunoaște motivele care determină perceperea acestuia, iar instanța, pe aceea de aprecia asupra temeinicii sale, în eventualitatea unui litigiu, nu conferă acestei clauze un caracter clar și neechivoc.

De altfel, instanța reține că numai ca urmare a promovării prezentei acțiuni, la aproape patru ani de la data încheierii convenției de credit, pârâta a încercat să furnizeze o explicație posibilă a stabilirii acestui comision, și aceasta cât se poate de generală ("comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată, și anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere / pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit ipotecar";); în contract nu au fost prevăzute, nici măcar cu titlu exemplificativ, aceste riscuri inerente activității desfășurate de bancă și "care ar putea apărea de-a lungul derulării contractului de credit";. Exigențele bunei - credințe în raporturile contractuale impun ca părțile să poată cunoaște încă de la încheierea actului juridic întinderea obligațiilor pe care trebuie să le execute, și ca o parte să nu își crească semnificativ profitul prin împovărarea fără niciun criteriu, și deci nejustificat, a celeilalte părți.

Riscul, înțeles ca posibilitatea unei pierderi, reprezintă un element specific contractelor aleatorii (actelor juridice cu titlu oneros în care toate părțile au în vedere posibilitatea unui câștig și riscul unei pierderi, datorită unei împrejurări viitoare și incerte, de care depinde întinderea sau chiar existența obligației); contractul de credit însă are caracter comutativ, întinderea și existența obligațiilor asumate de părți fiind precis determinate încă de la realizarea acordului de voință, iar în cazul în care reclamanții nu și-ar executa obligațiile contractuale, pârâta ar avea la dispoziție procedura executării silite, inclusiv realizarea dreptului de ipotecă prevăzut în favoarea sa.

Riscurile pe care o bancă trebuie să le suporte sunt acoperite atât ca urmare a perceperii dobânzii stipulate în contract, cât și ca urmare a constantei adaptări a ofertei de creditare la condițiile economice, de notorietate fiind ajustarea ratei dobânzii și a comisioanelor la situația economică națională și internațională, în contractele de credit nou încheiate. Riscul nerambursării creditului sau al persoanei contractante este acoperit prin constituirea garanții reale imobiliare în favoarea pârâtei, prin asigurarea imobilului la o valoare suficientă pentru garantarea recuperării sumei împrumutate, primele de asigurare fiind suportate exclusiv de reclamanți, prin eventuala executare silită asupra celorlalte bunuri ale reclamanților. Nu în ultimul rând, de esența activității desfășurate de un comerciant (bancă) este riscul pe care acesta și-l asumă prin desfășurarea respectivei activități comerciale; însă prin clauzele contractuale impuse reclamanților, pârâta încearcă să transfere asupra acestora din urmă întregul risc al creditului acordat, indiferent de valoarea acestuia, clienții având doar un drept de opțiune între a accepta modificările unilaterale impuse de pârâtă sau a cere desființarea contractului, cu consecința restituirii imediate a sumei împrumutate și a dobânzii aferente, inclusiv a comisionului de rambursare anticipată, în condițiile în care suma de bani împrumutată a fost deja folosită de reclamanți.

Contrar susținerilor pârâtei, instanța apreciază că acest comision nu a fost negociat între părți; negocierea nu se rezumă la "luarea la cunoștință"; a existenței comisionului. Iar Legea nr.193/2000 nu impune ca doar clauzele care prezintă un interes mai mare pentru clienți să fie clar exprimate, ci se referă la integralitatea prevederilor contractuale.

Perceperea comisionului de risc (de 0,22% din soldul creditului), plătibil lunar, reprezintă mai mult de jumătate din valoarea dobânzii și mai mult de o treime din valoarea sumei împrumutate, potrivit graficelor de rambursare creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamanților consumatori, aceștia fiind obligați, pentru cauze necunoscute, la plata unei importante sume de bani.

Instanța nu contestă faptul că perceperea comisionului de risc a stat la baza voinței pârâtei de a contracta, dată fiind și valoarea ridicată a acestuia. Însă această împrejurare nu constituie un impediment pentru anularea clauzei cu acest obiect, legea nefăcând distincție între clauzele care au avut un rol determinant pentru exprimarea consimțământului, și cele mai puțin importante.

