Lucrări de construire executate fără autorizaţie. Desfiinţare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia nr. 1136 din 24 septembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.1086/06 februarie 2014, pronunţată în dosarul civil nr..../211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul A.J., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a fost admisă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Primarul municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul A.J., s-a dispus oprirea imediată a lucrărilor executate fără autorizaţie de construire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B., nr.4, înscris în CF nr.266569, nr. top 5192, pârâtul a fost obligat la desfiinţarea construcţiei edificate fără autorizaţie de construire pe terenul situat în Cluj-Napoca, str. B. , nr. 4, înscris în CF nr.266569, nr. top 5192, într-un termen de 3 luni de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, iar în caz contrar intervenientul în interes propriu a fost autorizat să ridice aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului, pârâtul a fost obligat să plătească intervenientului în interes propriu suma de 16,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâtul, în calitate de beneficiar şi investitor, a executat lucrări de desfiinţare a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. B. nr. 4, fără a deţine autorizaţie de desfiinţare conform Legii nr. 50/1991. De asemenea, a executat fără a deţine autorizaţie de construire, conform prevederilor în vigoare, lucrări de construcţii, care constau în executarea săpăturii generale, umplutură compactată, hidroizolaţie orizontală, montat armături în radier general şi parţial în pereţii elevaţiei (diafragme), executat parţial coraj elevaţie, turnat beton în fundaţie ( radier general).
Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr.
114/481/18.06.2010 a fost reţinută în sarcina pârâtului săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute de art. 26 alin. l litera a din Legea 50/1991 şi aplicată sancţiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus oprirea imediată a lucrărilor şi solicitarea de la Primăria municipiului Cluj-Napoca de analizare a situaţiei în vederea soluţionării conform prevederilor legale, având ca termen 60 de zile de la primirea procesului de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Impotriva procesului-verbal reclamantul a formulat plângere înregistrata sub
numărul .../211/2010 la Judecătoria Cluj-Napoca, plângerea fiind respinsă în mod irevocabil (sentinţa civilă nr. 16776/10.12.2010, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului).
Municipiul Cluj-Napoca şi Primarul Municipiului Cluj-Napoca au solicitat obligarea pârâtului la sistarea lucrărilor şi au formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de continuare a executării lucrărilor de construire după dispunerea opririi - art. 24 lit. b din Legea nr. 50/1991, soluţionată irevocabil prin condamnarea inculpatului A.J. la pedeapsa de
3.000 lei amendă penală.
Totodată, prin acţiunea ce formează obiectul dosarului .../117/2010, pârâtul solicitat instanţei în contradictoriu cu Municipiul Cluj -Napoca, sa constate că cererea de eliberare a
A.C. pentru obiectivul „ Construire imobil pentru birouri, spatii comerciale si locuinţe
S+P+4E, str. B. nr. 4 a fost aprobata tacit si, pe cale de consecinţa sa pronunţe o hotărâre
prin care să oblige pârâtul eliberarea autorizaţiei, cu cheltuieli de judecată. Instanţa a respins acţiunea ca fiind inadmisibilă, hotărârea instanţei fiind irevocabilă (sentinţa civilă nr. 5640/2012 în dosarul nr. .../117/2010).
Având în vedere conţinutul acestei horărâri instanţa a constatat că nu pot fi reţinute afirmaţiile pârâtului, potrivit cărora autorizaţia de construire a fost aprobată tacit.
De asemenea, nu au putut fi reţinute afirmaţiile pârâtului conform cărora, în condiţiile respingerii acţiunii principale ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, s-a impus respingerea cererii de intervenţie ca inadmisibilă şi lipsită de obiect, întrucât nu este admisibil ca persoana care ar fi avut calitate procesuală activă să aleagă calea intervenţiei, iar în ipoteza în care în speţă nu există nici cerere principală şi nici cerere reconvenţională, să fie admisă cererea de intervenţie principală. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere faptul că în speţă nu s-a formulat o cerere de intervenţie în interesul uneia dintre părţi, ci o cerere de intervenţie principală în interes propriu, prin urmare soarta cererii de intervenţie nu depinde de soluţionarea cererii principale în cazul cererii de intervenţie principale este posibilă judecarea acesteia şi în ipoteza în care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în cadrul cererii principale, întrucât cererea de intervenţie în interes propriu este o adevărată cerere de chemare în judecată.
