Acţiune oblică. Chiriaş al unei locuinţe preluate de stat de la Statusul Romano-Catolic din Ardeal cu titlu de donaţie. Legitimare procesuală activă. Legalitatea actului de donaţie
| Comentarii |
|
Interconexiunea dintre calitatea procesuală a reclamantei (implicit şi a intervenienţilor) şi interesul direct şi personal al acesteia în exercitarea acţiunii oblice este evident în speţă. Dreptul de preemţiune la vânzare, conferit deţinătorilor cu titlu valabil a imobilelor care nu se restituie (art. 42 alin.2 şi 3, Legea nr. 10/2001, republicată) coroborat cu intenţia fermă de vânzare, exprimată de statul proprietar, care a acceptat plata în avans a unei părţi din preţ, conferă reclamantei „puterea ” de a acţiona în justiţie pentru o statuare irevocabilă asupra existenţei dreptului în patrimoniul promitentului - vânzător şi întabularea acestuia, circumstanţă care face posibilă perfectarea vânzării.
Reglementând situaţia juridică a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 rămâne o lege specială, în raport cu Legea nr. 10/2001, legea - cadru în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, astfel că dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale legii generale, în măsura în care nu sunt contradictorii.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, decizia nr. 485/R din 9 martie 2007
Prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta D.E. a chemat în judecată Statusul Romano Catolic din Ardeal (proprietar tabular sub B+2 în CF 6797 Cluj), Fondul de studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba-Iulia (proprietar tabular sub B+3), Statul Român prin Ministerul Învăţământului Public, în prezent Ministerul Educaţiei şi Cercetării (proprietar sub B+4), Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Parohia Romano Catolică „Sf. Mihai” Cluj (în calitate de proprietar actual al Corpului I), solicitând instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre prin care:
- să constate că prin decizia nr. 539/1950 a Ministerului Învăţământului Public s-au restituit către Statusul Romano Catolic imobilele cu nr.top. 107, înscrise în CF 6797 Cluj, situate administrativ în Cluj-Napoca, (Corpul III) şi Cluj-Napoca, (Corpul II);
- să constate că imobilele identificate mai sus au fost donate Sfatului Popular al oraşului Cluj, conform ofertei de donaţie făcut de Statusul Romano Catolic şi înregistrată cu nr. 129/1952 şi ofertei de acceptare a donaţiei relevată de Hotărârea nr. 135/1952 a Sfatului Popular al oraşului Cluj;
- să dispună întabularea dreptului de proprietate în CF 6797 Cluj, iniţial în favoarea Statusului Romano Catolic din Ardeal, cu titlul de restituire şi apoi în favoarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, cu titlul de donaţie;
- să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, în caz de opunere.
În motivele cererii, reclamanta arată că imobilele în litigiu au fost proprietatea Statusului Romano Catolic din Ardeal. Ulterior, în baza unei decizii a Ministerului Justiţiei, din 16 iulie 1940,
s-a modificat numele proprietarului, din Statusul Romano Catolic în Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin Alba Iulia.
Prin efectul Decretelor emise cu nr. 176/1948, nr. 266/1948 şi nr. 49/1949, imobilele au trecut în proprietatea Statului Român, în folosinţa Ministerului Public, dreptul fiind înscris în cartea funciară prin încheierea nr. 1529/1949.
Urmează o restituire a celor trei corpuri de clădire în favoarea Statusului Romano Catolic, prin decizia nr. 539/1950 a Ministerului Învăţământului Public, după care oferta de donaţie nr. 129/1952 făcută de Statusul Romano Catolic în favoarea Sfatului Popular al oraşului Cluj şi acceptată de acesta din urmă prin hotărârea nr. 135/1952 cu privire la Corpul II şi Corpul III din imobilul situat în Cluj-Napoca.
