Acţiune oblică. Partaj de bunuri comune. Admitere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1314 din 7 noiembrie 2014
Prin Sentinţa civilă nr. 2035/9.07.2013 a Judecătoriei Zalău, s-au respins excepţiile beneficiului de discuţiune şi beneficiului de diviziune invocate de pârâtul R.D.R. prin întâmpinare.
S-a admis în parte acţiunea reclamantei B.C.R. SA în contradictoriu cu pârâţii R.D.R. şi R.R..
S-a constatat că pârâţii au dobândit sub durata căsătoriei lor, cu o contribuţie de 55% pentru pârâta R.R. şi 45% pentru pârâtul R.D.R., imobilul situat administrativ în localitatea Zalău, ..., jud. Sălaj, înscris în CF 51133 Zalău, provenit din conversia CF vechi 3346/N, sub nr. cadastral 4988 şi 4988-C1 ce în natură reprezintă teren în suprafaţă de 1245 mp cu casă D+P +M în valoare de 333 600 lei
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului menţionat anterior, prin atribuirea acestuia în favoarea pârâtei R.R. şi obligarea acesteia la plata unei sulte în favoarea pârâtului R.D.R. în sumă de 161015,5 lei
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 10340 lei.
Prin decizia civilă nr. 12 din 21 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. .../337/2011 s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtul R.D.R. contra Sentinţei civile nr.2035/9.07.2013 a Judecătoriei Zalău.
S-a respins ca nefondat apelul pârâtei R.R. împotriva aceleaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reţinut că apelul pârâtului R.D.R., a fost anulat ca netimbrat, având în vedere că acestuia i s-a pus în vedere obligaţia achitării taxei de timbru de 2306,70 lei şi timbru judiciar de 5,00 lei prin reprezentantul acestuia, apelanţii au înţeles să formuleze cerere de ajutor public judiciar, pentru scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, cereri ce au fost admise în parte, acordându-se i reducere de 50%.
Apelanta a achitat taxa judiciară de timbru redusă cu 50% însă apelantul R.D.R. nu, formulând cerere de reexaminare împotriva încheierii de acordare a ajutorului public judiciar, care prin Încheierea din 16 ianuarie 2014 a fost respinsă, iar în urma acesteia
apelantul nu a înţeles să achite taxa de timbru.
Neachitând taxa de timbru aferentă apelului, aplicabile sunt prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 respectiv acţionează sancţiunea anulării apelului în caz de neplată, astfel că apelul apelantului R.D.R. a fost anulat ca netimbrat.
Cu privire la apelul formulat de pârâta R.R., Tribunalul a reţinut că nu s-a făcut
dovada unei contribuţii mai mari a acesteia la construirea imobilului în litigiu.
Astfel, imobilul bun succesoral al pârâtei a fost vândut prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1741/2005 la preţul de 13.000.000 lei preţ achitat în cursul anului 1995, aşa cum a rezultat din contractul autentic încheiat între părţi.
Din raportul de expertiză tehnică de evaluare şi din declaraţia martorului de la f. 209, a rezultat că imobilul din litigiu a fost construit între anii 2005-2008 deci la 10 ani după ce pârâta a încasat preţul bunului succesoral, neexistând nici o dovadă că aceşti bani au fost păstraţi în decursul acestor 10 ani şi că au reprezentat contribuţia pârâtei la edificarea casei din litigiu.
De asemenea din adeverinţa nr. 15/15.11.2012 a rezultat într-adevăr că pârâta a ridicat suma de 102.690.000 în 10.09.2003 cu titlu de ajutor social, însă construcţia care s-a început doar după iulie 2004 când s-a eliberat autorizaţia de construcţie şi nu s-a făcut dovada că această sumă de bani obţinută de pârâtă a reprezentat o contribuţie la edificarea imobilului din litigiu.
În ceea ce priveşte cererea apelantei susţinută şi de pârât de a-i fi atribuit imobilul în urma împărţirii de bunuri.
Susţinerile apelanţilor propun o abordare unilaterală a cazului dedus judecăţii, exclusiv din prisma interesului lor şi cu nesocotirea totală a drepturilor şi intereselor creditorului păgubit, aflat într-o situaţie de imposibilitate sau, cel puţin, de dificultate a recuperării creanţei sale.
În realitate apelanţii văd în această variantă de partajare modalitatea de a zădărnici eforturile intimatului-creditor de a-şi recupera creanţa, ceea ce nu poate fi admis, căci într-un litigiu instanţa trebuie să ţină seama de interesele tuturor părţilor aflate în conflict şi să le protejeze pe cele ale părţii vătămate.
