Locatar debranşat de la încălzirea centrală a blocului.
| Comentarii |
|
Calcularea în continuare în sarcina acestuia a cheltuielilor comune de întreţinere. Nelegalitate
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1256 din 22 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 13908 din 23 octombrie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a admis cererea precizată înaintată de reclamanta R.R. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE proprietari str. G. NR. 21 Cluj-Napoca şi în consecinţă, a fost obligată pârâta să procedeze la recalcularea listelor de consum şi scăderea din sumele datorate de reclamantă conform listelor de cheltuieli comune aferente perioadei decembrie 2011-martie 2012 a cheltuielilor comune reprezentând energia termică calculată pentru apartamentul proprietatea reclamantei, situat în Cluj-Napoca, str. G. nr. 21, jud. Cluj.
S-a dispus scoaterea reclamantei din evidenţele ţinute cu cheltuielile comune, reprezentând energia termică în sistem centralizat corespunzătoare apartamentului proprietatea reclamantei.
A fost obligată pârâta să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 802,4 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din probele administrate în cauză, a rezultat că în sarcina reclamantei au fost stabilite cheltuieli de întreţinere comune reprezentând cheltuieli cu agentul termic pentru apartamentul proprietatea reclamantei, situat în Cluj-Napoca, str. G. nr. 21, jud. Cluj, pentru perioada decembrie 2011-martie 2012.
Reclamanta este debranşată de la reţeaua de energie termică începând cu luna septembrie 2011, aşa cum rezultă din procesul-verbal de debranşare nr. 2615 din
14.09.2011, încheiat între reclamantă şi reprezentanţii RA Termoficare Cluj-Napoca, dată de când reclamanta nu a mai beneficiat de agent termic pentru încălzirea locuinţei sale prin sistemul comun de termoficare, întrucât şi-a instalat o centrală termică în regim propriu, conectată la reţeaua de gaze naturale, achitând costul gazelor naturale către furnizor.
În cauză nu interesează modalitatea concretă în care reclamanta s-a debranşat de la sistemul comun de termoficare, respectiv faptul că reclamanta nu a respectat toate cerinţele prevăzute de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 325/2006 şi anume acordul scris al asociaţiei de proprietari şi acordul vecinilor de apartament, întrucât aceste aspecte nu sunt deduse judecăţii în cauză.
Chiar în ipoteza în care s-ar admite că reclamanta s-a debranşat în mod nelegal de la sistemul comun de termoficare, aspect ce nu formează obiectul judecăţii, această împrejurare nu este de natură să fundamenteze concluzia că reclamanta ar fi ţinută de obligaţia de plată a cheltuielilor de întreţinere cu agentul termic pentru perioada decembrie 2011-martie 2012, ci mai degrabă ar putea fi antrenată răspunderea contravenţională a reclamantei, lucru care s-a şi întâmplat, aceasta fiind sancţionată contravenţional.
Faţă de dispoziţiile art. 39 din H.G. nr. 1588/2007, modul de stabilire a cheltuielilor de întreţinere aferente unităţilor individuale presupune ca locatorul sau proprietarul să beneficieze în mod efectiv de serviciile furnizate prin intermediul asociaţiei de proprietari.
Or pârâta a procedat nelegal la stabilirea în mod virtual a unor sume de plată în sarcina reclamantei, făcând abstracţie de criteriile legale de individualizare a cheltuielilor comune de către proprietarii din condominiu, astfel cum sunt prevăzute de H.G. nr.1588/2007, întrucât reclamanta nu a beneficiat începând cu luna septembrie 2011 şi nu beneficiază nici în prezent de agentul termic furnizat prin intermediul sistemului comun de termoficare.
Prin decizia civilă nr. 395 din 4 iunie 2014 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari str. G. nr. 21 în contra sentinţei civile nr. 13908 din 23.10.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a menţinut-o în totul.
