Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Jigniri aduse prin presa scrisă prestigiului, onoarei, reputaţiei sau demnităţii unei persoane publice. Inexistenţa faptei ilicite
| Comentarii |
|
Jigniri aduse prin presa scrisă prestigiului, onoarei, reputaţiei sau demnităţii unei persoane publice. Inexistenţa faptei ilicite
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1217 din 8 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 2071 din 1.02.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâtul M.V., ca neîntemeiată. S-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în timpul când pretinsele fapte ilicite săvârşite de pârât, ce îi sunt imputate de reclamant prin acţiunea în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, reclamantul avea funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în timp ce pârâtul era senator în Parlamentul României şi vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senatul României.
În ceea ce priveşte faptele pretins ilicite şi prejudiciabile pentru onoarea şi reputaţia reclamantului, acestea constau în afirmaţiile referitoare la persoana sa, cuprinse în comunicatele de presă publicate de pârât la data de 4.02.2011 şi la data de 10.02.2011.
Analizând în acest context întrunirea în speţă a condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 998-999 cod civil pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane pentru fapta proprie, judecătoria a reţinut că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite care să poată fi reţinută în sarcina pârâtului, legat de afirmaţiile la adresa reclamantului, cuprinse în cele două comunicate de presă, care se înscriu în sfera unei dezbateri de interes general. Conform practicii CEDO, de protecţia conferită ziariştilor profesionişti trebuie să beneficieze şi alte persoane care îşi exprimă opiniile cu privire la subiecte de interes public prin intermediul mass-media, inclusiv politicienii, aşa cum sunt cauza Castells contra Spaniei şi cauza Busuioc contra Moldovei.
Din probele administrate, a rezultat că afirmaţiile cuprinse în cele două comunicate de presă ale pârâtului, au avut o bază factuală suficientă, ceea ce conturează existenţa unei bune-credinţe din partea pârâtului în aspectele relatate în cele două comunicate de presă. Afirmaţia pârâtului că „Preşedintele ANAF, B.S., este cercetat în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. .../2009 pentru implicare în contrabanda cu ţigări şi motorină”, cuprinsă în comunicatul de presă din 10.02.2011, este susţinută de adresa din 31.08.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, către Ministerul Finanţelor Publice, conform căreia reclamantul a fost citat alături de alte persoane pentru data de
16.09.2009, în vederea audierii lui în calitate de făptuitor in dosarul nr. .../2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Referitor la afirmaţiile din aceeaşi adresă, potrivit cărora „Preşedintele ANAF, B.S., este vizat de dosarul DNA privind returnarea TVA de 60 milioane euro, în care au fost arestaţi directorii de la UCM Reşiţa, directorul Autorităţii Vamale Constanţa, afaceristul libanez S.B., apropiat de unii lideri centrali ai PDL, şi a fost începută urmărirea penală împotriva senatorului democrat-liberal de Constanţa, M.B.”, pârâtul a depus la dosar mai multe articole de presă din cursul anului 2010, referitoare la ancheta penală derulată de către DNA cu privire la returnarea TVA de 50 milioane de euro solicitată de omul de afaceri libanez S.B..
Nici afirmaţia pârâtului conform căreia „Numele preşedintelui ANAF B.S. apare în dosarul mitei oferite de fosta şefă a Vămii Halmeu, N.D.”, nu poate fi considerată una fără suport factual, având în vedere că la dosar s-a depus rechizitoriul întocmit de DNA-Serviciul Teritorial Oradea în dosarul nr. 18/P/2010, care atestă existenţa unui dosar penal privind săvârşirea de către numita N.D. şi de către alte persoane urmărite penal in dosarul respectiv, a unor infracţiuni de trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, săvârşite în legătură cu numirea temporară a inculpatei N.D. în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu în cursul anului 2009, iar potrivit art. 7 alin. (101) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009, reclamantul în calitate de preşedinte al ANAF avea atribuţia de a emite un aviz conform pentru numirea respectivă.
