Acţiune în constatare clauze abuzive. Jurisprudență Clauze compromisorii
| Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU Sentinţă civilă nr. 2792 din data de 27.04.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _________
la data de _________, reclamantul ________ a solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. BANCPOST S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA BACĂU și EFG NEW EUROPE FUNDING II B.V.:
- constatarea caracterului abuziv al clauzelor de risc valutar inserate în contractul de credit ipotecar nr._________ (pct.4.1, 4.2, 4.3) și în actul adițional nr.______ la contractul de credit ipotecar (art.III pct.1,2,3) cu stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF- leu la momentul semnării contractului de credit, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;
- denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește la moneda națională;
- constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. _________ (pct.4.1 - 4.3 și pct.4.6) care stabilesc nivelul dobânzii în mod arbitrar de către bancă, posibilitatea acesteia de a revizui unilateral rata dobânzii și modalitatea de aducere la cunoștința împrumutatului a modificării acesteia, urmând ca pârâtele să fie obligate la restituirea sumelor de bani plătite nedatorat de către debitor în perioada ___________
- constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de administrare inserate în contractul de credit ipotecar nr. ___________ (pct.4.11 lit. b) și în actul adițional nr._________ la contractul de credit ipotecar (art. III, pct.9), urmând ca pârâtele să fie obligate la restituirea sumelor încasate necuvenit cu acest titlu în perioada ______________, precum și în perioada __________ până la momentul introducerii prezentei acțiuni.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a încheiat contractul de credit ipotecar nr. _________ cu S.C. BANCPOST S.A. având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 45.500 CHF pentru achiziționarea unui imobil, că la data de ___________ în baza unui contract de vânzare-cumpărare de creanțe S.C. BANCPOST S.A. a cesionat către EFG NEW EUROPE FUNDING II B.V. creanța în cuantum de 46.397,05 CHF și la aceeași dată, prin încheierea unui contract cadru de administrare S.C. BANCPOST S.A. și-a păstrat calitatea de administrator al contractului de credit ipotecar, că la data de _________ părțile au încheiat actul adițional nr.1 la contract prin care au modificat întreg conținutul contractului de credit.
A mai arătat reclamantul că atât contractul de credit ipotecar cât și actul adițional au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art.1 alin.3, art.4 din Legea nr.193/2000, clauzele de risc valutar sunt abuzive deoarece nu a avut posibilitatea reală de a negocia conținutul acestora, fiind constrâns prin natura redactării contractului de credit și actului adițional, la acceptarea conținutului astfel cum a fost prestabilit, nu s-a avut în vedere criteriul echivalenței prestațiilor privind existența unei proporționalități între drepturile și obligațiile asumate de părți, aceste clauze materializându-se în obținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentul consumatorului și conferirea băncii a unui avantaj eco0nomic vădit disproporțional.
Reclamantul a solicitat revizuirea efectelor contractului în temeiul art.1271 alin.2 din N.C.C. care reglementează în mod expres teoria impreviziunii având în vedere că schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă și nu a putut anticipa o devalorizare vădită a leului față de CHF.
Cu privire la stabilirea dobânzii, posibilitatea revizuirii acesteia și modalitatea de aducere la cunoștință a împrumutatului a modificării acesteia, reclamantul a arătat că a fost convins de către BANCPOST să încheie contractul de credit prin acordarea unei dobânzi fixe, promoționale, pe o perioadă de un an, urmând ca după această perioadă dobânda să devină variabilă în funcție de indicele de referință stabilit de bancă și arată că asemenea clauză este abuzivă deoarece rata dobânzii se poate raporta doar la indicii EURIBOR/LIBOR/ROBOR.
Cu privire la clauzele contractuale privind comisionul de administrare de 0,10% inserate în contract și în actul adițional, a arătat reclamantul că acest comision reprezintă de fapt un comision de risc și că motivul pentru care a fost achitat nu este detaliat în contract și nu s-a arătat temeiul obligației de plată a acestuia.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art.14 din Legea 193/2000.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a depus în copie înscrisuri : contractul de credit ipotecar, grafic de rambursare - fl.14-37.