A fost obligată apelanta să îi plătească intimatei R.R. cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 1.000 lei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi însuşite susţinerile apelantei privind încadrarea greşită a consumului de energie termică în categoria cheltuielilor individuale, prima instanţă reţinând în mod corect că potrivit art. 39 din Hotărârea Guvernului nr. 1588/2007, cheltuielile pe consumuri individuale reprezintă cheltuielile comune ce se calculează raportat la cota-parte indiviză de proprietate, în funcţie de suprafaţa utilă a apartamentelor şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, reprezintă cheltuielile efectuate pentru administrarea, întreţinerea, repararea şi după caz, consolidarea părţilor de construcţii şi instalaţii din condominiu aflate în proprietatea comună.
Nu au putut fi reţinute nici susţinerile apelantei potrivit cărora calcularea cheltuielilor pe apartamente se face raportat la cota indiviză aferentă fiecărui apartament faţă de prevederile H.G. nr. 1588/2007, din care rezultă modalităţile diferite de plată: în funcţie de numărul de persoane, pentru anumite cheltuieli, în special pentru apă, în funcţie de indexul contractelor individuale sau în funcţie de alte criterii în baza cărora se pot individualiza consumurile, pentru energia termică, ori în funcţie de cota-parte indiviză, pentru cheltuielile comune.
În mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtei la recalcularea sumelor reprezentând energia termică, calculată pentru apartamentul reclamantei în perioada decembrie 2011-martie 2012, reţinând că reclamanta nu a beneficiat începând din septembrie 2011 de agent termic furnizat prin intermediul sistemului comun de termoficare.
De asemenea, nu au putut fi reţinute nici susţinerile apelantei cum că intimata nu ar fi îndreptăţită la scoaterea de pe listele de plată a cheltuielilor pentru agentul termic, cât timp debranşarea apartamentului reclamantei s-a făcut fără respectarea normelor legale, întrucât reclamanta i-a solicitat asociaţiei de proprietari să îşi dea acordul pentru debranşare, dar aceasta a refuzat.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, a rezultat că la prima adunare generală, când s-a discutat cererea reclamantei pentru debranşare, nu a existat acordul a 2 vecini, acord pe care l-a obţinut după 3 zile, dar când reclamata a solicitat pârâtei discutarea în adunarea generală, nu a mai obţinut acordul pentru debranşare, refuzul pârâtei de a-i da acordul fiind unul abuziv, întrucât alte apartamente au obţinut acordul în vederea debranşării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Asociaţia de Proprietari str. G. nr. 21, solicitând modificarea apelului împotriva sentinţei care să fie schimbată în sensul respingerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată în toate instanţele.
În motivarea recursului, pârâta a susţinut că sunt nelegale atât sentinţa cât şi decizia, apreciind că susţinerile apelantei privind greşita încadrare făcută de instanţa fondului a consumului de energie în categoria celor individuale, nu pot fi reţinute în cauză.
Instanţa a arătat care sunt cheltuielile prevăzute de art. 43 din H.G. nr. 1588/2007, dar a ignorat prevederile art. 47 din acelaşi act normativ, unde se arată că în situaţia în care nu există aparate de măsură individuale pentru fiecare apartament în parte, cheltuielile cu energia termică se vor împărţi tuturor proprietarilor în funcţie de cota-parte indiviză de proprietate.
Cu toate că a arătat atât în faţa instanţei de fond cât şi în apel că asociaţia de proprietari este titulara contractului de furnizare a energiei termice, existând un singur contor pentru toată asociaţia de proprietari, pârâta fiind cea care a achitat contravaloarea acestor utilităţi, după ce încasează de la fiecare proprietar în parte sumele de bani ce îi revin conform cotei-părţi indivize, ambele instanţe au apreciat greşit, încadrând cheltuielile cu energia termică în cadrul celor individuale, când în mod evident este vorba de o cheltuială comună a asociaţiei de proprietari.