Referitor la afirmaţia că „Preşedintele ANAF B.S. nu a fost străin de contrabanda şi de corupţia de la Vama Şiret, unde i-a înlocuit pe vameşii mai intransigenţi”, pârâtul a învederat că a făcut această afirmaţie având în vedere comunicatele de presă în acest sens ale Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor PRO LEX, emise la datele de 3.02.201 şi 26.02.2011.
Susţinerea pârâtului că „Preşedintele ANAF, B.S., nu este străin de contrabanda şi corupţia din vămile din judeţele Timiş şi Arad”, a fost bazată pe faptul că reclamantul în exercitarea atribuţiilor sale de preşedinte al ANAF, a fost cel care l-a numit în funcţia de director al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, pe numitul A.M., aspect recunoscut de reclamant la întrebarea nr. 12 a interogatoriului luat acestuia, iar din relatarea Jurnalului Naţional din 14.01.2011 şi HotNews.ro din 7.02.2011 pârâtul a cules informaţia potrivit căreia procurorii de Serviciul Teritorial Timişoara al DIICOT, au început urmărirea penală împotriva numitului A.M., pentru favorizarea infractorului.
În ceea ce priveşte afirmaţia „conform unor informaţii scăpate pe surse din DNA, săptămâna viitoare urmează să aibă loc anchete şi arestări şi la vămile din vestul ţării, respectiv din judeţele Arad şi Timiş (...). Aştept să se ajungă la preşedintele ANAF, B.S.” cuprinsă în comunicatul din 4.02.2011, nu poate fi considerată ca având caracter ilicit, deoarece nu conţine vreo acuzaţie concretă împotriva reclamantului, ci exprimă o dorinţă a pârâtului având mai mult caracterul unei judecăţi de valoare, iar nu al unei acuzaţii referitoare la fapte.
În concluzie, judecătoria a avut în vedere că nu poate fi reţinută în sarcina pârâtului săvârşirea unei fapte culpabile constând în atingeri aduse prestigiului, onoarei, reputaţiei sau demnităţii reclamantului prin comunicatele de presă emise în datele de 4.02.2011 şi
10.02.2011, nefiind întrunite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 998- 999 Cod civil, astfel că se impune respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 155/A din 4 martie 2014 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte apelul declarat de reclamantul B.S. împotriva sentinţei civile nr. 2071 din 1.02.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a schimbat-o parţial, in sensul admiterii în parte a acţiunii civile precizate, formulate de reclamant împotriva pârâtului V.M. şi în consecinţă, a fost obligat pârâtul să îi achite reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost obligat pârâtul să publice pe propria-i cheltuială prezenta hotărâre judecătorească pronunţată în cauză în două numere consecutive a două cotidiene naţionale, cu aceleaşi caractere ca şi articolele de fond în discuţie.
Au fost respinse restul pretenţiilor.
A fost obligat pârâtul să îi achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 12,45 lei.
Prin încheierea din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de apelantul B.S. împotriva intimatului V.M. şi în consecinţă, s-a dispus completarea deciziei civile nr. 155/A din 4.03.2014 a Tribunalului Cluj, în sensul obligării intimatului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei cu titlu de onorariu avocaţial.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, iar protecţia care trebuie acordată presei este de o importanţă deosebită, aşa cum s-a reţinut în mod constant în practica CEDO, raportat la incidenţa art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, articol ce nu garantează o libertate de exprimare nelimitată, chiar şi în ceea ce priveşte relatările presei cu privire la chestiuni de interes public. Acestei libertăţi îi corespund însă unele obligaţii şi responsabilităţi care presupun ca jurnaliştii să acţioneze cu bună-credinţă, pentru a oferi informaţii corecte şi credibile în conformitate cu etica jurnalistică.
Ultima parte a comunicatului de presă difuzat de pârât în calitate de senator la
4.02.2011, nu se circumscrie rigorilor eticii jurnalistice: „opinia publică trebuie să ştie că fosta şefă a Vămii Halmeu a fost numită temporar în funcţie în septembrie 2009 printr-un ordin semnat de preşedintele ANAF, B.S. ...”
