Acţiune în revendicare imobiliară. Grăniţuire. Delimitarea imobilelor limitrofe prin semne exterioare necontestate de vecini
| Comentarii |
|
C. civ., art. 480, art. 584
Orice proprietate asupra unui teren are un contur, ceea ce în planul vecinătăţii înseamnă traiectoria liniei închise care o separă în spaţiu şi îi atribuie o individualitate. Transmisiunile de proprietate sunt întotdeauna determinate în spaţiu, cel puţin teoretic,
şi se produc în limita reală a conturului, configuraţiei topografice. Liniile despărţitoare sunt date, în lipsa măsurătorilor şi a individualizării în acte prin laturi şi vecinătăţi, de semnele exterioare vizibile. Or, niciunul din titlurile de proprietate prezentate de părţi nu sunt de natură să conducă la delimitarea precisă în spaţiu a celor două imobile.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 696/A din 6 mai 2008,
nepublicată
Prin cercrca înregistrată la data de 8 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 909/94/2007, reclamantul T.P. a chemat în judecată pe pârâtul M.I., pentru grăniţuirea, revendicarea proprietăţilor lor.
Prin sentinţa civilă nr. 3735 din 28 iunie 2007 Judecătoria Buftea a admis în parte acţiunea reclamantului T.P., a obligat pârâtul M.l. să lase în deplina proprietate şi posesie suprafaţa de 7,63 mp teren în favoarea reclamantului, a dispus grăniţuirea proprietăţii reclamantului de proprietatea pârâtului pe punctele 45, 44, 43, 41, 40, 32, conform concluziilor raportului de expertiză şi a omologat raportul de expertiză în specialitatea topografie completat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 584 şi art. 480 C. civ. şi a constatat că expertul s-a raportat corect la titlurile părţilor, suprafaţa ocupată de pârât este minimă şi este posibil să fi apărut din erori la măsurătoarea efectuată cu prilejul punerii în posesie. Instanţa a apreciat că relaţiile bune dintre vecini nu trebuie tulburate pentru o suprafaţă infimă de 7,63 mp, costurile cauzate de procese şi de neînţelegeri fiind mai ridicate decât beneficiile pe care această suprafaţă de teren le poate aduce.
împotriva acestei hotărâri, la data de 8 septembrie 2007 pârâtul M.l. a declarat apel, înregistrat la 18 august 2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, solicitând să fie modificată sentinţa în sensul de a fi obligat reclamantul să-i lase suprafaţa de 6,44 mp până la completarea actelor de proprietate şi să-şi construiască gardul din beton pe suprafaţa pe care o are în plus de 104,25 mp faţă de actele cadastrale.
In motivare, a arătat că expertul nu a respectat obiectivele stabilite în încheierea din 1 martie 2007, nu s-a raportat la întreaga suprafaţă pe care o deţine acesta, conform schiţei anexe 3 din măsurători. De asemenea, a arătat că este proprietarul parcelelor 85 şi 86 cu o suprafaţă de 998 mp, conform ordinului prefectului nr. 102 din 27 aprilie 1999 şi a încheierii nr. 1018/2000 şi că locuieşte pe această
suprafaţă din anii 1959-1960, unde şi-a şi construit o casă cu anexe gospodăreşti. Cu privire la terenul deţinut de către reclamant, a arătat că în titlul de proprietate are o suprafaţă de 5100 mp, în cartea funciară are o suprafaţă de 5.262,24 mp, iar din măsurătorile efectuate de către expert, conform schiţei anexe nr. 3, reiese că are o suprafaţă de 5.366,49 mp. Faţă de titlul de proprietate, pârâtul are deci un plus de 266,49 mp.
La data de 31 octombrie 2007, reclamantul T.P. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a apelului.
In motivare, a arătat, în primul rând, că pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională, astfel că nu poate solicita instanţei de judecată să fie obligat să îi elibereze o suprafaţă de teren şi nici să construiască vreun gard. Vechiul gard existent între proprietăţi a fost construit în anul 1978 de către ambele părţi, iar casa acestuia a fost construită în 1965 de către mama pârâtului, obţinând prin fraudă ordinul prefectului, minţind că este singurul moştenitor al acesteia.
In cauză a fost efectuată o expertiză de către expertul topograf numit de instanţă, C.G., iar concluziile acesteia au fost foarte clare: terenul pârâtului este de 991,56 mp, din măsurători, deci mai mult decât în titlul său de proprietate; gardul are o curbură materializată prin punctele 45, 44, 42, 43, 41, 40, 13, 39, 38, 37, 36, 35, 34, 32, 11 şi, ca urmare a acestui fapt, terenul ocupat de pârât este de 7,63 mp, propunându-se în acest sens ca linia de hotar să fie materializată prin punctele 45, 44, 43, 41, 40, 32.