Ambele instanţe au admis că discutăm de un sistem de încălzire comun, dar când s-a discutat de repartizarea cheltuielilor, au apreciat că este o cheltuială individuală, deşi a fost un fapt necontestat că apartamentele nu beneficiază de contorizare individuală.
Cele două instanţe au ignorat că reclamanta s-a debranşat în mod ilegal de la sistemul comun de încălzire, fără a avea acordul asociaţiei pentru debranşare conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 325/2006.
În motivarea deciziei s-a arătat că nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei conform cărora reclamanta s-a debranşat în mod ilegal, întrucât din actele dosarului a rezultat că reclamanta i-a solicitat asociaţiei pârâte să îşi dea acordul pentru debranşare, dar aceasta a refuzat, de unde poate fi trasă concluzia că simpla solicitare a reclamantei pentru obţinerea acordului în vederea debranşării, justifică demersul ei în instanţă.
Instanţele au ignorat total posibilitatea legală pe care asociaţia o are de a nu fi de acord cu debranşarea unui apartament de la sistemul de încălzire comun. Chiar dacă instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea unei cereri care să vizeze un refuz nejustificat al asociaţiei cu privire la solicitarea reclamantei, instanţa învestită cu soluţionarea apelului s-a pronunţat fără a fi învestită în acest sens, considerând că refuzul pârâtei este unul abuziv.
Reclamanta avea posibilitatea intentării unei acţiuni prin care să solicite obligarea pârâtei la emiterea acordului în vederea debranşării de la sistemul comun de termoficare. Cele două instanţe au nesocotit prevederi legale ce au menirea de a proteja interesele comune ale proprietarilor, dând legitimitate unei acţiuni ilegale ale unui proprietar care aduce prejudicii celorlalţi proprietari.
Dacă această modalitate de a interpreta normele legale va căpăta caracter de lucru judecat, va da posibilitatea oricărei persoane de a încălca normele legale în materie şi de a se debranşa în mod ilegal, fără a suporta nici un fel de consecinţe.
În mod greşit a apreciat instanţa de apel că proprietarii ce rămân în sistemul de consum nu ar fi prejudiciaţi prin debranşare, invocând prevederile art. 41 alin.(2) din H.G. nr. 1538/2007, care nici nu sunt aplicabile în speţă; există un singur contor pentru energia termică livrată, iar apartamentele nu au contoare individuale, astfel că diferenţele sunt suportate doar de restul proprietarilor, nu şi de reclamantă, cu toate că prin apartamentul acesteia trec trei ţevi care asigură într-o măsură încălzirea apartamentului acesteia, creând astfel un prejudiciu celorlalţi proprietari.
Intimata R.R. prin întâmpinare depusă la dosar fila 10-11, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, intimata a susţinut că motivarea recursului este identică celei a apelului, referindu-se la aplicarea greşită a Legii nr.230/2007 şi a H.G. nr. 1588/2007, fără să arate care sunt articolele aplicate greşit de instanţă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:
Obiectul recursului îl constituie decizia Tribunalului Cluj nr. 395 din 4 iunie 2014, astfel că toate criticile formulate de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 13908 din 23 octombrie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, sunt inadmisibile.
Pe fondul cauzei, raporturile juridice dintre părţi îşi găsesc fundamentarea juridică în dispoziţiile Legii nr. 325/2006, ale Legii nr. 230/2007 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1588/2007 de aprobare a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 325/2006.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale, reţinând pe baza probelor administrate în cauză, că reclamanta i-a adresat pârâtei Asociaţia de Proprietari din str. G. nr. 21, o cerere de debranşare, dar în adunarea generală a asociaţiei de proprietari din data de 27 iunie 2011, cererea i-a fost respinsă pentru motivul că nu a avut acordul a doi proprietari vecini; apoi, când după trei zile reclamanta a obţinut acordul celor doi vecini, pârâta a refuzat să îşi dea acordul pentru debranşarea reclamantei de la sistemul de termoficare.