La întrebarea nr. 5 a interogatoriului luat pârâtului „dacă apreciază că afirmaţiile făcute la adresa reclamantului nu constituie o adevărată campanie de denigrare, care sunt probele fizice pe care le aduce în susţinerea afirmaţiilor sale”, acesta a declarat că probele sunt documentele şi articolele apărute în mass-media, precum şi informaţii provenite de la angajaţi ai unor instituţii de stat”, inclusiv ANAF.
La întrebarea nr. 7 a interogatoriului luat de pârât reclamantului: „dacă a ştiut pentru ce a fost trimisă în judecată şi condamnată fosta şefă a Biroului Vamal Halmeu, N.D. şi cine i-a pretins suma de 430.000 de euro, pentru a fi numită definitiv în funcţie şi cine a primit de la aceasta suma de 130.000 de euro, după numirea temporară în funcţie”, acesta a arătat că nu are alte informaţii decât cele din mass-media şi nu ştie ca aceasta să fi fost trimisă in judecată, fiind posibil ca atunci când a aflat din presă despre acest dosar, să fi cerut informaţii în legătură cu acest caz de la biroul de resurse umane din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. Acelaşi reclamant, la întrebările anterioare privind numirea în funcţii de conducere la unele birouri vamale a unor persoane menţionate în cuprinsul articolelor, a arătat că nu a aprobat aceste numiri, ci a dat doar un aviz de conformitate, potrivit HG nr. 109/2009.
Potrivit art. 7 alin.(101) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009, la care a făcut referire reclamantul în răspunsurile la interogatoriu, şefii birourilor vamale sunt numiţi prin ordin al vicepreşedintelui ANAF care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor cu avizul conform al preşedintelui ANAF, în condiţiile legii. Rezultă că numirea in funcţie a D.N., nu s-a făcut de către reclamant, acesta având doar obligaţia de a da un aviz conform.
Din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA -Serviciul Teritorial Oradea, din data de 15.03.2011, rezultă că într-adevăr s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimisă în judecată inculpata D.N.L., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 61 alin.(1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 7 alin.(3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi neînceperea urmăririi penale faţă de aceasta, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 6' alin.(1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 7 alin.(3) din Legea nr. 78/2000, întrucât există cauza de nepedepsire prevăzută de art. 61 alin.(2) din Legea nr. 78/2000.
S-a dispus trimiterea în judecată şi a altor inculpaţi: F.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, S.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă, N.I. R. pentru aceleaşi infracţiuni de complicitate, la fel şi F.F.D..
Starea de fapt expusă în cuprinsul rechizitoriului, concordă în mare parte cu cele relatate în cuprinsul comunicatului, în sensul predării unei sume de bani de către N.D. în vederea numirii sale în funcţia de conducere de către şeful Autorităţii Naţionale Vamale, vicepreşedinte al ANAF, delegarea sa încetând ca urmare a neplăţii unei diferenţe de bani, rămase. În urma unei întâlniri dintre N.D. şi şeful Autorităţii Naţionale Vamale în biroul acestuia, doamna respectivă a fost delegată în funcţie.
Din aceste aspecte, rezultă cu puterea evidenţei că reclamantul nu a fost implicat în niciun fel în dosarul penal, informaţie pe care pârâtul o putea obţine adresându-se purtătorului de cuvânt al parchetului, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare interioară a parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 529/2007 al ministrului justiţiei.
Prin urmare, pârâtul nu a acţionat cu bună-credinţă, mesajul de el transmis publicului prin ambele comunicate fiind acela că reclamantul se face vinovat de numirea în funcţie a
D.N., contra unei sume de bani, numire care nu a fost definitivată pentru că beneficiara nu a achitat diferenţa pretinsă de 300.000 euro unui om de afaceri din Cluj, cunoscut ca apropiat şi sponsor important al PDL.
