Acţiune în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare. Caracterul patrimonial al cererii - element esenţial în stabilirea competentei materiale a instanţei de judecată. Citarea părţilor în procesul civil
| Comentarii |
|
Cererea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la spaţiile locative + terenuri aferente conform Legii nr. 112/1995, nu poate fi de competenţa instanţei investite prin norma specială cu soluţionarea contestaţiei împotriva refuzului de restituire a imobilului, pentru că nu operează o prorogare de competenţă. Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept şi al competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti de la legea generală (dreptul comun în materie), ea este de strictă interpretare şi îşi găseşte aplicaţie numai în ipotezele la care se referă, reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare şi la alte categorii de litigii. Pe cale de consecinţă, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile referitoare la prorogarea de competenţă şi nici dispoziţiile speciale prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc instanţa competentă în cazul soluţionării contestaţiilor formulate de persoanele îndreptăţite împotriva deciziilor sau dispoziţiilor emise de unităţile deţinătoare, acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este supusă procedurii reglementate prin legea generală, care este dreptul comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor, respectiv în procedura reglementată prin C.proc.civ. Dispoziţiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, astfel că nesocotirea lor atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) C.proc.civ., în condiţiile în care, vătămarea adusă părţii nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 9 din 26 ianuarie 2011
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 7310/118/2010, reclamanții D.N., D.R.C. și P.E., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Mangalia prin Primar, Consiliul Local Mangalia, Serviciul Public A.D.P.P. Mangalia, P.I. și P.G., au solicitat instanței să constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 72/16.12.1998 și nr. 73/16.12.1998.
în motivarea acțiunii, s-a învederat că imobilul, în suprafață totală de 300 m.p. și construcții, situat în Mangalia, strada O. nr. 6, actualmente nr. 8, a aparținut autorului reclamanților D.C. Imobilul a trecut în proprietatea statului în aplicarea Decretului nr. 111/1951. Din întregul imobil două apartamente, împreună cu terenul aferent, au fost înstrăinate, în baza Legii nr. 112/1995, persoanelor fizice pârâte. Apreciază reclamanții că actele de vânzare-cumpărare a căror nulitate se solicită a se constata au fost încheiate de un non dominus, în frauda dreptului de proprietate al reclamanților.
în ședința publică din data de 9.09.2010 reclamanții și-au prețuit valoarea obiectului litigiului la suma de 5.000.000.001 lei ROL. Față de obiectul litigiului și având în vedere că pârâții, prezenți personal, nu au contestat valoarea indicată, dar nici nu au susținut-o, solicitând instanței să administreze probe în dovedirea acesteia, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Față de valoarea rezultată din înscrisurile depuse, a obiectului litigiului, în ședința publică din data de 07.10.2010, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, prin prisma dispozițiilor art. 158 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 1574/07.10.2010 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și s-a declinat cauza Judecătoriei Constanța, conform art. 158 C.proc.civ. coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a C.proc.civ.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este o acțiune patrimonială, iar instanța competentă să o soluționeze se determină în funcție de criteriul valoric. Cum valoarea imobilelor - construcții și teren - înstrăinate pârâților chiriași în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 72/16.12.1998 și nr. 73/16.12.1998 este inferioară pragului de 500.000 lei, a concluzionat Tribunalul Constanța că instanța competentă să soluționeze această acțiune este Judecătoria Constanța, conform art. 1 alin. (1) C.proc.civ. coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) C.proc.civ.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții D.N., D.R.C. și P.E., care au criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.proc.civ., pentru următoarele motive:
1. Hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate conform art. 304 pct. 5 C.proc.civ., întrucât a fost pronunțată fără citarea pârâților L.G., L.A. și L.M.I., deși se dispusese introducerea lor în cauză în calitate de pârâți - succesori ai defunctei P.I., încă de la termenul de judecată din 9 septembrie 2010.
2. Excepția de necompetență materială a Tribunalului Constanța a fost prematur soluționată, în condițiile în care obiectul material al cererii de chemare în judecată a fost nedecis, fiind depuse la dosar trei variante ale contractelor de vânzare-cumpărare defăimate de reclamanți.
3. Instanța de judecată nu se poate substitui disponibilității părții, dar poate cere lămuriri completatoare care și ele pot conduce la repudierea conduitei procesuale a părții, abuziv construite (art. 723 C.proc.civ.).
