Acţiune în stabilirea paternităţii. Audierea ca martori a rudelor apropiate. Admisibilitate
| Comentarii |
|
Potrivit art. 189 C. proc. civ., nu pot fi ascultaţi ca martori, printre alţii, rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv. Cu toate acestea, în temeiul art. 190 din acelaşi cod, în cauzele referitoare la starea civilă şi divorţ, persoanele menţionate pot să depună mărturie.
Acţiunea în stabilirea paternităţii fiind o cerere referitoare la statutul civil al persoanei, poate fi dovedită şi cu martori care sunt rude sau afini cu părţile.
C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 2840/2000, în C.P. J.C.C.A. 2000, p. 545-547
Prin acţiunea înregistrată la 10 februarie 1999, C.D.I. a chemat în judecată pe pârâtul D.D.I., cerând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că pârâtul este tatăl minorei C.A.I., născută la 29 noiembrie 1998, să se încuviinţeze ca pe viitor minora să poarte
numele tatălui, acela de D., şi, totodată, pârâtul să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere corespunzătoare, în favoarea minorei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a cerut respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 1727 din 14 septembrie 1999, Judecătoria Feteşti a respins acţiunea, precum şi cererca pârâtului privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate.
S-a reţinut, în esenţă, că, prin probatoriul administrat, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor legături intime cu pretinsul tată în perioada concepţiei, declaraţiile unor persoane interesate, cum ar fi sora reclamantei şi un salariat al firmei tatălui pârâtului care a fost concediat, neputând a fi reţinute.
Prima instanţă a apreciat că nici concluzia expertizei, potrivit căreia sub aspect serologic tatăl copilului poate fi pârâtul sau orice alt bărbat a cărui formulă sanguină se încadrează în complexul serologic compatibil filiaţiei, nu poate crea convingerea că într-adevăr pârâtul este tatăl minorei.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşită apreciere a probelor administrate, prin care a dovedit relaţia sa de prietenie cu pârâtul în perioada concepţiei copilului.
Prin decizia civilă nr. 260/A din 25 aprilie 2000, Tribunalul Ialomiţa a admis apelul reclamantei şi a schimbat în totalitate sentinţa primei instanţe.
In consccinţă, tribunalul a admis acţiunea reclamantei şi a constatat că pârâtul este tatăl minorei C.A.D., născută la 8 septembrie 1994, încuviinţând ca minora să poarte numele tatălui, acela de D.
Totodată, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei în favoarea minorei câte 200.000 lei lunar pensie de întreţinere, începând cu 10 februarie 1999 şi până la majoratul accsteia, precum şi suma de 2.959.500 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut, în esenţă, că, prin probele testimoniale administrate, reclamanta a dovedit că în perioada concepţiei copilului a întreţinut relaţii intime cu pârâtul.
Tribunalul a reţinut şi împrejurarea că, potrivit celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză, pârâtul poate fi tatăl copilului, ne-fiind exclusă paternitatea sa, sens în care se impune admiterea acţiunii.
împotriva accstei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ.
In dovedirea recursului, pârâtul susţine că în mod greşit tribunalul a dat relevanţă unor mărturii subiective, cum sunt cele ale martorilor propuşi de reclamantă, înlăturând depoziţiile martorilor pe care el i-a propus.
Pârâtul susţine că martora C.M.M. este sora reclamantei şi, firesc, aceasta a depus depoziţie în favoarea surorii sale, iar martorul F.I. este un fost salariat şi chiriaş al tatălui său care a fost concediat şi evacuat din imobilul în care locuia, sens în care şi mărturia sa este subiectivă.
Analizând motivele de recurs pe care le încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., Curtea a reţinu că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
In speţă, în cadrul acţiunii deduse judecăţii, probele testimoniale au fost administrate pentru a se dovedi existenţa unor legături intime dintre pretinsul tată şi mama copilului în perioada concepţiei, caz în care, conform art. 190 C. civ., este permisă şi audierea rudelor şi a afinilor până la gradul al III-lea inclusiv, cu excepţia descendenţilor.
Or, analizând conţinutul declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză,
s-a constatat că martorii reclamantei au făcut trimitere la relaţia
existentă între părţi în perioada concepţiunii copilului.
Martorii au arătat că în mod direct şi nemijlocit au luat cunoştinţă de relaţia de prietenie a părţilor care se întâlneau în acea perioadă pe ascuns într-o cameră din imobil. Martorul F.I. a susţinut că pârâtul i-a confirmat că întreţine relaţii intime cu reclamanta şi i-a cerut de mai multe ori să-i fie „mesager” în sensul de a o anunţa că o aşteaptă în camera în care se întâlneau.
Totodată, sora reclamantei a relatat că a văzut părţile împreună, ştia că se întâlnesc în imobil fară ştirea părinţilor, iar din relatările reclamantei a aflat că întreţine relaţii intime şi că a rămas însărcinată, confirmând şi susţinerea martorului F., în sensul că acesta o anunţa pe reclamantă când era căutată de pârât.
Martorele propuse de pârât nu au avut cunoştinţă şi nu au relatat nimic cu privire la pretinsa legătură dintre părţi în perioada concepţiei copilului. Rezultă din declaraţiile lor că au cunoscut faptul naşterii copilului în calitatea lor de asistente medicale, acestea însoţind-o pe reclamantă şi copilul său la spital.
Martora C.E. a susţinut că, la întrebarea sa, reclamanta ar fi afirmat că nu ştia că este însărcinată, iar tatăl copilului „este plecat la turci”, iar martora S.N. că reclamanta nu i-ar fi răspuns când a
întrebat-o cine este tatăl copilului, ci doar mama sa ar fi afirmat că este un bărbat căsătorit.
Or, susţinerile reclamantei imediat după ce născuse neasistată medical la domiciliu, făcute în starea pricinuită de naştere şi prezenţa martorei S.N., prietenă în mod public cu pârâtul, de altminteri şi contradictorii, în mod just au fost considerate de tribunal ca irelevante sub aspectul faptului probator ce trebuia dovedit în cauză.
Pentru considerentele arătate, Curtea a apreciat că tribunalul a făcut o apreciere corectă a depoziţiilor martorilor, dovezi care se coroborează şi cu celelalte probe administrate în cauză.
Aşa fiind, tribunalul, reţinând că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 11 şi nici cele ale art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a respins recursul pârâtului ca nefondat.
| ← Dovedirea filiaţiei. Condiţii privind folosirea probei cu martori | Relaţii intime întreţinute de mama copilului cu mai mulţi... → |
|---|