Instanța apreciază că prevederea contractuală care stabilește comisionul de risc contravine bunei-credințe, în condițiile în care pârâta percepe lunar 0,22% din soldul creditului pentru motive necunoscute de reclamanți. Reaua - credință a pârâtei este dovedită chiar de modul în care a înțeles să formuleze clauza privind comisionul de risc, și de caracterul nenegociat al contractului, comerciantul profitând de nevoia consumatorilor pentru a le impune acest comision de risc.

Instanța nu va reține nici apărarea pârâtei privind includerea comisionului de risc în prețul contractului. Denumirea acestui comision și motivele care stau la baza perceperii acestuia sunt în contradicție cu ideea de preț, definit ca prestație oferită în schimbul transferării proprietății asupra bunului. Comisionul de risc nu reprezintă nicidecum un echivalent al folosinței sumei împrumutate, astfel cum este dobânda percepută. De altfel, nici O.U.G. nr.50/2010 nu a considerat comisionul de risc drept preț al contractului, prin art.36 fiind exclusă perceperea acestuia.

În consecință, instanța apreciază că art.5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției încheiate de părți reprezintă clauze abuzive, în sensul art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000.

III. Raportat la concluziile instantei cu privire la prima clauza, 3 lit d instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor art. 6 alin. 2 prima teză din Condițiile Speciale care prevede că " Valoarea anuității se va modifica in mod corespunzător in condițiile punctului 3. d)(…)";, și art. 6 alin. 3 prima teză din Condițiile Speciale care prevăd că: "; Graficul de rambursare se va modifica periodic, automat, corespunzător ajustării ratei dobânzii(…)";, întrucât acestea pun în aplicare efectivă art. 3 lit. d din Condițiile Speciale.

IV. Art. 3.1.2. lit. c) - Conditii Generale prevede: " rata dobânzii curente este fixă sau variabilă, exprimată în formă procentuală, (ex. x%) valoarea sa fiind menționată în Condițiile Speciale";.

Art. 3.1.2 din Condițiile Generale se completeză, în analiza conventiei încheiate de părți, cu art. 3 lit.a) si d) din Condițiile Speciale.

Deși,la prima vedere, conținutul art. 3.1.2 lit. c) nu pare a avea un caracter abuziv, fiind expresia unor condiții generale de stabilire a dobânzii, atunci când se interpretează convenția, sub acest aspect, potrivit principiului de interpretare potrivit căruia clauzele unui contract se interpretează în totalitatea lor, se poate observa cel putin o ambiguitate cu privire la acest aspect.

Astfel, deși se specifică faptul că rata dobânzii este fixă sau variabilă, doar valoarea acesteia urmează să fie stabilită prin condițiile speciale, iar nu caracterul acesteia. Or, valoare nu înseamnă decât cuantumul dobânzii, în functie de valoarea creditului si de durata acestuia.

Analizând, în continuare, și în completare, continutul art. 3 lit. a) din Conditiile Speciale, prin care se stabilește rata dobânzii de 3,99% pe an, și art. 3 lit.d) din condițiile speciale, prin care se stabilește faptul că rata dobânzii se poate modifica în mod unilateral de către Bancă, în funcție de criterii nedeterminate, instanța reține că art. 3.2.1. lit. c din Condițiile Generale creează condițiile generale ale unui cadru contractual abuziv, lăsând la libera apreciere subiectiva a Băncii să stabilească dacă dobânda este fixă sau variabilă.

Prin urmare, constată existența unui dezechilibru contractual în ceea ce privește și clauza prevăzută la art. 3.1.2 it. C) din Condițiile Generale, care are, astfel, un caracter abuziv.

V. Art. 3.11. Condiții Generale prevede că " DAE poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10 ) Costuri suplimentare sau prin acordul părților";.

Reclamanții au formulat critici cu privire la teza finală a clauzei, prin trimiterile pe care le face la art. 3 lit. d) și la Secțiunea 10, care cuprind clauze abuzive.