Pârâtul nu s-a conformat măsurii dispuse prin procesul verbal, respectiv aceleia de oprire si imediata a lucrărilor, fiind întrunite condiţiile art.32 alin.1 din Legea nr.50/1991, în temeiul cărora organul care a aplicat sancţiunea a sesizat instanţele judecătoreşti pentru a dispune desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal, instanţa urmând să dispună în consecinţă. În condiţiile alin.2 art.32 din Legea nr.50/1991, instanţa de judecată a stabilit şi termenele limită de executare a măsurilor care vor fi dispuse.
Având în vedere dispoziţiile art.274 C.p.civ. instanţa a obligat pârâtul să plătească intervenientului în interes propriu suma de 16,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 342/A/15.05.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul A.J. împotriva sentinţei civile nr. 1086/06.02.2014 pronunţată în dosar nr. .../211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost menţinută în totul.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză, precum şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în materie.
Tribunalul a apreciat ca fiind nefondate criticile apelantului referitoare la greşita soluţionare a cererii de intervenţie principală, în contextul respingerii cererii introductive de instanţă pe temeiul unei excepţii, respectiv a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Cluj-Napoca.
Potrivit art. 50 din Codul de procedură civilă, cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută de lege pentru cererea de chemare în judecată. Ea se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. Cu învoiala părţilor intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că, cererea de intervenţie în interes propriu, fiind o cerere principală, spre deosebire de intervenţia accesorie (în interesul uneia din părţi) este socotită ca o cerere de chemare în judecată propriu-zisa, în care intervenientul ar putea să-şi valorifice un drept litigios propriu, împotriva părţilor şi pe cale de acţiune principală.
Un argument în plus în acest sens se desprinde şi din prevederile art.55 C.pr.civ., conform cărora dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin intervenţia în interes propriu, instanţa poate dispune disjungerea ei spre a fi judecată separat.
În consecinţă, aşa cum s-a arătat în mod constant în doctrină şi jurisprudenţă, întrucât intervenientul principal este un adevărat reclamant se bucură de independenţă procesuală, atât faţă de reclamant cât şi faţă de pârât. In aceste condiţii instanţa este în drept să continue judecarea cererii de intervenţie principală nefiind afectată de faptul că, după admiterea acesteia în principiu, reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv, intervine o tranzacţie între părţile iniţiale sau, aşa cum este cazul în speţă, acţiunea principală a fost respinsă pe temeiul unei excepţii.
Nu au putut fi primite nici criticile referitoare la lipsa unui interes actual al intervenientului intimat în promovarea cererii şi la lipsa de obiect a acesteia.
Astfel, prin cererea de intervenţie principală s-a solicitat obligarea apelantului la oprirea imediată a lucrărilor executate nelegal pe terenul din Cluj-Napoca, str. B. nr.4, înscris în CF nr.266569, nr. top 5192, obligarea sa la desfiinţarea construcţiei edificate fără autorizaţie de construire pe terenul situat în Cluj-Napoca, str. B., nr.4, înscris în CF nr.266569, nr. top 5192, într-un termen considerat rezonabil, iar în caz contrar autorizarea intervenientului să ridice aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
Obiectul cererii l-a constituit pretenţia concretă dedusă judecăţii, în speţă, solicitarea de demolare a construcţiei edificate în mod nelegal.
Ca atare, împrejurarea că lucrarea a fost finalizată nu este de natură să conducă la respingerea cererii ca fiind rămasă fără obiect, din moment ce, pretenţia formulată se referă chiar la desfiinţarea respectivei lucrări.
În acelaşi sens, nu s-a putut reţine nici lipsa interesului în promovarea cererii de intervenţie pe motiv că acesta nu mai este actual întrucât construcţia este finalizată, din moment ce pretenţia formulată se referă la demolarea însăşi a construcţiei astfel realizate.