În termen legal pârâta S.C. BANCPOST S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că prin semnarea contractului de credit reclamantul a acceptat termenii și toate condițiile prevăzute în clauzele acestuia, că în anul2010 reclamantul a fost notificat cu privire la intrarea în vigoare a O.U.G. nr.50/2010 care nu a adus nici o modificare asupra componenței dobânzii.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect denominarea în moneda națională a creditului și stabilizarea acestuia la cursul valutar din data acordării creditului, solicită să se rețină faptul că în conformitate cu condițiile speciale ale contractului, moneda creditului este CHF, afară de cazurile în care clienții au solicitat eliberarea sumelor în moneda RON, în această situație operând serviciul de schimb valutar al băncii, că reclamantul și-a exprimat acordul cu privite la împrumutarea sumei în valută, astfel că plata ratelor s-a făcut în moneda în care s-a acordat creditul și nu poate fi considerată abuzivă.
A mai arătat pârâta că contractul de credit nu conține nici o clauză cu privire la impreviziune și că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres aplicarea sa și pentru situațiile juridice născute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, că împrumutând o sumă de bani într-o monedă străină, împrumutații și-au asumat implicit și riscul fluctuațiilor monetare , ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului, cu consecința inaplicabilității teoriei impreviziunii.
În ceea ce privește suportarea riscului valutar într-un contract de împrumut Î.C.C.J. a decis că "riscul contractual, privind diferența de curs valutar, nu putea aparține băncii garante, care trebuia să primească contravaloarea ratelor achitate în calitate de garant,…..că noile sarcini ce afectează executarea, fac parte din riscul contractual pe care-l suportă debitorul obligației de executat, în lipsa unei dispoziții contrare";, prin urmare nu există nici un temei legal care să permită instanței să dispună adaptarea contractului de credit în temeiul impreviziunii, solicitările reclamantului fiind neîntemeiate.
Cu privire la lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul încheierii contractului de credit, în temeiul dispozițiilor art.1578 alin.1 Codul civil de la 1864, în lipsa dispoziției contrare, riscul creșterii valorii monedei creditului este suportat de către debitor, în temeiul legii, după cum riscul deprecierii aceleiași monede este suportat de creditor, chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege.
Intimata a mai arătat că, conștientizarea obligației de rambursare a creditului în cuantumul și moneda contractată ține de obligația fiecărui împrumutat de a-și asuma responsabil obligațiile născute din raporturile contractuale în care alege să intre, iar faptul că riscul valutar s-a produs într-o pondere mai mare decât a sperat împrumutatul, nu înseamnă că nu a fost prevăzut și conștientizat de către acesta.
A arătat intimata că solicitările reclamantului privind obligarea m la modificarea obiectului contractului, prin stabilizarea cursului CHF - Leu la cursul de la data încheierii contractului de credit sunt neîntemeiate, deoarece la acest moment nu există nici o dispoziție legală care să îndreptățească instanța de judecată să intervină în acordul de voință al părților, dispozițiile art.969 C.civ din 1864 opunându-se unei astfel de intervenții.
Cu privire la solicitarea reclamantului la constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobânda variabilă și dreptul băncii de a modifica dobânda, taxele și comisioanele bancare, a arătat pârâta că este neîntemeiată întrucât aceasta este prevăzută de alin.1 lit. a teza a II-a din Anexa la Legea 193/2000 care consacră în mod expres dreptul profesionistului de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator în condițiile în care există o motivație întemeiată, consumatorul este notificat cu privire la acest aspect, iar acesta din urmă are posibilitatea de a denunța unilateral contractul, că în temeiul art.93 lit. g, pct.2 din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor "dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare";.
Intimata a arătat că, clauza privind dobânda variabilă nu numai că nu poate fi considerată în sine drept o clauză abuzivă, dar chiar este recunoscută de legislația în vigoare și reglementările comunitare ca fiind o clauză valabilă, frecvent utilizată în practica bancară, ea acționând în mod bilateral, în sensul că dobânda poate fie să crească, fie să scadă, pe cale de consecință, clauza care prevede aplicarea unei dobânzi variabile în contractele de credit, nu are caracter abuziv și nu contravine prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000.
