Acţiunea în rectificarea cărţii funciare, promovată pe cale principală. Lipsa unei acţiuni de fond.
| Comentarii |
|
Admisibilitate. Intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului adus ca aport într-o societate comercială
Noul Cod Civil, art. 907, art. 908 Legea nr. 7/1996, art. 48, art. 50
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13.05.2007, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâta O.C.P.I. Ilfov, solicitând să se constate nevalabilitatea înscrisurilor în temeiul cărora s-a înscris dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 29.752,54 mp în cartea funciară a imobilului, rectificarea încheierii nr. 27287/18.05.2006, pronunţată de O.C.P.I. Ilfov, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii cu privire la dreptul de proprietate al SC M. SRL asupra terenului în suprafaţă de 29.752,54 mp.
In motivarea plângerii, reclamanta a arătat că biroul de carte funciară a aplicat în mod greşit dispoziţiile ce reglementează procedura publicităţii imobiliare, cuprinsul încheierii de carte funciară nu corespunde în privinţa înscrierii şi înscrisurilor ce au stat la baza acesteia cu situaţia juridică reală în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 29.752,54 mp, la data constituirii SC M. SRL, în anul 1992, reclamanta nu avea în proprietate terenul.
SC M. SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, iar SC S. SA şi-a precizat plângerea, în sensul că obiectul prezentei cauze să fie soluţionat în contradictoriu cu SC M. SRL şi O.C.P.I. Ilfov.
Prin sentinţa civilă nr. 2062/02.11.2007, Judecătoria Cornetu a admis cererea formulată de SC S. SA, în contradictoriu cu cele două pârâte, şi a dispus rectificarea încheierii nr. 27287/18.05.2006, pronunţată de O.C.P.I. Ilfov, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al SC M. SRL asupra terenului în suprafaţă de 29.752,54 mp.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că din decizia civilă nr. 550A/20.02.1998 a Tribunalului Bucureşti s-a constatat că reclamanta are un drept de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 554.004,36 mp, decizie rămasă definitivă şi irevocabilă. Potrivit certificatului seria M07 nr. 2379/29.07.1999, lui SC S. SA i-a fost atribuită în proprietate exclusivă suprafaţa de teren de 554.904,36 mp, dreptul de proprietate fiind intabulat în favoarea acesteia. S-a procedat la înfiinţarea sechestrului prin procesul-verbal încheiat la data de 19.02.2002, proces-verbal în care se arată faptul că terenul aferent construcţiilor nu aparţine SC M. SRL, ci reclamantei.
Prin încheierea nr. 18043/27.03.2006, O.C.P.I. Ilfov a admis cererea reclamantei privind intabularea dreptului de proprietate
asupra imobilului teren în suprafaţă de 29.752,54 mp. încheierea nr. 27287/18.05.2006 privind intabularea în cartea funciară a terenului în suprafaţă de 29.752,54 mp şi construcţie a fost pronunţată în baza declaraţiei autentice nr. 1168/15.05.2006, a contractului
autentic de constituire şi a actului adiţional nr. 630/29.06.2001 de modificare a societăţii din S.A. în S.R.L.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-a constituit sau transmis în mod valabil, iar cererea de înscriere va fi însoţită de înscrisul
original sau copia legalizată. In speţă, niciunul dintre actele în baza căruia s-a făcut intabularea în favoarea SC M. SRL nefacând dovada dreptului de proprietate al acesteia asupra terenului în suprafaţă de 29.752,54 mp.
Din contractul autentificat sub nr. 42498/27.11.1992 nu rezultă că la constituirea societăţii SC M. SRL, aceasta ar fi dobândit în proprietate, prin aport social, vreo suprafaţă de teren.
Activul societăţii SC M. SRL, din care s-a constatat că fac parte doar construcţiile, a fost vândut la licitaţie, prin procesele-verba-le încheiate la data de 19.02.2002, respectiv 02.03.2006 de către
A.V.A.S., menţionându-se expres că terenul aferent construcţiilor nu aparţine SC M. SRL, ci SC S. SA.
în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 44 şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, existând doi proprietari înscrişi cu aceeaşi suprafaţă de teren în aceeaşi carte funciară, dreptul de proprietate al reclamantei nefiind niciodată radiat din cartea funciară şi fiind înscris anterior SC M. SRL.