Intimatul-reclamant a mai arătat că expertul a răspuns corect şi complet la obiecţiunile admise de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 3 mai 2007, stabilind linia de hotar conform calculelor sale
de specialitate. In dovedirea cererii sale, apelantul a solicitat şi instanţa a încuviinţat proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie, care a fost efectuată de expert Ţ.R.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
Referitor la pretenţiile proprii ale apelantului-pârât împotriva intimatului-reclamant, formulate direct în apel, acestea nu pot fi avute în vedere faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fond, se reţine că reclamantul T.P. este proprietarul imobilului situat în comuna Corbcanca, sat Petreşti, jud. Ilfov, dobândit în temeiul titlului de proprietate nr. 2876 din 27 iulie 1993 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor Sectorul Agricol Ilfov. In cuprinsul acestui titlu, la poziţia suprafaţă primită în intravilan, sunt indicate: tarla 1, parecla 88 -
0,1871 ha, tarla 1, parcela 90 - 0,1287 ha, tarla 1, parcela 89 - 0,1368
ha, tarla 1, parcela 87 - 0,574 ha; total intravilan - 0,5100 ha. In apel a fost depus şi procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 18 iunie 1993 de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, însoţit de schiţă, care constituie anexa nr. 4 a raportului de expertiză în care sunt menţionate vecinătăţile suprafeţei de teren de 0,5100 ha, fară a fi indicate însă şi dimensiunile laturilor. Nu prezintă relevanţă numerele parcelelor indicate în cererea de chemare în judecată, câtă vreme identificarea imobilului deţinut de către reclamant s-a făcut de către ambii experţi, pe baza titlului de proprietate, care face în mod cert dovada dreptului său asupra imobilului.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert Ţ.R., din întreaga suprafaţă de teren care a rezultat în urma măsurătorilor pentru întocmirea documentaţiei cadastrale (adică 5262,24 mp), intimatul-reclamant a vândut un total de 2000,44 mp (1000,45 mp, conform contract de vânzare-cumpărare nr. 1205 din 18 septembrie 2001, respectiv 999,99 mp, conform contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 264 din 12 februarie 2003). Ar trebui deci ca suprafaţa
rămasă în proprietatea intimatului-reclamant să fie de 3262,24 mp. In realitate, suprafaţa deţinută de către reclamant la data efectuării expertizei este de 3239 mp, deci cu 23,24 mp mai puţin decât ar trebui să fie în posesia sa, conform documentaţiei cadastralc.
La rândul său, apelantul-pârât este proprietarul imobilului învecinat situat în comuna Corbeanca, sat Petrcşti, jud. Ilfov, conform ordinului Prefectului Judeţului Ilfov din 27 aprilie 1999, prin carc s-a constatat dreptul de proprietate privată al acestuia, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, pentru terenul în suprafaţă de 967 mp, situat în comuna Corbeanca, satul Petreşti, conform anexei ce face parte integrantă din acest ordin. La dosar nu a fost depusă însă şi anexa la care face trimitere ordinul emis de către prefect.
Potrivit aceluiaşi raport de expertiză, apelantul-pârât deţine în fapt o suprafaţă de 995 mp.
In concluzie, s-a constat că, în raport atât cu ordinul nr. 102 din 27 aprilie 1999, cât şi cu titlul de proprietate nr. 2876 din 27 iulie 1993, atât apelantul, cât şi intimatul au suprafeţe de teren mai mari cu aproximativ 2-3% în urma măsurătorilor. Nu poate fi acceptat punctul de vedere al apelantului-pârât care, pentru a demonstra că ocupă în fapt o suprafaţă mai mică decât cea din acte, în timp ce intimatul-
reclamant ocupă o suprafaţă mai marc, compară în privinţa sa suprafaţa ocupată cu cea rezultată din măsurătorile cadastrale, iar în privinţa intimatului suprafaţa ocupată cu cea din titlul de proprietate, deoarece în situaţii identice trebuie aplicat un tratament egal.
De asemenea, nu poate fi acceptat calculul celor două suprafeţe indicat de către acesta, deoarece singura metodă precisă de calcul al suprafeţelor este cea care foloseşte coordonatele punctelor de pe conturul ce delimitează suprafaţa respectivă.
