Admisibilitatea cererii de contestare a caracterului politic al condamnării potrivit Legii nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
| Comentarii |
|
Reclamantul nu mai justifică nici un interes de a solicita constatarea caracterului politic al condamnării dacă infracţiunea pentru care a fost condamnat este una dintre acelea enumerate de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 şi pentru care legiuitorul a prevăzut de drept acest caracter.
Secţia I civilă, Decizia nr. 2003 din 3 octombrie 2012
Prin cererea de chemare în judecată din data de 22.07.2011, reclamanții D.I. și T.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării dispusă prin sentința nr. 312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova; să fie obligat pârâtul la plata de daune morale și să fie obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
în motivarea cererii s-a arătat că autorul T. A. a fost condamnat prin sentința nr. 312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova, la 18 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul art. 209 pct. 1 C.pen, din care autorul a executat o perioadă de 5 ani 4 luni și 3 zile, ca urmare a grațierii din anul 1964 prin Decretul de nr. 176/9.04.1964. S-a mai susținut că prin sentința de condamnare s-a dispus confiscarea suprafeței de 5450 mp, situată în comuna Leordeni, sat Budișteni și că deși acest teren a fost solicitat prin cererea nr. 80/12.09.2005, în temeiul Legii nr. 247/2005, această cerere a fost respinsă pe considerentul că s-a dispus deja reconstituirea dreptului de proprietate în baza titlului emis anterior. S-a mai arătat că de la autoarea T. I., s-a confiscat o salbă formată dintr-o mahmudea și 8 galbeni, ca urmare a unei percheziții domiciliare din 1957.
La data de 7.09.2011 a fost depusă întâmpinare de către Statul român, prin care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 1354/20.10.2010.
La data de 27.09.2011 s-a depus răspuns la întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea excepției pe considerentul că cererea de acordare a despăgubirilor nu se întemeiază doar pe art. 5 din Legea nr. 221/2009, ci și pe art. 20, 22 și 23 din Constituția României, art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin încheierea de ședință din data de 27.09.2011 a Tribunalului Argeș s-a admis, în parte, excepția inadmisibilității și s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor morale ca inadmisibilă, pentru considerentele menționate în respectiva încheiere.
La data de 18.10.2011 reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că bunurile care au fost confiscate și pentru care solicită despăgubiri au fost următoarele: suprafața de teren de 5450 mp situata în comuna Leordeni, în vatra satului Budeșteni; salba de aur și contravaloarea arendei neîncasate pentru suprafața de 5450 mp.
Prin sentința civilă nr. 134 din 11 aprilie 2012, Tribunalul Argeș a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu de instanță.
A respins capătul din cererea de chemare în judecată privind acordarea contravalorii arenzii, ca inadmisibil.
A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, și s-a constatat caracterul politic al condamnării autorului T.A., dispusă prin sentința penală nr. 312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova, pronunțată în dosarul nr. 286/1959.
Au fost respinse celelalte capete de cerere vizând acordarea contravalorii terenului de 5.450 mp situat în comuna Leordeni, în vatra satului Budișteni și a salbei de aur, ca nefondate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
I. în ce privește excepția inadmisibilității, tribunalul a reținut că potrivit Legii nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri doar pentru echivalentul bunurilor confiscate ca efect al condamnării politice sau al sancțiunilor administrative. Prin folosirea sintagmei „echivalent al bunurilor confiscate” legiuitorul are în vedere bunurile imobile sau mobile corporale, care au făcut obiectul confiscării. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să acorde despăgubiri și în alte situații, cum ar fi cea în speță în care s-a solicitat contravaloarea arendei, atunci aceste drepturi de natură bănească ar fi fost evidențiate în mod distinct de legiuitor, având în vedere că în cazul acestora nu se puteau acorda sume de bani ca echivalent al acestora, datorită caracterului fungibil al unor asemenea pretenții. Prin urmare, tribunalul a apreciat că legiuitorul a instituit posibilitatea acordării de despăgubiri doar pentru bunurile mobile corporale sau imobile confiscate și pentru care se poate acorda o despăgubire sub formă bănească dacă acestea nu mai există în materialitatea lor. Nu s-ar putea reține interpretarea conform căruia noțiunea de „bun” trebuie interpretată extensiv conform jurisprudenței CEDO. Astfel, în cauza Mureșan contra României, § 26 s-a apreciat că are natura juridică de bun doar o creanță salarială recunoscută printr-o hotărâre judecătorească. De asemenea în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 94 s-a statuat că „o creanță poate fi considerată o valoare patrimoniala in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o baza suficientă în dreptul intern, de exemplu daca este confirmată prin jurisprudența bine stabilita a instanțelor de judecata” .Or, în condițiile în care Legea nr. 221/2009 nu prevede posibilitatea acordării contravalorii arenzii, ca urmare a aplicării unor măsuri cu caracter administrativ , iar reclamanții nu au depus hotărâri judecătorești prin care astfel de drepturi să fie recunoscute, nu se poate vorbi de o „speranță legitimă”, care să intre în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1. în consecință, Tribunalul în baza art. 137 C.proc.civ. a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de acordare a contravalorii arenzii neîncasate, ca inadmisibilă.