Nu trebuie uitat că procedura la care a apelat în pricina de faţă, intimatul-creditor este una extremă şi la care legiuitorul i-a recunoscut accesul tocmai pentru a-i proteja lui drepturile, faţă de toate acele situaţii în care debitorii ar refuza plata creanţei, s-ar sustrage sau s-ar afla într-o imposibilitate de efectuare a unei plăţi directe a acesteia, motiv pentru care nici o variantă de partajare a bunului ce aparţine şi debitorului său nu ar fi de conceput într-o manieră de natură să obstaculeze şansele acestuia de recuperare grabnică a creanţei.
Având în vedere aceste aspecte, soluţia primei instanţe este una temeinică şi legală, iar apelul a apărut ca nefondat, fiind respins.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta R.R. solicitând în principal, casarea deciziei recurate cu trimiterea spre rejudecare, în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că va prezenta punctual combaterea motivării deciziei recurate:
Atât instanţa de fond a cărei soluţie s-a menţinut de către Tribunalul Sălaj, prin f.4 alin. 6 din sentinţa civila nr. 2035, cât şi martorii audiaţi în cauză au susţinut că banii care sau încasat de către recurentă în anul 1995 (13.000.000 ROL) au fost investiţi în edificarea casei litigioase.
Banii care i-a primit conform adeverinţei 15/15.11.2012 cu titlu de ajutor social (f.
177) s-au investit în casa litigioasă, care a fost dovedit atât prin depoziţiile martorilor cât şi prin motivarea instanţei de fond şi a cărei hotărâre s-a menţinut ca fiind temeinică şi legală de către Tribunalul Sălaj.
Această sumă a fost în cuantum de 102.690.000 şi i-a primit în 10.09.2003, iar construcţia casei litigioase a început-o după iulie 2004 conform autorizaţiei de construcţie (f
178), dovedindu-se că aceşti bani s-au investit în totalitate în construcţia imobilului litigios.
„Abordarea unilaterală" de care vorbeşte Tribunalul Sălaj s-a aplicat din punctul ei de vedere atunci când s-a pronunţat decizia recurată. Instanţa corect a reţinut „trebuie să ţină seama de interesele tuturor părţilor aflate în conflict şi să le protejeze pe cele ale părţii vătămate.“.
Recurenta a arătat că şi ea este parte vătămată prin faptul că nu i s-a constatat cota de contribuţie reală la construirea/dobândirea imobilului litigios.
Când a afirmat mai sus că se consideră „parte vătămată“ s-a referit la faptul ca se consideră neîndreptăţită fiindcă în decizia recurată s-a reţinut următoarele:
- că nu a dovedit că după anul 2003 ar fi realizat venituri (a depus copia cărţii de
muncă)
- că cei 13.000.000 ROL au valoarea actuală de 1300 lei şi i s-a respins solicitarea de a se audia 2 martori pentru a putea dovedi realitatea, respectiv faptul că din cei 13.000.000 ROL a cumpărat în avans foarte multe materiale de construcţii care s-au folosit la construcţia imobilului litigios.
Instanţa „apreciază", că cererea în probaţiune de a fi audiaţi doi martori pentru a se dovedi în ce modalitate s-au investit banii primiţi în imobilul litigios, nu este utilă soluţionării cauzei.
Prin aceasta probă putea dovedi acest aspect.
Dându-i-se această şansă legală şi practic unica şansă de a-şi dovedi susţinerile evident că instanţa a luat o decizie greşita.
Potrivit art. 357 cod civil în vederea partajării bunurilor comune „se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale, atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune".
Aşadar, având în vedere motivarea contradictorie a deciziei recurate cât şi faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare prev. de art. 24 alin. 1 Constituţia României raportat la art. 129 C.P.C a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Pârâtul intimat R.D.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului în oricare modalitate solicitată de recurentă.
Reclamanta B.C.R. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Curtea, a invocat din oficiu, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1, art. 282 alin. 1 şi art. 299 alin. 1 C.pr.civ. inadmisibilitatea acelor critici prin care se critică direct sentinţa fondului, critici care fiind inadmisibile nu pot şi nu vor fi analizate.
Sunt astfel de critici inadmisibile, referirile la prima instanţă atunci când recurenta susţine că: instanţa de fond a susţinut că banii care s-au încasat de către recurentă în anul 1995 (13.000.000 ROL) au fost investiţi în edificarea casei litigioase; că banii care i-a primit conform adeverinţei 15/15.11.2012 cu titlu de ajutor social s-au investit în casa litigioasă, care a fost dovedit prin motivarea instanţei de fond.
Potrivit art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă „Hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.“
Apoi, art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cat şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă luarea măsurilor asiguratorii şi în alte cazuri prevăzute de lege.“ iar art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.“
Din aceste texte legale rezultă că o hotărâre care are calea de atac a apelului trebuie atacată cu acea cale de atac şi nu poate fi criticată prin intermediul căii de atac a recursului, această din urmă putând fi utilizată doar împotriva hotărârilor pronunţate în calea de atac a apelului.