Cu minime diligenţe, pârâtul în calitate de senator, avea posibilitatea de a cerceta cuprinsul legii invocate şi putea obţine detalii privind dosarul penal în discuţie, aceeaşi fiind situaţia şi în ceea ce priveşte acuzaţia din cel de-al doilea comunicat referitor la numirea, transferurile şi detaşările din vămi care s-au realizat de către reclamant în contextul corupţiei în zona sa de baştină, astfel că prin fapta lui culpabilă, pârâtul a adus atingere demnităţii şi reputaţiei reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 998 Cod civil, creându-i un prejudiciu moral pe care tribunalul l-a cuantificat la suma de 5.000 lei, ţinând cont de poziţia reclamantului de persoană publică, având o importantă funcţie de conducere la acel moment, imaginea lui fiindu-i afectată prin comunicarea acestor articole.
De asemenea, tribunalul l-a obligat pe pârât să publice pe propria lui cheltuială hotărârea tribunalului, in două numere consecutive a două cotidiene naţionale, cu aceleaşi caractere ca şi articolele de fond în discuţie.
În privinţa celorlalte afirmaţii din cuprinsul celor două comunicate, instanţa de apel a apreciat că ele corespund exigenţei eticii jurnalisticii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul V.M., solicitând modificarea ei în parte în ceea ce priveşte admiterea în parte a apelului declarat de reclamant în contra sentinţei şi obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, publicarea hotărârii judecătoreşti pe propria cheltuială în două numere consecutive a două cotidiene naţionale şi cu privire la obligarea achitării cheltuielilor de judecată, în consecinţă, respingerea apelului promovat de reclamant şi menţinerea hotărârii primei instanţe, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că în cauză ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 Cod civil. Chiar instanţa de apel a evidenţiat faptul că discursul pârâtului nu reprezintă o faptă culpabilă, dar cu toate acestea a admis in parte apelul reclamantului.
Fapta ilicită nu există, în mod total nefondat reclamantul susţinând că pârâtul ar fi săvârşit mai multe fapte ilicite, într-o campanie de denigrare împotriva reclamantului.
Reclamantul a susţinut că aşa-numitele „fapte ilicite” săvârşite de pârât, ar consta în comunicatul de presă din 10.02.2011 intitulat „Apel către procurorii DNA: „Nu-l lăsaţi în pace pe Sorin” şi cel din 4.02.2011 intitulat „Arestările de la Siret şi Satu Mare: reglare de conturi în PDL”. Toate aceste declaraţii intră în sfera discursului politic, ambele comunicate conţinând informaţii reale sau veridice, după cum urmează.
Prin comunicatul de presă din data de 10.05.2011, pârâtul a menţionat că „Preşedintele ANAF, B.S. este cercetat in dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. .../2009, pentru implicare în contrabanda cu ţigări şi motorină”. Aceste informaţii sunt reale, aşa cum rezultă din adresa Tribunalului Constanţa către Ministerul Finanţelor din 31.08.2009, conform căreia reclamantul a fost citat pentru data de 16.09.2009 în vederea audierii în calitate de făptuitor, precum şi din comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa din 26.02.2011, din care reiese că „Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa se află înregistrat în vederea soluţionării un dosar penal având ca obiect modul în care a fost autorizată în anul 2007, funcţionarea unui antrepozit fiscal de depozitare a produselor petroliere. În componenţa comisiei se regăsea din partea Gărzii Financiare, comisarul adjunct la acea dată, B.S.”.
Reclamantul a considerat că sunt afirmaţii calomnioase, faptul că prin comunicatul de presă pârâtul a arătat că „Preşedintele ANAF, B.S. este vizat de DNA privind returnarea de TVA de 60 milioane euro”, aşadar că este vizat, nicidecum că ar fi învinuit sau inculpat.
Afirmaţiile că „Numele preşedintelui ANAF, B.S., apare în dosarul mitei oferite de fosta şefă a Vămii Halmeu, N.D.”, nu este calomnioasă, reclamantul semnând ordinul de numire temporară în funcţie a D.N., iar ulterior al lui G.T..