Instanța reține că susținerile reclamanților sunt întemeiate cu privire la această clauză, aceasta cuprinzând condiții generale cu privire la stabilirea DAE. Atâta timp cât prevederile art. 3 lit. d) din Condițiile Speciale si ale Sectiunii 10 din Condițiile Generale au fost constatate ca având un caracter abuziv, referirile din art. 3.11 cu privire la acestea își vor mai produce efecte pe viitor, fiind si aceasta o clauza abuziva, din moment ce poate fi modificata in coditiile prevazute de art 3 lit d constatata ca fiind abuziva.

VI. Art. 4.2 din Conditiile Generale prevede: "în cazul în care creditul este acordat într-o altă monedă decât moneda națională ,Împrumutatul, fiecare Codebitor și fiecare Garant declară și recunoaște în mod expres faptul că, în situația în care pe parcursul duratei creditului, cursul pentru moneda de schimb fluctuează, în mod crescător, cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia de la data semnării prezentei convenții, în vederea evitării continuării /majorării expunerii la riscul valutar, Banca are dreptul, dar nu și obligația, ca în mod unilateral" sa convertească moneda creditului în RON, să aplice, în consecință, rata dobânzii practicate pentru același produs de creditare/produsul de creditare în RON(…)";, iar cocontractantul se angajează, în mod irevocabil, ca, de la data indicată în notificare primită de la bancă potrivit art. 7 lit. c din Conditiile Generale, să efectueze în RON orice rambursare/plată a oricăreia și tuturor sumelor datorate băncii, în baza prezentei convenții, să suporte oricare și toate eventualele costuri generate de și/sau în legătură cu realizarea conversiei, așa cum acestea vor fi valabile, aplicabile la data efectuării conversiei.

În continuare, instanța reține că la art. 4.3 de la SECȚIUNEA 2) - "Plați" din Condițiile Generale ale Convenției de credit, în cazul în care ar exista un potențial risc valutar în sarcina reclamanților, adică producerea unor pierderi și pe cale de consecința a unui prejudiciu in patrimoniul reclamanților, nu vor avea alt drept decât acela de a solicita aprobarea Băncii in vederea conversiei creditului intr-o alta moneda. In acest caz, Banca va putea decide "aprobarea solicitării împrumutatului" după ce "va analiza solicitările primite, de la caz la caz și în funcție de posibilitățile de refinanțare în piața ". Într-o astfel de situație, conversia creditului în noua moneda va opera doar după semnarea de către Banca și reclamanții consumatori a unui act adițional modificator al Convenției de Credit.

Așadar, rezulta în mod clar că aprobarea conversiei creditului într-o alta monedă nu va putea fi făcută decât cu acordul Băncii, după două aparențe "criterii", respectiv (i) analiza de la caz la caz si (ii) posibilitățile de refinantare în piață. În fapt nu există niciun fel de criteriu ori regulă obiectivă de apreciere și Banca va putea decide în mod unilateral bazat exclusiv pe liberul arbitru respingerea unei astfel de cereri, chiar daca reclamanții au suferi un prejudiciu din cauza fluctuațiilor valutare.

Și în aceasta situație, în cazul în care Banca va aproba conversia dupa reguli și criterii numai de ea știute, absolut toate costurile legate de o astfel de conversie vor fi suportate doar de reclamanții consumatori fără a exista o cuantificare a acestor costuri sau o modalitate obiectivă de apreciere or cuantificare a acestora.

Prin urmare, este vădită disproporția dintre contraprestații între cele două părți contractante, astfel că instanța apreciază că art. 4.2 din Conditiile Generale ale convenției are un caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000.

VII. Art. 7 lit. c) și d) din Condițiile Generale prevăd că Banca este obligata "sa înștiințeze in scris împrumutatul cu privire la conversia monedei Creditului in Noua Moneda, in situația prevăzuta la art. 4.2. din prezentele Condiții Generale si sa-i comunice acestuia noul grafic de rambursare, in vigoare la data realizării conversiei". Pe de altă parte potrivit literei d) ale aceluiași art. 7.2., Banca este obligata "sa comunice împrumutatului noua rata a dobânzii (i) stabilită de către Banca a dreptului de a revizui rata dobânzii curente in cazul intervenirii unor Schimbări Semnificative sau (ii) aplicabila ca urmare a exercitării de către Banca a dreptului de a converti moneda Creditului în Noua Monedă, în situația precizată la punctul 4.2. din prezentele Condiții Generale".