Cu privire la comisionul de administrare, pârâta a arătat că acesta este recunoscut în cuprinsul disp. Art.93 lit. d) teza I din O.G. nr.21/1992 privind protecția consumatorilor și de OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori - respectiv art. 36 alin.3, această clauză fiind exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis și consideră pârâta că nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art.4 alin.1 din Legea 193/2000 și nu se poate susține faptul că reclamantul nu a știut sau nu a înțeles ce servicii acoperă acest comision, când acesta reflectă chiar operațiunile în care el însuși a fost implicat în cadrul procedurilor de acordare și derulare a creditului.
În susținerea întâmpinării, pârâta a invocat Decizia nr.3661/20.11.2014 a Î.C.C.J., art.1578 din Codul civil din 1864, art.3 alin.2, art.205, art.208 din Noul Cod de procedură civilă.
În susținerea întâmpinării, pârâta a depus în copie practică judiciară - fl.92-141.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține:
La data de __________ reclamnatul în calitate de împrumutat a încheiat cu S.C. BANCPOST S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA BACĂU în calitate de împrumutător, contractul de credit ipotecar ____________ pentru acordarea unui împrumut în sumă de 45500 CFH franci elevețieni).
La data de __________, prin actul adițional nr. 1, părțile au înțeles să modifice întreg conținutul contrcatului de credit ipotecar HL nr. __________, așa cum rezultă din înscrisul atașat la dosar la filele 24 - 37.
În acuză a fost efectuată o expertiză specialitateacontabilittae judiciară, efectuată de expert Călin Roxana, care a stabilit sumele plătite de reclamant precum și cele pretinse în cauza pendinte, arătând modul cum au fost calculate. Expertiza este atașată la dosarul cauzei la filele 197 - 211.
Prin cererea pendinte, reclamanta a solicitat constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze:
Clauzele de risc valutar invocate de reclamant ca fiind prevăzute la art. 4.1, 4.2, 4.3 din contractul de credit și art. III, pct. 1,2,3, prevedeau de fapt modalitate de stabilirea dobânzii, în contractul inițial arătându-se că dobânda inițială este de 5,35% pe an și că poate fi modificată de bancă în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bacă pentru creditele ipotecare acordate în CFH, prin actul adițional la contract, stabilindu-se că dobânda este calculată în fucnție de Libor la 6 luni + marja fixă a băncii stabilită la 8 procente.
În perioada 20.06.2007 - 20.02.2010, până la încheierea actului adițional, nivelul dobânzii pentru contract a fost de 5,35% anual.
Pe baza acestor clauze pe care reclamantul le consideră abuzive, ca remediu, reclamnatul a solicitat ca după constatarea caracterului abuziv al acestor clauze, instanța să stabilizeze cursul francului la cel din data acordării creditului, denominarea în moneda națională a părților, înțelegând prin aceasta ca instanța să stabilească ca monedă de plată a creduitului, leul, precum și restituirea sumelor achitate ce reprezintă diferența de curs.
Reclamantul a mai solicitat ca instanța să constate caraterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit ipotecar nr. HL.11126/27.04.2007 (pct.4.1 - 4.3 și pct.4.6) care stabilesc nivelul dobânzii în mod arbitrar de către bancă, posibilitatea acesteia de a revizui unilateral rata dobânzii și modalitatea de aducere la cunoștința împrumutatului a modificării acesteia, urmând ca pârâtele să fie obligate la restituirea sumelor de bani plătite nedatorat de către debitor în perioada 27.04.2007 - 09.02.2010.
Pentru perioada ____________, instanța reține că dobânda contractuală a fost de 5,35 % pe an, așa cum au convenit părțile la încheierea contrcatului, fapt confirmat de concluziile raportui de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Reclamantul a mai solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de administrare inserate în contractul de credit ipotecar nr. _________ (pct.4.11 lit. b) și în actul adițional nr.1________ la contractul de credit ipotecar (art. III, pct.9), urmând ca pârâtele să fie obligate la restituirea sumelor încasate necuvenit cu acest titlu în perioada _______________, precum și în perioada ____________ până la momentul introducerii prezentei acțiuni.
Din concluziile raportului de expertiză, instanța reține că reclamantul a achitat suma de 1684,31 de franci elevețieni reprezentând comisiona de administrare, stabilit la 0,1% din valoarea creditului.