De asemenea, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a invocat şi constată inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii atacate, prin prisma reanalizării de către instanţa de recurs a probelor administrate în cauză, având în vedere împrejurarea că acestea se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ., care au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Conform art. 304 C.pr.civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate reglementate de pct. 1 - pct. 9.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi declarată numai pentru motivele de nelegalitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - pct. 9 C.pr.civ.
Curtea reţine că art. 304 pct. 10 C.pr.civ. potrivit căruia ”când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii“ şi art. 304 pct. 11 C.pr.civ. potrivit căruia ”modificarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate” au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din OUG nr. 138/2000 astfel încât dezvoltarea unui motiv de recurs care nu mai este prevăzut după modificarea art. 304 prin OUG nr. 138/2000 este inadmisibilă în prezenta cale extraordinară de atac.
Cum marea majoritate a motivelor de recurs invocate tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor, Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs, deoarece instanţa de recurs nu examinează faptele cauzei, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond. Controlul exercitat de instanţa de recurs se referă doar la corectitudinea concluziei instanţei de fond, dacă judecătorii fondului au interpretat şi aplicat corect norma de drept.
Sunt astfel de motive inadmisibile, care se referă la starea de fapt şi la temeinicia deciziei atacate, motivele privind: că martorii audiaţi în cauză au susţinut că banii care s-au încasat de către recurentă în anul 1995 (13.000.000 ROL) au fost investiţi în edificarea casei litigioase; că banii care i-a primit conform adeverinţei 15/15.11.2012 cu titlu de ajutor social s-au investit în casa litigioasă, care a fost dovedit prin depoziţiile martorilor; referirile la cuantumul de 102.690.000, data la care i-a primit, în 10.09.2003, data la care s-a început construcţia casei litigioase, după iulie 2004 conform autorizaţiei de construcţie (f 178), dovada că aceşti bani s-au investit în totalitate în construcţia imobilului litigios; că s-a reţinut greşit că nu a dovedit că după anul 2003 ar fi realizat venituri; referirile la copia cărţii de muncă.
În motivarea recursului, în afara motivelor de mai sus, recurenta a arătat că critică şi consideră soluţia instanţei de apel nelegală pentru că şi ea este parte vătămată prin faptul că nu i s-a constatat cota de contribuţie reală la construirea/dobândirea imobilului litigios.
Acest motiv de recurs este unul generic şi nu arată prin prisma unui motiv de recurs, care să poată fi încadrat ca şi motiv de nelegalitate, în ce constă nelegalitatea. Referirile arătate mai sus ca fiind motive de recurs inadmisibile nu pot sta la baza analizei unei vătămări prin faptul că nu i s-a constatat cota de contribuţie reală la construirea/dobândirea imobilului litigios.
Recurenta mai arată că cei 13.000.000 ROL au valoarea actuală de 1300 lei şi i s-a respins solicitarea de a se audia 2 martori pentru a putea dovedi realitatea, respectiv faptul că din cei 13.000.000 ROL a cumpărat în avans foarte multe materiale de construcţii care sau folosit la construcţia imobilului litigios. Arată că instanţa a apreciat că cererea în probaţiune de a fi audiaţi doi martori pentru a se dovedi în ce modalitate s-au investit banii primiţi în imobilul litigios, nu este utilă soluţionării cauzei. Prin aceasta probă putea dovedi acest aspect. Dându-i-se această şansă legală şi practic unica şansă de a-şi dovedi susţinerile evident că instanţa a luat o decizie greşita.
Acest motiv de recurs este nefondat pentru că la termenul din data de 21 ianuarie 2014 instanţa de apel a respins cererea în probaţiune cu privire la audierea a doi martori, cu motivarea că proba nu este utilă.
În recurs recurenta nu a indicat de ce prin respingerea acestei probe instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile legale privind administrarea probelor.
Trebuie relevat şi că aprecierea utilităţii unei probe implică chiar acest aspect al aprecierii şi prin urmare strict cu privire la acesta nu se pot formula critici de nelegalitate, pentru că aspectele de apreciere ale unei hotărâri pronunţată de o instanţă sunt dintre cele care fac parte din categoria temeiniciei iar nu a legalităţii unei hotărâri.
Recurenta susţine că având în vedere motivarea contradictorie a deciziei recurate cât şi faptul că i s-a încălcat dreptul la apărare prev. de art. 24 alin. 1 Constituţia României raportat la art. 129 C.P.C a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Curtea constată că şi acest motiv de recurs este nefondat pentru că recurenta nu indică ce motive sunt contradictorii, iar faptul că cererea în probaţiune a fost respinsă nu face ca acest motiv de recurs să fie unul de nelegalitate. Acelaşi raţionament este valabil şi pentru susţinerea că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu se indică în ce mod i s-a încălcat dreptul la apărare, iar respingerea unei probe, corect făcută, nu face ca dreptul la apărare să fie automat încălcat.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
| ← Cerere de atribuire a unui teren în folosinţă gratuită... | Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Jigniri aduse... → |
|---|