Cum instanța a stabilit deja, la punctul anterior, că art. 4.2 din condițiile generale reprezinta o clauză abuzivă, prin urmare, având în vedere legătura acestui articol cu art. 7.2 lit. c) si d), potrivit principiului accesorium sequitur principalae, instanța apreciază că art. 7.2 lit. c) și d) din Conditiile Generale ale convenției are un caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000.

VIII. Art.8 din Condițiile generale ale convenției de credit prevede: "în cazul în care se ivește vreuna dintre situațiile următoare, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și codebitorului / garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției:

C)în cazul apariției unor situații neprevăzute care, în opinia băncii, facă să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției;

d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.

Instanța apreciază că art.8 lit.c și lit.d din Condițiile generale ale convenției au un caracter neclar, echivoc, dând pârâtei posibilitatea de a declara soldul scadent anticipat, în două situații insuficient determinate - ";situație neprevăzută";, improbabil";, "garantat corespunzător"; - și lăsate la aprecierea exclusivă, subiectivă, a băncii - ";în opinia băncii";. De altfel, potrivit lit.g) a Anexei la Legea nr.193/2000, sunt considerate clauze abuzive prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului de a interpreta clauzele contractuale. Aceste prevederi contractuale creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în defavoarea reclamanților, aceștia fiind expuși riscului declarării scadenței anticipare a creditului din motive imposibil de determinat, și deci imposibil de prevenit, contrar bunei - credințe care ar trebui să guverneze raporturile contractuale, și au așadar un caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000.

În concluzie, instanța apreciază că aceste clauze prevăzute de art.8 lit.c și lit.d au un caracter abuziv, în sensul art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000.

IX. Art.10.1 "Costuri suplimentare"; a Condițiilor generale ale convenției stabilește că, "referitor la convenție, pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu, în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind Capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile băncii sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției";,iar art. 10.2 prevede că "în oricare dintre situațiile anterior menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul urmând să plătească acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări";.

Această prevedere contractuală obligă reclamanții la suportarea exclusivă a tuturor majorărilor de costuri ale pârâtei, indiferent dacă aceste creșteri de costuri sau de alte rambursări sunt sau nu legate de împrumutul acordat, indiferent de cuantumul acestora, independent de acordul sau de comportamentul contractual al clienților.

Instanța apreciază că și această clauză contractuală creează un dezechilibru evident între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamanților consumatori, ținuți la suportarea unor sume nedeterminate, deși eventuala creștere a costurilor băncii ar trebui să fie suportată fie exclusiv de aceasta, în calitate de destinatară direct vizată de actele normative la care secțiunea 10.1. din Condițiile generale ale convenției face referire, sau, cel mult, să fie împărțită între client și bancă, și contrar bunei-credințe care ar trebui să guverneze raporturile contractuale.

În consecință, instanța apreciază că Secțiunea a 10 a "Costuri suplimentare"; a Condițiilor generale ale convenției are un caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000.

Compatibilitatea anulării clauzelor constatate ca având caracter abuziv cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu libertatea economică:

Noțiunea de ";bun"; definită de art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de jurisprudența C.E.D.O. este condiționată de existența unei baze legale interne a creanței pretinse, iar speranța de realizare a unei creanțe trebuie să fie legitimă. Or, o clauză abuzivă, contrară legii interne, nu poate constitui o bază legală și legitimă pentru a solicita protecția sumei de bani pretinse în baza respectivei prevederi contractuale.

Nici dreptul de proprietate, nici libertatea desfășurării unei activități economice, consacrat de art.16 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, nu constituie pentru un subiect de drept o justificare pentru încălcarea prevederilor legale. Dimpotrivă, exercitarea dreptului de proprietate și desfășurarea unei activități comerciale trebuie făcute cu respectarea cadrului normativ incident.

Sancțiunea incidentă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale:

Potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, ";clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului";, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea.