Prin decizia civilă nr. 927A/01.07.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă SC M. SRL.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că, referitor la inadmisibilitatea acţiunii în rectificare de carte funciară, prin prisma neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 36 din Legea nr. 7/1996, acţiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greşita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta şi împotriva terţelor persoane care şi-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărţii funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acţiunea de fond nu s-a prescris.
Este adevărat că reclamanta îşi formulează acţiunea sa ca fiind o acţiune în rectificarea funciară datorată nevalabilităţii titlului pârâtei, însă din considerentele acţiunii deduse judecăţii rezultă fară
putinţă de tăgadă că aceasta nu înţelege să invoce o nevalabilitate în sens juridic, echivalentă unei cauze de nulitate a acestuia, ci acreditează ideea greşitei calificări a dreptului înscris, în sensul că pârâta nu deţine un drept de proprietate (şi nu a deţinut vreodată) cu privire la suprafaţa de 29.752, 54 mp. Astfel, având în vedere că rectificarea de carte funciară reprezintă mijlocul juridic de restabilire a concordanţei dintre starea tabulară şi situaţia juridică reală a cuprinsului cărţii funciare, iar cauzele de neconcordanţă sunt prevăzute de Legea nr. 7/1996 ca avându-şi izvorul în dreptul privat care, în mod excepţional, consideră proprietatea dobândită înainte ca achizitorul să fi obţinut înscrierea în cartea funciară, fie în împrejurarea că actul juridic în baza căruia s-a dispus intabularea nu există sau este nevalabil, fie că au încetat efectele actului juridic ce a stat la baza intabulării în cartea funciară.
Tribunalul consideră că a bloca acţiunea cu un fine de neprimire, motivat de faptul că, deşi a folosit termenul de act juridic „nevala-bil”, motivarea propriu-zisă a acţiunii se întemeiază pe inexistenţa actului juridic, ar însemna a aduce atingere accesului la justiţie a reclamantei, ţinând seama că ceea ce trebuie avut în vedere, în sensul art. 129 alin (6) CPC, este obiectul acţiunii, ce rezultă din intenţia reală a părţii, intenţie ce rezultă în cazul de faţă fară putinţă de tăgadă din considerentele acţiunii.
In ceea ce priveşte chestiunea de fond a transmiterii dreptului de proprietate de la reclamantă către pârâtă, pe calea aportului la capi-
talul social, tribunalul reţine că întreprinderea Agricolă de Stat B. s-a reorganizat prin înfiinţarea unei întreprinderi agricole de stat, în cazul de faţă SC S. SA, preluând activul fostei întreprinderi.
în anul 1998, prin decizia nr. 550/20.02.1998 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, s-a constatat dreptul de folosinţă al reclamantei din prezenta acţiune asupra suprafeţei de 554.004,36 mp. La data de 29.07.1999, s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2379, în favoarea SC S. SA, pentru suprafaţa de 554.004, 36 mp.
Prin statutul pârâtei SC M. SA, parte integrantă a contractului de societate nr. 42498/1992, s-a adus de către SC S. SA ca aport în natură animale, bunuri imobile (teren şi clădiri) şi bunuri mobile în valoare de 408.171.000 lei, conform anexelor care fac parte din contract.
Prin actul adiţional nr. 630/2001 la contractul de societate nr. 42498/1992 nu se aduc modificări cu privire la structura aportu
lui în natură adus de reclamantă la societatea apelantă-pârâtă, acesta privind în principal modificarea formei juridice a societăţii.
Prin declaraţia autentificată nr. 1168/2006, apelanta prin reprezentat legal arată că terenul adus aport în natură de intimata-pârâtă este în suprafaţă de 29.725,54 mp.
Tribunalul reţine că în contractul de societate prin care se susţine transmisiunea dreptului de la intimata-reclamantă către apelan-ta-pârâtă SC M. SRL se face trimitere la anexele care fac parte din contract, fară însă a fi identificate anexe ale contractului de societate.