Prin întâmpinare intimații pârâți Municipiul Mangalia, Consiliul Local al Municipiului Mangalia și Serviciul Public ADPP Mangalia au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât valoarea imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare contestate de reclamanți este inferioară sumei de 500.000 lei.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de criticile reclamanților, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Criticile ce vizează nulitatea hotărârii primei instanțe în condițiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ. se rețin a fi nefondate.
Principiul contradictorialității - garanție a procesului echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost definit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind „sarcina judecătorului de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți” (C.E.D.O. - Barbesa, Messegue și Jaborda c. Spania, hotărârea din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, par. 78).
Nicio măsură nu poate fi dispusă de instanță fără a le acorda părților dreptul de a se apăra.
De aici decurge și existența unei legături indisolubile între principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare.
Pentru ca părțile să aibă posibilitatea efectivă de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei trebuie să fie încunoștințate în timp util despre existența și obiectul litigiului, despre locul și data soluționării acestuia.
în acest sens art. 85 C.proc.civ. prevede că instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară dacă legea nu dispune altfel.
Dispozițiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, astfel că nesocotirea lor atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. (2) C.proc.civ., în condițiile în care, vătămarea adusă părții nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.
Din coroborarea dispozițiilor art. 85 C.proc.civ. cu dispozițiile art. 105 alin. (2) C.proc.civ. rezultă că, de principiu, justifică un interes legitim în cererea de anulare a hotărârii pronunțate cu încălcarea dispozițiilor referitoare la citare numai partea care nu a fost legal citată, și în raport cu care procedura judiciară nu corespunde exigențelor unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenție, sub aspectul respectării principiului contradictorialității.
Prin urmare, anularea hotărârii judecătorești conform art. 304 alin. (5) C.proc.civ. trebuie să fie justificată în persoana părții care singură se poate prevala de neregularitățile procedurale prevăzute de lege. A decide altfel ar însemna să se accepte ca prevederile respective să profite celor care au beneficiat de respectarea drepturilor lor procesuale și dimpotrivă să prejudicieze părțile ale căror interese procesuale au fost încălcate, dar care nu au înțeles să le invoce deoarece au obținut în final câștig de cauză și nu mai au interes juridic în promovarea dreptului vătămat.
în speță se reține că la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2010 reclamanții și-au precizat cererea în sensul că solicită să se judece și în contradictoriu cu pârâții L.G., L.A. și L.M.I., succesorii cumpărătoarei P.I., decedată la 16.03.2004, anterior promovării acțiunii reclamanților. L.G., prezentă în instanță la termenul din 9 septembrie 2010 a luat termen în cunoștință conform art. 153 alin. (1) C.proc.civ., nemaifiind necesară citarea ei pentru următorul termen.
în ceea ce îi privește pe pârâții L.A. și L.M.I., aceștia nu au fost legal citați pentru termenul de judecată din 7 octombrie 2010, la care s-a soluționat excepția de necompetență materială a Tribunalului Constanța, dar acești pârâți nu au înțeles să declare recurs și să invoce încălcarea drepturilor lor procesuale, situație în care, nefiind reclamată vătămarea ce li s-a produs, curtea nu poate anula hotărârea judecătorească la solicitarea părții adverse, care nu a triumfat în proces.
2. Nici criticile ce vizează soluționarea greșită a excepției de necompetență materială a Tribunalului Constanța în raport de valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății de reclamanți nu pot fi primite ca fondate.
Reclamanții au dedus judecății o acțiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 72/16.12.1998 și nr. 73/16.12.1998, contracte ce au ca obiect o unitate locativă cu o suprafață de 52,29 m.p. (2 camere, bucătărie și anexe) și teren aferent de 43 m.p. indiviz, și respectiv o altă suprafață locativă cu o suprafață utilă de 18,45 m.p. (2 camere și dependințe) cu terenul aferent de 12,9 m.p., situate în Mangalia, strada O. nr. 6.
Constatând că cererea introductivă nu conține elemente cu privire la prețuirea bunurilor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat, instanța de fond a pus în dezbaterea părților acest aspect, ce are relevanță asupra determinării competenței materiale a Tribunalului Constanța, competență de ordine publică, ce poate fi pusă în discuție de către instanță din oficiu, în virtutea rolului său activ consacrat de art. 129 C.proc.civ.
în condițiile în care reclamanții și-au prețuit valoarea imobilelor la 500.001 lei, în mod evident pentru a atrage competența Tribunalului Constanța, instanța de fond a solicitat în mod judicios administrarea de probatorii, pe acest aspect, competența materială fiind, așa cum am arătat, de ordine publică.