Reclamanta este chiriaşul Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, justificându-şi prin această calitate interesul exercitării prezentei acţiuni, scopul mediat fiind acela al cumpărării locuinţei în baza Legii nr. 112/1995, pentru care s-a achitat un avans din preţ.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 111 Cod proc.civ. şi art. 44 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Pârâţii Statusul Romano Catolic din Ardeal şi Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia au formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi vădit nefondat, Se invocă în principal excepţia litispendenţei, în raport cu dosarul civil nr. 10204/2005 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca. De asemenea, este invocată excepţia lipsei de interes a reclamantei, imobilul în litigiu fiind supus restituirii, în baza O.U.G. nr. 94/2000, a Legii nr. 501/2002 şi a Legii nr. 247/2005, indiferent de titlul cu care a fost preluat de stat, oferta de donaţie neavând valoare juridică în contextul în care prin lege specială se dispune restituirea.
Ulterior, reclamanta formulează o extindere şi completare de acţiune, chemând în judecată în calitate de pârâţi Arhiepiscopia Romano-Catolică şi Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.
Parohia Romano-Catolică SF. Mihai din Cluj, formulează întâmpinare prin care invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că este titulara dreptului de proprietate asupra Corpului I din imobilul situat administrativ la nr. 5, iar locuinţa reclamantei este amplasată în Corpul III de la nr. administrativ 1.
La termenul din 25 ianuarie 2006, a intervenit în interes propriu SC SRL, cererea fiind respinsă de instanţă ca inadmisibilă, cu motivarea că ea nu a fost însoţită de nici un suport probator din care să rezulte interesul propriu în cauză şi nu a fost făcută în forma cerută de lege pentru acţiunile introductive.
Totodată, instanţa a respins excepţiile invocate de pârâţi în apărare, a litispendenţei, lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale pasive.
Cu referire la excepţia litispendenţei, în raport cu dispoziţiile art. 163 Cod proc.civ., se constată că nu există identitatea de părţi, obiect şi cauză în cele două cereri aflate pe rolul aceleiaşi instanţe.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, instanţa reţine că reclamanta a formulat prezenta acţiune pe cale oblică, în calitate de chiriaş al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, având interesul de a face incidente în favoarea sa dispoziţiile art. 9din Legea nr. 112/1995, care reglementează dreptul chiriaşilor de a cumpăra bunul pe care îl deţineau şi foloseau efectiv cu acest titlu la data intrării în vigoare a legii. Plata unui avans din preţul convenit conferă reclamantei o creanţă certă şi lichidă în raport cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca care s-a dovedit inactiv, neglijând exercitarea unei acţiuni civile în justiţie pentru întabularea dreptului de proprietate în favoarea sa.
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parohiei Romano Catolic Sf. Mihail din Cluj, instanţa constată că în favoarea acestei pârâte s-a recunoscut un drept de proprietate asupra corpului I din clădirea identificată cu nr.top. 107, care cuprinde trei corpuri, astfel că până la
ieşirea din indiviziune este necesară chemarea în judecată a tuturor proprietarilor, pentru a le face opozabilă hotărârea şi a permite întabularea.
Pronunţându-se asupra fondului dreptului litigios, prin sentinţa civilă nr. 612/25.01.2006, Judecătoria Cluj-Napoca admite acţiunea civilă precizată şi extinsă a reclamantei D.E. şi, pe cale de consecinţă, constată că imobilul cu nr.top. 107, respectiv corpurile II şi III din clădirea situată administrativ în Cluj-Napoca, au fost restituite Statusului Romano Catolic, prin decizia nr. 539/1950 emisă de Ministerul Învăţământului Public, constată că aceste imobile au fost ulterior donate Sfatului Popular al Oraşului Cluj şi dispune întabularea dreptului de proprietate, cu titlul de restituire şi ulterior cu titlul de donaţie, în favoarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca. Totodată, instanţa obligă pârâţii de rândul 1, 2, 5 şi 6 să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 202 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria stabileşte în fapt următoarele:
Prin Concordatul încheiat în Statul Român şi Sfântul Scaun la data de 10 mai 1927, au cost
reglementate relaţiile juridice dintre puterea laică şi religia catolică. Acest Concordat a fost ratificat
de Statul Român la data de 12 iulie 1929.