Au fost înlăturate şi susţinerile apelantului referitoare la existenţa unei autorizări tacite a lucrărilor efectuate întrucât, aceste aspecte au fost tranşate prin litigiul finalizat prin sentinţa civilă nr. 5640/2012 a Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal conflicte de muncă şi asigurări sociale, devenită irevocabilă şi nu au mai putut fi repuse în discuţie în speţă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A.J., solicitând modificarea deciziei atacate cu consecinţa admiterii apelului şi modificarea sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de intervenţie în interes propriu ca lipsită de obiect şi interes.
În motivarea recursului s-a arătat că decizia pronunţată în apel a fost dată cu încălcarea art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., fiind interpretate eronat dispoziţiile art. 49 şi urm. Cod proc. civ.
În cazul de faţă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a Municipiului Cluj-Napoca şi respinsă acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală şi s-a soluţionat cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Primarul municipiului Cluj-Napoca, însă această soluţie nu este corectă procedural, deoarece în situaţia în care nu a existat o acţiune principală nu este nici cerere reconvenţională, precum este şi în cazul în speţă, să se poată vorbi despre „opunerea unui drept faţă de părţile din contradictoriu”, pentru simplul motiv că cererea de intervenţie se grefează pe acţiunea principală.
Nu au fost avute în vedere trimiterile făcute la practica şi literatura de specialitate, în a recunoaşte că soarta cererii de intervenţie voluntară se va stinge dacă se stinge judecata referitoare la pretenţia din cererea introductivă de instanţă sau se constată că cererea principală a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, aceasta se explică prin caracterul incidental al intervenţiei voluntare principale, precum şi a strânsei legături dintre cele două cereri, ceea ce face a fi de neadmis continuarea judecării pretenţiei din cererea incidentală.
Al doilea motiv de recurs vizează nelegala soluţionare a excepţiilor lipsei de interes şi obiect: a cererii de intervenţie în interes propriu, motivate de faptul că construcţiile au fost finalizate de către pârât şi, în consecinţă, cererea intervenientului în interes propriu este lipsită de interes, deoarece interesul nu mai este actual.
Al treilea motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei pronunţate în apel, care a menţinut hotărârea instanţei de fond, apreciind că argumentele intervenientului în interes propriu sunt întemeiate.
În realitate, din materialul probator existent la dosar, coroborat cu textele de lege incidente, se impunea ca acţiunea exercitată de intervenient să fie respinsă.
Astfel, pârâtul recurent, în calitate de proprietar al terenului înscris în CF 16483 Cluj-Napoca, nr. top 5192, situat în Cluj-Napoca, str. B. nr. 4, a depus o cerere pentru eliberarea unei autorizaţii de construire la Primăria municipiului Cluj-Napoca, încă în anul 2008, a ataşat documentaţia de natură a justifica lucrările pe care dorea să le execute şi a completat documentaţia cu cele solicitate de Primărie, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de eliberare a autorizaţiei de construire în condiţiile art. 7 din Legea nr. 50/1991.
Faţă de tăcerea autorităţilor şi în considerarea art. 6 din OUG nr. 27/2003, autorizarea lucrărilor s-a putut realiza prin efectul aprobării tacite. În acest sens fiind dispoziţiile art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, coroborate cu art. 7 alin. 1 din OUG nr. 27/2003.
Instanţa nu a ţinut seama că pârâtul a acţionat întotdeauna în respectarea reglementărilor legale, a apelat la serviciile unei societăţi de arhitectură care a realizat toate documentaţiile necesare obţinerii unui prim certificat de urbanism cu nr. 2686/5.06.2007, în care se menţiona că imobilul este situat în afara perimetrului de protecţie a valorilor istorice şi, cu toate acestea, comisiile de specialitate au impus restricţii şi limitări nejustificate care nu erau conform cu obiectivul ce se dorea a fi edificat.
Pârâtul a arătat că a solicitat eliberarea unui nou certificat de urbanism 2818/10.08.2009 în cuprinsul căruia se arăta că imobilul nu este încadrabil în zona monumentelor istorice şi, cu toate acestea, s-a solicitat completarea şi modificarea documentaţia care trebuia să răspundă aceloraşi cerinţe ca şi imobilelor aflate în zona istorică şi care nu aveau nicio justificare în textele de lege şi PUG-ul Municipiului Cluj-Napoca.