Pornind de la premisa, contestată de altfel de intimată, că raportul de evaluare din 25.10.1992 menţionează ca fiind în patrimoniul SC S. SA, în cadrul fermei nr. 10, suprafaţa de teren de 38.600 mp, în valoare de 82.167,5 lei, valoare la care adăugându-se valoarea mijloacelor fixe, dă exact valoarea de 408.171 lei, reţinută în actul constitutiv al apelantei, tribunalul constată, pe de o parte, că terenul identificat este mult mai mare decât cel identificat şi intabulat de apelantă, iar pe de altă parte, că acest înscris ar putea să facă dovada cel mult a unui drept de folosinţă deţinut de SC S. SA, cu privire la terenul de 38.600 mp, la nivelul acelui an.
în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 29.752,54 mp, acesta a fost identificat prin situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat, ferma nr. 9, la data de 09.06.1999.
Astfel, prioritar chestiunilor invocate ca motive de apel, relative la calificarea juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca fiind unul constitutiv sau declarativ de drepturi, tribunalul constată că la intabularea dreptului de proprietate al apelantei s-a avut în vedere ca titlu de proprietate, contractul de societate şi statutul, care face trimitere la un raport de evaluare a unei suprafeţe de teren, alta decât cea înscrisă în cartea funciară, respectiv 38.600 mp, reprezentând teren fermă 10 şi nu fermă 9, identificată prin situaţia privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat la data de 09.06.1999.
Prin urmare, tribunalul constată că, potrivit art. 50 din Legea nr. 7/1996, în cazul admiterii cererii de intabulare se dispune înscrierea dacă înscrisul este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege, indică numele părţilor, individualizează imobilul printr-un identificator unic, este însoţit de un extras de carte funciară etc.
înscrierea dreptului de proprietate s-a efectuat fară identificarea terenului care a fost adus ca aport Ia capitalul social al societăţii in
timate, declaraţia autentificată sub nr. 1168/2006 care emană de la administratorul intimatei neputând ţine loc de identificator, în lipsa criteriilor obiective de stabilire a terenului.
Prin decizia civilă nr. 87R/12.02.2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis recursul formulat de recurenta SC M. SRL, a modificat în tot decizia civilă recurată în sensul că a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa civilă atacată şi a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel instanţa de recurs a avut în vedere faptul că terenul cu privire la care s-a făcut intabularea contestată a aparţinut iniţial fostei întreprinderi Agricole de Stat B. în temeiul H.G. nr. 194/1991 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni
prin reorganizarea unor întreprinderi agricole de stat, întreprinderea Agricola de Stat B. s-a reorganizat în SC S. SA, potrivit pct. 208 din Anexa la H.G. nr. 194/1991.
Conform art. 2 din H.G. nr. 194/1991, activul şi pasivul unităţilor de stat care îşi încetează activitatea se preiau de societăţile comerciale pe acţiuni, înfiinţate potrivit acestei hotărâri, aşa încât, în virtutea legii, SC S. SA, în calitate de succesoare a fostei întreprinderi agricole desfiinţate, a preluat la momentul înfiinţării sale întreg activul acesteia, inclusiv terenul în discuţie.
în anul 1992, s-a înfiinţat SC M. SA (a cărei funcţionare a fost autorizată prin sentinţa civilă nr. 2743/SC/04.12.1992, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti), având ca asociaţi, printre alţii, pe reclamanta SC S. SA. în actele de înfiinţare ale societăţii recurente (statutul şi contractul de societate), în capitolele privitoare la capitalul social se stipulează că asociatul SC S. SA subscrie în natură animale, bunuri imobile (teren, clădiri) şi bunuri mobile, în valoare de 408.171.000 lei, conform anexelor care fac parte integrantă din prezentul contract şi suma de 29.000 lei în numerar, reprezentând 48,5% din capitalul social.
Odată aduse ca aport la capitalul social la constituirea societăţii recurente, bunurile imobile (inclusiv terenul în discuţie) au trecut din proprietatea SC S. SA, în proprietatea SC M. SA, câtă vreme în actele de înfiinţare nu s-a prevăzut contrariul (art. 65 din Legea nr. 31/1990).
In contractul de societate autentificat sub nr. 42498/27.11.1992 de notariatul Municipiului Bucureşti se menţionează că SC S. SA subscrie în natură animale, bunuri imobile (teren, clădiri) şi bunuri mobile, în valoare de 408.171.000 lei, conform anexelor care fac
parte integrantă din acest contract şi suma de 29.000 lei în numerar, reprezentând 48,5% din capitalul social.