Din aceleaşi probe a mai rezultat că reclamanta s-a debranşat de la sistemul de termoficare în luna septembrie 2011, dar cu toate acestea, pârâta a calculat în continuare în sarcina ei sumele de bani reprezentând cota-parte din cheltuielile aferente energiei termice în perioada decembrie 2011-martie 2012, deşi nu a beneficiat integral de încălzire cu ajutorul energiei termice din sistemul comun de termoficare, ea instalându-şi centrală termică proprie de apartament.
Este adevărat că ţevile de alimentare cu energie termică trec prin apartamentul reclamantei, de unde în mod indubitabil beneficiază de o anumită căldură, dar această căldură trebuie calculată de pârâtă pe baza unei expertize de specialitate şi stabilit în adunarea generală a asociaţiei de proprietari modalitatea de recuperare, însă nicidecum nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei-recurente că proprietarii nedebranşaţi ar fi prejudiciaţi prin debranşarea reclamantei, cu excepţia strict a căldurii degajate de segmentele de ţevi ce trec prin apartamentul reclamantei şi care nu justifică procedeul pârâtei de a-i calcula integral cheltuieli comune cu încălzirea, în sarcina reclamantei.
Nici existenţa unui singur contor pentru energia termică livrată asociaţiei de proprietari, nu justifică să i se calculeze reclamantei în continuare cheltuieli comune integral, după ce s-a debranşat de la sistemul termic, cu excepţia acelor cheltuieli reprezentând contravaloarea energiei termice degajată de segmentele de ţevi ce trec prin apartamentul reclamantei şi eventual dacă este cazul, cota-parte pentru încălzirea spaţiilor comune ale blocului.
Încercarea recurentei de a susţine că instanţa de apel ar fi fost în confuzie, pentru că deşi s-ar fi discutat de un sistem de încălzire comun, ar fi apreciat că este vorba de o cheltuială individuală, nu reprezintă decât o speculaţie cu privire la semantica noţiunilor utilizate în considerentele deciziei, ceea ce nu poate duce la admiterea recursului şi la modificarea deciziei în sensul admiterii apelului împotriva sentinţei, care să fie schimbată prin respingerea acţiunii reclamantei în contra pârâtei.
Respingerea recursului şi păstrarea deciziei tribunalului, nu prezintă niciun risc, aşa cum susţine în mod neîntemeiat recurenta, deoarece pe de o parte practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte, pentru orice subiect de bună-credinţă, decizia tribunalului apare ca legală în sensul că nu i se poate pune în sarcina cuiva care nu consumă energie termică din sistemul comun de termoficare, să plătească în continuare cheltuieli comune cu acest titlu şi în acelaşi cuantum, sau calculată după aceleaşi criterii ca şi înainte de debranşare; totodată, această hotărâre judecătorească nu stabileşte că pentru energia termică degajată de segmentele de ţevi de alimentare cu apă caldă (aburi) ce trec prin apartamentul proprietarului debranşat şi pentru încălzirea spaţiilor comune, proprietarul debranşat ar fi exonerat de suportarea contravalorii energiei termice consumate de care a beneficiat efectiv, sau cu privire la care are obligaţia să contribuie potrivit cotei-părţi indivize ce îi revine.
Recurenta are obligaţia să repartizeze cheltuielile pe consumuri individuale, cheltuielile pe cota-parte indiviză de proprietate, respectiv pe beneficiari, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 şi următoarele din Hotărârea Guvernului nr. 1588/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1)
C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei tribunalului.
Fiind căzută în pretenţii, pârâta aflată în culpă procesuală va fi obligată în baza art. 274 C.pr.civ., la cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 1.000 lei.
| ← Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Jigniri aduse... | Prescripţie. Acţiune în rezoluţiunea antecontractului de... → |
|---|