Cu privire la susţinerea că „preşedintele ANAF, B.S., n-a fost străin de contrabanda şi de corupţia de la Vama Siret, unde i-a înlocuit pe vameşii mai intransigenţi, aceasta a avut în vedere comunicatele în acest sens ale Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „PRO LEX”, din 3.02.2011 şi altul ulterior.
în privinţa afirmaţiei că „Preşedintele ANAF, B.S., nu este străin de contrabanda şi de corupţia din vămile din judeţele Timiş şi Arad”, întrucât toate numirile, transferurile şi detaşările din această zonă au fost decise în ultimii ani de reclamant, inclusiv numirea directorului Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, A.M., care era un cunoscut al său şi al tutorilor săi politici G.F. şi T.I., acestea s-au bazat pe relatările din Jurnalul din 14 ianuarie 2011 şi HotNews.ro din 7.02.2011, potrivit cărora în data de 13 ianuarie 2011 procurorii de la Serviciul Teritorial Timişoara al D1ICOT au început urmărirea penală împotriva directorului A.M., pentru favorizarea infractorului, reţinându-se în sarcina sa că în luna noiembrie 2010 ar fi permis trecerea prin Vama Jimbolia a două autotrenuri cu 36.600 pachete de ţigări de contrabandă din Serbia. În emisiunea „Observator” a Postului de Televiziune „ANTENA 1” din 23.01.2011, un fost şef al Biroului Moraviţa şi un poliţist arestat de la această vamă, au declarat că „regina” corupţiei în vămi este preşedintele ANAF, B.S..
Conform încheierii Tribunalului Bucureşti din dosarul nr. 15077/3/2011 prin care s-a dispus arestarea preventivă a fostului director al Biroului Vamal Ploieşti, C.C., acesta a declarat că „în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, a primit suma de 90.000 lei din care lui i-au revenit 30.000 lei, restul împărţindu-i între vameşi şi alte persoane ca P.P. şi P.S., bani care, după ştiinţa sa, ajungeau la preşedintele S.B.” (adică B.S.).
Prin încheierea Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. .../2011, s-a reţinut că avocatul M.S. din Baroul Bucureşti, în baza unei înţelegeri cu denunţătorul A.C., urma să îi remită suma de 1.000.000 de euro preşedintelui ANAF B.S., pentru a-i asigura protecţia şi a nu-i controla afacerea.
Rezultă cu puterea evidenţei, faptul că toate cele relatate de recurent prin comunicatele de presă, despre care intimatul afirmă că ar fi fapte ilicite, sunt de fapt informaţii cu privire la fapte reale sau veridice, nicidecum informaţii calomniase, ori cuvinte rostite cu intenţia directă de a prejudicia şi a păta imaginea acestuia.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu poate fi criteriul esenţial şi unic al analizei unei afirmaţii susţinută a fi o afirmaţie calomnioasă, şi în primul rând trebuie avută în vedere buna-credinţă a celui care a făcut afirmaţiile prin care se susţine că s-a adus atingere onoarei şi reputaţiei.
Raportat la dreptul de liberă exprimare garantat prin Constituţie, dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi principiile generale ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, exprimate în cauzele Verlagsgruppe News GMBH contra Austriei, Handyside contra Regatului Unit, afirmaţiile din comunicatul de presă din 10.02.201 1, nu sunt şi nu pot fi considerate fapte ilicite, aşa cum susţine in mod eronat şi cu rea-credinţă reclamantul, astfel că fapta ilicită nu există pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Afirmaţiile recurentului din cele două comunicate de presă nu sunt fapte ilicite şi nu sunt în măsură să îi producă vreun prejudiciu intimatului. Chiar şi în situaţia ipotetică în care afirmaţiile recurentului nu ar fi avut o bază factuală, ele nu privesc viaţa personală a reclamantului, nefiind în măsură a produce aşa-numitele prejudicii susţinute de acesta. Intimatul fiind o persoană publică şi având în vedere că toate cele relatate de recurent prin intermediul comunicatului de presă au fost deja în dezbatere publică, fiind subiecte de interes public, demonstrează că in speţă nu poate fi vorba despre producerea unui prejudiciu prin raportare la atingerea onoarei şi a reputaţiei acestuia.