Prevederile Legii nr.193/2000 nu ocrotesc doar interesele particulare ale consumatorilor, ci interese generale (protecția consumatorilor împotriva tendinței comercianților de a abuza de poziția dominantă economic a acestora), având un evident caracter imperativ, iar sancțiunea prevăzută de art.6 în cazul stipulării de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este nulitatea absolută.

Caracterul retroactiv al efectelor nulității și restituirea sumelor percepute de pârâtă cu titlu de comision de risc/administrare:

Actele juridice cu executare succesivă sunt definite ca fiind actele a căror executare presupune mai multe prestații eșalonate în timp din partea debitorului. Convenția de credit având un caracter sinalagmatic, ambele părți au calitatea de debitor și, respectiv de creditor. În aceste condiții, pentru a fi acte juridice cu executare succesivă, ar trebuit ca prestațiile ambelor părți contractante să aibă această trăsătură.

În cauză, prestația la care pârâta debitoare s-a obligat - acordarea unei sume de bani către reclamanți - a fost executată dintr-o dată. În consecință, convenția de credit nr. 0160639/25.08.2008 nu este un contract cu executare succesivă, ci dintr-o dată (uno ictu).

Având în vedere caracterul de act juridic cu executare dintr-o dată al convenției de credit, în cauză este posibilă restituirea prestațiilor efectuate de reclamanți în temeiul clauzei privind comisionul de risc care urmează a fi anulată, potrivit principiului restitutio in integrum.

Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la art.5 lit.a din Condițiile speciale ale convenției de credit încheiate între părți - nulitatea absolută a acestor prevederi - în aplicarea principiului retroactivității (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) și a principiului restabilirii situației anteriore (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulat(e) trebuie restituit), instanța va dispune restituirea prestațiilor efectuate de reclamanți în baza acestei clauze abuzive anulate. În cazul contractelor sinalagmatice, restituirea prestațiilor executate are la bază instituția plății nedatorate, reglementată de art.1092 din C.civ. din 1864.

Instanța constată întrunirea în cauză a condițiilor plății nedatorate, în cazul executării unei obligații nule: existența unei plăți - sumele achitate de solvens (reclamanți) cu titlu de comision de risc, în vederea stingerii obligației prevăzute de art.5 lit.a din Condițiile speciale ale convenției; și inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată - prevederea contractuală anulată apare ca și când nici nu ar fi existat. De asemenea, instanța reține faptul că accipiensul (pârâta) a fost de rea - credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate și prevederile Legii nr.193/2000 (nemo censetur ignorare legem), și este ținut astfel și la plata dobânzii legale.

Potrivit art.2 și art.3 din O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală";, aceasta fiind stabilită, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, iar conform art.2 și art.3 alin.(2) din O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ";în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia, rata dobânzii legale remuneratorii fiind stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

În consecință, în temeiul art.1092 din C.civ., instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de comision de risc/administrare nedatorat, anume suma de 22147,56 CHF, calculată de la data introducerii cererii de chemare in judecată pana la plata efectiva a acestor sume la cursul BNR din ziua efectuării plății, la plata în continuare a acestor sume, calculate în procent de 0,22% aplicabil la soldul creditului, până la data rămânerii irevocabile prezentei sentințe.

Cu referire la capătul de cerere având ca obiect emiterea graficului de rambursare în sensul dispozițiilor instanței privind înlăturarea efectelor clauzei abuzive prin eliminarea obligației reclamanților de plată a unor sume cu titlu de comision de risc, instanța reține următoarele:

Prin clauza cuprinsă la art. 6 teza finală din Condițiile Speciale ale convențiilor de credit, părțile au stabilit că "scadențarul se va modifica periodic, automat, corespunzător ajustării ratei, dobânzii, rambursării în avans și/sau modificării scadenței finale; la cererea Împrumutatului/Garantului, Banca va furniza graficul de rambursare în vigoare la data solicitării";.

O dispoziție similară există și la art. 7 pct. 2 lit. d din Condițiile Generale ale convențiilor de credit, având denumirea marginală "Obligațiile Băncii";. Astfel, prin convenția menționată banca, pârâtă în prezenta, și-a asumat obligația de a pune la dispoziția Împrumutatului, la cerere, graficul de rambursare în vigoare la data solicitării.