Instanța reține că în prezenta cauză au fost invocate dispozițiile Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori și că reclamanții sunt consumatori în sensul art. 2 alin. 1 din Lege potrivit căruia "prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";.
La analiza dispozițiilor contractuale invocate în cerere, instanța va avea în vedere și
dispozițiile art. 4 din Lg. 193/2000, potrivit cărora
"(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.";
Cu privire la negocierea sau nu a clauzelor contractuale, instanța constată că nu s-a făcut dovada că a existat o negociere în sensul posibilității de a se pune în discuție și reformula prin acordul părților clauzele contractului standard, pre-formulat, ci, dimpotrivă, clientul a aderat la prevederile contractului complet redactat de către bancă, inclusiv sub aspectul definițiilor termenilor contractuali. Acest fapt rezultă din însăși redactarea convenției, care cuprinde condiții speciale și condiții generale în care se regăsesc dispoziții care nu sunt aplicabile înțelegerii părților dar și din practica notorie a băncilor de la data acordării creditului prin contractul din care s-au invocat clauze abuzive în cauza pendinte.
Însă, lipsa negocierii directe a convențiie nu face ca în mod automat dispozițiile acesteia să fie abuzive.
Raportat la aceste dispoziții legale, instanța va analiza caluzele invocate de reclamantă ca fiind abuzive.
În principal, reclamanta a invocat ca fiind abuzive clauzele prin care se obliga prin intermediul contractului să restituie împrumutătorului sumele convenite în aceeași monedă în care a contractat împrumutul, în speță francul elevețian.
Instanța reține că această obligație derivă dintr-o prevedere legală de drept comun, art. 1578 cod civil de la 1865, în vigoare la data încheierii contractului și că în contrcat nu există o clauză prin care împrumutătorul să solicite plata la cursul de la data împrumutului în situația în care acest curs se presupune că ar scădea pe perioada derulării contractului. O prevedere legală, cum este cea din art. 1578 Cod civil, nu poate face obiectul unei analize prin prisma Legii 193/200 și a celorlalte dispoziții legale care conferă consumatorului de credite o anumită protecție.
În ce privește petitele din acțiune referitoare la înghețarea cursului de schimb al francului la data semnării creditului și denominarea în moneda națională a plăților, instanța urmează a le considera neîntemeiate, deoarece s-ar încălca principiul nominalismului monetar.
În acest sens, potrivit art.1578 Cod civil de la 1865, "Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății";.
Astfel, potrivit primului alineat, suma de rambursat urmează a fi determinată în raport cu suma efectiv împrumutată, ceea ce înseamnă că suma unităților transmise trebuie restituită întocmai, formulă considerată, de altfel, un truism fondat pe natura obligației, pentru că, în fapt, textul menționat reamintește o regulă care poate fi dedusă cu ușurință urmând logica stabilită de legislația civilă în materia altor obligații. În plus, cel de-al doilea alineat trimite la valoarea nominală, chiar și în ipoteza unor eventuale modificări ale valorii monedei.
Prin urmare, obligația de restituire ar urma să aibă loc în același număr de unități monetare exprimate în convenție, fără legătură cu eventuala schimbare a valorii între punctul de plecare și scadență, fapt transpus și în convenția criticată de reclamantă.
Instanța a reținut și că, în speță, practic, reclamantul invocă impreviziunea arătând că schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă și că neavând cunoștințe de specialitate în domeniul financiar bancar nu a putut anticipa o devalorizare vădită a leului față de CHF.
Instanța reține impreviziunea ca fiind paguba pe care o suferă una dintre părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți, în cursul executării contractului, determinat de fluctuațiile monetare.
În vechea reglementare (sub imperiul căreia s-au încheiat convențiile dintre părți), se prevede expres - art. 970 din vechiul Cod civil - că toate contractele trebuie executate cu bună-credință și în conformitate cu echitatea.
Reclamantul a solicitat ca instanța să convertească tot creditul prin raportare la cursul de la data încheierii convențiilor, cerere care nu poate fi primită.