Anexă la contractul de societate a fost şi raportul de evaluare din data de 25.10.1992, prin care au fost evaluate bunurile imobile aduse de intimata SC S. SA ca aport la capitalul social al societăţii recurente, bunul imobil evaluat fiind Ferma 10 zootehnică, compusă potrivit raportului din: construcţii, instalaţii aferente, utilaje şi mobilier, mijloace circulante (stocuri şi animale) şi teren în suprafaţă totală de 38.600 mp, teren ce a fost evaluat în mod distinct la pagina 13 din raport, conform H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale.
Ulterior, prin actul adiţional autentificat sub nr. 630/2001, SC M. SA s-a transformat în societate cu răspundere limitată, denumirea acesteia devenind SC M. SRL.
Prin decizia civilă nr. 550A/20.02.1998, Tribunalul Bucureşti a constatat că SC S. SA are un drept de folosinţă asupra suprafeţei de teren de 554.004, 36 mp, iar ulterior a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2379/1999, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al acesteia. Această hotărâre judecătorească şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2379/1999 nu au caracter constitutiv de drepturi, ci atestă doar un drept pe care SC S. SA l-a primit prin efectul Legii nr. 15/1990 (art. 20) şi H.G. nr. 194/1991.
Ca atare, la momentul încheierii contractului de societate în vederea înfiinţării SC M. SA, intimata SC S. SA era proprietara terenului adus aport în natură, iar ca efect al aducerii terenului ca aport în natură şi înfiinţării SC M. SA, terenul a devenit proprietatea accsteia din urmă.
Intabularea terenului în cartea funciară pe numele SC S. SA s-a făcut abia după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât doar după obţinerea acestui certificat intabularea a fost posibilă, prin prezentarea actului care să ateste existenţa dreptului de proprietate şi întinderea acestuia.
Ca atare, faţă de cele reţinute cu privire la istoricul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, Curtea a reţinut că în mod corect prin încheierea nr. 27287/18.05.2006, pronunţată de O.C.P.I. Ilfov, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al SC M. SRL asupra terenului în litigiu, întrucât aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului ca efect al aducerii acestuia ca aport în natură de către SC S. SA, aceasta din urmă figurând în cartea funciară ca proprietar anterior al terenului.
In consecinţă, Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că aportul în natură nu ar fi vizat şi terenul, ci doar construcţiile şi, totodată, în mod greşit prima instanţă a considerat că menţiunile din procesele-verbale încheiate de A.V.A.S. ar avea vreo înrâurire asupra existenţei sau nu a dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului în litigiu, atât timp cât în cauză nu s-a făcut nicio dovadă că, după constituirea terenului ca aport social la constituirea SC M. SA, terenul ar fi ieşit din patrimoniul acesteia în vreunul din modurile prevăzute de lege.
Totodată, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că la nivelul anului 1992 SC S. SA ar fi avut doar un drept de folosinţă asupra terenului în litigiu şi tot eronat a fost reţinută lipsa identităţii între terenul adus aport în societate şi terenul înscris în cartea funciară, având în vedere că reclamanta nu a invocat acest aspect în plângerea sa, ci doar faptul că nu ar fi adus niciodată ca aport la constituirea societăţii SC M. SA vreun teren. Or, întrucât în susţinerea plângerii reclamanta nu a invocat aspectul reţinut de instanţa de apel, nici aceasta nu îl putea invoca din oficiu, întrucât depăşea limitele învestirii iniţiale.
C.A. Bucureşti, s. a IX-a civ. şi de propr. int., dec. nr. 87R din 12 februarie 2009, nepublicată
Comentarii: Pentru justa soluţionare a speţei prezentate, instanţele judecătoreşti aveau obligaţia de a clarifica obiectul învestirii, deoarece limitele judecăţii sub acest aspect sunt stabilite de către partea reclamantă, în acord cu principiul disponibilităţii procesului civil. în funcţie de precizările efectuate, se putea determina dacă obiectul cauzei îl reprezintă plângerea împotriva încheierii de carte funciară sau acţiunea în rectificarea cărţii funciare. Stabilirea cadrului procesual sub aspectul obiectului este deosebit de importantă nu numai prin prisma principiului conform căruia judecătorul nu se poate pronunţa decât cu privire la ce i s-a cerut, ci şi în raport de procedura aplicabilă litigiului, necontencioasă sau contencioasă, după caz.