Ulterior, la 4 martie 1940, a fost ratificat şi Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordat, prin care instituţia cunoscută sub numele de Statusul Romano Catolic a promit denumirea de Consiliu al Diocezei Catolice de Rit Latin de Alba-Iulia. Pentru toate bunurile care se găseau la data de 1 ianuarie 1932 în posesiunea şi administrarea Statusului Romano Catolic, dreptul de proprietate rămâne garantat în favoarea unor fonduri, cum este şi fondul de studii, de drept reprezentate de Ordinariul de Alba-Iulia.
Prin decretul nr. 151 din 2 august 1948 a fost denunţat concordatul din 10 mai 1927 şi a fost
abrogată Legea din 12 iunie 1929, de ratificare a Concordatului.
Prin decretele nr. 176/1948 au fost naţionalizate bunurile Bisericii Romano-Catolice şi a Bisericii Reformate, bunuri care au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ.
Prin ordinele emise de Ministerul Învăţământului Public cu nr. 82506/1950 şi nr. 83/1951 a fost reînfiinţat Statusul Romano Catolic, denumit „Statusul Romano Catolic din RPR”.
Imobilele în litigiu au fost identificate cu nr.top. 107 în CF 6797 Cluj, reprezentând corpuri de sine stătătoare ale unei clădiri situată administrativ în Cluj-Napoca, corpul III şi corpul II. Aferent acestei clădiri este şi corpul I, care nu face însă obiectul litigiului.
Înscrisurile probatorii administrate în cauză fac dovada celor afirmate de reclamantă, în sensul că această clădire a fost proprietatea Statusului Romano Catolic din Ardeal, menţionat ca proprietar tabular sub B+1 şi ulterior sub B+2, prin modificarea numelui în Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.
Corpul funciar cu nr.top. 107 a trecut în proprietatea Statului Român, în folosinţa Ministerului Învăţământului Public, prin efectul decretelor prezidenţiale emise cu nr. 176/1948, nr. 266/1948 şi nr. 49/1949, statul întabulându-şi dreptul sub B+3, în aceeaşi coală funciară.
Ulterior preluării, printr-o decizie a Ministerului Învăţământului Public, dată cu nr. 539/1950, toate cele trei corpuri de clădire se restituie în favoarea Statusului Romano Catolic, formulându-se o cerere de reînscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, pe numele beneficiarului restituirii, cerere care nu a fost niciodată soluţionată.
Dispoziţia de restituire a fost pusă însă în executare, imobilele fiind evidenţiate în fişele de inventar din 1 ianuarie 1951, în patrimoniul Statusului Romano Catolic din RPR.
În anul 1952, Statusul Romano Catolic formulează ofertă de donaţie, cu privire la corpul II şi corpul III din clădirea aferentă topograficului nr. 107, ofertă acceptată prin hotărârea Sfatului Popular al oraşului Cluj nr. 135/1952.
Cele două transferuri ale dreptului de proprietate nu au fost operate în cartea funciară, însă este cert şi dovedit faptul că imobilele au trecut în final în administrarea Întreprinderii de Localuri şi Locuinţe Cluj, având în principal destinaţia de locuinţe.
Pe calea unei acţiuni civile de drept comun, înregistrată în anul 1997, pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, Parohia Catolică SF. Mihail din Cluj a cerut instanţei să îi recunoască dreptul de proprietate asupra corpului I şi să constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie cu privire la corpurile II şi III, respectiv să dispună sistarea indiviziunii corpului I faţă de corpurile II şi III.
Prin sentinţa civilă nr. 14048/17.11.1997 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă şi irevocabilă, în urma respingerii apelului şi recursului declarate în cauză de reclamantă, a fost admisă cererea acesteia pentru recunoaşterea dreptului de proprietate asupra corpului I, fiind respinse capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a donaţiei şi sistarea indiviziunii.
