Amenzi. Jurisprudență Amenzi
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 5252 din data de 03.07.2013
Dosar nr. 4944/318/2013 Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDETUL GORJ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5251
Ședința publică din 03.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALEXANDRU BOGDAN POPESCU
GREFIER: NEGRILĂ LUCIANA IONELIA
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind petenta S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I.T.M. …, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentă administrator B.V.G., fiind prezent și martorul Z.I., lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța procedează la audierea martorului Z.I. sub prestare de jurământ, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Administrator B.V.G., pentru petentă, solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal contestat și exonerarea de plata amenzii contravenționale aplicate prin acesta, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 4944/318/2013, petenta S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I.T.M. …, a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună în principal anularea procesului-verbal de contravenție seria GJ nr. 00010572/20.03.2013 încheiat de către agentul intimatului și exonerarea sa de plata amenzii contravenționale aplicate prin acesta, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin procesul-verbal contestat a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3.500 lei pentru nerespectarea art. 13 lit. q din Legea nr. 319/2006, care prevede asigurarea echipamentelor de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, pentru aceea că, la data de 05.03.2013, în urma controlului efectuat la punctul său de lucru, agentul constatator al intimatului a observat existența unui polizor de banc fără apărători de protecție.
A mai arătat că, la momentul controlului, polizorul de banc nu era în funcțiune, având defecțiuni la rotor, bucșă și apărători, aceste piese trebuind demontate și înlocuite la service S.C. … S.R.L., așa cum rezultă din adresa nr. 189/27.02.2013 și răspunsul la aceasta din data de 28.02.2013, acesta fiind motivul lipsei apărătorilor.
A susținut petenta că a respectat obligația legală privind repararea și revizia periodică a echipamentelor de muncă, iar agentul intimatului a dovedit rea-credință prin aceea că nu a consemnat situația de fapt reală și nu a solicitat informații administratorului, de asemenea fiind vorba de trecerea unui interval de timp mare de la momentul controlului până la întocmirea procesului-verbal contestat, care este lovit de nulitate, întrucât a fost încheiat fără consemnarea unui martor asistent.
A menționat petenta că procesul-verbal de control are o dată ulterioră aceleia la care a fost efectuat controlul, care s-a realizat în lipsa reprezentantului legal al societății și fără a fi solicitate relații privind obiectul controlului, de asemenea în cuprinsul procesului-verbal contestat nefiind consemnată instanța la care se poate depune plângere.
În drept, petenta a invocat disp. Legii nr. 319/2006, Legii nr. 108/1999, H.G. nr. 1377/2009, H.G. nr. 1146/2006, O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, petenta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie, carte de identitate, proces-verbal contestat, proces-verbal de control, planșă fotografică, adrese (filele 5-13).
În cauză, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale, susținând în motivare că prin procesul-verbal contestat a fost sancționată petenta întrucât polizorul de banc la care se lucra nu avea apărătoare de protecție, existând pericol permanent de accidentare a lucrătorilor.
A mai arătat că, la momentul controlului, persoana care lucra la utilaj a fugit la vederea agenților, iar petenta nu a formulat obiecțiuni față de starea de fapt consemnată prin actul de control, de asemenea constatându-se că angajații nu purtau echipament de muncă adecvat activității desfășurate, redresoarele fiind de construcție artizanală, neoferind protecție corespunzătoare, iar ulterior, după primirea sancțiunii, prin adresa nr. 5735/19.03.2013, petenta a recunoscut temeinicia stării de fapt reținute, înștiințând despre realizarea măsurilor impuse.
În drept, intimatul a invocat art. 115-118 Cod pr. civ.
În dovedire, intimatul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contestat, delegație control, înștiințare, proces-verbal de control, anexă de constatare, planșe fotografice (filele 19-28).
Prin răspuns la întâmpinare, petenta a solicitat admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, învederând că polizorul respectiv nu era funcțional, că agentul constatator nu a menționat numele angajatului pretins a fi lucrat la respectivul aparat, că au fost formulate obiecțiuni în cuprinsul procesului-verbal contestat, iar sancțiunea a fost aplicată după remedierea celor constatate, în sensul că a fost repus în funcțiune polizorul cu piesele necesare, iar redresorului i-a fost montat capac.
Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele :
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție seria GJ nr. 00010572/20.03.2013 încheiat de către agentul intimatului, petenta S.C. ...S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3.500 lei, respectiv două sancțiuni cu avertisment, reținându-se în sarcina sa săvârșirea a două contravenții prevăzute de art. 13 lit. q din Legea nr. 319/2006, respectiv a contravenției prevăzute de art. 13 lit. r din aceeași lege, întrucât la data de 05.03.2013, ora 13.30, cu ocazia controlului la punctul de lucru din str. …, s-a constatat că lucrătorii serviceului auto nu purtau echipament individual de protecție impus de activitatea desfășurată (salopetă, încălțăminte), polizorul de banc nu avea apărători de protecție, folosirea acestuia putând duce la accidentarea lucrătorilor, iar redresoarele erau de construcție artizanală, putând duce la electrocutarea accidentală a lucrătorilor.
Petenta a semnat procesul-verbal contestat, consemnând la rubrica Alte mențiuni "Nu sunt de acord cu sancțiunea, consider că este prea mare și că prima dată ar trebui prevenție";.