Aşa fiind, în cazul plângerii formulate în temeiul art. 50 din Legea nr. 7/1996, judecătorului îi este permis să efectueze aceleaşi verificări pe care le poate realiza registratorul de carte funciară, fără a putea soluţiona chestiuni contencioase. în schimb, în ipoteza acţiunii în rectificarea cărţii funciare, instanţa judecătorească este învestită într-o procedură contradictorie, în cadrul căreia este în măsură să stabilească dacă există sau nu concordanţă între situaţia juridică reală a unui imobil înscris în cartea funciară şi situaţia tabulară a acestuia.
Pornind de la aceste considerente, se constată că atât registratorul de carte funciară, cât şi instanţele judecătoreşti au procedat în mod greşit cu prilejul soluţionării cererilor cu care au fost sesizaţi.
Din expunerea datelor speţei rezultă că este în discuţie dreptul de proprietate asupra unui imobil adus ca aport la o societate comercială. Reclamanta, proprietar al imobilului neînscris în cartea funciară, a adus bunul ca aport la înfiinţarea societăţii pârâte, iar ulterior a obţinut o hotărâre judecătorească irevocabilă şi un certificat de atestare prin care i se recunoaşte cu efect retroactiv dreptul de proprietate asupra imobilului aportat. După ce reclamanta obţine intabularea dreptului său de proprietate, pe baza cererii sale, pârâta formulează cerere de intabulare a aceluiaşi drept în favoarea sa, prezentând acte care emană de la proprietarul tabular şi care sunt întocmite anterior recunoaşterii dreptului de proprietate în patrimoniul acestuia şi anterior înscrierii sale în cartea funciară.
Ţinând seama de regulile conform cărora pentru acelaşi imobil se deschide o singură carte funciară şi mai mulţi proprietari nu pot fi înscrişi în aceeaşi carte funciară decât dacă se află în coproprie-tate pe cote-părţi ori în devălmăşie, cuprinse în art. 878 alin. (2) şi alin. (3) Noul Cod Civil, registratorul de carte funciară este chemat să soluţioneze a doua cerere de intabulare, formulată de către pârâta care pretinde dreptul său de proprietate asupra imobilului adus ca aport la constituirea sa ca persoană juridică. Considerăm că registratorul nu putea admite această cerere, atât timp cât titlul prezentat de către solicitant este anterior titlului în baza căruia s-a efectuat prima intabulare. Sub acest aspect, este important de precizat că intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei s-a realizat în baza hotărârii judecătoreşti din anul 1998 şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din anul 1999, în timp ce pârâta a invocat intabularea aceluiaşi drept în favoarea sa în temeiul actului autentic notarial din anul 1992, prin care s-a constituit aportul în natură al reclamantei la societatea pârâtă. în aceste condiţii, registratorul a procedat în mod eronat la înscrierea pârâtei ca proprietar tabular actual, în condiţiile în care aceasta nu a putut opune un înscris care să emane de la reclamantă ca antecesor tabular şi prin care să-i transfere dreptul recunoscut prin actele din 1998 şi 1999, dar nici nu a prezentat o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se dispună rectificarea cărţii funciare în sensul intabulării noului proprietar.
Aşadar, soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la plângerea formulată este corectă, însă cu motivarea că procedura înscrierii desfăşurată în faţa registratorului este una necontencioasă, iar principiul relativităţii impune ca noua înscriere să poată fi opusă actualului posesor tabular, fie pe baza acordului acestuia, fie în temeiul unei hotărâri judecătoreşti care să-i fie opozabilă. Invocarea unui
act translativ întocmit cu 6 ani înainte de întocmirea actelor pe baza cărora proprietarul şi-a înscris primul dreptul său de proprietate nu îndeplineşte exigenţele impuse de principiul continuităţii înscrierilor în cartea funciară, fiind necesară rectificarea acesteia într-o procedură contencioasă.
Argumentarea instanţei de fond pe ideea că dreptul este în favoarea reclamantei este greşită, deoarece existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul reclamantei sau al pârâtei este o chestiune contencioasă între acestea, ce poate fi rezolvată numai într-o procedură contradictorie, în cadrul căreia să fie admisibile orice mijloace de probe şi care să permită părţilor să-şi formuleze în mod corespunzător apărările, iar nu în cadrul plângerii formulate pe temeiul art. 50 din Legea nr. 7/1996.