II. în ce privește cererea de constatare a caracterului politic al condamnării dispusă prin sentința penală nr. 312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova, Tribunalul aceasta a fost admisă, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, având în vedere că legea cataloghează condamnările în temeiul art. 209C.pen., ca fiind o condamnare cu caracter politic.
III. în ce privește cererea de acordare a despăgubirilor pentru suprafața de teren și pentru salbă, Tribunalul a reținut că este neîntemeiată.
a) Astfel acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este condiționată fie de o condamnare cu caracter politic, astfel cum este definită prin art. 1 alin. (1), (2) și (3), fie de aplicarea uneia din măsurile administrative cu caracter politic, enumerate exemplificativ de art. 3, fie de aplicarea oricăror alte măsuri cu caracter administrativ, în sensul art. 4 din actul normativ menționat. Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare. per a contrario, dacă bunurile confiscate au fost restituite în baza legilor speciale de restabilire a dreptului de proprietate, nu se mai poate solicita acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009.
în speță, conform adeverinței nr. 564/6.03.2000 a Primăriei comunei Bogați defunctul T. I. A. a figurat cu suprafața de 0, 47 ha în pct. „în comuna Budișteni”, aspect care se coroborează cu extrasul de pe rolul agricol 1956-1958, din care rezultă că defunctul a figurat cu suprafața totală de 1,74 ha, din care 0,47 ha, pe raza altor localități, adică cea din pct. „în comuna Budișteni”. Prin cererea de reconstituire nr. 519/1991 defunctul Toma Aurelian a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate , iar prin H.C.J. nr. 54/1991, anexa 2a, poziția 234 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1, 77 ha, din care 1,69 ha extravilan și 0,08 ha intravilan. De asemenea în baza hotărârii de validare mai sus menționată s-a emis titlul de proprietate nr. 125880/25.02.2004 pentru suprafața de 1,5122 ha. împrejurarea că titlul de proprietate nu s-a emis pentru întreaga suprafață de teren validată nu este de natură a conferi reclamanților dreptul de a obține contravaloarea diferenței de teren de 0,25 ha, întrucât art. 5 din Legea nr. 221/2009 se referă la situația în care nu s-a obținut reconstituirea dreptului de proprietate, iar nu la situația în care s-a obținut reconstituirea dreptului de proprietate, dar nu s-a emis titlul de proprietate pentru aceasta, întrucât o asemenea situație urmează a fi remediată prin intermediul mijloacelor procesuale specifice prevăzute de legea fondului funciar. De asemenea nici împrejurarea că reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor funciar s-a dispus pe alte amplasamente nu justifică obținerea de despăgubiri în temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, câtă vreme legea se referă la cerința ca terenurile să nu fi fost restituite, fără a distinge după cum s-a reconstituit dreptul de proprietate pe fostul amplasament sau pe alte amplasamente.