Nu există raport de cauzalitate între aşa-susţinuta faptă ilicită şi aşa-numitul
prejudiciu.
Totodată, nu există nici culpa sau vina autorului, condiţie esenţială a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, fiindcă recurentul prin cele două comunicate de presă a făcut doar o serie de afirmaţii adevărate sau veridice, nicidecum „fără a avea nici măcar
cel mai mic indiciu” cum susţine în mod eronat şi nefondat reclamantul.
Reclamantul nu a avut intenţia de a-i afecta reputaţia intimatului, ci de a informa publicul prin transmiterea unor judecăţi de valoare despre o persoană publică, de a comunica şi transmite informaţii privind subiecte de interes general.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în cauza Nilsen şi Johnsen contra Norvegiei că în contextul unei dezbateri publice privitoare la probleme de interes general in care, pe de o parte şi de alta erau in joc reputaţii profesionale, o anumită doză de exagerare avea a fi tolerată; în cauza Castells contra Spaniei a reţinut că libertatea de exprimare este deosebit de preţioasă pentru un ales al poporului căci el îi reprezintă pe alegătorii săi, le semnalează preocupările şi le apără interesele; în cauza Verlagsgruppe News GMBH contra Austriei a arătat că tocmai gravitatea unor acuzaţii penale împotriva unei persoane, conduc la un interes general crescut, astfel că presa are datoria de a contribui la dezbaterea publică; în cauza Dichand şi alţii contra Austriei a susţinut că art. 10 protejează nu numai substanţa ideilor sau informaţiilor exprimate, ci şi forma în care sunt transmise, libertatea presei acoperă şi posibile exagerări şi chiar provocări. Cerinţa de a demonstra adevărul unor judecăţi de valoare este imposibil de îndeplinit şi afectează esenţa libertăţii de opinie, care este unul dintre elementele fundamentale ale dreptului la libera exprimare; în cauza Handyside contra Regatului Unit s-a arătat că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale ale membrilor săi şi acoperă nu numai informaţiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei.
Reclamantul a mai declarat recurs şi împotriva încheierii nr. 63 din 9 aprilie 2014, solicitând respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale formulate de B.S..
În motivare, recurentul a arătat că pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C.pr.civ. pot fi îndreptate doar greşelile materiale, nu şi greşelile de judecată aşa cum este în speţă.
Tribunalul a procedat la analiza unor argumentaţii şi aprecieri de fond, nepermise în cadrul acestei proceduri, iar nu doar la a îndrepta o eroare materială.
Acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, a constituit o chestiune de judecată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 281 alin.(l) C.pr.civ.
Intimatul B.S. prin întâmpinare depusă la dosar filele 25-29, a solicitat respingerea recursului, menţinerea deciziei instanţei de apel şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimatul a reiterat situaţia de fapt, apoi a arătat că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de Codul civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi anume: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.
Fapta ilicită constă în afirmaţiile calomnioase ale pârâtului, nesusţinute prin documente oficiale şi care au fost astfel luate în seamă de către instanţa de apel. Contrar susţinerilor pârâtului, intimatul nu a fost niciodată cercetat pentru fapte penale de vreun organ abilitat în acest sens cu privire la aşa-zisul dosar „mita în vămi”.
Prejudiciul constă în vătămarea gravă şi irecuperabilă a imaginii publice; acest prejudiciu este cert şi nu a fost reparat.
Între fapta pârâtului şi prejudiciul produs reclamantului, există o legătură de cauzalitate, căci în lipsa acestei fapte, prejudiciul nu s-ar fi produs.