în ipoteza în care partea reclamantă, fost proprietar tabular, nu a recurs la calea plângerii, ci a înţeles să formuleze o acţiune în rectificarea cărţii funciare, faţă de capetele de cerere formulate, considerăm că se impunea respingerea acţiunii ca inadmisibilă, ţinând seama de caracterul subsidiar al acestei acţiuni. Aşa fiind, dispoziţiile art. 907 şi art. 908 Noul cod civil sunt clare în sensul că cererea în rectificarea cărţii funciare trebuie să se grefeze pe o acţiune de fond admisă şi care să justifice neconcordanţa pretinsă între situaţia juridică reală şi cea tabulară a imobilului înscris în cartea funciară.
în literatura de specialitate, s-a exprimat opinia că acţiunea în rectificare are caracter principal, în sensul că nu este necesară parcurgerea unei acţiuni de fond, în cazul în care aceasta este întemeiată pe alte temeiuri juridice decât nevalabilitatea sau ineficacitatea actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, precum atunci când înscrierea sau încheierea nu au fost valabile, dreptul înscris a fost greşit calificat etc. în acelaşi sens, art. 908 alin. (4) Noul Cod Civil sugerează ideea existenţei excepţiilor de la caracterul subsidiar al acţiunii în rectificare, atât timp cât aceasta poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acţiunea de fond, când este cazul. Acest text legal conduce la concluzia că parcurgerea acţiunii de fond anterioare sau concomitente cu acţiunea în rectificare nu este obligatorie în toate cazurile.
în speţa prezentată, instanţa de apel a apreciat în mod greşit că acţiunea în rectificare are caracter independent de o acţiune de fond, atât timp cât părţile au dedus judecăţii titlurile lor de proprietate asupra aceluiaşi imobil, punându-se problema prevalenţei unuia în faţa celuilalt şi invocându-se ineficacitatea actului de proprietate în baza căruia s-a realizat ultima înscriere contestată în cartea funciară. De aceea, pentru a stabili care dintre cele două titluri este preferabil, era obligatorie formularea acţiunii principale de fond în revendicare sau în constatarea dreptului de proprietate, după caz, dublată de acţiunea în rectificare sau formularea ulterioară a acţiunii în rectificare, ulterior admiterii cererii principale de fond.
Faţă de cele arătate, rezultă că promovarea acţiunii în rectificare pe cale principală, fără o judecată anterioară sau concomitentă pe fondul dreptului, purtată între aceleaşi părţi, nu poate fi primită, impunându-se admiterea excepţiei inadmisibilităţii, astfel cum a invocat pârâta-reclamantă în faţa instanţei de apel. Nu pot fi reţinute, în mod evident, argumentele instanţei în sensul încălcării accesului la justiţie, deoarece o atare încălcare nu se produce în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut anumite cerinţe pentru exerciţiul dreptului de acţiune, care, în cauza de faţă, nu se poate realiza fără soluţionarea prealabilă a litigiului privind apartenenţa dreptului de proprietate exclusivă asupra acelaşi imobil, disputat de două persoane juridice distincte.
Soluţia instanţelor este greşită sub aspectul reţinerii legitimităţii procesuale pasive a autorităţii de cadastru, soluţia fiind tranşată ulterior pe cale legislativă prin introducerea dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 7/1996, astfel încât, indiferent de calificarea obiectului cererii ca plângere împotriva încheierii de carte funciară sau ca acţiune în rectificare, litigiul se rezolvă fără citarea oficiului teritorial.
Pe fondul cauzei, trebuie reţinut că aducerea unui bun ca aport într-o societate comercială are drept consecinţă transferul dreptului de proprietate de la asociat la societate, în lipsă de stipulaţie contrară. Soluţia este pe deplin actuală, deoarece art. 1883 alin. (1) Noul Cod Civil prevede că, în cazul societăţilor cu personalitate juridică, aporturile intră în patrimoniul societăţii, iar în cazul societăţilor fără personalitate juridică, aporturile devin coproprietatea asociaţilor, afară de cazul în care au convenit, în mod expres, că vor trece în folosinţa lor comună.
| ← Limitele verificărilor permise în cadrul plângerii împotriva... | Condiţiile de admisibilitate a acţiunii în rectificarea unei... → |
|---|