în consecință, întrucât în favoarea defunctului T. A. s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru toate terenurile, cu care s-a făcut dovada proprietății conform extrasului de rol agricol nr. 1956-1958, tribunalul a apreciat că reclamanții nu mai sunt îndreptățiți să primească despăgubiri conform art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009. împrejurarea că în considerentele sentinței penale nr. 312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova s-a făcut mențiunea că T. A. poseda 0,6 ha, iar soția sa 1,5 ha, este contrazis de extrasul de pe registrul agricol pe anii 1957-1959 din care rezultă că cei doi soți aveau în proprietatea suprafața de 1,74 ha și care a fost retrocedată integral conform Legii nr. 18/1991. De astfel așa cum rezultă din mențiunea din colțul stânga de pe sentința mai sus menționată, pedeapsa confiscării a fost înlăturată prin Decretul nr. 41/1965, prin care s-a dispus inclusiv restituirea casei de locuit.
b)în ce privește cererea de acordarea a despăgubirilor pentru salbă, tribunalul a reținut, în primul rând, că nu este întrunită ipoteza art. 5 din Legea nr. 221/2009, care se referă la bunurile care au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al unor măsuri administrative, pentru care s-a constatat caracterul politic conform art. 4 alin.(2) din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, ipoteza legală nu se aplică în cazul bunurilor din metale prețioase care au fost preluate în masa unor acte normative speciale (cum ar fi de exemplu: Legea nr. 638/1946 pentru controlul producției, prelucrării și circulației metalelor prețioase; Legea nr. 284/1947 pentru cedarea către Banca Națională a României a aurului, valutelor efective și altor mijloace de plată străine; Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945; Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase; Decretul nr. 302/1965 privind unele măsuri referitoare la obiectele confecționate din metale prețioase, la metalele și pietrele prețioase sau Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase) și pentru care a fost posibilă restituirea în temeiul O.U.G. nr. 190/2000.
în al doilea rând, chiar dacă s-ar admite aplicabilitatea art. 5 din Legea nr. 221/2009, deși instanța nu a fost investită cu o cerere de constatare a caracterului politic al pretinsei percheziții domiciliare din octombrie 1957, astfel cum s-a arătat, tribunalul reține că declarația martorului S.E. este singulară, nefiind coroborată cu alte probe, iar din această declarație nu rezultă descrierea exactă a salbei, din care să se poată stabili valoarea acesteia.
împotriva sentinței civile nr. 134 din data de 11aprilie 2012, a formulat în termen recurs pârâtul Statul Roman - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., respectiv aplicarea greșită a legii.
în motivarea recursului pârâtul a arătat că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât cererea reclamanților, de a se constata caracterul politic al condamnării suferită de autorul lor, este lipsită de interes, întrucât acestuia i s-a recunoscut condamnarea suferită ca fiind de natură politică, printr-o altă lege de reparație
De asemenea, chiar și Legea nr. 221/2009, recunoaște de drept ca fiind condamnare cu caracter politic, faptă săvârșită de autorul reclamanților, așa încât nu se impunea admiterea acestui capăt de cerere.
în consecință, s-a solicitat admiterea recursului și pe fond respingerea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de autorul reclamanților.
Prin decizia nr. 2003/03.10.2012, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a admis recursul formulat de pârâtul Statul Roman - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, împotriva sentinței civile nr. 134 din 11 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 3479/109/2011, intimați fiind reclamații T.C. și D.I.; a modificat în parte sentința, în sensul că respinge și capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării; a menținut în rest sentința.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Astfel, prin sentința penală nr. 312 din data de 20 mai 1959, a rezultat că autorul reclamanților a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 pct.1 C.pen., uneltirea contra ordinii sociale, infracțiune care se regăsește în cele enunțate de art. 1 alin.(2) din Legea nr. 221/2009, astfel că nu mai este necesară constatarea caracterului politic al condamnării de către instanța de judecată, în temeiul textului de lege sus-menționat aceasta fiind de drept condamnare cu caracter politic.
Prin urmare, față de această împrejurare, Curtea a constatat că recursul este fondat și în baza art. 312 C.proc.civ., l-a admis. Pe cale de consecință a modificat în parte sentința, în sensul că a respins și capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței.
| ← Momentul încetării calităţii de posesor de bună-credinţă. Efecte | Caracterul contencios al procedurii de soluţionare a plângerii... → |
|---|