Vinovăţia este în mod cert dovedită, având în vedere că pârâtul nu s-a limitat la a formula o acuzaţie, ci a elaborat o întreagă teorie a conspiraţiei, în care reclamantul se afla în cercul celor care coordonează activitatea infracţională din vămi şi a insistat asupra unor fapte care nu au nicio legătură cu realitatea obiectivă, la aproape toate posturile de televiziune care erau dornice de scandal şi conspiraţie, precum şi în presa scrisă.
Recurentul V.M. a depus şi concluzii scrise la dosar.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reţine următoarele:
Prin acţiunea civilă introductivă de instanţă, ulterior precizată la data de 18.01.2013, reclamantul B.S. l-a chemat în judecată pe pârâtul V.M., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale în valoare de 1 leu; publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâtului în două numere consecutive a două cotidiene naţionale, cu aceleaşi caractere ca şi articole de fond; difuzarea conţinutului dispozitivului hotărârii pe cheltuiala pârâtului în două numere consecutive la posturile de televiziune „Realitatea TV” şi „Antena 3”, în intervalul orar 2000-2200; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Faptele imputate pârâtului, considerate de reclamant ca fiind fapte ilicite, sunt comunicatele de presă din data de 4.02.2011 şi din data de 10.02.2011.
Prima instanţă a analizat cele două comunicate de presă şi a ajuns la concluzia că în sarcina pârâtului nu poate fi reţinută săvârşirea unei fapte culpabile, constând în atingeri aduse prestigiului, onoarei, demnităţii sau reputaţiei reclamantului prin aceste comunicate de presă.
La rândul său, instanţa de apel, deşi a reţinut că reclamantul a dat avizul conform pentru numirea în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu a D.N., trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea din 15.03.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; că starea de fapt expusă în cuprinsul rechizitoriului concordă în mare parte cu cele relatate în cuprinsul comunicatului, din perspectiva predării unei sume de bani de către numita N.D. în vederea numirii ei în funcţia de conducere de către şeful Autorităţii Naţionale Vamale, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; că a fost cumpărată influenţa exercitată asupra şefului Autorităţii Naţionale Vamale, N.D. întâlnindu-se cu acesta în biroul său, în urma acestei întâlniri fiind delegată în funcţie, totuşi a apreciat că pârâtul nu a acţionat cu bună-credinţă, mesajul transmis publicului prin ambele comunicate fiind acela că reclamantul se face vinovat de numirea în funcţie a numitei N.D. contra unei sume de bani, deşi cu minim de diligenţe avea posibilitatea ca în calitate de senator să cerceteze cuprinsul legii privind atribuţiile reclamantului şi să obţină detalii din dosarul penal, situaţie în care prin fapta lui culpabilă, pârâtul ar fi adus atingere demnităţii şi reputaţiei reclamantului în conformitate cu prevederile art. 998 Cod civil.
Curtea reţine că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul dispoziţiilor art. 998 Cod civil, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Prejudiciul este elementul esenţial al răspunderii civile delictuale şi atunci când este dovedit, ar trebui să constea în rezultatul, în efectul negativ suferit de reclamant ca urmare a săvârşirii faptei ilicite de pârât.
Prin precizarea de acţiune din data de 18.01.2013, reclamantul şi-a majorat cuantumul despăgubirilor pentru daunele morale aduse onoarei de către pârâtul V.M., la suma de 1.000.000 euro, după ce iniţial a solicitat daune morale în sumă de 1 RON (leu). O astfel de majorare de la un leu la un milion de euro, fără corespondent în realitatea din perioada scursă dintre înregistrarea acţiunii şi precizarea ei, denotă faptul că reclamantul însuşi nu poate aprecia care ar fi cuantumul prejudiciului pe care afirmă că l-ar fi încercat, dar fără să îl dovedească.
Dacă practica judiciară a fostului Tribunal Suprem a fost în sensul că nu se pot acorda despăgubiri sub formă de reparaţii materiale, pentru prejudicii de ordin moral, în temeiul aceluiaşi art. 998 din Codul civil din anul 1865, în prezent practica judiciară a evoluat în sensul acordării de reparaţii materiale pentru daune morale, cu condiţia dovedirii prejudiciului şi a întinderii sale, potrivit art. 1169 C.civ.