Instanţa a statuat prin evocata hotărâre judecătorească că donaţia este valabilă, fiind realizată cu respectarea dispoziţiilor legale, statuare care se impune şi în prezenta cauză cu forţa lucrului judecat.
În raport cu această stare de fapt, analizând dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 8 alin. 2 şi art. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001, republicată în baza Legii nr. 247/2005, precum şi jurisprudenţa în materie, prima instanţă consideră că în prezenta cauză corpul II şi corpul III aferente nr.top. 107 din CF 6796 Cluj, au intrat în proprietatea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, cu titlul de donaţii.
Aşa fiind, acţiunea reclamantei se impune a fi admisă, în baza art. 111 Cod proc.civ. şi art. 22 din Legea nr. 7/1996.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Statusul Romano Catolic din Ardeal, Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia şi Arhiepiscopia Romano Catolică Alba-Iulia, invocând imposibilitatea executării sentinţei atâta timp cât ea vizează doar o parte din corpul funciar nedezmembrat şi nu s-a cerut rectificarea colii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea Statului Român sub B3.
Este reiterată excepţia lipsei de interes a reclamantei, precum şi lipsa calităţii procesuale active într-o acţiune prin care se pretinde cenzurarea titlului cu care Statul Român a preluat abuziv un imobil supus restituirii în baza legilor reparatorii, atâta timp cât are exclusiv calitatea de chiriaş într-o locuinţă a statului.
Prin decizia civilă nr. 685/20.10.2006, dată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 2759/117/2006, a fost respins ca nefondat apelul pârâţilor, fiind menţinută în tot sentinţa atacată.
Totodată instanţa admite cererea de intervenţie în interesul reclamantei intimate, formulată de intervenienţii C.V., C.F.N., B.J., SC P.C.I. SRL şi obligă apelanţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată determinate în apel.
În contra deciziei, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia, Statusul Romano Catolic din Transilvania şi Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia solicitând modificarea, în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii, în baza art. 304 pct. 7 şi pct. 9 Cod proc.civ.
Recursul este nefondat.
Circumscris celui dintâi motiv de recurs, recurenţii invocă excepţia lipsei de interes a reclamantei în exercitarea prezentei acţiuni civile în justiţie, cu motivarea că o hotărâre judecătorească de admitere nu ii este utilă, nu îi va profita, atâta timp cât „nu poate paraliza” restituirea imobilului în baza legii speciale reparatorii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000.
Indiscutabil, orice demers în justiţie trebuie să fie util părţii, să urmărească un „profit”, de orice natură, interesul judiciar condiţionând admisibilitatea acţiunii civile.
Observă curtea că această chestiune de drept nu a făcut obiectul dezbaterilor în primă instanţă şi nici în apel, invocată fiind pentru prima dată în recurs prin fraudarea normelor care reglementează ordinea exercitării căilor de atac, în care recursul urmează, de regulă, apelului fără a putea fi exercitat omisso medio.
Inadmisibilitatea acestei critici este aşadar evidentă, motiv pentru care curtea o va înlătura, cu atât mai mult cu cât interesul reclamantei poate fi cu uşurinţă reperat din relaţia existentă între situaţia juridică a părţii şi mijlocul procesual ales - acţiunea în constatarea existenţei unui drept patrimonial, întemeiată pe art. 111 C.pr.civ.
De altfel, problema interesului a fost abordată de către instanţa de apel, într-un alt context, acela al calităţii procesuale active a chiriaşilor în litigiu de a pretinde pe cale oblică o statuare a instanţei cu privire la existenţa dreptului de proprietate al statului asupra unui imobil susceptibil de restituire în baza legilor speciale reparatorii, conform susţinerilor pârâţilor în proces.
Din această perspectivă, considerentele care fundamentează soluţia instanţei de apel sunt acceptate de curte, pentru rigoarea lor juridică.