Agreând să încheie un contract de credit în monedă străină, reclamanții și-au asumat riscul fluctuației monetare. A solicita ca moneda creditului să fie convertită prin raportare la cursul CHF/RON de la data încheierii convenției înseamnă a transforma cu totul înțelegerea părților și a crea pârâtei un dezavantaj major în condițiile în care reclamanții au beneficiat de o dobândă mai avantajoasă decât la creditele în RON.
Deși în raport de momentul contractării s-a creat un dezechilibru în patrimoniul reclamantului acesta nu este din cauza relei-credințe a băncii, care nu a făcut altceva decât să ofere un serviciu, iar din probele dosarului nu rezultă că ar fi cunoscut viitoarea valorizare a valutei și nici nu ar fi fost interesată să se valorizeze întrucât apare riscul să nu fie rambursat creditul, or nu acesta este scopul urmărit la perfectarea contractului, iar pe de altă parte nu banca stabilește în concret cursul valutar după bunul său plac, ci sunt alte mecanisme financiare care îl impun și deci nu ar putea proceda la înghețarea cursului de schimb la momentul încheierii contractului, încât criticile din apel nu sunt de primit. Criteriul echivalenței prestațiilor, apreciat în raport de clauzele dezavuate este respectat, întrucât banca a acordat creditul în moneda elvețiană și tot în aceeași monedă o primește, iar diferența de curs valutar nu îi este imputabilă, cum deja s-a reținut. În ceea ce privește clauzele privind stabilirea dobânzii, instanța are în vedere că până la data semnării actului adițional care a schimbat în totalitate contractul inițial, dobânda a fost în fapt de 5,35%, așa cum a fost stabilită la încheierea contrcatului, că ea nu a fost modificată până la încheierea actului adițional care a adus ca formulă de calcul indicele Libor + marja fixă de 8 procente.Având în vedere că până la încheiere actului adițional dobânda nu a fost modificată, instanța nu poate reține că în derularea contractului a avut loc un dezechilibru semnificativ. Mai mult, contractul inițial nu mai este în ființă și nu poate să mai producă efecte, altele decât produse la derulare. Or, dobânda percepută până la încheierea actului adițional a fost mai mică decât cea ulterioară, așa cum se poate observa și din calculul făcut de expertul desemnat în cauză. Cercetarea dezechilibrului trebuie făcută de instanță în mod concret și nu abstract. Astfel, deși clauza inițială ar fi permis băncii să perceapă o dobândă stabilită unilatera, totuși rata dobânzii nu a fost modificată, rămânând cea convenită inițial, de 5,35% pe an.Cu privire la modul de calcul al dobânzii stabilit prin actul adițional, instanța reține că acesta nu este unul arbitrar, la dispoziția băncii, ci cuprinde un element care este stabilit de piața financiară și nu în mod unilateral de bancă, caluza fiind calr exprimată și neechivocă.
Potrivit clauzelor contractuale, reclamantul a optat atât inițial cât și la modifcarea contrcatului de credit prin actul adițional ca dobânda este fie variabilă (indicele de referință Libor, revizuibil la șase luni, la care se adaugă un număr de puncte procentuale, o marjă fixă. Având în vedere aceste dispoziții contractuale instanța reține că la momentul încheierii contractului de credit reclamantul a optat pentru oferta băncii la contracte de credit cu dobânda variabilă (stabilită fie în funcție de indicele de referință Libor + o marjă fixă pe toată perioada contractuală.Deși reclamantul cel mai probabil nu a avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzei privind dobânda, a avut posibilitatea de a opta pentru un credit cu dobândă variabilă, și-a asumat și anumite riscuri legate de creșterea dobânzii. Modul de calcul al dobânzilor este foarte clar exprimat, putând fi chiar predictibil dacă se face o minimă analiză a indicelui de referință Libor și nu poate fi stabilit discreționar de către Bancă.
Indicele de referință Libor, reprezintă rata medie a dobânzii pentru creditele în franci elevețieni acordate pe piața interbancară și este comunicat de către Banca Națională a României. Despre acest indice împrumutatul putea obține cu ușurință informații, chiar dacă nu avea cunoștințe de specialitate, având în vedere mediatizarea activității de creditare a băncilor din perioada precontractuală, mai ales la încheierea actului adițional.