Nu se poate reține ca fiind soluționată prematur excepția de necompetență materială a Tribunalului Constanța în raport de obiectul cererii precizat de reclamanți, cât și față de înscrisurile emise de Camera Notarilor Publici Constanța, cât timp din cererea de chemare în judecată rezultă cu claritate obiectul acțiunii, cât și faptul că reclamanții nu au solicitat în completarea înscrisurilor emise de Camera Notarilor Publici alte probe cu înscrisuri sau expertiză de evaluare a imobilului vândut, în concluziile orale pe această excepție arătând că „lasă la aprecierea instanței soluționarea acestor aspecte”.
Referitor la modalitatea de soluționare a excepției de necompetență materială a Tribunalului Constanța, curtea reține că s-a stabilit în mod judicios că în raport de natura cererii și de valoarea obiectului contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat, competența aparține Judecătoriei Constanța.
Problema care se pune în legătură cu această cerere este aceea a primei instanțe competente să soluționeze cauza, având în vedere atât natura juridică a actului defăimat ca fiind nul, cât și invocarea ca temei al nulității a unei norme care se regăsește într-o lege specială.
în speță, cererea de constatare a nulității actelor juridice de înstrăinare încheiate de către pârâți pentru imobilul preluat abuziv a fost formulată pe cale separată de contestația împotriva deciziei unității deținătoare reglementată de art. 26 din Legea nr. 10/2001, cererea de restituire a imobilului având prin urmare un caracter principal, de sine stătător. Oricum, o asemenea cerere vizând constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare are caracter prejudicial față de cea privind soluționarea notificării deoarece, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în situația în care a fost exercitată o acțiune în constatarea nulității actului de înstrăinare, procedura administrativă este suspendată până la soluționarea irevocabilă a acesteia.
în aceste condiții, cererea în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la spațiile locative + terenuri aferente conform Legii nr. 112/1995, nu poate fi de competența instanței investite prin norma specială cu soluționarea contestației împotriva refuzului de restituire a imobilului, pentru că nu operează o prorogare de competență.
Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 s-a prevăzut o procedura judiciară derogatorie sub anumite aspecte de la procedurile judiciare comune.
Astfel, prin actul normativ menționat, cât privește dispozițiile ori deciziile emise de unitățile deținătoare ale imobilelor preluate în mod abuziv, s-a instituit o procedura legală în care acestea pot fi contestate de persoanele îndreptățite.
Pentru această categorie de litigii a fost stabilită și o competență materială specială, derogatorie de la cea reglementată prin normele de drept comun, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare.
Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept și al competenței materiale a instanțelor judecătorești de la legea generală (dreptul comun în materie), ea este de strictă interpretare și își găsește aplicație numai în ipotezele la care se referă - exemplificativ: art. 26 alin. (3), reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare și la alte categorii de litigii.
Pe cale de consecință, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile referitoare la prorogarea de competență și nici dispozițiile speciale prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc instanța competentă în cazul soluționării contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise de unitățile deținătoare, acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este supusă procedurii reglementate prin legea generală, care este dreptul comun în materia acțiunilor în constatarea nulităților, respectiv în procedura reglementată prin C.proc.civ.
în acest sens s-a pronunțat înalta Curte de Casație și Justiție în mai multe decizii de speță (decizia civilă nr. 1261/12.02.2004 publicată în F. Costiniu, „Legea nr. 10/2001 - Jurisprudența la zi a înaltei Curți de Casație și Justiție în materia imobilelor preluate abuziv”- pag. 487).
Acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare reprezintă o acțiune evaluabilă în bani, deoarece prin intermediul ei se urmărește, de fapt, valorificarea unui drept patrimonial.
Acțiunea are caracter patrimonial chiar dacă în cadrul ei nu se solicită repunerea părților în situația anterioară, întrucât efectul patrimonial se realizează prin însuși faptul desființării actelor de înstrăinare.
Prin decizia civilă nr. 39/09.06.2008 pronunțată într-un recurs în interesul legii, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației.
Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se va stabili în raport de valoarea obiectului litigiului dedus judecății.
Cum în speță valoarea celor două spații locative înstrăinate și a terenurilor aferente este inferioară valorii de 500.000 lei, în mod judicios Tribunalul Constanța a constatat că îi revine Judecătoriei Constanța competența de soluționare în primă instanță a acestei cereri.
(Judecător redactor Mihaela Popoacă)
| ← Carte funciară. Plângere împotriva încheierii de carte... | Cerere de chemare în garanţie formulată de către pârât... → |
|---|