Interconexiunea dintre calitatea procesuală a reclamantei (implicit şi a intervenienţilor) şi interesul direct şi personal al acesteia în exercitarea acţiunii oblice este evident în speţă. Dreptul de preemţiune la vânzare, conferit deţinătorilor cu titlu valabil a imobilelor care nu se restituie (art. 42 alin.2 şi 3, Legea nr. 10/2001, republicată) coroborat cu intenţia fermă de vânzare, exprimată de statul proprietar, care a acceptat plata în avans a unei părţi din preţ, conferă reclamantei „puterea” de a acţiona în justiţie pentru o statuare irevocabilă asupra existenţei dreptului în patrimoniul promitentului - vânzător şi întabularea acestuia, circumstanţă care face posibilă perfectarea vânzării.
Era necesară sublinierea dreptului de preemţiune la vânzare, pe care legiuitorul l-a dat chiriaşilor, respectiv deţinătorilor de imobile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, atâta timp cât tribunalul a evocat exclusiv dreptul la cumpărare, dobândit prin efectul direct al dispoziţiilor art.9 din Legea nr.112/1995, a cărui realizare, în privinţa imobilelor preluate „cu titlu” de la persoane juridice, cum este imobilul în litigiu, rămâne discutabilă şi în afara unei speranţe legitime.
Legalitatea unei asemenea vânzări nu face obiectul acţiunii prezente, aşa încât jurisprudenţa în materie nu ar putea fi invocată în speţă prin efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, esenţială fiind împrejurarea că reclamanta şi intervenienţii deţin apartamentele cu titlu de chirie, şi „ au achitat deja avansul pentru preţ”, împrejurare necesară şi suficientă pentru justificarea interesului şi, fundamentat pe acesta, a calităţii procesuale active în cauză.
În cauză, această normă a fost respectată de tribunal, efectul devolutiv al apelului operând în limitele a ceea ce s-a apelat, astfel că instanţa nu avea competenţa de a reaborda fondul litigiului peste ceea ce s-a cerut prin declaraţia de apel.
Rămân aşadar în puterea lucrului judecat statuările primei instanţe referitoare la faptul că imobilul situat administrativ în Cluj-Napoca, reprezentând casă cu trei corpuri de clădire şi teren în suprafaţă de 527 stj.p, identificat cu nr.top 107 în CF 6797 Cluj a trecut în proprietatea statului român, în folosinţa Ministerului Învăţământului Public prin efectul Decretului nr. 176/1948.
Ulterior, prin decizia Ministerului Învăţământului Public nr. 539/1950, s-a dispus restituirea celor trei corpuri de clădire şi s-a cerut reînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, în favoarea Statusului Romano Catolic din Ardeal, cerere care a rămas nesoluţionată.
În anul 1952, Statusul Romano - Catolic din Ardeal formulează oferta de donaţie nr. 129/1952, cu privire la două din cele trei corpuri de clădire, respectiv corpul III şi corpul II, evidenţiate ca elemente ale activului patrimonial în inventarul mijloacelor fixe, ofertă acceptată de Sfatul Popular al oraşului Cluj, prin hotărârea nr. 135/1952.
Cele două transferuri ale dreptului de proprietate nu au fost operate în cartea funciară, din anul 1952 imobilele intrând în administrarea Întreprinderii de Localuri şi Locuinţe Cluj, cu destinaţia principală de locuinţe.
Totodată, prima instanţă reţine faptul că veridicitatea acestor circumstanţe este confirmată de pârâta Parohia Romano - Catolică „ Sf. Mihail” Cluj, care în anul 1997, sub nr.2284, solicită instanţei recunoaşterea dreptului de proprietate numai cu privire la corpul I din clădirea situată în str. 6 Martie nr.5, arătând textual:” Ministerul Învăţământului Public, în cursul anului 1950, în baza
unei înţelegeri cu Statusul Romano - Catolic din Ardeal a restituit proprietarului naţionalizat imobilul înscris în CF 6697 Cluj, sub A+1, nr.top 107. Din acest imobil corpurile 2 şi 3 au trecut în proprietatea Consiliului Local Cluj care nu şi-a întabulat dreptul de proprietate în CF.”