Dar pentru stabilirea prejudiciului, este necesară existenţa faptei ilicite a pârâtului, care în speţă ar trebui să reiasă din rezultatul publicării comunicatelor de presă din 4.02.2011 şi din 10.02.2011.
Potrivit art. 7 alin. (10) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009, şefii birourilor vamale sunt numiţi prin ordin al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, cu avizul conform al preşedintelui
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în condiţiile legii. Aşadar, potrivit acestui act normativ, avizul a fost dat de preşedintele din acea vreme al ANAF, care era reclamantul.
Prin decizia nr. 1015/2014 din 21.03.2014, dată în dosarul nr. 3043/83/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatei D.N.L. la 2 ani şi 6 luni închisoare în baza art. 292 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) Cod penal, pe durata de 2 ani. La aceeaşi pedeapsă a fost condamnat şi inculpatul Feher Florin-Dănuţ.
La datele când a dat publicităţii cele două comunicate de presă, pârâtul avea calitatea de senator în Senatul României. În baza art. 72 alin.(1) din Constituţie şi a art. 22 alin. (2) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, or în cadrul atribuţiilor sale de senator, pârâtul avea atât obligaţiile specifice ce decurg în sarcina sa din Constituţie, din lege, statut şi regulamente, cât şi aceea cetăţenească, de a semnala încălcările legii (în opinia sa) săvârşite de către funcţionarii publici.
Afirmaţiile senatorului V.M. din cele două comunicate de presă, referitoare la condamnarea inculpatei D.N.L., avizată în funcţie de reclamant, conţinând o însemnată doză politică, nu sunt de natură să vădească rea-credinţă din partea lui, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel, mobilul acestuia fiind doar scoaterea în evidenţă a unor disfuncţionalităţi constatate şi ulterior stabilite de instanţa penală în funcţionarea vămilor, de unde rezultă că pârâtul nu a săvârşit o faptă ilicită în sensul prevederilor art. 998 Cod civil.
La rândul său, reclamantul nu era o persoană particulară, ci o persoană publică, or dreptul la libertatea de exprimare, protejează şi informaţii care şochează, ofensează sau denigrează, în raport de care libertatea de exprimare a pârâtului şi limitele criticilor sale sunt mai largi, el nefăcând practic altceva, decât să vehiculeze nişte informaţii de interes general, existente deja în presă la acea vreme.
Astfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Dichand şi alţii contra Austriei, că articolul 10 din Convenţie protejează nu numai substanţa ideilor sau a informaţiilor exprimate, ci şi forma în care sunt transmise, iar libertatea presei acoperă şi posibile exagerări şi chiar provocări. Art. 10 din aceeaşi Convenţie, lasă foarte puţin loc restricţiilor care vizează discursul politic sau dezbaterile asupra chestiunilor de interes general, cauza Murphy contra Irlandei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9, coroborat cu art. 312 alin.(l) şi (3) C.pr.civ., se va admite recursul declarat de pârât împotriva deciziei tribunalului, care va fi modificată în sensul că se va respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei judecătoriei, care va fi menţinută ca legală.
Faţă de soluţia dată de curte recursului pârâtului împotriva încheierii tribunalului, instanţa va constata că recursul aceluiaşi pârât declarat împotriva încheierii nr. 63 din 29 aprilie 2014 pronunţată în acelaşi dosar nr. .../2011 al Tribunalului Cluj, privind completarea deciziei civile nr. 155 din 4.03.2014 a Tribunalului Cluj, a rămas fără obiect.
Cheltuieli de judecată nu s-au cerut în acest dosar, recurentul rezervându-şi dreptul să le solicite pe cale separată.
| ← Acţiune oblică. Partaj de bunuri comune. Admitere | Locatar debranşat de la încălzirea centrală a blocului. → |
|---|