Astfel fiind, instanța apreciază că reclamantul și-a asumat și existența unui eventual dezechilibru între drepturile și obligațiile contractuale și cerința existenței relei credințe a pârâtei nu subzistă.
Cu privire la comisionul de adminsitrare, instanța având în prevederile legale aplicabile în cauză și enunțate anterior, reține caracterul abuziv al clauzei din contractul de credit ipotecar nr. HL.11126/27.04.2007 (pct.4.11 lit. b) și din actul adițional nr.1/09.02.210 la contractul de credit ipotecar (art. III, pct.9), potrivit căreia reclamantul trebuie să plătească un comision de administrare 0,10% pe lună din suma împrumutată, care se va plăti lunar, odată cu rambursarea ratelor de credit.
Instanța reține ca fiind deosebit de relevant în cauză faptul că potrivit prevederilor contractuale enunțate anterior comisionul de adminsitrare se aplică lunar la soldul creditului, nu are un cuantum fix, nici nesemnificativ (întrucât în faza de început a executării contractului potrivit planului de rambursare anexat contractului și expus în raportul de expertiză). Dacă acest comision se presupune că a fost perceput pentru acoperirea unor costuri cu derularea contractului (cu programul informatic, cu personalul cu spațiul în care se desfășoară activitatea Băncii, aceste costuri ar trebui să fie fixe și nu raportate la valoarea creditului acordat, întrucât cheltuielile de genul celor arătate nu sunt proporționale cu valoarea creditului de rambursat, adică a facilității.
Instanța reține că acest comisiona de administrare se datorează lunar, similar dobânzii curente, se calculează la soldul creditului, și nu se arată în contract pentru ce se percepe, instanța constată că, potrivit definiției contractuale, contrar celei din limbajul obișnuit, acest cost al contractului se poate circumscrie noțiunii de obiect principal, deoarece, împreună cu dobânda curentă, este datorat indiferent de conduita clientului sau a băncii, plata sa nefiind condiționată de intervenția unor împrejurări deosebite (precum în cazul altor costuri).
Instanța reține că prevederile contractuale referitoare la comisionul de administrare criticate de reclamant prin care se percepe comisionul de adminsitrare nu îndeplinesc exigența de a fi redactate într-o manieră clară și inteligibilă, pentru a se înțelege în mod neechivoc de ce este perceput acest comision, care este semnificația sa, cum se datorează, ce costuri ale împrumutului este destinat să acopere, diferențele între sensul obișnuit al termenilor, sensul lor potrivit contractului, maniera în care banca însăși înțelege să interpreteze clauzele contractuale generând confuzii și făcând extrem de dificil de înțeles mecanismul contractual, precum și intenția reală a părților (a băncii, întrucât aceasta a redactat în integralitate clauzele contractuale).
Întrucât suntem în prezența unei clauze contractuale privind obiectul principal al contractului care însă nu a fost redactată într-o manieră clară și inteligibilă, nefiind practic explicitată în nici un fel, este posibilă intervenția instanței prin analiza îndeplinirii celorlalte cerințe imperative ale Legii 193/2000 pentru ca o clauză să fie considerată ca având caracter abuziv.
Or, în cauză, este nerezonabil să se perceapă acest comision de adminsitrare, fără ca acesta să fi fost definit în vreun fel în contract, cu pretinsa destinație de a acoperi eventuale costuri în derularea contractului de credit, așa cum arată pârâta prin întâmpinare, fără a se stipula nicio obligație corelativă din partea băncii, fapt ce poate induce ideea că este de fapt o dobândă mascată.
Pe cale de consecință, instanța urmând a reține caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare.
În ceea ce privește petitul referitor la rambursarea către reclamant a sumelor plătite nedatorat în temeiul - clauzelor nule, urmează ca instanța să facă aplicarea principiul restituito in integrum pentru clauza ce va fi constatată ca abuzivă, impunând ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit, acest principiu decurgând din cel al retroactivității efectelor nulității, numai prin revenirea la situația anterioară emiterii actului nul, părții vătămate îi este reparat întreg prejudicial.
Pe cale de consecință, pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța urmează a admite în parte acțiunea și a dispune conform dispozitivului ce urmează.
| ← Succesiune partaj succesoral. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri | Calitatea procesuală a unităților administrati-teritoriale → |
|---|