Instanța constată ca plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind depusă la instanță la data de 27.03.2013, procesul-verbal fiind înmânat la data de 20.03.2013.
Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.
Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a procesului-verbal contestat, așa încât nu pot fi primite criticile petentei în sens contrar.
Nu poate fi reținută susținerea petentei în sensul că la încheierea procesului-verbal contestat s-au încălcat disp. art. 19 din O.G. nr. 2/2001, prin acea că nu a fost consemnat un martor asistent, întrucât agentul constatator are obligația consemnării unui astfel de martor sau a precizării motivelor întocmirii actului în lipsa acestui martor în ipoteza în care contravenientul refuză sau nu poate semna, or în speță petenta a semnat procesul-verbal contestat.
Totodată, va fi înlăturată susținerea petentei în sensul că procesul-verbal contestat nu cuprinde menționarea instanței unde se poate face plângere, întrucât în această ipoteză este vorba despre o nulitate condiționată de vătămare, în condițiile art. 175 alin. 1 Cod pr. civ. raportat la art. 47 din O.G. nr. 2/2001, or petenta nu a dovedit o astfel de vătămare, introducând plângerea contravențională în termen legal, la instanța competentă.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera "acuzațiilor în materie penală"; la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenție.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza Anghel v. România).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Astfel, analizând procesul-verbal contestat sub aspectul temeiniciei sale, instanța reține că faptele pentru care a fost sancționată petenta întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute de art. 13 lit. q, lit. r din Legea nr. 319/2006, probele administrate în dovedirea situației de fapt reținute prin procesul-verbal contestat fiind concludente, întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârșirii contravențiilor de către petentă.
Arată instanța că, potrivit art. 13 lit. q din Legea nr. 319/2006, în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au obligația să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, iar potrivit art. 13 lit. r din aceeași lege, angajatorii au obligația să asigure echipamente individuale de protecție.
Instanța constată că în mod corect a reținut agentul constatator că petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 13 lit. r din Legea nr. 319/2006, prin aceea că lucrătorilor serviceului auto al societății petente nu le-a fost asigurat echipament individual de protecție, din planșele fotografice realizate cu ocazia controlului (fila 26) observându-se că Zgripcea Ilie, angajatul petentei audiat ulterior ca martor, nu purta echipament de protecție, deși se afla în timpul programului de lucru, așa cum a declarat cu ocazia audierii, sens în care instanța va înlătura ca nesinceră, în baza caracterului divizibil al declarației de martor, susținerea acestuia în sensul că purta echipament de protecție.
De asemenea, în mod corect a reținut agentul constatator în sarcina petentei săvârșirea a două contravenții prevăzute de art. 13 lit. q din Legea nr. 319/2006, prin aceea că polizorul de banc nu avea apărători de protecție, folosirea acestuia putând duce la accidentarea lucrătorilor, iar redresoarele erau de construcție artizanală, putând duce la electrocutarea accidentală a lucrătorilor, din analiza planșelor fotografice realizate cu ocazia controlului (filele 27, 28) observându-se lipsa apărătorilor de protecție ale polizorului, respectiv lipsa capacului de protecție al redresorului, firele fiind conectate artizanal și lăsate la vedere.
În privința lipsei apărătorilor polizorului, observă instanța că acest aspect este recunoscut de către petentă, însă se motivează că lipseau întrucât urma înlocuirea lor, apărare care nu va fi însă reținută de către instanță, întrucât pe de o parte există neconcordanță între aceasta și declarația martorului Z.I. în sensul că apărătorile au fost demontate pentru a fi revopsite, iar pe de altă parte este lipsită de relevanță, atât timp cât punctul de lucru al petentei era deschis, iar lucrătorii se aflau în timpul programului, existând pericol pentru securitatea și sănătatea lor, aspecte confirmate prin declarația martorului, așa încât petenta nu și-a îndeplinit obligația să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru lucrători, aceste considerente fiind valabile și în privința redresorului de la punctul de lucru al petentei.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate petentei, instanța arată că, potrivit art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În speță, instanța apreciază că agentul constatator a realizat o judicioasă individualizare a sancțiunii contravenționale prin aplicarea câte unui avertisment petentei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 13 lit. q, lit. r din Legea nr. 319/2006, respectiv prin aplicarea amenzii contravenționale în cuantum minim de 3.500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 13 lit. q din Legea nr. 319/2006 (pentru lipsa apărătorilor polizorului de banc), sancțiunile fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptelor și servind finalității de evitare a săvârșirii, pe viitor, a unor astfel de fapte, sancțiunea contravențională fiind un mijloc de reglare a raporturilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere și dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal de contravenție contestat a fost încheiat în mod legal și temeinic, iar plângerea contravențională formulată de petentă este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
În baza art. 36 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, instanța va obliga petenta la plata sumei de 50 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. ...S.R.L., cu sediul în … în contradictoriu cu intimatul I.T.M. … cu sediul în …, împotriva procesului-verbal de contravenție seria GJ nr. 00010572/20.03.2013 încheiat de către agentul intimatului.
Menține procesul-verbal contestat, ca legal și temeinic.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2013, la Judecătoria Târgu-Jiu.
PREȘEDINTE:
ALEXANDRU BOGDAN POPESCU
GREFIER:
NEGRILĂ LUCIANA IONELIA
Red. A.B.P./09.07.2013
Tehn. A.B./ex. 4
← validare poprire. Jurisprudență Plăţi | Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|