Având în vedere soluția instanței de admitere a capătului de cerere vizând constatarea caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 5 lit. a din Condițiile Speciale ale convențiilor și de declarare a nulității absolute a clauzei menționate anterior, principiile quod nullum est, nullum producit effectum (ceea ce este nul produce efecte nule) și al retroactivității efectelor nulității, în considerarea obligației contractuale asumate de pârâtă de a proceda la emiterea graficului de rambursare în vigoare la data solicitării la cererea împrumutatului, în temeiul dispozițiilor art. 969 și art. 1073 C.civ., instanța urmează a dispune obligarea pârâtei la emiterea graficului de rambursare în sensul dispozițiilor instanței privind înlăturarea efectelor clauzei abuzive si sa fie incluse doar anuitatea si dobanda fixa convenita de parti la semnarea contractului.

Referitor la cererea de acordare cheltuieli de judecată formulata de reclamanti, instanta retine ca potrivit art 274 cod proc civ, partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere la plata cheltuielilor de judecata. Prezenta actiunea a fost scutita de taxa de timbru si timbru judiciar. La dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi cu privire la efectuarea altor cheltuieli de judecata, motiv pentru care instanta urmeaza a respinge cererea. In ceea ce priveste cererea paratei, instanta constata ca partea adevrsa nu a cazut in prtentii, motiv pentru care cererea de acordare cheltuieli de judecata este neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții Xși Y domiciliati in…., în contradictoriu cu pârâta SC Z SA. cu sediul in …..

Constată caracterul abuziv și în consecință nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art 3 lit d din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit, art 5 lit a din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit-"Comision de risc";, art 6 alin 2, prima teza din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit, art 6 alin 3 prima teză din Conditiile Speciale ale Conventiei de Credit, art 3.1.2 lit c de la Sectiunea 3)Costuri din Conditiile Generale ale Conventiei de Credit, art 3.11. de la Sectiunea 3) Costuri din Conditiile Generale ale Conventiei de Credit, art 4.2. de la Sectiunea 2 Plati din Conditiile Generale ale Conventiei de Credit, art 7.2 lit c si lit d de la Sectiunea 7 Plati din Conditiile Generale ale Conventiei de Credit, art 8.1 lit c si lit d de la Sectiunea 8 Scadenta Anticipata din Conditiile Generale ale Conventiei de Credit, art 10.1 si art 10.2 Sectiunea 10 Costuri Suplimentare din Conditiile Generale ale Conventiei de Credit, toate din Conventia de Credit nr 0160639/25.08.2008.

Obligă pârâta la emiterea unui nou scadentar de plată din care sa fie eliminate clauzele constatate ca fiind abuzive si sa fie incluse doar anuitatea si dobanda fixa convenita de părti la data semnării Convenției de Credit.

Obligă pârâta la plata către reclamanti a sumei de 22147,56 CHF încasată cu titlu de comision de risc ( redenumit comision de administrare) pentru perioada august 2008- februarie 2014 precum si in continuare pana la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Obligă pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 5.12.2012 si până la data plății efective a sumelor reținute cu titlu de comision de risc ( comision de administrare) aplicată acestor sume.

Respinge cererea de acordare cheltuieli de judecata formulata de reclamanti.

Respinge cererea pârâtei de acordare cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2014

← Acţiune în constatare		OBLIGAŢIE DE A FACE. Jurisprudență Construcţii →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ EXCLUSIVĂ. Jurisprudență Respinge contestaţia la executare ca neântemeiată Admite excepţia inadmisibilităţii Acţiune în constatare OBLIGAŢIE DE A FACE. Jurisprudență Construcţii Deconectarea unui utilizator individual dintr-un condominiu de la SACET. Obligaţia de a contribui la cheltuielile asociaţiei de proprietari. Îmbogăţire fără justă cauză. Conflict de competenţă. Contestaţie la executare. Cerere de suspendare a executării silite a hotărârii până la soluţionarea apelului. Calificarea obiectului cererii Recurs declarat împotriva deciziei de desfiinţare în tot sau în parte a hotărârii cu reţinerea cauzei spre rejudecare. Inadmisibilitate