La ultimele memorii, comisiile de specialitate nu au răspuns, în schimb s-a declanşat o campanie mediatică împotriva pârâtului, recurentul apreciind că a fost victima unei discriminări de natură rasială.
Prin întâmpinare, intimatul Primarul municipuilui Cluj-Napoca a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Dispoziţiile art. 49 alin. 1 şi 2 Cod proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 50 alin. 1 şi 55 Cod proc. civ., au fost respectate de către instanţă, cerere de intervenţie principală are un caracter de sine stătător, fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată, care poate fi judecată separat numai dacă ar întârzia judecarea cererii principale.
În mod greşit pârâtul recurent încearcă să atribuie însuşirile unei cereri de intervenţie accesorie la cererea de intervenţie principală, aceste două tipuri de intervenţie având o reglementare diferită în dreptul procesual civil.
Dacă cererea de intervenţie accesorie poate fi formulată chiar şi în faţa instanţei ce judecă recursul, beneficiind de un termen extrem de generos de formulare, cererea de intervenţie principală odată admisă în principiu, capătă caracterul unei veritabile cereri de chemare în judecată, iar soluţionarea ei nu depinde de modul în care a fost soluţionată cererea principală.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâtul a invocat aspecte asupra cărora s-au pronunţat instanţele judecătoreşti în litigiile anterioare purtate între părţi, respectiv problematica probării tacite a unei autorizaţii de construire, cerere soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 5640/2012.
În ce priveşte temeinicia acţiunii de obligare la desfiinţarea construcţiei, intimatul a invocat incidenţa art. 32 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, solicitând respingerea recursului.
Analizând decizia pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs vizează nelegalitatea admiterii cererii de intervenţie, în condiţiile în care acţiunea formulată de Municipiul Cluj-Napoca a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, recurentul opinând că cererea de intervenţie trebuia respinsă.
Această critică este nefondată şi se bazează pe un raţionament eronat, deoarece recurentul combinând caracteristicile cererilor de intervenţie principale şi accesorii, făcând o paralelă şi cu cererea reconvenţională.
Potrivit dispoziţiilor art. 49 Cod proc. civ., oricine are interes poate interveni într-o pricină ce urmează între alte persoane.
Cererea de intervenţie îmbracă două forme: cererea de intervenţie în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său sau cererea de intervenţie accesorie, când intervenientul sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.
Prin investirea instanţei cu o cerere de intervenţie principală, intervenientul urmăreşte realizarea unui drept al său. Cererea de intervenţie este o cere conexă cererii principale pe care se grefează, dar are caracter autonom, deoarece se realizează ca o cerere în justiţie distinctă.
Prin formularea unei cereri de intervenţie într-un proces în curs de desfăşurare, intervenientul dobândeşte o poziţie similară cu a reclamantului, şi potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. 1 Cod proc. civ., cererea de intervenţie principală trebuie făcută în aceleaşi condiţii a şi o cerere principală, respectiv cu respectarea dispoziţiilor art. 112 Cod proc. civ.
Cererea de intervenţie principală, prin obiectul ei distinct, modifică elementele iniţiale ale litigiului, atât sub aspectul părţilor - un nou reclamant, cât şi sub aspectul obiectului acestuia - o pretenţie nouă.
Cererea reconvenţională are regimul unei acţiuni formulate de pârât, prin care invocă pretenţii proprii faţă de reclamant, care, în această situaţie dobândeşte calitatea de pârât.
Cererea reconvenţională este la rândul său o cerere distinctă, dar care nu modifică elementele iniţiale ale procesului sub aspectul părţilor aşa încât recurentul nu poate face o paralelă între această cerere şi intervenţia principală.
În cazul cererii de intervenţie, după cum am arătat în cele mai sus reţinute, elementele iniţiale ale litigiului au fost modificate, atât sub aspectul părţilor, cât şi sub aspectul obiectului şi, în consecinţă, deşi cererea de intervenţie principală este o cerere conexă cererii de chemare în judecată, are o individualitate proprie şi poate fi judecată indiferent de modul în care este soluţionată cererea principală.