Este în afara oricărei dileme că preluarea operată în baza Decretului nr. 176/1948 a fost una fără titlu valabil, în raport cu dispoziţiile Constituţiei din 1948, atâta timp cât un drept de folosinţă atribuit prin lege a fost transformat în drept de proprietate a statului, fără plata vreunei despăgubiri.
În speţă, apare cert faptul că această preluare abuzivă a fost urmată de o restituire a proprietăţii, Statusul Romano - Catolic din Ardeal dispunând apoi de bunul său, cu titlu gratuit, în favoarea Sfatului Popular al oraşului Cluj.
Este adevărat că potrivit art. 1 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau din cele prevăzute de art.2, se retrocedează foştilor proprietari.
Prin articolul 1 din Hotărârea guvernului nr. 1164/2002, modificată, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, se precizează că sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate cu privire la imobilele aparţinând cultelor religioase care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.
Reglementând situaţia juridică a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 rămâne o lege specială, în raport cu Legea nr. 10/2001, legea - cadru în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, astfel că dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale legii generale, în măsura în care nu sunt contradictorii.
Potrivit art.2 alin.1, lit. c din Legea nr.10/2001, republicată, sunt imobilele preluate abuziv, cele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr.478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă autentică prevăzute de art. 813 C. civ. dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
În speţă, donaţia oferită Sfatului Popular al oraşului Cluj este anterioară intrării în vigoare a Decretului nr. 478/1954, fiind făcută aşadar în baza dispoziţiilor Codului civil român, potrivit cu art.813 raportat la art.1171, care defineşte înscrisul autentic ca fiind înscrisul făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public care are competenţă materială şi teritorială.
Curtea confirmă cele statuate de tribunal sub acest aspect, actul administrativ de acceptare a ofertei având valoarea unui înscris autentic, în sensul normei evocate, atâta timp cât a fost emis de organul administrativ competent, în limitele acestor competenţe, stabilite prin Legea privind organizarea şi funcţionarea consiliilor populare, şi cu respectarea formei stipulate pentru acel act administrativ.
Actul de donaţie a fost încheiat în formă autentică cu respectarea exigenţelor impuse de art.813 C. civ.
Se verifică aşadar ipoteza a doua reglementată prin textul de lege evocat, în care acordarea beneficiului legii reparatorii apare condiţionată de admiterea acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pentru ca preluarea să fie considerată abuzivă.
Or, acţiunea în constatarea nulităţii donaţiei făcută de Statusul Romano-Catolic din Ardeal cu privire la corpurile II şi III din imobilul situat în Cluj-Napoca, a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 14048/1997 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă şi irevocabilă, care se impune în cauză cu autoritate de lucru judecat.
Ceea ce se poate reţine este faptul că proprietarul a dispus de bunul său printr-o liberalitate supusă dreptului comun, prezumţia de legalitate a actului juridic încheiat fiind confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Se poate conchide că preluarea imobilelor în litigiu s-au făcut în executarea actului de donaţie, ea nu a fost una abuzivă, în sensul legii speciale şi exclude aplicarea dispoziţiilor acestei legi, în favoarea Arhiepiscopiei Romano - Catolice Alba - Iulia.
Aşa fiind, instanţele de fond au procedat la o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 111
C.pr.civ. în speţă şi, determinat de aceasta, a prevederilor art.22 din Legea nr. 7/1996.
Constatând că nu se verifică nici unul din cele două motive de recurs relevate, curtea a
respins recursul ca nefondat. (Judecător Denisa Băldean)
| ← Legea nr. 10/2001. Contestaţie contra dispoziţiei primarului.... | Legea nr. 10/2001. Cerere de restituire a terenului pe care s-a... → |
|---|