Orice proprietate asupra unui teren are un contur, ceea ce în planul vecinătăţii înseamnă traiectoria liniei închise care o separă în spaţiu şi îi atribuie o individualitate. Transmisiunile de proprietate sunt întotdeauna determinate în spaţiu, cel puţin teoretic, şi se produc în limita reală a conturului, configuraţiei topografice. Liniile despărţitoare sunt date, în lipsa măsurătorilor şi a individualizării în acte prin laturi şi vecinătăţi, de semnele exterioare vizibile. Or, niciunul din titlurile de proprietate prezentate de părţi nu sunt de natură să conducă la delimitarea precisă în spaţiu a celor două imobile. Fiind vorba de terenuri redobândite în temeiul Legii nr. 18/1991, ar fi trebuit prezentate actcle vechi de proprietate. Or, acest lucru nu s-a întâmplat, expertul referindu-se totuşi, numai în privinţa intimatului-reclamant, la adresa nr. 344/955 din 11 ianuarie 1956, eliberată de fostul Sfat Popular al Comunei Corbeanca, din care rezultă că s-au făcut numai menţiuni în registrul agricol.
Prin urmare, hotarele celor două imobile sunt cele date în fapt prin posesia celor doi vecini şi a autorilor acestora. De altfel, în condiţiile în care transmiterile dreptului de proprietate asupra imobilelor operau la acea dată fară măsurători precise, efectuatc de persoane de specialitate, ar fi inechitabil ca diferenţele în minus a suprafeţei de teren ce aparţine unui proprietar să fie pusă pe seama parcelelor învecinate, atâta timp cât nu s-a făcut dovada unei deposedări produse anterior de titularii acestora.
Acest raţionament a fost avut în vedere şi de către expert, care a constatat următoarele: - colţul de gard 10 este un semn vechi de hotar recunoscut de ambele părţi; - punctul 9, materializat pe teren de un stâlp de lemn foarte vechi (datează în această poziţie de aproximativ 30 de ani), aflat la distanţa de 13,37 m de colţul de gard 10, este un semn vechi de hotar recunoscut de ambele părţi; - punctul 5, materializat pe teren de o ţeavă metalică ce materializează capătul gardului cdificat de către intimat în perioada 1980, este un semn vechi de hotar recunoscut de ambele părţi; - linia gardului de plasă metalică, curbată
spre interiorul terenului intimatului reclamant (linia ce uneşte punctele 9, 8, 7, 6 şi 5) a fost edificată de către apelantul-pârât în spatele celor patru butuci de vie, carc s-au dezvoltat sub formă de boltă; aceştia fuseseră plantaţi cu peste 30 de ani în urmă, depăşind linia dreaptă a hotarului dintre părţi.
In determinarea liniei de hotar expertul a avut în vedere astfel în mod corect semnele exterioare vizibile recunoscute de ambele părţi, cu singurul amendament că a apreciat că ea trebuie stabilită de-a lungul liniei ce uneşte punctele 10, 9 şi 5, între punctele 9 şi 5 consi-derându-se linie dreaptă în loc de linie curbată cum este în prezent.
Expertul a prezumat că linia de hotar stabilită de comun acord a fost una dreaptă, folosind un raţionament inductiv, pornind de la constatarea că, cu foarte rare excepţii, impuse de condiţii cu totul speciale, sau pe baza unor înţelegeri amiabile sau acte încheiate de părţi, linia de hotar între proprietăţi poate avea unul sau mai multe puncte de inflexiune. In restul cazurilor însă, şi în mod deosebit în intravilan, linia de hotar este o linie perfect dreaptă. Referindu-se şi la situaţia viţei de vie, expertul a demonstrat că a intervenit o modificare ulterioară a liniei de hotar stabilite de comun acord, care a avut drept consecinţă şi ocuparea de către apelantul-pârât a unei suprafeţe de teren aparţinând intimatului-reclamant.
Având în vedere că suprafaţa ocupată de apelantul-pârât este, potrivit expertizei efectuate în apel, de 10,70 mp, în timp ce prin sentinţa apelată a fost obligat să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie o suprafaţă de 7,63 mp, pentru a nu se crea acestuia o situaţia mai grea în propria calc de atac, conform principiului instituit de art. 296 C. proc. civ., Tribunalul va menţine soluţia primei instanţe.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul urmează să respingă apelul.
| ← Grăniţuire. Persoanele care pot solicita delimitarea prin... | Acţiunea în grăniţuire promovată de un detentor precar.... → |
|---|