Recurentul a susţinut că soarta cererii de intervenţie voluntară principală se va stinge dacă se stinge judecata referitoare la pretenţia din cererea introductivă de instanţă sau se constată că cererea principală a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, însă această susţinere este eronată.
După cum am arătat în considerentele mai sus reţinute, cererea de intervenţie îmbracă două forme: cererea de intervenţie principală în care intervenientul urmăreşte realizarea unui drept al său sau cererea de intervenţie accesorie, în care intervenientul formulează apărări în favoarea unei părţi din cauză, fără a avea pretenţii proprii.
Evident, fiind două instituţii distincte au şi condiţii de admisibilitate şi de procedură diferite în cele două forme de intervenţie. Dacă în cazul cererii de intervenţie principală aceasta poate fi făcută în faţa primei instanţe sau în apel, cu acordul tuturor părţilor, în ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie, aceasta poate fi formulată şi în recurs, deoarece intervenientul accesoriu formulează doar apărări în favoarea uneia din părţile raportului juridic iniţial.
Soarta cererii de intervenţie accesorie depinde modul în care partea pentru care a intervenit gestionează cursul procesului, ori în cazul cererii de intervenţie principală soarta cererii de intervenţie principală nu depinde de modul în care este soluţionată cererea principală deoarece nu există o subordonare între cele două cereri.
Prin urmare, curtea constată că dispoziţiile art. 49 şi urm. Cod proc. civ., au fost legal aplicate, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea respingerii excepţiei lipsei interesului şi obiectului cererii de intervenţie în interes propriu.
În susţinerea excepţiei lipsei interesului cererii de intervenţie, recurentul pârât a invocat faptul că intervenientul nu i-a eliberat autorizaţia de construire în condiţiile prev. de art. 7 din Legea nr. 50/1991 şi în faţa acestei tăceri, în considerarea art. 6 din OUG nr. 27/2003, a putut realiza construcţia prin efectul aprobării tacite.
Interesul intervenientului este justificat de faptul că toate persoanele trebuie să construiască în condiţii de legalitate, cu respectarea autorizaţiilor de construcţie eliberate.
În cazul de faţă, recurentul a edificat o construcţie fără respectarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 şi, chiar dacă s-a dispus sistarea lucrărilor, recurentul nu a respectat dispoziţia Primarului municipiului Cluj-Napoca, situaţie în care acesta avea interesul de a sesiza instanţa cu aplicarea sancţiunii desfiinţării construcţiilor construirii nelegal, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.
Prin urmare, curtea constată că intervenientul avea atât interes, cât şi calitate procesuală pasivă, motiv pentru care va respinge ca nefondat a doua critică dezvoltată de recurent ca nefondată, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Al treilea motiv de recurs este nefondat, susţinerea referitoare la aprobarea tacită a documentaţiei depusă în vederea autorizării construcţiei nu poate fi primită.
Curtea constată că prin Sentinţa civilă nr. 5640/2012 pronunţată de Tribunalul Cluj a fost respinsă ca inadmisibilă cererea pârâtului recurent, deoarece construirea unui imobil excede reglementării date prin OUG nr. 27/2003. Această hotărâre este intrată în puterea lucrului judecat şi nu mai poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 13/2013 pronunţată în recurs în interesul legii a statuat că, in lipsa unor dispoziţii normative speciale care sa permită expres aplicarea procedurii aprobării tacite, in domeniul urbanismului si autorizării construcţiilor, tăcerea administraţiei, constând în nesoluţionarea cererii in termenul legal -act administrativ asimilat, in filozofia art. 2 alin. (1) lit. h) si art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, poate fi atacata pe calea acţiunii prevăzute de art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, nefiind aplicabilă procedura reglementată în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc. civ., curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A.J. împotriva deciziei civile nr. 342/A din 15.05.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. .../211/2012, pe care o va menţine.
| ← Desfiinţarea construcţiei edificate fără autorizaţie de... | Despăgubiri solicitate de constructor de la proprietarul... → |
|---|
